marți, 31 mai 2022

 31.05.2022

Suntem în ultima zi de mai, o lună interesantă prin modul în care ne-a provocat comunicarea, mai ales cea creativă, o lună care ne-a stimulat să spunem ceea ce am vrut să spunem de mult şi, din diferite motive, nu am făcut-o, rămânând cu povara vorbelor nespuse, ca să nu mai vorbim de faptul că ceilalţi nu au ştiut ceea ce ne deranja şi, de aceea, nici nu au ştiut cum să se raporteze la noi.

Finalul de lună, ca şi începutul lunii iunie, este unul dedicat muncii, pe toate planurile, dedicat organizării activităţilor, pentru că numai aşa putem să realizăm ceea ce ne-am propus, aşa că, dacă nu suntem persoane foarte organizate, cumva, această perioadă vine să ne aducă o lecţie pe repede înainte, pe principiul o facem noi de bună voie sau vom fi forţaţi de împrejurările în care ne aflăm să o facem. Oricum ar fi, lenea, comoditatea, amânarea, nu prea au ce să caute în aceste două zile, dacă dorim să realizăm ceva, pentru că vom primi exact opusul lor şi, dacă rămânem într-o zonă de reacţiune în loc de proacţiune, atunci aceste două zile ni se vor părea grele, obositoare şi solicitante.

Numai că totul este o iluzie a minţii noastre care nu doreşte să ia iniţiativa şi încă mai preferă să se lălăie, iar această lălăială este, de fapt, o acţiune contra curentului şi ştim foarte bine că atunci când mergem contra curentului, de fapt, nu facem altceva decât să ne consumăm resursele, să obosim, să deznădăjduim, să credem că totul este greu şi că cineva acolo Sus are ceva cu noi.

Ce putem, în schimb să facem noi în această perioadă? Să ne organizăm cât mai bine posibil, să ne facem planuri cu termene şi să căutăm să le respectăm, să ne planificăm activităţi care presupun şi forţă fizică sau care sunt mai solicitante şi ne putem folosi de această energie pentru a le putea realiza.

Apropo de acţiune şi reacţiune, acesta este un subiect care nu a fost prea mult dezbătut, pentru că în spatele său se găsește un adevăr pe care mulţi nu vor să -l vadă, anume acela că ne asumăm sau nu să facem ceva, iar când ne asumăm atunci ne asumăm şi puterea personală pentru că noi credem că putem realiza acel lucru şi, totodată, avem şi curajul şi iniţiativa să cerem ajutorul Universului, pe când în momentul în care rămânem doar reactivi, de fapt, noi refuzăm să avem iniţiativă, refuzăm să fim Creatori şi nu ne asumăm nici puterea personală, pentru că, de fapt, noi o desconsiderăm şi, de aici, sentimentul de inutilitate şi de neputinţă, care, de fapt, sunt false, fiind proiecţii ale Ego-ului nostru, prin prisma măştilor şi rănilor pe care le are.

Aşa că, de fiecare dată când noi ne întrebăm de ce nu ne ies lucrurile aşa cum ne dorim, de ce stăm la mână altor oameni, de ce ajungem să lucrăm doar pentru alţii, de ce nu avem "noroc", să ne dăm voie să ne observăm şi astfel, să vedem dacă suntem proactivi sau reactivi, dacă ne ducem noi către ceea ce avem de făcut sau vin ele peste noi şi atunci avem un răspuns clar, care are sens şi care ne poate ajuta să facem schimbările de care avem nevoie pentru a ne trăi viaţa aşa cum dorim.

Şi, după ce am luat decizia de a ne schimba, de a fi mult mai activi şi a iniția acţiuni şi proiecte, atunci să ne observăm modul în care ne organizăm şi să vedem unde anume ne putem îmbunătăţi, astfel încât şi susţinem, cu o planificare bună, energia cu care începem o activitate, un proiect.

Să fim atenţi la mental astăzi, pentru că ne poate bloca comunicarea! 

De asemenea, să fim atenţi la cuvintele pe care le rostim pentru că astăzi au o putere mare!

Şi, dacă tot avem galben pe mijlocul mandalelor de astăzi şi de mâine, să fim deschişi către oportunităţile de bani ce pot să apară şi să fim atenţi să le fructificăm!

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

joi, 19 mai 2022

 19.05.2022

Vă spuneam despre luna Mai că este una dedicată comunicării indirecte, iar scrisul terapeutic ne poate ajuta să ne eliberăm de multe dintre problemele noastre, chiar dacă, la prima vedere, nu am ştii ce să scriem, numai că aceste lucru se întâmplă doar în mintea noastră, care doar crede că nu are ce scrie, că nu are ce spune, că nu înţelege de ce este nevoie să facem această activitate "inutilă" şi consumatoare de timp.

De fapt, acum, în aceste ultime rânduri, mi-am lăsat Ego-ul să se exprime tocmai ca să îl vedeţi cum gândeşte şi ce idei are. Sunt sigur că, dacă analizaţi puţin ceea ce am scris aici şi faceţi legătură cu propria persoană, s-ar putea să identificaţi un tipar similar al Ego-ului propriu.

El nu doreşte să facem acest lucru pentru că, undeva, în interiorul lui, ştie că dacă am proceda în felul acesta, adică am scrie scrisori prin care să ne eliberăm de ceea ce simţim faţă de alte persoane care ne-au rănit de-a lungul timpului, el ar pierde toată "drama" în care ne-ar putea băga, ar pierde nişte scenarii tocmai bune de Hollywood prin care să ne ţină ocupaţi cât mai mult timp, pentru că în momentul în care noi scriem, aşa cum spuneam şi altă dată, ne eliberăm, iar eliberarea înseamnă iertare, atât a celui/celei care ne-a rănit, cât şi a noastră, iar atunci când apare iertarea, nu mai poate exista "drama, drama, drama" .

Ce avem de reţinut de aici este că Ego-ul nostru "iubeşte" iertarea tot atât de mult cât producătorii şi vânzătorii de arme "iubesc" pacea.

Aşadar, romburile de verde de pe cel de al doilea nivel al mandalei de astăzi au legătură cu iertarea, iar centrul mandalei ne oferă posibilitatea concretă prin care o putem face, respectiv prin scris.

Provocarea zilei de astăzi este pe zece, respectiv curajul înalt, aşa că  singurul element care ne poate sabota acum curajul este to Ego-ul, făcându-ne să credem că suntem prea mici pentru aşa o iniţiativă, că nu merităm să iertăm şi să ne iertăm, de aceea, pentru a-l putea combate este nevoie să ne întoarcem la aura noastră şi să avem grijă să o întărim, pentru că numai aşa putem să ne refacem restul corpurilor energetice şi numai aşa putem avea un corp zece întreg şi funcţional.

De asemenea, astăzi avem şi provocarea iubirii de Sine, iar dacă ne dăm voie să ne dăm iubire, atunci o să înţelegem de ce este nevoie să eliberăm de ceea ce ne ţine legaţi, pentru că numai aşa putem merge pe drumul nostru fără a mai trage după noi o grămadă de "greutăţi" sufleteşte care, după ce că sunt mari, mai sunt şi "gălăgioase".

Este posibil, de asemenea, să ne confruntăm şi cu o anumită comoditate de a comunica, dar aceasta face parte tot din provocările noastre pe iubirea de Sine, pentru că dacă vrem să spunem ceva şi nu o facem, atunci cealaltă persoană nu va ştii niciodată ce am fi vrut noi să spunem şi astfel nu ne va putea înţelege pe deplin.

De fapt, în spatele acestei comodităţii de a comunica, pe care o identificăm adesea prin expresii, cum ar fi: "mi-a fost prea lene să mai stau să-i mai spun ..." sau "n-am mai avut niciun chef să le mai zic ceva ...", se găseşte tot Ego-ul nostru, care are, astfel, motiv să îi acuze pe ceilalţi de lucrurile pe care noi nu le-am spus, alimentându-şi astfel puterea de dominare asupra noastră.

La urma urmei, dacă ne obiectivăm puţin, vom vedea că Ego-ul, chiar dacă este şiret, el nu este imposibil de dibuit şi de pus la locul lui. Presupune, în schimb multă obiectivare, cunoaştere de Sine şi dorinţă de a face acest lucru (iar dacă atunci când citim aceste lucruri avem impresia că le vom dobândi în ani de muncă, această impresie vine tot de la Ego, care caută să ne convingă de inutilitatea oricărui demers care îi sabotează poziţia).

Mai devreme sau mai târziu, în funcţie de cât de constanţi suntem, Ego-ul se va transforma şi ne va deveni aliat, dar până atunci este nevoie să învăţăm să lucrăm cu el şi să îl aducem la locul pe care îl are în evoluţia noastră spirituală.

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

marți, 17 mai 2022

 17.05.2022

De câte ori nu am vrut să spunem ceva şi totuşi, din interiorul nostru nu am găsit forţa necesară să o spunem, ca şi cum ceva de acolo nu ne lăsa să spunem? 

De câte ori nu am ştiut răspunsul la o întrebare, dar totuşi am preferat să tăcem, pentru ca, după aceea, când am aflat că răspunsul nostru ar fi fost cel corect, să regretăm că nu am făcut-o?

Sunt multe situaţii în care nu am spus ceea ce vroiam să spunem, ceea ce simţeam să spunem şi, de fiecare dată nu am reuşit să ne dăm un răspuns clar de ce anume nu am reuşit să ne exprimăm.

Într-o primă fază, am putea spune că n-am avut curaj şi nu am fi departe de adevărat, dar în acest caz, de unde apare această lipsă de curaj, mai ales în condițiile în care, de multe ori, ştim clar că răspunsul nostru este cel corect?

O altă explicaţie stă în lipsa stimei de Sine, noi considerând că nu suntem "vrednici" să dăm un răspuns bun şi să primim laude sau să fim apreciaţi că ştim răspunsul. Pur şi simplu, ne refuzăm această bucurie interioară, aceea ca ceilalți să ne recunoască meritele.

Şi, dacă ne ducem mai profund cu căutarea noastră, s-ar putea să ajungem într-o zonă în care ni se par lucrurile în ceaţă, pentru că intuim că este ceva acolo, dar nu ştim cum să formulăm acel lucru, anume că problema noastră cu comunicarea este înrădăcinată mult mai adânc în subconştientul nostru şi avem nevoie să ştim cum o putem rezolva.

De aceea, este nevoie să ne obiectivăm puţin şi să vedem care sunt tiparele zilnice pe care le rulăm în privinţa comunicării, de câte ori pe zi sau pe săptămână ne oprim de la a ne spune părerea sau de a comunica ceea ce dorim de la ceilalţi, iar acest lucru ne afectează foarte mult interacţiunea cu ceilalţi, ne afectează modul în care suntem priviţi de ei, ne afectează viaţa socială şi ne afectează inclusiv dezvoltarea noastră personală şi spirituală. 

În plus la acest exerciţiu de obiectivare, să ne urmărim cuvintele şi să vedem de câte ori spunem sau avem intenţia să spunem cuvântul "jur", doar pentru că, în mintea noastră, vrem să ne întărim mai mult afirmaţiile şi să le dăm celorlalţi mai multă încredere în ceea ce spunem. 

Jurământul, conform DEX-ului, reprezintă o "afirmare, promisiune, făgăduială solemnă făcută de o persoană (adesea printr-o anumită formulă în care este invocată divinitatea) de a spune adevărul în legătură cu anumite fapte", respectiv un "angajament solemn, exprimat de obicei printr-o anumită formulă, prin care cineva se obligă să-și facă datoria (față de popor, de stat etc.)". 

În concluzie, prin jurământ ne luăm un angajament să facem ceva sau să respectăm ceva, indiferent că este bun sau rău, să servim cuiva, care poate fi o ţară o religie, o comunitate sau doar un grup. 

În plan energetic însă, prin jurământ, noi nu facem altceva decât să ne legăm energetic de ceea ce jurăm să facem, iar vestea mai puţin bună este că, odată ce se încheie viaţa noastră , jurământul nu moare o dată cu noi şi continuă să existe şi să ne afecteze şi în vieţile următoare, aşa că dacă ne confruntăm cu o problemă de prea mult timp, ar fi cazul să cercetăm existenţa jurămintelor pe care le-am făcut altă dată şi care ne afectează viaţa actuală.

Şi, apropo, de comunicare, unul dintre jurămintele care s-a făcut mult în trecut a fost cel de TĂCERE, fie că era vorba de jurământ făcut în mânăstire sau ca pustnic, fie că vorbim de jurământ făcut în cadrul diferitelor frăţii şi grupuri unde ni se cerea să nu divulgăm informaţii.

Şi, dacă tot am ajuns la jurăminte, să nu uităm nici de cele de: CASTITATE, OBEDIENȚĂ, APARTENENȚĂ, LOIALITATE, RĂZBUNARE, EXCLUSIVITATE, SĂRĂCIE, FRATERNITATE, CAMARADERIE, RENUNȚARE LA IUBIRE. Nu de alta, dar poate mai sunt sectoare în viaţa noastră care nu merg lucrurile aşa de bine şi nu avem explicaţii de ce se tot întâmplă acest lucru.

Jurămintele sunt, în realitate, programe pe care ni le-am implementat şi de care nu mai ştim, iar acum a venit vremea să ne ocupăm de ele, dacă vrem să avem o viaţă împlinită şi să nu ne mai ţină pe loc.

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

luni, 16 mai 2022

 16.05.2022

Zilele aceste, datorită contextului astral, au o încărcătură energetică mult mai puternică, aducând mult mai multă presiune pe mentalul nostru care, la rândul său, răspunde aşa cum este învăţat.

De asemenea, această încărcătură energetică tinde să scoată la suprafaţă, din interiorul nostru, tot felul de frici pe care le conştientizăm mai mult sau mai puţin, de aceea este nevoie să lucrăm, pe de o parte la identificarea lor şi a mesajului pe care îl aduc, iar pe de altă parte, la întărirea corpului curajului, pentru că, în acel moment, reuşim să trecem mult mai uşor peste aceste frici şi astfel le vedem şi le identificăm, fără a mai cădea însă pradă energiei lor joase şi fără a ne mai lăsa copleşiţi de toată această încărcătură energetică.

Avem nevoie să lucrăm mai mult la întărirea aurei, pentru că de acolo putem începe să ne punem corpurile energetice în ordine şi să lucreze la nivelul optim pentru noi, bineînţeles dacă au şi cantitatea suficientă de energie pentru a putea funcţiona la parametri optimi. O aură întărită ne ajută să fim noi înşine şi să ne păstrăm, alături de noi, energia noastră şi să prevenim astfel împrăştierea ei.

De asemenea, întărirea corpului curajului ne ajută să stăpânim, mult mai bine, mintea, cu toate cele trei aspecte ale sale, dar mai ales mintea negativă, împiedicând-o astfel să ne coboare în vibraţii joase şi menţinând-o astfel, la nivelul optim de vibraţie pentru noi.

Şi, dacă ne este dificil să medităm pentru a ne reface aura, ne putem folosi şi de rugăciune, cu intenţia ca toată energia rugăciunilor noastre să o direcţionăm către refacerea aurei, putând chiar să ne rugăm, cu propriile cuvinte, pentru refacerea aurei noastre. 

Indiferent de modalitatea aleasă, ce este de fapt important, este să stabilim o relaţie foarte bună cu Dumnezeu, pentru că prin această relaţie noi suntem permanent conectaţi la fluxul Său de Lumină şi putem să accesăm foarte ușor acest flux. De fapt, la acest flux care se formează între noi şi Creator avem de lucrat, pentru că cu cât ne rugăm mai des, cu cât comunicăm mai des cu propriile noastre cuvinte, cu cât medităm mai des, cu atât mai mult reuşim să mărim fluxul de Lumină pe care îl primim din partea Creatorului, iar structura noastră energetică interioară se transformă tot mai mult, sublimând tot mai mult din partea noastră întunecată, în Lumină.

De asemenea, în ceastă perioadă să avem grijă şi la ceea ce comunicăm cu noi înşine, cuvintele pe care ni le spunem nouă şi emoţia pe care o transmitem o dată cu ele, aşa că ar fi înţelept să manifestăm mai multă compasiune faţă de noi înşine şi am putea să ne spunem, nouă înşine, cuvinte motivaționale.

Totodată, să fim atenţi şi la minciunile pe care ni le tot spunem, pe care ni le tot repetăm şi pe care s-ar putea să nu le mai credem nici noi înşine, de aceea ar fi înţelept să începem să renunţăm la ele şi să ne dăm voie să vedem adevărul pe care, noi singuri, ne împiedicăm să îl vedem.

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

miercuri, 11 mai 2022

 11.05.2022

Fiecare culoare din mandală are importanţa sa în evoluţia noastră spirituală, numai că, în anumite momente, anumite combinaţii de culori, nu neapărat din cadrul unui anume tipar, pot să facă o diferenţă mare, în sensul că ne pot ajuta să avem conştientizări care pot produce salturi evolutive şi creşterea vibraţiei.

Vorbeam, zilele trecute, despre necesitatea scrisului, în contextul în care dăm informaţia mai departe celorlalţi, contemporani cu noi, dar şi generaţiilor viitoare, care pot folosi această informaţie ca scară în evoluţia lor spirituală, încurajându-i să meargă mai departe, mai ales atunci când totul în jurul lor nu pare să mai aibă sens, pentru că totul în jurul lor se schimbă, deoarece interiorul lor se schimbă, iar rezonanţele lor se schimbă şi ele.

Astăzi, vreau să vorbim despre scris ca şi metodă terapeutică, ce ne poate ajuta să ne eliberăm de multe blocaje din viaţa noastră, blocaje pe care nici nu le conştientizăm uneori sau a căror sursă am uitat-o aparent, pentru ca la o introspecţie mai amănunţită să ne reamintim acele lucruri, chiar cu lux de amănunte.

Avem multe lucruri stocate în interiorul nostru, unele bune, altele mai puţin bune. Ideea este să le vindecăm pe cele mai puţin bune pentru că ele ne determină modul în care ne ducem viaţa şi tiparele după care acţionăm. 

Ceea cea îmi doresc să înţelegem este faptul că orice eveniment neplăcut, care a lăsat o amprentă puternică asupra noastră, poate fi vindecat, iar una dintre modalităţile facile de a face acest lucru este scrisul, pentru că în momentul în care ne dăm voie să scriem, de fapt, noi scoatem la suprafaţă toate sentimentele pe care le-am avut în legătură cu acel eveniment şi, scoţându-le la suprafaţă, le putem identifica mai uşor, putem înţelege că ele au fost atunci, la acel moment din trecut, iar toate aceste lucruri ne pot ajuta să iertăm mai uşor, ne pot ajuta să înţelegem că acele evenimente de atunci ne-au impulsionat, chiar dacă au fost dificile, să găsim soluţii, să ne transformăm, să evoluăm. 

Este posibil să plângem sau să râdem în timp ce scriem, să vrem să dăm vina pe cineva pentru ceea ce ni s-a întâmplat, să vrem să ne certăm cu cineva sau pur şi simplu să vrem să iertăm pe cineva. În funcţie de gravitatea evenimentului, dar şi de de nivelul nostru de evoluţie vom avea to felul de reacţii, de aceea este bine să scriem acolo, pe hârtie, cu cât mai multe amănunte, tot ceea ce simţim, pentru că, numai în acest fel scoatem din noi tot ceea ce am ţinut ascuns, tot ceea ce am "acoperit" ca li cum nu am mai vrut să ştim de acel eveniment, numai că acest lucru nu a însemnat că l-am şi vindecat.

în momentul în care alegem să facem acest lucru, să ne vindecăm prin scris, deja facem un pas important în evoluţia noastră, iar multe dintre lucrurile din viaţa noastră se vor debloca, pentru că pur şi simplu, prin vindecare, nu vom mai rezona cu anumite tipare, comportamente şi oameni şi vom deveni, pur şi simplu liberi.

Configurația centrului mandalei de astăzi, cu cele două nivele de mov, iar cel de al doilea este întrerupt de romburile de gri/bleu, de fapt, nu este valabilă numai pentru astăzi, ci ea este o atenţionare pentru întreaga noastră viaţă, în sensul că dacă rezolvăm acele romburi de gri/bleu, atunci centrul mandalei are o forţă şi mai mare, în realitate concluzionează tot ceea ce am scris mai sus, anume că, prin comunicarea aceasta indirectă pe care o facem prin scris, nu facem altceva decât să dăm un boost evoluţiei noastre spirituale, pentru că ne golim de sentimente şi vibraţii joase şi, prin creşterea vibraţiei, rezonăm cu alte tipuri de energie din acest Univers.

Aşa se întâmplă cu oricine alege să renunţe la tipare învechite, schimbându-le cu altele noi. pur şi simplu, în faţa sa, se deschide o cu totul altă lume, pe care nici nu şi-o putea imagina până în acel moment, pentru că nu avea cum, deoarece această vibraţie nouă nu putea fi imaginată prin prisma vibraţiei vechi.

Suntem într-o zi cu provocare pe unsprezece, iar într-o astfel de zi este nevoie să fim atenţi la elementul pe care îl avem de rezolvat pentru a transforma provocarea în ceva benefic pentru noi, iar scrisul, ca şi metodă terapeutică, este elementul pe care îl avem de rezolvat, mai bine zis, de integrat ca şi practică curentă.

Suntem într-o decadă în care, centrul mandalelor de la capetele intervalului, este gri/bleu, deci este o perioadă care ne va împinge să ne punem gândurile şi sentimentele pe hârtie, cu condiţia să şi dorim să ne vindecăm.

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

luni, 9 mai 2022

 9.05.2022

Universul ne-a rezervat, astăzi, o mandală interesantă, care vine cu un mesaj puternic de susţinere a iubirii de Sine, mai ales în contextul unei luni care ne aduce, printre altele, provocarea echilibrului, aşa că lecţia pe care o avem de integrat astăzi este aceea că ceea ce dăm altora = cu ceea ce ne dăm nouă, dacă dorim să avem o viaţă echilibrată şi în care lucrurile să fie în regulă pentru noi. Şi, dacă este să aplicăm un principiu din matematică, şi inversa este valabilă.

Atunci când noi realizăm echilibrul, la nivel emoţional, între ceea ce dăm altora şi ceea ce ne dăm nouă, atunci putem spune că suntem în zona iubirii de Sine, că dăm altora din ceea ce avem, din ceea ce manifestăm, adică o energie frumoasă, care aduce bucurie şi fericire, pentru că este o energie venită din echilibru, din ceva ce am făcut pentru noi. În schimb, dacă dăm din ceea ce nu ne dăm nouă înşine, atunci acea energie este dezechilibrată şi, chiar dacă se vrea să fie o energie a iubirii, nu are neapărat o vibraţie prea ridicată, pentru că, de fapt, undeva în interiorul nostru, o parte din noi se simte nedreptăţită pentru că, în loc să ne dăm şi nouă înşine, am fugit repede să dăm celorlalţi (a se citi - să scăpăm de ceea ce nu ne-am dat nouă, dând celorlalţi), copleşindu-i cu o energie de care nu aveam neapărat nevoie.

De aici şi reproşurile celorlalţi, că îi copleşim cu "dragostea" noastră, care este asemănătoare dorinţei aprige a părintelui ce îşi doreşte, de la copilul său, să facă ceea ce el însuși nu a făcut şi astfel îl copleşeşte pe acel copil cu toate această energie, de care, copilul, nu are nevoie pentru că, acea acţiune care i se cere nu face parte din misiunea sa, fiind pur şi simplu proiectată pe el. 

Suntem într-o zi de vibraţie doi, iar acest lucru ne facilitează o legătură mai bună cu Sufletul nostru şi ne ajută să înţelegem nevoile sale, ne ajută să începem să avem o relație mai bună cu El şi să începem să facem şi ceea ce El ne transmite, tocmai pentru că El este în permanentă relaţie cu Divinitatea.

Este un moment bun să începem să ne întrebăm, ce se găseşte dincolo de cuvântul Suflet? Ce este această structură energetică şi ce rol are pentru noi? Iar aceste răspunsuri, pe lângă  informaţiile pe care le putem obţine din cărţi, ar fi bine să ni le dăm noi înşine, meditând mai des cu Sufletul nostru, vorbind mai mult cu El, întrebându-l şi pe El ce părere are referitor la diferitele probleme cu care ne confruntăm în viaţă, pentru că tot acest dialog nu face decât să ne permită o relaţie mai bună cu El şi redeschiderea canalelor de comunicare ce, altă dată, erau libere şi neafectate de poluarea mentalului negativ şi a Ego-ului.

Şi, pentru că tot avem Merkaba complet bleu, am putea să ne folosim de scris şi să-I scriem o scrisoare Sufletului nostru, în care să-I spunem despre cum vedem noi relaţie cu El, despre ce am dori de la El, despre ce alte lucruri mai simţim noi să-i spunem, pentru că răspunsurile şi conştientizările vor veni foarte repede, bineînţeles dacă şi noi suntem deschişi să le primim.

Pentru cine se simte blocat şi încărcat emoţional şi nu ştie cum să se deblocheze, o plimbare prin pădure şi îmbrăţişarea unui copac pot aduce schimbări semnificative la nivelul corpului emoţional, simţind astfel, mult mai puternic, prezenţa Sufletului nostru, ceea ce aduce un sentiment de bucurie şi împlinire, dar şi o schimbare de perspectivă, pentru că ne raportăm la potenţialul Sufletului nostru şi atunci nu mai percepem provocările ca pe ceva rău, ci pe ceva peste care putem trece, pentru că în acest moment suntem în contact cu puterea noastră personală.

Provocarea zilei, care este nouă, ne cheamă la meditaţie tocmai pentru a putea trece peste confuzia pe care este posibil să o avem şi astfel să trecem din zona fricilor în zona curajului şi a potențialului nelimitat.

Să alegem să valorificăm energia zilei de astăzi, chiar dacă ni se pare dificil de făcut acest lucru, mai ales dacă suntem obişnuiţi cu raportarea la mentalul nostru, dar să nu uităm că orice început este mult mai bun decât a rămâne pe margine şi a ne întreba mereu aceleaşi întrebări care, într-un fel, au devenit un fel de închisoare pentru noi şi din care ni se pare greu să mai ieşim.

Oricare dintre tehnicile de mai sus ne poate ajuta să sărim "pârleazul" acestor întrebări şi să îndrăznim să ne scăldăm în energie frumoasă şi plină de speranţă a Sufletului nostru.

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

joi, 5 mai 2022

 5.05.2022

Luna Mai vine să activeze, în fiecare dintre noi, partea de comunicare indirectă din alte vieţi, aşa că să nu ne mirăm dacă, pe parcursul acestei luni ne trezim că avem mai multă inspiraţie, că brusc avem chef de creaţie, că avem idei care chiar aduc ceva nou, de aceea ar fi bine să lăsăm această voce interioară a noastră să se exprime, să creeze, să dea formă materiei, să modeleze sunetul, să aducă noi perspective în fotografie şi artă, să reverse ideile pe hârtie etc.

Dincolo de acest lucru, avem aceste zile cu bleu pe mijlocul mandalei care vin să accentueze ceea ce luna Mai ne aduce, fiind adevărate puncte de convergenţă energetică creatoare.

Legat de ziua de astăzi, aş vrea să reflectăm puţin la ceea ce scrisul aduce în vieţile noastre şi de ce este nevoie să ne ocupăm de el şi să nu-l desconsiderăm, mai ales că este mijlocul prin care texte vechi, de mii de ani, au reuşit să rămână până în prezent şi să ne putem bucura de ele.

Atunci când scriem, de fapt, nu facem altceva decât să dăm voie universului să comunice, prin noi, un anumit tip de informaţie, căreia i-a sosit momentul să fie cunoscută. Dacă nu facem noi cunoscută această informaţie, o va a face altcineva, de aceea, de multe ori descoperim într-o carte o informaţie pe care noi am primit-o de ceva timp, numai că nu am ales să o şi facem cunoscută celorlalţi.

De asemenea, atunci când scriem, noi ne golim de acea informaţie pe care o dăm mai departe prin intermediul scrisului, permiţând altei informaţii, de vibraţie superioară să vină către noi. Apropo de nivelul de vibraţie, fiecare scriere a noastră, fie că este o postare pe blog, un studiu sau chiar o carte, are vibraţia pe care noi o avem în momentul în care am scris şi, cu această vibraţie, vor rezona cei care sunt pe acelaşi palier vibraţional, de aceea este nevoie să dăm informaţia mai departe prin scris, la momentul potrivit, atunci când Universul ne-o cere, mai ales atunci când suntem pe o cale de evoluţie spirituală, pentru că acea informaţie este destinată unui anumit nivel de vibraţie şi este nevoie să rămână acolo pentru ei şi pentru cei care urcă către acel nivel de vibraţie.

Noi, evoluând spiritual, ne creştem nivelul de vibraţie, iar următoarele noastre scrieri se vor adresa unui nivel superior de vibrație.

Prin scris, noi lăsăm o hartă pentru cei care vin după noi, ajutându-i să înţeleagă faptul că experienţele prin care trec au fost trăite şi de alte peroane şi astfel pot găsi o modalitate de a putea gestiona mai ușor acele experiențe. Este adevărat că nu multe persoane sunt dispuse să înveţe din experienţele altora, dar, de la un anumit nivel de vibraţie, experiențele altor persoane se pot dovedi de un real ajutor.

Venim aici, în viaţa aceasta, să învăţăm lucruri noi, să trăim tot felul de experienţe de care avem nevoie pentru evoluţia Sufletului şi Spiritului nostru, de aceea, din tot ceea ce am învăţat este nevoie să lăsăm şi celorlalţi, pentru că o experiență trăită pe Pământ aduce multe conştientizări şi momente de reflexie şi introspecţie, iar din aceste momente reuşim să evoluăm şi să transformăm întunericul din noi, să-l "luminăm" prin toate momentele noastre de conştientizare şi intuiţie.

Aşadar, avem "datoria" să lăsăm mai departe, pentru că şi noi, la rândul nostru, am învăţat de la alţii care au lăsat mai departe.

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

marți, 3 mai 2022

 3.05.2022

Atunci când, din diferite motive, nu spunem ceea ce avem de spus, gândindu-ne ca nu cumva să-i "supărăm" ce ceilalţi, să-i "deranjăm" cu opinia noastră, de fapt, atunci nu facem altceva decât să ne cedăm din propria putere personală, iar dacă acest lucru devine un obicei, nu facem decât să ne transformăm într-o persoană "corect politic", care nu deranjează pe nimeni, dar care nici nu are ceva de spus.

Mandala de astăzi ne cheamă să remediem acest lucru, pentru că, dacă am adoptat această atitudine şi lucrurile totuşi nu merge bine, cu toate că intenţia tăcerii noastre a fost ca "totul să fie bine" (nu ştim pentru cine să fie bine), atunci acesta este un semn clar că Universului nu-i place atitudinea noastră şi caută, pe toate căile să ne atragă atenţia că nu suntem pe drumul cel bun, iar una dintre cele mai dese modalităţi este chiar atitudinea "răutăcioasă" a celor pe care noi credeam că îi "protejăm" prin faptul că nu ne spuneam puntul de vedere. 

Să spunem lucrurilor pe nume pentru a nu mai exista dubii (deşi chiar şi atunci când spunem lucrurilor pe nume mai există posibilitatea ca ele să nu fie înţelese chiar corect, dar asta nu mai este problema noastră): faptul că noi alegem să nu îi spunem unei persoane că ne-au rănit vorbele sale, că nu ne place atitudinea pe care o are la adresa noastră, că nu ne comunicăm dorinţele chiar şi atunci când suntem întrebaţi de ele, este doar vina noastră şi de aici ar fi bine să pornim în a o schimba, anume că nu depinde de nimeni în afară de noi.

Dacă am stat să observăm, de fiecare dată când ne-am exprimat punctul de vedere, în interiorul nostru a crescut, şi mai mult, puterea curajului, dându-ne un imbold să fim mai îndrăzneţi şi să avem curajul să ne exprimăm cu fiecare ocazie. Acest lucru ne permite să ne consolidăm corpul curajului şi să devină unul dintre stâlpii noştri de sprijin în cadrul evoluţiei noastre spirituale, iar această consolidare se întâmplă tocmai pentru că, aşa cu spuneam şi mai sus, "ne luăm puterea înapoi", de fapt, îi acordăm importanţa cuvenită şi o acceptăm ca parte din noi, dându-i voie, astfel să se manifeste la adevărata sa intensitate.

Apropo de puterea noastră personală, care ţine de chakra trei (trei fiind provocarea pe care noi o avem astăzi), cu cât o acceptăm mai mult şi ne încredem în ea şi nu mai dăm voie celorlalţi să ne submineze încrederea în ea, cu atât chakra noastră trei este mai puternică. De fapt, câmpul ei energetic este cel care îi dă putere, iar acest câmp, pe măsură ce devine din ce în ce mai puternic, permite respingerea energiilor negative care vin către noi.

Dar cum se întâmplă această cedare de putere? Unde pleacă puterea noastră? Ne-o ia cineva? Nu, puterea rămâne la noi, numai că noi, prin gândurile noastre, nu mai avem încredere în ea şi, în loc să cautăm să ne redobândim încrederea în noi înşine şi în puterea interioară pe care o avem, noi o căutăm în exterior, în tot felul de activităţi, persoane sau alte elemente care au legătură mai mult cu partea materială (mâncare, băutură, substanţe de tot felul care ne "promit" tot felul de puteri care mai de care mai "exotice").

De aceea, soluţia pentru a ne redobândi puterea personală este să ne recăpătăm autocontrolul, să înțelegem că avem un scop în viaţa aceasta, că ni s-a dat o misiune şi acces la tehnici şi metode să ne realizăm misiunea, ce ni s-a dat acces la cunoaşterea spirituală ce ne poate ajuta să ne cunoaştem mai bine pe noi înşine şi astfel să ne apreciem mai mult pentru ceea ce suntem ca Spirit şi să ne apreciem misiunea care ni s-a dat, fără a ne mai uita, "peste gard" şi a-i invidia pe alţii pentru misiunea lor, invidia fiind o altă modalitate de a pierde din intensitatea puterii personale.

Faptul că nu avem încredere în puterea personală şi o cedăm la primul cuvânt pe care alţii (pe care noi i-am urcat pe un piedestal imaginar, considerându-i mult mai buni decât noi) îl scot din gură, resprintă una dintre formele acute de neiubire de Sine, pentru că chiar dacă cel/cea din faţa noastră ne este superior/superioară financiar, din punct de vedere al cunoaşterii etc., acest lucru nu justifică atitudinea noastră, care, dacă ar fi una corectă faţă de noi înşine, ar fi orientată spre a învăţa cum să fim ca cel/cea din faţa noastră.

Așadar, tot acel verde de pe mandala de astăzi ne cheamă la reconsiderarea acestei atitudini pe care o avem faţă de noi înşine şi ne cheamă să ne reamintim de cine suntem, de ce puterea avem şi, mai ales de potenţialele pe care le avem, pentru că numai atunci vom reuşi să avem un puternic câmp  de protecţie, o chakră trei foarte puternică, iar modul în care percepem lucrurile din jurul nostru nu se mai face prin prisma fricii, ci a curiozităţii de a explora oportunităţile pe care Universul ni le-a adus în cale.

Aşadar, să ne bucurăm de puterea pe care o avem şi să alegem să o folosim în evoluţia noastră spirituală!

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini