joi, 30 martie 2023

 30.03.2023

O zi superbă din punct de vedere energetic, o zi  care radiază de iubire şi pe care o putem simţi, cel mai bine la nivelul Sufletului nostru, pentru că aduce bucurie, împlinire, aduce o înţelegere a vieţii noastre, chiar dacă nu putem vedea clar cum o să fie viaţa noastră, însă o putem simţi.

Este o zi în care Divinitatea se simte mult mai aproape de noi, nu că în alte zile nu ar fi, dar acum, prin prisma aceste energii a iubirii o simţim mult mai profund, simţim iubirea pe care o revarsă peste noi şi, dintr-o dată ne simţim mult mai în siguranţă, mult mai protejaţi, simţim că viaţa noastră are un sens, iar toate aceste lucruri nu fac decât să ne aducă mai multă fericire, mai multă înţelepciune, făcându-ne totodată, să dăm şi noi, mai departe din această energie, către cei din jurul nostru.

Este foarte bine că vrem să facem acest lucru, însă este bine ca, înainte de asta, să avem grijă să aducem cât mai mult din această energie infinită, în interiorul nostru, deoarece, în acest fel, dăm din ceea ce avem, nu din ceea ce nu avem, adică dăm din preaplin.

Şi, pentru că astăzi este şi despre noi înşine (de fapt, este în primul rând despre noi înşine, pentru că, aşa cum spuneam mai sus, este nevoie să ne umplem noi de iubire ca să avem de unde da şi celorlalţi), indicat ar fi să ne găsim timp pentru noi, să ne punem ordine în viaţă, nu neapărat o ordine generală, ci una în care să stabilim obiective care să ne aibă pe noi înşine în prim plan, noi să fim prioritatea vieţii noastre, tocmai pentru a putea acumula suficientă iubire de Sine, care să ne ajute să ne vindecăm şi astfel să avem suficientă pentru a putea ajuta şi pe ceilalţi. 

Nu înseamnă că devenim egoişti, ci că ne consolidăm pe noi înșine, aşa cum, în cazul în care, în apă ajung mai multe persoane regula de bază este să te asiguri că tu eşti bine şi stabil şi numai apoi te poţi ocupa de salvarea celorlalți, altfel riscaţi să vă înecați toţi.

Dacă, începând de astăzi luăm o pauză de la a mai fii "salvatorii lumii" şi începem să ne salvăm pe noi înşine, cunoscându-ne mai bine, vindecându-ne emoţional, mental, spiritual, energetic, după un timp vom fi mult mai puternici, mult mai stăpâni pe noi, cu mai multă experienţă şi, în acest fel, putem deveni un model către care ceilalţi vor să tindă, un model de vindecare şi, atunci, vom putea ajuta pe ceilalţi să se vindece, pentru că, de data aceasta vin ei către noi (nu ne ducem noi către ei), din dorinţa lor interioară de a se vindeca şi, în acest fel vom reuşi să ajutăm pe mult mai mulţi, prin faptul că vom deveni un far.

De aceea ziua de astăzi este o zi de tipul "game changer", una care ne poate schimba multe în interiorul nostru referitor la credinţe, la tipare, la modul în care credem că ar trebui să decurgă viaţa noastră, mai ales dacă ne dăm voie să fim pătrunşi de energia iubirii de astăzi, dacă mental ne spunem "Da, vreau să primesc energia iubirii în interiorul meu!".

Este o zi cu multă înţelepciune, prin vibraţia ei, de aceea ar fi indicat să îi dăm voie să se manifeste prin ceea ce facem şi prin deciziile pe care luăm.

Şi, dacă ne dăm voie să medităm cu energia iubirii astăzi, multe lucruri frumoase s-ar putea transforma în interiorul nostru, pentru că ne-am deschide şi mai mult către ea, am trece de barierele mentalului şi am da voie Sufletului nostru să se manifeste mai mult, să capete mai multă putere, iar energia iubirii ar pătrunde mult mai bine în structurile noastre, fără a mai fi filtrată de mental şi Ego.

Aşadar, avem o zi cu o energie foarte frumoasă şi, de aceea, ar fi indicat să beneficiem de ea, să o folosim în creşterea noastră spirituală, schimbându-ne astfel frecvenţa de vibraţie.

Să ne bucurăm, zic!😍

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#deminedepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

luni, 27 martie 2023

 27.03.2023

"Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită și prea nevinovată și Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de ase­mănare decât serafimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dumnezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim."

Probabil, cu toţii am auzit, de multe ori, rugăciunea „Cuvine-se cu adevărat, însă ne-am gândit oare, mai profund, ce anume vrea să spună prin expresia "Dumnezeu Cu­vântul ai născut"?

Mandala de astăzi vine să ne ajute să conştientizăm necesitatea folosirii cuvântului pentru putea manifesta prin el, dar mai ales al folosirii cuvântului împreună cu energia iubirii, pentru că Dumnezeu Cuvântul, care nu este altul decât Iisus, a venit să ne înveţe să ne deschidem în faţa energiei iubirii, să o acceptăm ca etapă a evoluţiei noastre de la dimensiunile grosiere către cele de Lumină, de aceea, este nevoie să înţelegem că atunci când, în mandalele personale, avem mult albastru închis, adică avem putere pe cuvânt, ar fi bine să ne conștientizăm această putere şi să o folosim pentru a manifesta şi transmite iubirea prin intermediul ei.

De fapt, toată această combinaţie de albastru închis şi verde, care se regăseşte şi în ultimele două cifre ale lui 2023, ne cheamă să conştientizăm acest lucru, anume că a venit momentul să ne folosim puterea cuvântului pentru a transmite iubirea şi, în acest fel să acceptăm şi să integrăm energia christică, să activăm astfel Christul lăuntric care este acolo în interiorul nostru şi care aşteaptă momentul în care noi acceptăm şi manifestăm iubirea, pentru a ne putea duce către nivelele superioare de vibraţie.

De aceea avem, în prezent toată această "dispută" legată de Iisus, dispută care se duce numai la nivelul minţilor, de aceea rolul Său în evoluţia noastră nu este înţeles pentru că, de fapt, el a venit pentru Sufletele noastre şi, numai atunci când ne îndreptăm atenţia către ele începem să Îl înţelegem mai bine şi să simţim energia Sa.

Aşadar, să ne folosim de energia cuvântului pentru a ne vindeca şi a vindeca şi pe ceilalţi, pentru că, în momentul în care spunem cuvintele cu iubire şi ni le spunem cu iubire, atunci începem să aderăm tot mai mult la Christul interior, începând, treptat să ne activăm Corpul Christic.

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#deminedepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

miercuri, 15 martie 2023

 15.03.2023

Ne-am uitat, vreodată, cu atenţie, la o locomotivă cu abur? Ne-am întrebat,  vreodată, cum ajunge aburul din cazan să pună în mişcare întreaga locomotivă? Şi, dacă tot suntem la acest capitol, ne-am întrebat vreodată ce s-ar întâmpla dacă aburul din cazan nu ar putea să ajungă la pistoanele care pun roţile în mişcare?

Nu mi-am propus să vă ţin o lecţie de fizică şi de mecanică, dar ceea ce se întâmplă pe mandala de astăzi seamănă, într-un fel cu ceea ce se întâmplă la o locomotivă cu aburi, iar analogia dintre locomotivă şi mandala de astăzi poate fi una cât se poate de educativă, ajutându-ne să înţelegem cum funcţionează unele lucruri, dar mai ales cum le putem corecta, vindeca, atunci când nu funcţionează.

Aşadar, pe centrul mandalei de astăzi avem roşu, iar acest roşu simbolizează aburul de la locomotivă, pentru că roşul este focul interior, este determinarea noastră, este puterea noastră interioară, este energia sexuală, iar toată această energie, cu toate valenţele sale, este una extrem de puternică deoarece este energia creaţiei, începutului, iar momentul începutului, pentru a putea ieşi din inactivitatea, are nevoie de multă energie, de aceea în spatele roşului avem atât de multă forţă şi putere, pe care este nevoie să învăţăm să o direcţionăm.

Acum că am identificat această energie şi puterea sa, este nevoie să o punem la lucru, numai că, asemenea locomotivei, este nevoie să vedem dacă "aburul" are traseul liber până la "pistoanele" care dau mişcarea "locomotivei", iar în cazul mandalei de astăzi aceste trasee prezintă blocaje, respectiv romburile de galben de pe nivelul doi, care scot la suprafaţă blocajele de pe "ţevile" interioare, respectiv lenea, comoditatea, amânarea.

Ca să înţelegem mai bine fenomenul, dacă energia de pe centrul mandalei vrea să creeze prin noi, iar noi, în loc să direcţionăm această energie către ceva creativ, o blocăm prin faptul că alegem starea de comoditate, prin faptul că, în loc să dăm curs momentului, amânăm momentul, atunci nu facem decât să risipim o energie foarte puternică pe care o puteam folosi în a iniţia ceva nou, sau a reporni ceva ce am început de mult, dar care ajunsese într-un moment de stagnare etc.

Când alegem comoditatea, amânarea, când dăm curs lenei, nu facem altceva decât să refuzăm să lucrăm cu energia lui roşu, nu facem decât să ratăm un moment care ne putea aduce un salt în proiectele noastre, de aceea, astăzi când simțim că ne îmbie starea de comoditate, lene, amânare, să facem şi noi o "şmecherie", anume să îi dăm voie să se manifeste doar cinci secunde, iar după aceea să trecem direct la acţiune, surprinzându-ne astfel toate tiparele ce se pregăteau să intre în acţiune.

Ce putem face ca să contracarăm acţiunile vestitului trio comoditate, lene, amânare? Să ne raportăm la cealaltă faţetă a lui galben, respectiv acţiunea, mişcarea, pentru că numai prin acţiune nu le dăm voie să ne blocheze mintea.

Prin acţiune se eliberează endorfine care ne dau o stare de bine, meridianele se curăţă, iar starea noastră per ansamblu se schimbă total.

Şi, dacă pe lângă mişcare mai adăugăm şi organizarea timpului, atunci vom fi mult mai motivaţi să ne mişcăm tocmai pentru a putea să îndeplinim toate acele sarcini pe care ni le-am propus să le realizăm.

Suntem într-o decadă de vindecare, aşa că, dacă suntem atenţi la mesajele pe care le primim astăzi putem să ajungem să vindecăm relaţia noastră cu mișcarea, cu organizarea timpului, 

De asemenea, această energie vindecătoare ne poate ajuta să înţelegem mai bine energia din spatele roşului şi să lucrăm proactiv cu ea.

Vibraţia zilei de astăzi este şapte, ceea ce înseamnă că este nevoie să ne ocupăm de aura noastră, să medităm cu ea, să o curăţim şi astfel vom vedea că starea noastră interioară se schimbă foarte mult.

Aşadar, ca o concluzie la tot ceea ce am spus, astăzi este un bun moment pentru a lucra pe vindecarea mişcării şi astfel să începem să manifestăm mult mai repede şi uşor.

Să avem spor!

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

luni, 6 martie 2023

 6.03.2023

Verdele de pe centrul mandalei de astăzi este unul cât se poate de special, pe de o parte deoarece ne aflăm într-o perioadă specială şi, pe de altă parte deoarece suntem în luna a treia, cea care ne aduce lecţiile şi provocările din zona iubirii în general şi a celei de Sine, în special.

Astăzi, el vine să ne reamintească de copilărie, de momentele acelea când nu aveam nicio grijă şi eram fericiţi şi, cu toate că nu ne mai putem întoarce fizic în acel moment, totuşi raportarea la el nepoate aduce conştientizări care ne pot aduce fericirea în prezent.

În primii şapte ani, sistemul nostru energetic este unul deschis, de aceea primim şi înglobăm informaţiile foarte uşor, învăţăm rapid şi tot rapid uităm şi de supărare. Înglobăm, în acelaşi timp şi informaţiile pozitive, dar şi pe cele negative, "culegând", în acelaşi timp şi tiparele celor din jurul nostru (că doar când suntem mici ne place să imităm) şi, chiar dacă aceste tipare înglobate nu se manifestă imediat, cu timpul, încep să iasă la suprafaţă şi să ne influenţeze viaţa, ajungând ca, treptate, să nici nu ne dăm seama când am adoptat complet acel tipar.

"Aşa e mama şi a fost bunica" începea Adrian Păunescu poezia Cântec femeiesc, ceea ce subliniază modul în care noi tindem să repetăm toate aceste tipare, programe, de la o generaţie la alta.

O să întrebaţi ce legătură au aceste lucruri cu mandala de astăzi?

"Ai puţintică răbdare, stimabile!" că ajungem şi la partea interesantă.

Spuneam că aceste tipare, programe, încep să iasă la suprafaţă şi iată că începem să ne lovim de ele, fără să ne dăm seama de acest lucru, deoarece noi când spunem că ne lovim ne aşteptăm ca ceva din exterior să ne lovească sau să ne opună rezistenţă, numai că ele nu vin exterior, ci din interior, iar modul lor de lucru este prin blocarea anumitor părţi din noi, prin blocarea acţiunii, imaginaţiei, creativităţii, curajului, iniţiativei etc., iar acest lucru se reflectă în ceea ce facem, dar mai ales în ceea ce nu facem, pentru că atunci când noi nu facem, dăm voie la ceea ce facem (mult mai limitat decât ceea ce putem face) să ne definească realitatea şi, dacă nu ne ascultăm intuiţia care vine să ne tragă mereu de mână şi să ne spună că se poate mai mult decât în prezent, atunci vom rămâne acolo, în acele tipare şi programe.

Ok! Ok! Teoria ca teoria. O ştim mai mult sau mai puţin, dar ce facem la partea practică pentru a ieşi de aici?

În primul rând o acţiune de "scuturare" prin care să dăm jos de pe noi tot ceea ce împiedică să ne iubim pe noi, iar acest lucru se poate face relativ uşor când ajungem la momentul "saturaţiei", în care, dacă ne uităm la cât facem pentru noi şi cât facem pentru ceilalţi şi observăm că balanţa este dezechilibrată rău de tot, atunci, cu siguranţă, vom începe să ne dăm mai mult (timp, atenţie, binecuvântări, cuvinte frumoase etc.) chiar dacă acest lucru nu va fi pe placul celor din jurul nostru, care vor căuta mereu să ne atenţioneze că ne-am "schimbat".

Dacă nouă ne place această schimbare şi, la nivelul Sufletului ştim că este cea potrivită, atunci "go for it" (să-i dăm drumul!).

În al doilea rând, să începem să alchimizăm tote acele tipare negative, în lumină şi să ieşim astfel din ele, iar o metodă foarte frumoasă este Ho'oponopono, cea care, la bază presupune repetarea acestor patru fraze:

Te iubesc,

Îmi pare rău,

Te rog să mă ierţi

Îţi mulțumesc!

Filozofia din spatele ei este însă una provocatoare pentru mulţi dintre noi, respectiv pentru Ego-urile noastre, anume că, pentru a funcţiona este nevoie să ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce este în noi şi care nu este în regulă şi are nevoie de vindecare. În momentul în care facem acest lucru şi nu mai căutăm "ţapi ispăşitori" în exterior (părinţi, bunici, şcoala, anturajul etc.), atunci rezolvarea acelei probleme rămâne între noi şi Divinitate.

Aşadar, dragilor, verdele de pe centrul mandalei de astăzi, poate reprezenta doar un alt verde sau poate reprezenta momentul de început în redobândirii fericirii interioare, iar de noi depinde cum îl folosim.

Şi, dacă în virtutea răspunsului automat, Ego-ul nostru a început să fie deranjat şi să găsească tot felul de explicaţii, la câteva secunde după ce aţi terminat de citit această interpretare, cel mai simplu este să luaţi o foaie de hârtie şi să notaţi pe ea tot ceea ce-l deranjează, punându-l, astfel, faţă în faţă cu ceea ce gândeşte, iar apoi înconjurându-l cu iubire şi rugându-l frumos să meargă la culcare, iar în acest fel reuşim să îi diminuăm puterea.

Vibraţia zilei este şapte, iar dacă începem să practicăm ceea ce am scris mai sus, atunci, cu siguranţă aura noastră va fi mult mai strălucitoare şi mai puternică, iar nivelul nostru de curaj va creşte.

Iar, în final, o discuţie cu Divinitatea, în care să-I spunem, ceea ce noi avem pe Suflet, va fi, cu siguranţă, foarte liniştitoare şi dătătoare de speranţă.

Şi, dacă la cele spuse mai sus, adăugăm şi un moment de meditaţie, atunci totul se amplifică.

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

vineri, 3 martie 2023

 3.03.2023

Înainte de a discute despre mandala de astăzi, având în vedere că este prima zi specială din an, cum ar fi să facem un exerciţiu de meditaţie foarte simplu?

Deschidem poza mandalei de astăzi şi, timp de 10 minute, ne uităm în centrul ei, căutând astfel să rămânem cât mai prezenţi acolo şi, de fiecare dată când mintea noastră pleacă după un gând sau altul ne reamintim să revenim aici şi acum şi să ne concentrăm pe poză. Să nu ne mirăm dacă începem să căscăm, pentru că înseamnă că ne curăţim.

Stă fiecare cât simte, dar măcar 10 minute şi, la final, luăm o foaie de hârtie şi scriem toate informaţiile pe care le-am primit ca ghidare.

Şi, în acest fel, am reuşit să realizăm o meditaţie într-o zi care este deschisă pentru aşa ceva, o zi a cărei energie ne aduce conștientizări puternice şi ne ajută să facem legătura între diferitele informații pe care le aveam şi care, acum, formează o imaginea de ansamblu.

Este, de asemenea, o zi de schimbări de optică, în sensul că suntem provocaţi să vedem lucrurile din altă perspectivă, una nouă, pe care nu o observasem până acum şi care ne-a fost trimisă să ne deschidă un nou capitol în viaţa noastră. Cel mai bine ar fi să dăm voie acestei experienţe să se manifeste, să nu o blocăm, deoarece ne va scoate din tiparele cu care eram obişnuiţi zilnic şi ne va ajuta să le vedem din exterior, să înţelegem existenţa lor, să înţelegem de ce am stat noi în ele, iar acum avem soluţia să scăpăm definitiv de ele prin faptul că vibraţia noastră se schimbă.

Da, este o zi de salt vibraţional, care ne poate ajuta, prin conştientizările pe care le avem, indiferent de domeniu, să trecem pe o vibraţie superioară şi, atunci, vom vedea lucrurile în alt fel, din altă energie, mai ales că este o zi de vibraţie patru, care înseamnă mintea neutră, înţelepciunea, iar când ajungem să o manifestăm înseamnă că am înţeles, acceptat şi integrat acele experienţe şi le înţelegem rolul lor în evoluţia noastră, înseamnă că ne-am iertat pe noi pentru "greșelile" pe care le-am făcut, înţelegem că ele ne-au fost învăţători şi înţelegem că, atunci, atât am putut să facem pe baza a ceea ce ştiam până în acel moment.

Şi, pentru că este o zi cu mult verde, am putea foarte bine să facem o meditaţie de iertare, pentru că, în această lună, mai mult ca oricând, ies la suprafaţă toate aceste aspecte şi se cer vindecate, de aceea astăzi ar fi bine să facem pace cu noi înşine.

Să nu uităm, totuşi, că suntem într-o zi cu dublă provocare pe trei, pe mintea pozitivă şi, chiar dacă movul ne aduce multă energie pozitivă, la nivelul Ego-ului nostru s-ar putea să nu fie plăcută şi atunci acesta este posibil să iasă la suprafaţă prin diverse manifestări, frustrări, reacţii, toate având în spate răni nevindecate, dar acest lucru, aşa cum spun de fiecare dată, nu este neapărat ceva rău, deoarece fiind într-o astfel de zi, putem medita asupra lor, putem înţelege cauza lor şi putem ajunge la vindecarea lor. Totul este să înţelegem că Ego-ul a ieșit la suprafaţă şi să nu dăm curs stărilor pe care se străduieşte să ni le imprime.

Să ascultăm muzică, să ne bucurăm, să ne uităm la un film care ne place, să facem lucruri care ne aduc bucurie şi care ne ridică vibrația şi atunci trecem şi peste Ego-ul nostru şi rămânem pozitivi.

Chiar dacă are mult mov pe centru, mandala de astăzi ne aduce şi o provocare, una care ne va însoţi pe parcursul următoarelor trei luni, anume cea pe comunicarea directă, iar provocările vor veni pe ceea ce vorbim, pe ceea ce dăm mai departe ca informaţie, modul în care ne promovăm etc., iar din aceste provocări vor ieşi la suprafaţă multe dintre fricile noastre din zona comunicării, de aceea, toată această perioadă până în în 3 iunie, când va fi următoare zi specială, va fi una de învăţare, de curăţare, de transcens frici şi blocaje şi, în funcție de cât de mult ne vom implica activ, în final, vom avea partea de o surpriză plăcută, în sensul că putem dobândi un nou dar, o nouă calitate, una foarte importantă în contextul de astăzi.

Aşadar, mandala de astăzi ne aduce multe daruri, multe binecuvântări, dar ne dă şi direcţia pentru perioada următoare, iar de noi depinde ceea ce vrem să facem cu toate aceste elemente.

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

miercuri, 1 martie 2023

 1.03.2023 şi luna Martie

Dacă ieri vorbeam de determinare, ca element la care să lucrăm, iată că astăzi determinarea este cea care anunţă începutul acestei luni, dar şi al primei perioade speciale din an.

Este foarte important să ajungem să transformăm energie lui roşu în determinare, pentru că în acel moment trecem pe frecvențe înalte de vibraţie şi începem să manifestăm lucrurile dintr-o energie benefică nouă, ceea ce nu putem spune despre cealaltă latură a lui roşu.

Aşadar, în loc să ne mai enervăm că altora le ies lucrurile şi nouă nu, mai bine ne facem un plan, dar ne ţinem şi de el, cu toţi paşii pe care să-i facem către ceea ce vrem noi să realizăm şi, orice obstacol ar apărea, ne concentrăm pe ceea ce ne aduce bun, pe partea de lecţie pe care ne-o aduce şi ne folosim de energie sa (la fel cum în Aikido ne folosim de energia adversarului) pentru a trece peste el, iar fiecare trecere peste obstacole, ştim bine, este una care din care mai învăţăm ceva, una care ne ajută să mai creștem spiritual.

De aceea, luna aceasta, dacă dorim, putem învăţa determinarea, putem învăţa să ne controlăm impulsurile violente, fie fizice, fie verbale şi putem învăţa să ne concentrăm pe un scop pe care să-l şi ducem la capăt.

Având în vedere că luna aceasta este luna a treia, care este dominată de culoarea verde, de iubire, tot ceea ce facem legat de determinare este în strânsă legătură cu iubirea de Sine, cu modul în care noi ne mai complacem sau nu în acţiuni prin care ne sabotăm singuri sau este luna în care, cu toată convingerea şi din tot Sufletul nostru spunem STOP tuturor acestor acţiuni şi începem să ne ridicăm din închisoare Ego-ului, faţă de care înţelegem să manifestăm compasiune, dar pe care, de asemenea, înţelegem să-l punem la locul lui, adică la somn.

Rozul din mandala de astăzi vine să ne reamintească de prezenţa lui, dar faptul că avem verde în prejma sa, ne reaminteşte de necesitatea manifestări compasiunii faţă de ceva ce face parte din noi, chiar dacă nu este cea mai bună partea din noi, dar care poate deveni, dacă noi înţelegem cum să lucrăm cu el şi cum să-l aducem cu picioarele pe pământ.

Scrisul este pe nivelul doi al mandalei de astăzi şi ne va însoţi pe parcursul întregii luni,  ajutându-ne să punem pe hârtie ceea ce nu putem exprima în cuvinte, ceea ce ne este dificil să verbalizăm, dar care nu este bine să fie ţinut în noi.

Prin prezenţa verdelui în mandale, în cantităţi destul de mari, luna Martie, dintre toate, este cea care ne creează cadrul cel mai potrivit pentru a comunica în scris cu noi înşine, pentru a pune pe hârtie tot ceea ce ne supără, asemenea unei spovedanii pe care ne-o facem nouă înşine. De aceea, este bine să nu mai amânăm acest moment, pentru că cu cât amânăm mai mult cu atât ne este mai dificil să o facem şi, cu atât reuşim să o facem mai repede, ne vom simţi mult mai eliberaţi, iar Sufletul nostru mult mai uşor, iar acest lucru îl va ajuta să fie mult mai creativ, să se exprime cu şi prin iubire.

Suntem într-o zi de unsprezece, de aceea este foarte important să începem să facem lucrurile de astăzi, chiar dacă aceste lucruri înseamnă doar că ne schiţăm un plan, însă este bine să începem de astăzi deoarece toate aceste daruri care se întâlnesc astăzi pot pune o amprentă foarte bună pe tot ceea ce demarăm.

De aceea, astăzi, în mod special, este nevoie să concediem lenea, iar Ego-ul, mai mult ca oricând, să-l trimitem la culcare, pentru că este obosit, spunându-i că ne ocupăm noi de problema de care se îngrijorează şi astfel lăsându-l fără obiect de activitate. 

Şi, dacă tot vorbim de iubire astăzi, să începem să ne iubim mai mult corpul fizic şi să vorbim mai mult cu el, pentru că numai în acest mod putem să avem o relaţie mai bună cu el. Am putea chiar să începem un exerciţiu de 10 minute pe zi în care să ne admirăm, complet dezbrăcaţi, în oglindă şi să ne acceptăm aşa cum suntem, iar corpului nostru să-i cerem iertare pentru că, prin emoţiile pe care le-am experimentat, el s-a îngrăşat.

Şi, dacă tot am vorbit de IERTARE, cum ar fi dacă am manifesta, pe parcursul întregii luni, mult mai multă iertare faţă de noi înşine? 

Ce credeţi că s-ar întâmpla? 

Vă aştept răspunsurile ca şi comentarii la această postare.

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini