luni, 29 august 2022

 29.08.2022

Încheiem şi această decadă, una care a scos la suprafaţă o sumedenie din "încreţiturile" mentalului nostru, una în care creativitatea a avut momentele ei de apariţie, dar şi momente în care a fost blocată de un mental temător de ceea ceva ce ar putea să-l schimbe, de ceva ce ar putea să-i arate că este limitat şi că gândeşte îngust, că nu-şi dă voie să iasă din schemele zilnice şi că îi este teamă să treacă dincolo de ţarcul de confort pe care și l-a creat cu atât de multă dibăcie.

Dar aceste nu sunt lucruri noi. Am discutat mult despre ele şi vom mai discuta. important este însă modul în care reuşim noi să depăşim aceste "ţarc", să reuşim să ieşim din el şi astfel acest ţarc va face implozie, pentru că mentalul nostru va fi nevoit să-şi recunoască limitarea.

Aţi observat vreodată cum începem să pierdem timpul pe Facebook? În primul rând apare o stare de plictiseală, ceea ce denotă, de fapt, că făceam ceva ce nu ne plăcea, pentru că dacă ne-ar fi plăcut nu ne-am fi plictisit. Sau că nu avem o diversitate de activităţi care să ne permită să nu ne plictisim.

Aşadar, apare plictiseala şi începem să butonăm printre diferite postări şi video-uri şi, chiar dacă ne promitem că stăm doar cinci minute, nici nu ne dăm seama când a trecut o oră, apoi realizăm că mai aveam o mulţime de lucruri de făcut şi începem să ne certăm pe noi înşine şi să ne simţim vinovaţi că am pierdut timpul. Şi, pentru câteva ore promitem că nu ne mai atingem de Tentaţia Facebook, dar asta nu ne ţine mult, pentru că apare din nou plictiseala şi o luăm de la capăt cu butonatul. 

ideea este că, în acele momente în care butonăm, de fapt, mentalul nostru este cel care este cel mai fericit pentru că el este în control şi, totodată, ne ţine departe şi de ceea ce avem noi de făcut, mai ales atunci când activităţile nu sunt pe placul lui deoarece îl pun să gândească "outside the box", adică să fie creativ.

Şi, astfel, apare autosabotarea şi aşa ajungem ca şi activităţile care nu necesitau mult timp să ajungem să le facem în foarte mult timp, iar acest lucru nu face decât să ne ducă într-o zonă cu o stimă scăzută de Sine, cu pierderea motivaţiei şi a dorinţei de a face ceva.

Aşadar, ce avem de făcut? Că de teorie suntem plini şi mai dăm şi peste 😀. Păi, primul pas cred că ar fi cazul că începem să practicăm acea teorie 😜. Dar şi aici este o problemă, aceea că suntem cei mai buni practicanţi timp de trei-patru zile (cam cât ţine o minune) şi apoi o lăsăm baltă pentru că apare dulcea amânare care, în momentul în care începe să se simtă, este cât se poate de dulce şi îmbietoare, iar în momentul în care i-am dat curs, să fim siguri că ne-a prins în energia ei şi va mai pune o piatră peste stima noastră de Sine, "ajutând-o" să se afunde şi mai tare.

Şi, totuşi, ce avem de făcut? În primul rând să începem să ne organizăm. Dacă vrem să ieşim din ceva în care suntem blocaţi, atunci este timpul să schimbăm abordarea. Să ne gândim puţin. Aţi fost prinşi vreodată cu vreo roată de la maşină în nămol sau zăpadă? Dacă nu facem decât să căutăm să mergem înainte sau înapoi, nu facem decât să ne adâncim şi mai tare şi atunci colo este nevoie de un lanţ, de crengi pe care să le punem sub roată sau orice altceva ce ne poate ajuta să avem aderenţă.

Şi aici este la fel. Ca să nu ne adâncim mai tare, este nevoie să schimbăm ceva. În primul rând este nevoie să schimbăm ora de trezire, pentru că deja suntem obişnuiţi cu cea curentă, indiferent care este aceasta.

În al doilea rând, după momentul trezirii şi nevoilor fiziologice, trecem direct la meditaţie, fără a sta să mai verificăm telefonul sau "Sfântul" Facebook. Fie că medităm cu mandala noastră pe care am listat-o color, în prealabil, fie că facem o altă meditaţie sau chiar folosim Metoda Silva, meditaţia zilnică ne va ajuta să potolim mintea şi să o curăţăm de energiile joase care sunt agăţate de ea şi o fac să acţioneze aşa cum acţionează.

Da fapt, ceea ce îmi doresc să reţineţi este că, deşi multe dintre provocările noastre pornesc de la un mental dezechilibrat, soluţia nu este "omorârea" lui, ci vindecarea, lucrul cu el cât mai des, pentru că atunci când noi îi dăm alte date de intrare, vom primi alte date de la el, iar schimbarea programului, urmată de meditaţie zilnică, la care putem adăuga şi practica rugăciunii, ne poate ajuta să ne elevăm mentalul şi să-l punem acolo unde este locul lui în evoluţia noastră.

Spuneam, mai sus de rugăciune. Să nu uităm că încă suntem în energia unui an în care rugăciunea este bine aspectată pe mandală (linia de patru romburi de albastru închis) încă patru luni de aici încolo, aşa că ar fi bine să ne folosim de acest lucru.

Şi mai putem face ceva, foarte simplu. Cât timp putem, să rostim cu voce tare, în timpul zilei, mantra: "Mă iert, mă iubesc şi mă accept aşa cum sunt!". De ce cu voce tare? Ca să audă şi mentalul nostru. Condiția este să-l expunem cât mai mult timp la această mantră, aşa că dacă începem de astăzi, cu atât mai bine.

Şi, nu în ultimul rând, să avem grijă de Aura noastră, cea care ne poate aduce o schimbare majoră în viaţa, dar despre care nu vorbesc prea mulţi.

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

joi, 25 august 2022

 25.08.2022

Secretul din spatele oricărei mandale personale este armonizarea cu culorile din mandală, respectiv cu lecţiile şi darurile pe care ele vin să ni le aducă, pentru că, pe de o parte avem lecţiile, în urma cărora, dacă alegem să le învăţăm descoperim darurile acelei culori, iar pe de altă parte avem darurile pe care le primim chiar de la naştere, pe baza a ceea ce învăţat, în alte vieţi, legat de culoare care în viaţa aceasta ne aduce un dar ... sau mai multe.

Ideea este că, fie că vrem, fie că nu, lecţia vine, iar refuzul de a o învăţa nu face decât să ne conectez cu partea negativă a acelei lecţii, respectiv a acelei culorii care ne aduce lecţia şi uite aşa viaţa ni se pare un calvar, ni se pare o pedeapsă, un chin sau ce alte cuvinte de vibraţie "mirobolantă" mai găsiţi, doar-doar ne justificăm cumva faptul că noi suntem vinovaţii de serviciu pe care Universul i-a găsit şi în capetele cărora să se spargă toate oalele, când, de fapt, acesta este modul prin care Ego-ul nostru, dominat de tiparele rănilor pe care le are, caută, în exterior, milă şi să fie căinat. 

Diferenţa dintre o viaţă în suferinţă şi alta trăită cu un scop este cunoaşterea, dorinţa de a ştii ce să facem şi cum să ieșim din tiparele cu care am venit, cum să ne vindecăm astfel încât să nu mai rezonăm cu ele, cum să învăţăm din provocările pe care le avem şi cum să transformăm în oportunităţi.

Opusul cunoaşterii este ignoranţa, pe care Ego-ul o cultivă din teama de a nu pierde ceea ce are, chiar dacă ceea ce are nu sunt decât tipare învechite şi care ne trag în jos.

Movul de pe centrul mandalei de astăzi are un mesaj foarte important pentru noi, în general şi pentru cei care studiază mandalele, în special, anume să ne armonizăm cu el, să ne armonizăm cu romburile de mov din mandala personală, indiferent cât de multe sau puţine sunt, indiferent dacă se găsesc pe centrul mandalei sau în alte părţi din interiorul mandalei, pentru că prin intermediul acestei culori ajungem să avem înţelegerea vieţilor noastre, ajungem să trecem peste "dramele" Ego-ului, ajungem să ne ridicăm nivelul de vibraţie şi să fim binecuvântaţi cu revelaţii despre noi şi misiunea noastră, revelaţii care au fost mereu acolo, numai că noi nu ajungeam la ele.

El ne cheamă să facem un pas înainte şi să îi cerem să ne ajute, să îi cerem să ne arate ce avem de făcut, să ne deschidă calea către cunoaştere şi să ne reveleze acele lucruri pe care le avem de aflat.

Şi, pentru că Universul înseamnă Echilibru, pe centrul mandalei nu putea să fie numai movul care ne aduce revelaţii, ci întâlnim, totodată, şi "ispita", acea energie care ne testează să vedem dacă rămânem pe drumul nostru sau nu, de fapt, dacă ne-am asumat, pe deplin acest drum sau este doar o "încercare", că tot ne place nouă să folosim acest cuvânt, prin care, de fapt, noi nu ne asumăm ceva concret, ci doar "încercăm", adică mergem şi noi până unde se poate şi dacă este un pic greu, a se citi dacă apare o provocare, renunţăm, pentru că, de fapt, noi nu ne propusesem să facem concret ceva, ci doar să "încercăm" să facem ceva.

Aşa că această ispită de astăzi este tripleta lene, comoditate, amânare şi care vine să ne "ajute" să renunţăm la primul hop, să renunţăm din primul moment în care nu înţelegem ceva, fără a face efortul de a ne mai uita încă o dată peste acea informaţie sau de a o privi şi din altă perspectivă, să renunţăm la meditaţie pentru că nu mai avem timp şi de ea şi aşa mai departe.

Avem, însă, în schimb, şansa să facem ceva cu acel galben, respectiv să îi ocolim latura sa negativă şi să ne cuplăm la partea sa pozitivă, respectiv munca, în cazul acesta, munca cu noi înşine, dar şi organizarea timpului şi a muncii noastre, pentru că şi lucrul cu noi înşine tot muncă este şi ne place sau nu, nu este prea uşoară, dar este una plină de satisfacţii, iar dacă vrem să obţinem ceva de la noi, atunci comoditatea, lenea şi amânarea nu au ce să caute în munca aceasta, pentru ca la finalul vieţii să fim mulţumiţi de ceea ce am făcut nu să numărăm de câte ori am "încercat" să facem ceva.

Încă suntem în lună de vindecare, iar aceste mov de astăzi ne cheamă la refacerea aurei şi a corpului energetic al curajului, pentru că aceste două corpuri ne pot ajuta foarte mult în procesul de vindecare, ne pot oferi baza pentru o viaţă trăită cu un scop, în care să materializăm lucruri frumoase, nu tot felul de frici, care mai de care mai creţe.

De asemenea, prin meditaţia cu culoarea mov, putem avea conştientizări foarte puternice ce ne pot ajuta în vindecarea noastră, iar orice vindecare pe care o realizăm nu face altceva decât să ne aducă tot mai aproape de misiunea noastră şi ne poate ajuta să o realizăm la parametrii optimi pentru noi.

Dar, tot ceea ce avem, de făcut este să lucrăm cu movul, să alegem să ne conectăm cu inţelepciunea sa şi să ne dăm voie să primim mesajele pe care le are pentru noi.

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

sâmbătă, 20 august 2022

 20.08. - 29.08.2022

Pentru decada care a început, mentalul nostru va primi o "tunsoare" foarte interesantă, va fi "coafat" într-un mod în care nu se aşteaptă, cu siguranţă.

La prima vedere, perioada îi este una favorabilă, una în care să se manifeste aşa cum doreşte, aşa cum este obișnuit, mai ales că energia acestei perioade, cel puţin în prima fază, îi este favorabilă manifestării sale plenare, numai că este nevoie să ne raportăm şi la perioada în care se întâmplă, respectiv luna a opta, cea cu vindecarea şi, dacă ne uităm mai atent, vedem că, pe nivelul doi al mandalei de astăzi avem chiar energia vindecării şi ea vine să "străjuiască" energia mentalului de pe nivelul unu, ajutând-o astfel să se manifeste în parametrii optimi.

Este o perioadă în care energie vindecătoare pur şi simplu vine să vindece tot ceea ce mentalul nostru, îmbătat de energie pe care o consideră favorabilă, vine să scoată la suprafaţă, mai ales tiparele de care este atât de îndrăgostit pentru că îl fac să ruleze în modul automat, fără a fi preocupat să inoveze, să-şi folosească creativitatea.

Aşa că, în această decadă, energia vindecătoare caută să reaprindă flacăra creativităţii, determinând mentalul nostru să se preocupe de manifestarea ei, pentru că, aşa cum ştim, tiparul în care rozul este pe centru şi portocaliu pe nivelul doi, este tiparul creativităţi, cel în care mintea beneficiază de energia puternică a vindecării şi îşi realizează menirea sa, rămânând pe acel nivel vibraţional care îi permite să fie cel mai creativ, care îi permite să ne ajute în evoluţia noastră spirituală.

Pe nivelul doi al mandalei de astăzi putem observa romburile de verde, cel care ne atenţionează de provocările cu care ne vom întâlni, în această decadă, în zona iubirii de Sine, iar când nu reuşim să trecem peste aceste provocări mentalul nostru negativ capătă şi mai multă putere blocând şi mai mult Sufletul să se manifeste.

Numai că, aşa cum ne-am obişnuit, Universul este echilibru, aşa că această Lege a echilibrului se regăseşte şi în mandala de astăzi, iar linia aceea de verde vine să ne aducă mai multă energie a iubirii, energie care ne ajută să ne manifestăm mai mult de la nivelul Sufletului nostru şi astfel să trecem peste frecvenţele joase ale mentalului. Ea este "speranţa" pe care începem să o simţim atunci când ni se pare că totul în jurul nostru se "prăbuşeşte" şi că nu mai găsim nicio cale de ieşire.

De asemenea, această linie de verde vine să ne ajute în manifestarea creativităţii, pentru că numai atunci când Sufletului nostru este liber şi poate să se exprime suntem cu adevărat creativi, deoarece atunci El se conectează cel mai bine cu Creatorul şi reuşeşte să "descarce" noi idei din infinitatea Universului.

Şi, dacă vom reuşi să stăm mai mult în energie iubirii, vom reuşi astfel să trecem peste neiubirea de Sine, iar aceste lucru ne va ajuta să trecem şi peste tentaţia comodităţii care vine să ne îmbie cu energie sa delăsătoare şi care se va manifesta destul destul de intens, dacă îi dăm voie, în această decadă.

Vibraţia zilei de astăzi, şapte, ne ajută să ne punem în ordine limitele, pentru că, împreună cu energia vindecătoare şi cu cea a iubirii, ne "împinge" către reconsiderarea limitelor noastre, făcându-ne să ne întrebăm dacă nu cumva am lăsat prea mult pe alţii să ne spună cine suntem şi ce putem face, când, de fapt, acele persoane nici măcar nu ne cunosc cu adevărat. 

Beneficiind de aceste energii este timpul să ne punem la punct aura, să definim clar cine suntem, cu bune şi cu rele şi, de aici, să începem să ne manifestăm pe noi înşine, cel cu care suntem cel mai fericiţi şi să dăm la o parte proiecţiile de pe noi care ne-au creat un fals sine care nu ne reprezintă, dar care este pe placul majorităţii.

Este un bun moment să decuplăm acel fals sine de la sistemul nostru energetico-emoţional pentru că nu ne reprezintă, iar turcoazul din mandală ne cheamă, în această decadă, să vedem adevărul, mai ales în privinţa vieţii noastre, să dăm la o parte toată minciuna pe care ne-o spunem de ceva vreme, doar-doar păstrăm viu acel sine care nu se mai reprezintă.

Avem multe de făcut după cum se vede, numai că este nevoie ca şi noi să ne dorim acest lucru, să trecem la treabă exact acolo unde este nevoie, fără ocolişuri, fără amânări, fără minciună şi fără regrete.

La finalul aceste decade, dacă lucrăm sârguincios, o să ne felicităm pentru munca pe care am făcut-o, pentru că este cea mai importantă muncă pe care o putem facem, aceea de a ne transforma pe noi înşine.

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

miercuri, 10 august 2022

 10.08 - 19.08.2022

Dacă înțelegem că vindecarea înseamnă să facem pace cu ceea ce ne-a determinat acea rană, fie că este vorba despre o persoană sau mai multe, sau o situaţie sau mai multe, pe care noi le-am interpretata într-un anume mod, atunci vom înţelege că această perioadă ce este domina de comunicarea indirectă, vine mănuşă şi este modul prin care Universul ne întinde o mână care să ne ajute.

Sunt multe situaţii din viaţa noastră care ne-au produs suferinţă şi pe care ni le reamintim cu lux de amănunte (ca o paranteză, poate am observat că, de obicei, situaţiile care ne-an produs cea mai mare tristeţe sau cea mai mare bucurie sunt cele pe care le povestim cu lux de amănunte, deoarece ele au avut un impact foarte mare asupra noastră), dar despre care ne este greu să vorbim sau chiar să scriem, însă dacă am face aceste lucru, atunci am reuşi să exteriorizăm acea energie pe care am stocat-o în noi, acea energie de care ar fi bine să scăpăm.

De aceea, această perioadă în care este încurajată comunicarea indirectă, în care este încurajat scrisul sau, dacă nu putem scrie, este încurajată partea artistică, cea prin care putem comunica cu ajutorul formelor, culorilor, prin modelarea materiei etc. şi care ne poate ajuta să transmitem ceea ce avem de transmis.

Aşa că, în această perioadă, ar fi bine, dacă dorim să închidem anumite capitole din viaţa noastră, să ne luăm mai multe pixuri şi un top de hârtie şi să începem să scriem, să scriem tot ceea ce nu am putut sau nu am vrut, la acel moment, să spunem, să punem pe hârtie toate acele cuvinte pe care le avem în noi, să ridicăm bariera Ego-ului din calea lor şi să le lăsăm să iasă, chiar dacă nu sunt cel mai frumoase cuvinte, dar sunt cele care se află în interiorul nostru, apoi să ardem toate aceste hârtii şi să înţelegem o dată pentru totdeauna că acea situaţie nu mai există şi astfel să închidem acel capitol sau acele capitole din viaţa noastră.

De ce rea nevoie de o decadă care să ne impulsioneze să scriem? Pentru că, de cele mai multe ori, din păcate, nu facem acest exerciţiu eliberator, pentru că, în realitatea noi credem că este o prostie acest lucru, o "chestie" care nu este de noi, când, de fapt, toate aceste idei vin de la Ego-ul nostru căruia îi este teamă că, dacă ne vom vindeca de acea traumă, existenţa lui va fi ameninţată, pentru că el nu a învăţat să trăiască în afara rănilor şi atunci i se pare normal ca tot timpul să fie preocupat şi, automat şi noi să fim preocupaţi de vreo rană emoţională la care să ne raportăm şi pe care să dăm vina, de fiecare dată când lucrurile nu merg în viaţa noastră.

Aşadar, pe parcursul acestei decade, vom simţi această nevoie de a scoate la suprafaţă amintiri, de a le da un nou sens, pentru că nu mai vrem să mai fim chinuiţi de ele, pentru că vrem să facem pace cu ele, iar scrisul ne va putea ajuta foarte mult în această direcţie. Şi dacă până acum nu am mai făcut acest lucru şi ni se pare prea copilăresc, dar totuşi ceva ne împinge să o facem, atunci să începem cu bileţele mici de hârtie pe care să scriem şi, apoi, treptat, să trecem la o coală întreagă.

Cel mai interesant este că, provocarea cea mare acestei perioade o reprezintă stima şi iubirea de Sine, pe care, dacă am început să o dobândim, atunci vom găsi motivaţia să ne eliberăm de rănile trecutului, pentru că, pur şi simplu, ne dăm voie să ne vindecăm şi începem să ne obişnuit cu noi vindecaţi. În schimb, dacă nu am început să ne iubim pe noi înşine, atunci provocarea acestei perioade este şi mai puternică, deoarece nu identificăm motivaţia pentru care să ne vindecăm şi atunci suntem tentaţi să lăsăm lucrurile aşa cum au fost până acum, numai că universul va avea grijă să ne stimuleze să ne mişcăm, pentru că atunci când te arde la tălpi sau la fund, instinctul este să faci ceva şi să pleci din locul acela. 

Aşa va fi şi aici, vom aborda problema proactiv, mergând noi către ea cu dorinţa de a ne vindeca sau reactiv, venind ea către noi, ceea ce ne va pune în postura să căutăm rezolvarea ei.

Să lăsăm Universul să ne ghideze, să ne lăsăm intuiţia liberă, pentru că numai aşa vom vedea soluţiile care erau acolo, în faţa noastră, iar aceste soluţii sunt, întotdeauna cel mai simple, pentru că sunt trimise de Univers!

Aşadar, să trecem la scris sau orice formă de artă care ne ajută să ne exprimăm şi să vindecăm rănile pe care le avem în interior şi despre care nu putem să vorbim!

Vindecare cu conștientizări, să avem!

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

luni, 8 august 2022

 8.08.2022

La începutul acestei luni, mandala avea roz pe centrul ei, ceea ce semnifica, printr altele şi faptul că în luna August vom avea de gestionat energia mentală, acea energie uneori înşelătoare şi greoaie, dar care, prin schimbările produse la nivel mental, poate fi îmbunătăţită şi folosită spre binele nostru şi al evoluţiei noastre pe toate planurile, inclusiv în plan spiritual.

Ceea ce era interesant la această mandală de pe data de 1 August, este faptul că, pe nivelul doi, se găsea un nivel de portocaliu, cel care aduce energia vindecătoare şi care este reprezentarea coloristică a cifrei opt şi care are ca scop, atunci când este în preajma rozului, să-l echilibreze şi să ne ajute să ne liniştim mentalul.

Spuneam despre energia mentală că este înşelătoare deoarece la acest nivel apar cele mai multe "scenarii" care, de cele mai multe ori, se dovedesc a fi doar nişte iluzii, ceva ce mintea noastră a creat ca să ne facă să ne liniştim, ca să ne separe de realitatea pe care ea o percepe ca fiind "dură" şi astfel formează un cocon în jurul nostru prin care să ne izoleze de exterior, numai că, prin acest cocon, de fapt, nu face decât să ne mintă (de aceea i se spune "minte"), pentru că în acel moment noi nu mai trăim în contact cu realitatea existentă, cea în care am venit să ne realizăm misiunea, cea care ne dă şi provocări, dar şi bucurii, ci trăim într-o realitatea imaginată, auto-creată, iar când iluzia dispare şi noi dăm nasul de realitatea existentă, atunci apare deziluzia.

De aceea este bine să ne obiectivăm de fiecare dată când, în mintea noastră, încep să se creeze scenarii, care nu sunt altceva decât modalităţi prin care Ego-ul nostru caută să se mintă că deţine controlul, pentru că, aşa cum aţi observat, în toate aceste scenarii, noi suntem pe cai mari şi nimeni nu mai este ca noi.

A nu se confunda aceste scenarii cu visurile pe care le avem, pentru că dacă primele sunt creaţia Ego-ului, celelalte sunt datorate conexiunii cu Divinitatea, fiind modalităţi prin care Universul comunică cu noi şi ne ajută să ne găsim un sens, un drum.

Astăzi, avem portocaliu în mai multe locuri din mandală, în poziţii foarte importante, pornind din centrul mandalei şi continuând cu Merkaba, dar şi cu zona de protecţie personală, aţa că toată această energie nu face altceva decât să vină să ne răscolească sistemul nostru energetic şi să scoată astfel , la suprafaţă, tot felul de trăiri, de convingeri, de tipare care nu ne mai sunt de folos, dar care rulează în continuare în interiorul nostru, dar şi să "înţepe", cu un ac, "baloanele de săpun" în care stăm şi care au fost create de către Ego-ul nostru, iar rezultatul este o întâlnire cu realitatea, care ne poate place sau nu, dar care reprezintă adevărul şi nu iluziile în care am stat până acum.

Este vorba de iluzii vechi, unele dintre ele venind din alte încarnări şi care, treptat, au devenit tipare şi fac parte din noi, iar noi credem că aşa suntem noi şi că aşa am fost dintotdeauna, când, de fapt, este doar limitarea noastră pentru că nu am reuşit, de-a lungul timpului să trecem dincolo de ele prin meditaţie şi obiectivare, prin urmărirea intuiţiei şi a ceea ce simţim la nivelul Sufletului.

Cel mai bun lucru pe care îl putem face este să scriem toate aceste trăiri pe care le avem, tot acest zbucium pe care îl resimţim, pentru că numai aşa putem să ne înţelegem mai bine, numai aşa putem să vindecăm aceste comportamente şi astfel putem să ne creştem nivelul de vibraţie.

Să fim atenţi şi la impulsurile violente care se trezesc în noi, mai ales când, în interiorul nostru, sunt atinse nişte "coarde" sensibile, deoarece acolo avem de vindecat.

Totodată, să fim atenţi şi la provocările pe care le primim în zona sexualităţii pentru că şi acolo avem de vindecat ceva, de acceptat ceva!

Însă, cel mai important este să dăm voie aceste energii să ne vindece, să înţelegem că vindecarea înseamnă şi retrăirea acelor emoţii şi sentimente, tocmai pentru că numai aşa ne dăm voie să le vindecăm, de aceea, atunci când reapare ceva din trecutul nostru şi care, acum, ne produse suferinţă, dacă ne întrebăm ce are Dumnezeu cu noi, atunci vorbim din mijlocul Ego-ului, însă dacă ne întrebăm ce avem de înțeles şi de vindecat aici, atunci ne punem în acord cu Voinţa Universului şi îi dăm voie să ne vindece.

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini