marți, 30 noiembrie 2021

 30.11.2021

 

Când a fost ultima dată când am luat decizii pe baza iubirii de Sine, pe baza a ceea ce am simţit că vrem să facem noi şi nu pe baza a ceea ce au vrut alţii de la noi? A trecut mult timp de atunci sau am început să avem acest "hatâr", din ce în ce mai des?

Trecerea de la deciziile bazate pe ceea ce vor ceilalţi de la mine la deciziile bazate pe ceea ce vreau eu de la mine este una care presupune o schimbare importantă de atitudine şi de personalitate şi care cere mult curaj, dar mai ales cere multă vigilenţă din partea noastră pentru că, odată ce am făcut această "aroganţă" , fie vom continua să facem la fel, pentru că începem să ne simţim bine cu cine suntem noi cu adevărat, fie vom da repede înapoi dacă îi vom lăsa pe toţi ceilalţi să-şi manifeste propriile frustrări legate de faptul că "păpușa" nu mai vrea să mai joace după comenzile "păpuşarului". 

Indiferent de modul în care reacţionăm după ce am început să luăm deciziile pe baza iubirii de Sine, este foarte important să ne păstrăm compasiunea, pentru că dacă ceilalţi sunt cumva revoltaţi de noul nostru comportament, este din cauză că noi i-am învăţat cu vechiul nostru comportament, iar ceea ce avem de făcut este să le explicăm că noi am ales să ne schimbăm şi că dorim ca lucrurile să să se întâmple altfel în viaţa noastră de acum încolo.

Nu toţi ne vor înţelege comportamentul şi nu este problema noastră dacă vor să o facă sau nu, dar este foarte important ca odată ce am ales drumul aceste să ni-l păstrăm şi să mergem pe el, indiferent de cât de mari sunt tentaţiile de a renunţa.

Am întâlnit foarte puţin mandale care nu aveau provocări în zona iubirii de Sine, de aceea. aş putea spune că este o problemă mare la mulţi dintre noi şi că, odată depăşită, atât noi ca indivizi, cât şi societatea în ansamblu ne vom schimba semnificativ, numai că, în primul rând este nevoie să o recunoaştem (dacă nu am făcut-o deja), iar în al doilea rând este nevoie să începem să lucrăm la ea.

Ziua de astăzi ne aduce vindecare în zona iubirii de Sine şi, dacă cumva energia zilei nu a fost prea prietenoasă cu noi este din cauză că avem lucruri de rezolvat, că avem schimbări de făcut, pe care, de multe ori, le amânăm la nesfârşit fără să avem vreo explicaţie clară, aşteptând, cumva, vreo intervenţie Divină, intervenţie care, la rândul Ei, aşteaptă ca noi să facem primul pas pentru că Universul ne respectă întotdeauna Liberul Arbitru.

Aşa că, oricât de ciudat ar părea ceea ce o să spun acum, fie începem să luăm decizii din zona iubirii de Sine, bazate pe ceea ce avem noi de făcut, în concordanţă cu Planul Divin stabilit la momentul întrupării, fie vom primi tot felul de "lovituri" din exterior, până când alegem să ne iubim pe noi înşine, pentru că universul are în plan să crească Spirite care ştiu ce vor şi care aleg să-şi facă misiunea, nu să se ascundă în spatele altora şi plângându-se că nu au timp pentru ei şi pentru ceea ce le aduce bucurie.

Aşadar, avem şansa să începem să facem ceva pentru noi, mai ales dacă dorim ca Universul să ne sprijine, pentru că odată ce noi am declanşat procesul schimbării începe să se simtă şi sprijinul Divin, iar cu cât noi rămânem mai fideli acestui proces, cu atât ajutorul Universului se va simţi mai puternic.

Şi, pentru că astfel de decizii necesită mult curaj, ziua de astăzi ne dă, în dar, o doză consistentă de curaj, tocmai ca să putem să luăm deciziile pe care Sufletul nostru doreşte să le luăm şi astfel să începem să simţim că ne trăim viaţa cu bucurie şi fericire.

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre!  De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

duminică, 28 noiembrie 2021

 28.11.2021

Am ales să încep mandala de astăzi cu o întrebare cât se poate de simplă, pe care, fiecare dintre noi şi-o poate adresa, dacă doreşte să facă schimbări în viaţa sa, şi anume: De când ne-am trezit şi până în acest moment, am avut vreun gând referitor la Dumnezeu, Divinitate, Univers?

Şi, dacă răspunsul este DA, care a fost starea pe care am avut-o în legătură cu acest gând? Ne-am trezit ca şi cum am fi avut o discuţie cu El, în mintea noastră sau am căutat să scăpăm repede de acel gând?

Dorim să facem schimbări mari în viaţa noastră, dar aceste schimbări mari nu sunt decât suma unor schimbări mai mici care sunt rezultatul adoptării altor obiceiuri, la care am lucrat zi de zi, până când au devenit automatisme, până când au devenit ceva natural pentru noi.

Numai că, acest schimbări pe care le facem, au legătură şi cu Dumnezeu, Divinitatea, Universul, cum vrem să-i spunem, pentru că atunci când suntem în legătură cu El, de fapt suntem în  deplină legătură cu noi înşine şi cu toate potenţialele pe care noi le avem, legătura cu El fiind motorul realizării acestor schimbări, pentru că atunci suntem în deplină concordanţă cu ritmurile Universului, mergând pe direcţia fluxului energetic.

Dacă, la întrebarea de mai sus, în schimb am ales să trecem mai departe, deoarece ideea de a comunica cu El nu ne era confortabilă, a se citi "ne era teamă că vom fi certaţi sau judecaţi de El", atunci astăzi este un bun moment pentru a ne opri din această alergare către nicăieri şi este un bun moment să iniţiem discuţii, verbale sau în scris, în care să ne mărturisim, către El, modul în care Îl percepem şi ce anume ne împiedică, din punctul nostru de vedere, să avem o relaţie bună cu El.

Eu recomand scrisul, pentru că ne ajută să ne organizăm mai bine, plus că ceea ce scriem şi rămâne şi, prin modul introspectiv în care se realizează scrisul, ne ajută să şi conştientizăm diverse lucruri.

Este o zi în care comunicarea cu Dumnezeu, Divinitatea, Universul este mult stimulată, creându-se condiţiile pentru a realiza acest dialog, în sensul că Divinitatea, mai mult decât în alte zile, ne-a invitat la o "ceaşcă de vorbă", tocmai pentru ca noi să ne deschidem în faţa Ei şi, automat, în faţa noastră.

Dacă înţelegem că această separare pe care o resimţim este doar în mintea noastră, iar de aici ne influenţează toate gândurile pe care le avem, precum şi acţiunile pe care le luăm, atunci poate înţelegem că, pentru a avea o viaţă împlinită  şi trăită la potenţialul nostru maxim, este nevoie să trecem de la separare la comunicare, pentru că numai aşa putem avea acces la potenţialul nelimitat pe care Universul îl are.

Şi, pentru că încă mai suntem în perioada specială, ne putem folosi de ziua de astăzi pentru a pune bazele unui nou obicei, anume acela de a comunica, în fiecare dimineaţă, imediat după ce ne-am trezit, cu Divinitatea, iar treptat să extindem acest obicei şi pe parcursul zilei, atunci când avem de rezolvat diverse provocări, tocmai pentru a implica Divinitatea în planurile noastre şi a găsi astfel soluţiile optime de rezolvare.

De asemenea, mai putem folosi energia zilei de astăzi pentru a ne forma un alt obicei benefic, şi anume să începem să ne vorbim nouă înşine într-un mod plin de compasiune şi iubire de Sine, chiar dacă, la început nu credem nici noi ne spunem, numai că, prin repetare zilnic sau de mai multe ori pe zi, ajungem să credem ceea ce spunem şi ajungem să materializăm chiar cuvintele pe care ni le-am rostit, pentru că în funcţie de modul în care noi ne vorbim nouă înşine, ne vor vorbi şi ceilalţi.

Avem opt în vibraţia zilei de astăzi, ceea ce ne poate da o doză consistentă de curaj pentru a demara noile noastre proiecte.

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre!  De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

marți, 23 noiembrie 2021

 23.11.2021

Suntem în ultima zi specială din an, o zi cu o încărcătură energetică foarte puternică, o zi de tipul "game changer" cum zic americanii, în sensul că poate aduce schimbări semnificative la nivel subtil-energetic, mai ales dacă alegem să facem ceea ce am primit prin intermediul intuiţiei.

Fie că ne-am trezit cu un anumit gând în minte, fie că am primit o informație surprinzătoare, sau că ales, dintr-o dată să facem o anume schimbare în viaţa noastră, este foarte important să observăm ce mesaj a venit astăzi către noi, iar dacă nu este unul clar, atunci să ne ducem în întâmpinare sa, dar nu cu mintea, ci cu Sufletul, iar cea mai bună modalitate de a face aceste lucru este să intrăm în starea de meditaţie şi să ne deschidem în faţa informaţiilor care sunt pentru noi.

La ce încărcătură energetică este astăzi, nu avem cum să nu primim niciun mesaj, pentru că ele, mesajele vin oricum, singura diferenţă este că astăzi suntem mult mai deschişi să le recepţionăm.

De asemenea, mai putem face ceva astăzi, ceva important pentru noi, şi nume să ne hotărâm să facem o anumită practică pe care o dorim, fie că este una fizică, fie că este energetică, fie că este de natură spirituală, cu condiţia să nu o întrerupem până la următoarea zi specială care vine pe 3 Ianuarie 2022. 

De ce? Pentru că, în primul rând, avem o zi foarte bună pentru a începe, respectiv ziua de astăzi. În al doilea rând, pentru că astăzi nu este luni şi deci nu riscăm ca până vineri să uităm de practica noastră 😃. În al treilea rând, pentru că până pe 3 Ianuarie 2022, avem 41 de zile la dispoziţie şi, după cum ştim, dacă vrem să punem bazele a ceva nou, fie că este vorba despre un proiect, un tipar, un obicei, atunci avem nevoie să lucrăm minim 40 de zile consecutiv la acel lucru, iar perioada acesta respectă întocmai regula aceasta.

Dacă analizăm strategic propunerea de mai sus, o să vedem că este una cât de poate de bună, pentru că ziua de astăzi ne dă un boost foarte necesar pentru pornire iar celelalte şase care au mai rămas din perioada specială ne ajută să consolidăm practica noastră, iar după aceea să lucrăm zi de zi pentru ca, în data de 3 ianuarie 2022 să primim un alt boost pentru perioada următoare, care presupune alte 80 de zile, după cele 40, pentru a ne consolida şi definitiva noul tipar, obicei, proiect etc.

Nu întâmplător am vorbit de tipare sau obiceiuri noi, pentru că provocarea de pe mandala de astăzi o reprezintă tocmai dependenţele noastre, tiparele noastre învechite ce ne definesc realitatea şi care vor, prin natura lor, să facem mereu şi mereu același lucru, iar astăzi suntem atenţionaţi că ele sunt piedici adevărate şi de luat în calcul în evoluţia noastră, că ele sunt "cuiele" din care au ieşit în pantof şi care ne jenează la mers, fiind momentul să ne ocupăm de ele.

Echilibrul nostru interior este un alt element pe care să-l avem în vedere astăzi, mai ales că în lumina acestei energii puternice putem vedea sau conştientiza ce anume ni-l perturbă, posibil chiar tiparele sau obiceiurile de care vorbeam mai sus şi pe care este nevoie să ni le schimbăm.

Vibraţia trei a zilei vine şi ea să ne ajute să începem să facem ceva bun pentru noi, pentru că ne aduce multă speranţă şi bucurie, mai ales că mintea noastră este mult mai înclinată astăzi să vadă partea pozitivă a oricărei situaţii. Aşa că, avem un aliat în plus care ne ajută să visăm frumos şi să punem bazele a ceea ce vrem să facem. Şi, dacă mai avem nevoie de ceva în plus, muzica ne poate ajuta foarte bine.

Pentru cei care aşteptau ceva spectaculos legat de această zi, parafrazez o zicală mai veche: "mandalele predispun, noi suntem cei care dispunem!". Mandala de astăzi este una extraordinară, cu o singură condiţie, respectiv să ştim să îi folosim energia şi potenţialele pe care ni le aduce, pentru că nu va rezolva lucrurile în locul nostru.

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre!  De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

duminică, 21 noiembrie 2021

 21.11.2021

Aşa cum spuneam şi acum două zile, am ajuns şi în cea de a patra şi ultima perioadă specială din an, o perioadă care vine pe fondul provocărilor pe care ni le aduce numărul unsprezece, o perioadă în care vom experimenta toate tiparele din mandală prin prisma potenţialului creşterii vibraţiei şi a trecerii dincolo de vălurile vieţii de zi cu zi.

În fiecare perioadă specială lecţiile pe care le învăţăm sunt mult mai profunde, pentru că în aceste perioade Universul este alături de noi, pas cu pas, ghidându-ne mai mult decât în restul timpului, când avem mai multă libertate de mişcare tocmai pentru a vedea ce anume am învăţat şi cum aplicăm, dacă ne întoarcem în vechile tipare sau ne construim altele mai bune pentru noi.

Aşadar, pe parcursul acestei perioade speciale, fiecare lecţie pe care o vom primi va fi în contul în care ne dăm sau nu ne dăm voie să ne ridicăm deasupra lucrurilor, pentru că asta este lecţia lui unsprezece, aceea de a ne da voie să vedem lucrurile de sus, pentru a înţelege imaginea de ansamblu dar, în acelaşi timp, de a rămâne ancorați în planul terestru în care ne desfășurăm viaţa. 

De fapt, învăţând lecţia lui unsprezece, noi putem, la fel de bine, să mergem şi să zburăm, fără a ne ataşa, în mod total, de o modalitate sau alta. Numai că, dacă nu facem acest lucru şi, mai ales dacă avem de învăţat lecţia lui unsprezece, atunci toate lucrurile din jurul nostru se vor aranja de asemenea manieră încât să ne înveţe că mai este nevoie să învăţăm să şi "zburăm", nu doar să mergem, că dincolo de planul material mai există şi cel energetic, că dincolo de problemele zilnice, mai există şi conexiunea cu Divinitatea, mai există şi meditaţia şi intuiţia.

Ziua de astăzi ne aduce roşu pe centrul mandalei, dar într-o formă mult mai atenuată, fiind un "foc" binefăcător, venind cu idei de proiecte noi, dar care au un scop clar definit mult mai înalt decât eram obișnuiți până acum. 

Este ziua în care putem demara proiecte mari, nu neapărat prin anvergura lor, deşi şi acest lucru se poate întâmpla, cât prin schimbările pe care le pot aduce şi ni le pot aduce, fiind ca o investiţie pe termen lung ce îşi poate arăta rezultatele peste ceva timp, chiar dacă o perioadă de timp pare că nu se întâmplă nimic. 

Proiectele pe care iniţiam astăzi, fie că sunt de natură materială sau spirituală, fie că au ca scop să obţinem ceva concret sau pur şi simplu doar o transformare a noastră, seamănă cu modul de dezvoltare al bambusului care, în primii ani din viaţă se dezvoltă în jos, creându-şi rădăcini puternice, iar numai după aceea iese la suprafaţă şi creşte puternic într-un timp foarte scurt.

Aşa şi noi, avem nevoie să creăm aceste rădăcini puternice ale proiectului/proiectelor noastre, pentru ca, ulterior, să avem pe ce ne baza atunci când acestea ies la suprafaţă.

Este chiar indicat să facem acest lucru, mai ales că, nivelul al doilea al mandalei de astăzi ne cheamă la introspecţie, la comunicarea prin scris cu noi înşine, chemându-ne să ne punem pe hârtie toate planurile pe care le avem dar şi toate temerile, pentru că numai aşa le putem înţelege mai bine şi putem să trecem peste ele.

Pentru cei care vor să demareze un nou proiect artistic, atunci astăzi este un bun moment să-l demareze, pentru că o bună parte din mandala de astăzi aduce energie în această direcţie.

De asemenea, toată această configuraţie de astăzi se întâmplă într-o zi de vibraţie zece, ceea ce ne asigură curajul necesar pentru a demara, pentru a face primii paşi, pentru a trece peste confuzia mentalului şi pentru a avea visuri constructive.

Şi, dacă totuşi ne împotmolim undeva, să nu uităm să cerem ajutorul Universului, pentru că îl vom primi necondiţionat şi, în plus, pentru că am făcut acest lucru, vom primi şi un bonus.

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre!  De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

vineri, 19 noiembrie 2021

 19.11.2021

Mandala de astăzi încheie această decadă interesantă, care a avut ca temă centrală mişcarea, atât în planul fizic, cât şi în cel energetic, mişcarea ca modalitatea de adaptare la dinamismul ce ne înconjoară şi care este reprezentarea, la nivel mai mic, a dinamismului Universului, a evoluţiei sale, de aceea, atunci când nu vrem să ne mişcăm, fie fizic, fie energetic, de fapt, nu facem altceva decât să ne opunem acestui dinamism al Universului, să ne opunem progresului, de aceea şi energia care vine peste noi este una pe care o resimţim destul de puternic, pentru că, în loc să mergem cu Fluxul energetic, de fapt, noi ne opunem lui.

De aceea, atunci când nu avem o direcţie clară în viaţă, de fapt este o altă modalitate prin care noi nu ne dăm voie să mergem pe direcţia Fluxului Universal, iar atunci când ne mai şi opunem, când manifestăm o stare generală de comoditate, lene, amânare, atunci ne simţim cei mai obosiţi, cei mai derutaţi şi debusolaţi, iar dacă nu facem nimic în acest sens, inevitabil, apar bolile, nu ca o pedeapsă, ci, mai degrabă, ca o atenţionare, că nu este în regulă ce facem. De multe ori, inclusiv loviturile la picioare sunt o astfel de atenţionare că nu "mergem" în direcţia bună.

Ideea generală este că da, putem fi confuzi în privinţa a ceea ce avem de făcut, dar statul în confuzie este, de fapt, cea mai mare problemă a noastră, pentru că, de fapt, nu ne mişcăm deloc, iar dacă ascultăm, în continuare, de vocea Ego-ului (pentru care acţiunile mici par nesemnificative, el fiind un fan al acţiunilor mari şi răsunătoare) nu facem decât să ne adâncim tot mai mult în confuzie şi, în loc să găsim o rezolvare care, de cele mai multe ori este chiar în faţa noastră (dar prin "lentilele" Ego-ului nu avem cum să o vedem), nu facem altceva decât să ne îndepărtăm şi mai tare de ea.

Dacă mai ţineţi minte, în filmul Forrest Gump, el învăţase să alerge, iar aceste lucru l-a ajutat foarte mult pe parcursul vieţii sale. La fel şi noi, atunci când suntem confuzi, poate ar fi bine să alergăm, pentru că nu facem altceva decât să ne eliberăm mintea de iluziile pe care Ego-ul nostru le creează, aşa că atunci când nu avem chef să facem mişcare, de fapt, această lipsă de "chef" este modul prin care Ego-ul are grijă ca noi să rămânem conectaţi la el şi să-i "stricăm" ceea ce el a construit. 

Aşa că, atunci când acest lucru se întâmplă, atunci să fim mai determinaţi în a face mişcare, pentru că mişcarea odată declanşată la nivelul corpului fizic, se transmite şi la nivelul tuturor celorlalte corpuri energetice. iar atunci ne punem la unison cu Universul şi cu mişcarea ce se întâmplă acolo şi care are ca scop principal, EVOLUŢIA.

Aşa că, acum, la finalul acestei zile, nu pot decât să sper că fiecare a fost atent la ceea ce face sau nu face, că şi-a dat voie să aibă conştientizări, pentru că ele nu face altceva decât să vină şi să ne ridice nivelul de conştiinţă pe care îl avem în prezent, fiind punţile de legătură dintre informaţiile pe care le aveam până în acel moment, iar acum, dintr-o dată, totul se leagă şi capătă un sens mult mai profund.

De mâine, începe o altă decadă, una foarte frumoasă, care vine să ne înveţe lucrurile într-un mod plăcut, pentru că este cea de a patra perioadă specială şi ultima din anul acesta.

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre!  De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

joi, 11 noiembrie 2021

 11.11.2021

Cu portal sau fără portal, ziua de astăzi ne aduce energia vindecării, în contextul unui dublu unsprezece, ceea ce înseamnă că la provocarea lunii se adaugă şi provocarea zilei, iar totul, să nu uităm, se întâmplă într-o decadă ce are ca lecţii mişcarea şi materializarea.

Aşa că astăzi, dacă ne simţim confuzi, putem apela, în primul rând la mişcarea fizică, pentru că ea ne va ajuta să ne împământăm mai bine şi să ne simţim cu "picioarele pe pământ", iar acest lucru ne dă siguranţă şi stabilitate.

De fapt, motivul pentru care noi nu demarăm lucruri, nu avem iniţiative, nu concretizăm planurile noastre este acela că nu simţim stabilitate, iar acest lucru se datorează, în plan energetic, faptului că nu ne simţim împământaţi şi ne percepem, cumva, ca şi cum plutim, iar acest lucru ne creează teamă şi ne face să ne retragem în noi. Dacă vrem să verificăm acest lucru, tot ce avem de făcut este să stăm, o săptămână, la rude, la ţară şi vom vedea cum, după câteva zile suntem mult mai clari în privinţa vieţii noastre şi a ceea ce vrem să facem, simţim nevoia să facem muncă fizică şi vom descoperi că chiar ne place să o facem.

Revenind la mandala de astăzi, cum spuneam, în primul rând mişcare fizică, fie că este la sala, în aer liber, tehnici de Yoga sau Qi Gong etc. şi vom vedea cum se reduce starea de confuzie.

Spuneam, mai sus, că avem dublă provocare pe unsprezece, iar acest lucru ne dă provocări în privinţa conexiunii cu planul fizic. Dacă primul lucru care ne vine în minte este că iar avem provocări şi că nu mai scăpăm de ele, atunci înseamnă că mai avem de lucrat la creşterea nivelului nostru de conştiinţă, pentru că provocarea reprezintă cea mai mare oportunitate a noastră de a creşte şi a ne dezvolta. Dacă nu mă credeţi, gândiţi-vă câte lucruri aţi învăţat atunci când viaţa era molcomă şi nu se întâmpla nimic?

O să mă întrebaţi, care este oportunitatea? Simplu: scoaterea, la lumină a fricilor şi angoaselor noastre, a blocajelor şi tiparelor pe care le avem legate de modul în care interacţionăm cu lumea fizică. Să ne gândim puţin. Suntem într-o zi în care această dublă provocare nu face altceva decât să amplifice toate fricile noastre legate de planul material, de a crea ceva, legate de bani etc. şi atunci avem şansa să le vedem mult mai bine şi să le identificăm până la cele mai mici amănunte. 

Cum? Prin scris, care astăzi este şi provocarea noastră de pe mandală. Aşa că, la o provocare, noi răspundem folosind tot o provocare.

Ce facem efectiv? Scriem despre ceea ce înseamnă planul fizic pentru noi, cât de mult ne enervează când trebuie să facem muncă fizică şi ce anume ne deranjează; scriem despre ce înseamnă banii pentru noi şi cum vedem noi relaţia cu ei, ce importanţă le acordăm şi dacă refuzăm să primim bani pentru munca noastră, incluzând aici şi refuzurile pe care le facem faţă de prieteni, pe motiv că ne sunt prieteni (eventual putem să le facem o mică reducere).

Cu cât scriem mai detaşat şi fără a ne gândi mai mult, cu atât vom ajunge mai repede la sursa interioară a blocajelor noastre şi atunci conştientizarea ne va ajuta foarte mult să trecem peste ele, dar să nu uităm că nu putem să trecem peste ceva ce nu am identificat, de aceea, chiar dacă nu avem "chef" să scriem, să o facem totuşi, pentru că este doar o senzaţie temporară. O dată ce am pornit, ne vom da drumul foarte repede.

De asemenea, dacă tot ne lipseşte motivaţia să facem ceva pentru noi, să ne luăm energia din roşul care înconjoară, aproape complet, mandala de astăzi şi, dacă apar stări de nervozitate, în loc să le manifestăm prin tot felul de acţiuni de joasă vibraţie, să transformăm toată această energie în determinare şi motivaţie.

Apropo de roşu şi de energia vindecătoare, putem să vindecăm foarte bine şi aspectele legate de sexualitate, observându-ne foarte bine dorinţele şi impulsurile sexuale, gândurile, dar mai ales fanteziile, pentru că ele sunt formate din dorinţele noastre cele mai ascunse, iar dacă le punem pe hârtie putem identifica neîmplinirile de natură sexuală pe care le avem şi care ne ţin blocaţi în vibraţii şi rezonanţe de natură joasă.

Şi, tot legat de vindecare, dacă ne uităm atent pe mandala de astăzi, observăm că avem tiparul de creativitate destul de puternic, iar acest lucru ne permite să ne manifestăm latura noastră creativă, artistică, partea de vindecător din noi.

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre!  De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

miercuri, 10 noiembrie 2021

 10.11.2021 - 19.11.2021

Trecem la treabă sau ne lăsăm de ea?

Decada aceasta vine, în contextul provocărilor lui unsprezece, pe care luna noiembrie le aduce, să ne facă să trecem la treabă, să ne facă să ne urnim şi să învăţăm să lăsăm lenea din braţe, să învăţăm să amânăm amânarea şi să renunţăm la "fotoliul" comodităţii care, de ceva timp a devenit foarte incomod, numai că noi ne-am obişnuit cu această stare şi am transformat-o în starea noastră ideală către care tindem să revenim de fiecare dată când ceva sau cineva ne scoate din ea.

Este o perioadă care ne arată că suntem într-o oală în care apa fierbe de mult, iar noi suntem broasca ce nu sesizează acest lucru şi care s-a obişnuit cu această situaţie, oricât de nefavorabilă ar fi ea, ba mai mult, o şi percepem ca fiindu-ne favorabilă.

Starea de comoditate nu este una care se regăseşte doar la nivelul acţiunilor fizice, pe care amânăm să le realizăm, ci ea este una care se găseşte, în primul rând, la nivel energetico-spiritual, pentru că ţine foarte mult de convingerile pe care noi le avem, de schimbările de mentalitate pe care evităm să le facem şi de nivelul de conştiinţă către care ne este teamă să ne îndreptăm, aşa că aici este locul în care avem de lucrat cu noi înşine.

Şi, pentru a fi tacâmul complet, mai avem şi provocarea iubirii de Sine, pentru că neiubirea de Sine este cea care stă la baza manifestării tripletei lene-comoditate-amânare, fiind direct răspunzătoare de lipsa noastră de acțiune şi motivaţie.

Aşadar, acestea fiind zise, ce avem de făcut?

În primul rând, pentru a evitarea capcana reîntoarcerii în schemă, după câteva zile de "evadare", primul lucru pe care ar fi bine să îl facem dacă vrem să începem să schimbăm ceva la noi şi să reuşim să materializăm, este să ne schimbăm programul de culcare şi de trezire, în sensul că dacă eram obişnuiţi să ne culcăm şi să ne trezim târziu, atunci pur şi simplu schimbăm acest lucru, luând astfel prin surprindere corpul nostru, pentru că acolo se manifestă consecinţele deciziilor pe care le luăm.

Chiar dacă, în primele seri, nu ne vine să mergem la culcare mai devreme, dacă alegem să practicăm tehnicile energetice cunoscute sau să citim o carte de spiritualitate, energia care vine ne ajută să adormim mai repede. 

În al doilea rând, schimbăm ordinea în care facem anumite operaţiuni, dar şi modul în care le facem pentru că astfel creierul nostru este pus în situaţia de a căuta şi găsi noi soluţii pentru a le rezolva.

În cel de al treilea rând, începem să integrăm, în programul nostru zilnic, mişcare fizică timp de minim treizeci de minute, în forma şi cu mijloacele ce ne fac plăcere.

Şi, dacă facem aceste lucruri timp de patruzeci de zile consecutiv, atunci vom vedea schimbări mari la noi, dar vom vedea, totodată, şi determinare, dorinţă de acţiune, de a face ceva, de a avea un scop şi de a urmări să-l realizăm, dorinţa de a ne preocupa mai mult de noi înşine şi de a renunţa la cât mai multe acţiuni care ne consumă inutil timpul şi energia.

Lista schimbărilor pe care le putem face este lungă, însă este nevoie să le integrăm treptat în viaţa noastră pentru că altfel ne pierdem complet identitatea şi nu mai ştim cine suntem noi.

Este nevoie ca, pe toată această perioadă, să avem compasiune faţă de noi, în sensul să nu forţăm lucrurile şi să evităm să ne adresăm cuvinte dure şi să evităm să avem un sentiment de dispreţ la adresa noastră, pentru că nu ne ajută cu nimic, ba, mai mult, ne blochează să mergem mai departe şi ne demotivează.

Şi, pentru a face lucrurile şi mai plăcute, am putea să luăm toată această aventură a schimbării noastre ca pe un joc în care, în fiecare zi, jucăm câte un nivel şi cu fiecare astfel de nivel câștigăm tot mai multe puncte. Să ne bucurăm de fiecare pas pe care îl facem şi să evităm să desconsiderăm rezultatele pe care le obţinem, indiferent cât de mici ar fi!

Să cerem ajutorul Universului cât de des putem pentru că numai aşa putem accesa "Ajutorul divin", pentru că numai aşa putem avea acces la infinitatea de soluţii pe care Universul le are, pentru că numai aşa ne putem conecta cu liniile temporale ale succesului mutându-ne pe ele şi făcând astfel, din succes, o constantă a vieţii noastre.

Să alegem să ne manifestăm curajul pe care, din păcate, am uitat că îl avem!

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre!  De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini