miercuri, 30 septembrie 2020

 30.09.2020

La cât de mult verde avem pe mandala de astăzi, ar fi şi păcat să mai amânăm să facem ceea ce aduce bucurie, acele lucruri pe care, din motive exclusiv raţionale le-am tot amânat, creându-ne frustrări în care suntem atât de prinşi încât nici nu le mai conştientizăm.

Este un bun moment să ne exprimăm bucuria pe care o avem făcând lucruri mărunte, dar care sunt cele pe care doream de mult să le facem, indiferent cât de prosteşti par pentru cei din jurul nostru. Este deja prea multă seriozitate pe planeta aceasta ca să mai contribuim şi noi la ea, o seriozitate în spatele căreia, din păcate ne ascunde fricile de tot felul care se repercutează, în final, în frica de a trăi aşa cum vrem noi.

Dacă ne uităm pe mandala de astăzi, putem observa că "pisica nu-i acasă", în sensul că, mentalul nostru cel de toate zilele este puţin plecat şi atunci avem toate şansele să ne bucurăm aşa cum vrem noi, fiind scutiţi de ochiul vigilent al celui care se vrea "corect politic", dar care este, de multe ori, cât se poate de "incorect spiritual", fără a-l transforma însă într-un vinovat de serviciu.

În privinţa mentalului, avem în schimb, provocarea zilei, care vine pe mintea pozitivă, aşa că dacă vrem să rămânem veseli şi optimişti depinde numai de noi să facem acest lucru şi să evităm astfel să cădem în tot felul de scenarii negativiste. De aceea, muzica să ne însoţească pe parcursul zilei de astăzi şi să o lăsăm să ne ajute să ne menţinem vibraţia ridicată cât mai mult timp!

Suntem într-o zi de vibraţie şapte, ceea ce ne poate ajuta să ne stabilim limite, atât în aceea ce priveşte acţiunile pe care le facem, oprindu-ne din ceea ce ne face rău, cât şi în privinţa celorlalţi, în sensul că este timpul să punem o barieră în calea energiilor pe care aceste persoane le trimit către noi, dându-ne astfel voie să fim noi înşine, să ne manifestăm propria noastră energie, dar şi voinţă, să ne realizăm misiunea pe care o avem de făcut.

Apropo de misiune, ne-am gândit vreodată că o parte importantă a misiunii persoane poate fi chiar iubirea de Sine? Poate ar fi timpul să ne ocupăm mai mult de această misiune pe care o avem, să nu o mai considerăm ca fiind ceva mărunt, pentru că nu este aşa. În momentul dobândirii sau redobândirii iubirii de Sine, de fapt, în faţa noastră, se deschide o altă viaţă, complet diferită de tot ceea ce ne imaginasem noi, o viaţă cu adevărat fericită în care ne ştim locul şi ni-l acceptăm, în care ne acceptăm darurile, iar Universul este partenerul nostru de drum, cel care ne ghidează şi lucrează cu şi prin noi, realizându-ne astfel misiunea la un nivel pe care nici nu ni-l imaginam.

Se vorbeşte din ce în ce mai mult despre iubire, numai că, de multe ori, se vorbeşte despre ea ca despre ceva din exteriorul nostru. Dacă tot am căutat-o în oameni, în lucruri, în locuri, în bani, dar am găsit-o pentru o perioadă de timp, poate este timpul să o căutăm acolo unde află cu adevărat, în interiorul nostru, pentru că acolo este izvorul ei şi de acolo o putem aduce la suprafaţă, pentru că oamenii, oricât de frumoşii ar fi, lucrurile şi locurile oricât de plăcute ar fi, iar banii oricât de corect ar fi câştigaţi, ne pot ajuta, dar nu ne pot da ceea ce noi nu vrem să primim, ceea ce noi nu manifestăm din interiorul nostru.

Avem o mare şansă astăzi să facem pace cu noi înşine şi să începem să ne iubim, dacă şi vrem acest lucru.

Şi, pentru că verdele de pe mandală este, invariabil, însoțit de către turcoaz, să nu uităm să comunicăm, să dăm mai departe, să manifestăm compasiune faţă de ceilalţi spunându-le o vorbă bună şi ajutându-i să capete un strop de speranţă.

Şi, dacă tot avem atâta verde, o plimbare pe afară, îmbrăţişarea unui copac sau chiar lucrul în grădină ne pot ajuta să ne armonizăm mult mai bine cu natura şi să beneficiem de energia ei. 

Să ne fie de ajutor în evoluţia noastră spirituală!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

luni, 28 septembrie 2020

 28.09.2020

Ne-am întrebat, vreodată, care este motivul pentru care noi comunicăm? Care este motivaţia din spatele informaţiilor pe care le transmitem, a lucrurilor pe care le spunem?

Cât de mult comunicăm pentru că avem, cu adevărat ceva de spus şi cât de mult comunicăm pentru că suntem nevoiţi? Dacă nu am fi nevoiţi să răspundem la anumite întrebări sau dacă nu ar fi nevoie să transmitem anumite informaţii, am comunica?

Cât de mult comunicăm din proprie iniţiativă şi cât de mult ca răspuns la lucrurile care vin din exteriorul nostru?

Comunicarea asumată este un act de creaţie, pentru că prin cuvintele pe care le spunem, prin informațiile pe care le transmitem, de fapt, nu facem altceva decât să creăm, fie în mod direct, de către noi înşine, fie prin intermediul celor care recepţionează informaţia noastră şi o dau mai departe sau o folosesc pentru propria transformare.

De aceea, comunicarea nu înseamnă doar o înşiruire de cuvinte pe care să le transmitem repede ca şi cum am vrea să scăpăm de ele, ci înseamnă un întreg proces, pe care, dacă îl urmăm, nu numai că ne ajută să transmitem mai bine informaţia, ci chiar ne ajută să ne transformăm pe noi înşine într-un mod pe care nici nu îl putem intui în acest moment.

Comunicarea înseamnă, în primul rând, curaj şi asumare, fără de care nu putem avea pretenţia să facem ceva concret. Este nevoie, în primul rând să ne asumăm informaţia pe care o transmitem, acest lucru însemnând că am integrat informaţia, că acea informaţie a intrat în structurile noastre şi a produs transformări, iar acum suntem suntem dispuşi să o dăm mai departe, împreună cu ceea ce am învăţat din folosirea ei. Este o informaţie care a trecut prin frecvenţele noastre, care a fost impregnată cu ele şi acum este nevoie să iasă în exterior, tocmai pentru că sunt oameni care o aşteaptă şi care au nevoie de acele frecvenţe pentru a-i transforma.

În al doilea rând, este nevoie de curaj, pentru că atunci când avem curajul să transmitem informaţia, de fapt, noi îi dăm forţă, curajul demonstrând, pe de o parte, că ne asumăm acea informaţie, iar pe de altă parte că suntem convinşi că informaţia noastră poate produce efecte şi îi poate ajuta pe ceilalţi. De aceea, atunci când nu avem curajul necesar pentru a transmite o informaţie este nevoie să coborâm în interiorul nostru şi să vedem ce anume nu am integrat noi din ea, ce anume nu a reuşit să transforme acea informaţie în interiorul nostru.

Suntem într-o zi cu provocare pe zece, pe curaj, dar şi o zi în care avem provocare pe intuiţie, de fapt, pe a o asculta, a o urma, de aceea este nevoie să fim atenţi la mesajele care ne vin şi care ne sunt transmise tocmai pentru a ne arăta zonele în care mai avem de lucrat în special în zona comunicării. 

Ar fi chiar indicat să ne luăm o foaie de hârtie şi să punem pe ea tot ceea ce credem noi că nu este în armonie cu noi în privinţa comunicării, motivele pentru care nu ne place să comunicăm, temerile pe care le avem, tocmai pentru a le putea conştientiza şi a le demonta.

Comunicarea este strâns legată cu Sufletul, cu modul în care manifestăm iubirea, atât faţă de noi cât şi faţă de ceilalţi, de aceea este foarte important să vedem ce anume ne blochează modul de manifestare al iubirii, cum anume este blocat Sufletul nostru de către temerile pe care le avem, pentru că aceste temeri nu fac altceva decât să ne creeze frustrări, iar frustrările blochează energia Sufletului nostru să se manifeste plenar şi, automat, este blocată şi comunicarea.

Ce "greutăţi" avem pe Suflet şi care ne blochează să ne exprimăm în exterior, care ne fac să rămânem introvertiţi  şi cu gândul numai la ele? Cu ce griji ne murdărim zilnic Sufletul astfel încât acesta nu are posibilitatea de aşi manifesta energia cu care a venit? Ce programe, din viaţa aceasta sau din alte vieţi, rulează mereu în capul nostru, blocându-ne comunicarea şi manifestarea iubirii?

Avem o zi de vibraţie cinci, în faţa noastră, care aduce nu doar echilibru, dar ne şi poate ajuta să ne găsim propriul echilibru. Mişcarea fizica ne ajută şi ea să ne găsim echilibrul, dar mai ales ne poate ajuta să "ardem" din frustrările interioare şi să eliberăm astfel Sufletul, iar comunicarea noastră va fi mult mai bună.

Să ne fie de ajutor în evoluţia noastră spirituală! 

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

vineri, 25 septembrie 2020

 25.09.2020

Energia iubirii de pe centrul mandalei de astăzi vine să ne "răscolească" interiorul nostru şi să ne ajute (cârcotaşii ar putea spune că să ne încurce 😀) să ne descoperim mai bine pe noi înşine, cine suntem cu adevărat şi ce vrem să facem în viaţa aceasta.

Această energie caută în interiorul nostru şi, dacă nu suntem aliniaţi cu misiunea noastră, cu ceea ce Sufletul nostru își doreşte să facem (mai ales că acolo, în Suflet, regăsim programele pe care le-am primit de la Dumnezeu pentru a ne desfăşura viaţa aceasta), atunci ne va face să ne adresăm tot felul de întrebări, unele de care tot fugim de ceva timp, tocmai pentru a ne reîntoarce la ceea ce ne face plăcere cu adevărat, ceea ce ne va aduce bucurie şi evoluţie.

Suntem într-o zi cu provocare pe şapte, pe limitele noastre, pe modul în care avem grijă de aura noastră, iar mesajul pe care această provocare ni-l aduce este acela că, atunci când noi nu facem ceea ce ne place (iar atunci când nu facem acest lucru noi căutăm să aducem o grămadă de motivaţii, care nu sunt decât mentale), de fapt noi nu manifestăm bucuria vieţii, bucurie care ne-ar ajuta foarte mult să ne consolidăm şi să ne menţinem aura întreagă, iar când nu facem acest lucru, în realitate, noi dăm voie proiecţiilor din exterior să vină peste noi şi să ne copleşească cu energia lor, iar dacă nu schimbăm această stare, vom începe chiar să le şi manifestăm.

Aşa că, atunci când ni se pare că jucăm "într-un film prost", în care lucrurile nu sunt pe placul nostru, de fapt, noi nu facem altceva decât să manifestăm toate aceste proiecţii venite din exterior datorită unei aure slabe sau inexistente, iar acest lucru s-a întâmplat pe fondul neiubirii de Sine, ceea ce ne+a făcut să mergem împotriva misiunii nostre şi a energiei de la nivelul Sufletului. 

Aşa că astăzi avem şansa să rupem acest cerc vicios în care stăm de ceva timp, tocmai pentru a ne readuce înapoi iubirea de Sine, bucuria Sufletului şi să restabilim conexiunea cu Dumnezeu şi cu misiunea pe care o avem de realizat, iar de aici, mai departe, pentru a ne transforma întreaga noastră viaţă.

Primul lucru pe care îl putem face este să ne refacem aura, fie prin modalităţile cunoscute, despre care tot am vorbit în alte interpretări, fie să mergem în mijlocul naturii şi să îmbrăţişăm un copac pentru cel puțin 15-20 de minute. 

Recomand cea de a doua variantă tocmai pentru că ne ajută astfel să ne curăţăm şi corpul nostru emoţional şi astfel să ne "luăm o piatră de pe inimă", reuşind astfel să ne conectăm mult mai rapid cu sentimentul de bucurie pe care nu îl mai simţisem de ceva timp. După acest exerciţiu, refacerea aurei este mult mai uşor de realizat, mai ales că acum suntem mult mai motivaţi.

Vibraţia zilei de astăzi este doi, ceea ce ne ajută să ne conectăm mult mai bine cu Sufletul nostru şi să avem astfel mult mai multă motivaţie. Dacă, în schimb, nu dorim să avem astfel de preocupări, să nu ne mirăm dacă pe parcursul zilei de astăzi ne vom simţi mult mai trişti, deoarece această energie ne "cheamă" să comunicăm cu ea, iar noi refuzăm.

O altă provocare a noastră de astăzi este comoditatea, dar nu neapărat în forma de a nu ne mişca fizic (deşi se poate manifesta şi astfel), ci mai degrabă în forma de a nu întreprinde nimic pentru noi şi pentru misiunea noastră, în forma de a nu ne mobiliza, de a nu ne motiva, în forma refuzului de a evolua.

Cu cât înţelegem mai repede că această stare depinde exclusiv de noi, cu atât vom reuşi mai repede să scăpăm de ea. 

Să ne fie de ajutor în evoluţia noastră spirituală! 

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

vineri, 11 septembrie 2020

 11.09.2020

 

Fie că ne place sau nu ne place, în final, totul se rezumă la iubire, la modul în care alegem să o manifestăm sau nu, faţă de noi înşine şi faţă de cei din jurul nostru.

De fapt, manifestarea iubirii se realizează în acest plan cu cele două componente, respectiv noi înşine şi ceilalţi, plan în care este necesar să existe un echilibru între ceea ce ne dăm nouă şi ceea ce le dăm celorlalţi. 

Orice dezechilibru în acest plan nu duce decât la lucruri neplăcute: când ne dăm nouă mai mult decât celorlalţi apare ceea ce numim egoism, respectiv manifestarea mai puternică a Ego-ului nostru care vrea totul numai pentru el. Putem observa aceste persoane în jurul nostru, în fiecare zi, pentru că acţiunile lor egoiste au devenit deja reflexe şi ei nu stau să le gândească prea mult, nu stau să ia în calcul consecinţele faptelor lor, pentru că pur şi simplu nu îi interesează de ceilalţi care, nu sunt altceva decât piese într-un puzzle pe care ei vor să-l conducă.

Pe de cealaltă parte, când prea mult celorlalţi şi nouă prea puţin, nu facem decât să dezvoltăm  frustrare la nivel interior, mai ales că nu avem o explicaţie logică, cel puţin la prima vedere, de ce facem acest lucru. De fapt, când facem acest lucru, noi nu o facem pentru că îi iubim pe ceilalţi mai mult şi că simţim să le dăm lor, ci pentru că că, de fapt, nu ne iubim pe noi deloc, iar prin această atitudine, de fapt, noi considerăm că este nevoie să ne pedepsim pe noi înşine, de aici şi frustrarea ce se formează în timp.

Fie că vorbim de o direcţie sau de alta, lucrurile se pot schimba şi se pot reechilibra. Da, este nevoie de muncă, dar este o muncă pe care o facem pentru noi înşine, pentru transformarea noastră într-o fiinţă şi, automat, într-un Spirit care să fie mult mai mult în armonie cu Universul şi cu energiile sale, deoarece în momentul în care atingem aceste echilibru este ca şi cum reuşim să găsim combinaţia care deschide seiful şi aşa cum uşa seifului se deschide şi uşa sau poarta către energiile Universului se deschide, dându-le astfel voie să vină în interiorul nostru, să ne transforme şi să ne ajute să trecem la nivelul următor unde vom accesa forme mult mai subtile ale acestor energii.

Astăzi avem provocarea lui unsprezece şi vibraţia lui şase, aşa că pentru a putea valorifica această zi este nevoie să coborâm acolo, în interiorul nostru şi să ne adresăm sincer aceste întrebări legate de modul în care dăm şi ne dăm iubire, tocmai pentru a putea afla răspunsurile de care avem nevoie.

Meditaţia ne va ajuta să ne echilibrăm şi, în acelaşi timp, ne va ajuta să echilibrăm şi aspectele dezechilibrate ale lui unsprezece de astăzi. De asemenea, mişcarea fizică ne va ajuta şi ea să echilibrăm provocarea zilei pe care o avem.

Rămânând centraţi în iubire vom reuşi să trecem peste nivelul trei al mandalei de astăzi unde mentalul a creat un fel de ţarc prin care caută să închidă Sufletul nostru, să închidă bucuria pe care o avem la nivelul Sufletului, caută să închidă acţiunile pe care le putem genera de la nivelul Sufletului, astfel încât să-şi manifesta propria sa voinţă.

O plimbare la pădure şi îmbrăţişarea unui copac ne va aduce şi mai multă energie la nivelul Sufletului, astfel încât mintea va fi nevoită să rămână la locul său, realizându-şi rolul său.

Şi dacă tot este o zi de muncă mai scurtă astăzi, poate ne găsim ceva timp şi pentru corpul nostru, uitându-ne la el în oglindă şi căutând să ne armonizăm mai mult cu el. Bineînţeles ar fi bine să nu avem haine pe el, tocmai pentru a-l putea privi aşa cum este, mai ales că este al nostru.

De asemenea, dacă avem ceva de spus, dar nu găsim curajul necesar, să începem prin a scrie pe hârtie şi să continuăm verbal după ce am trecut peste pragul cu probleme, numai că este nevoie să o facem cu multă iubire, atât faţă de noi cât şi faţă de ceilalţi.

Să ne fie de ajutor în evoluţia noastră spirituală! 

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

luni, 7 septembrie 2020

 7.09.2020

 

Configuraţiile mandalelor din perioada specială vin să ne ne aducă mesaje, pe care, în alte perioade ale anului, le-am înţelege mai greu. Este ca un fel de pauză de învăţare pe care Universul ne-o dă tocmai ca să înţelegem mai bine anumite aspecte ale vieţilor noastre. 

Pentru astăzi, avem pe mijlocul mandalei culoarea roz, respectiv mentalul nostru cel de toate zilele, cel care a fost acuzat de toate grozăviile posibile. Bineînţeles că fără foc nu iese fum, aşa că un adevăr există, numai că întrebarea firească ce se naşte de aici este: ce putem face pentru a remedia aceste "grozăvii"?

Nu putem acuza permanent mentalul şi gata, am rezolvat problema, care de fapt nu se rezolvă de nicio culoare atâta timp cât nu facem ceva concret pentru a educa acest "copil" năzdrăvan. Ne-am gândit oare că, asemenea unui copil care face trăznăi, mentalul nostru face ce face tocmai pentru a ne atrage atenţia în privinţa sa, cerându-ne astfel ajutorul?

El rulează pe baza programelor şi tiparelor dobândite în viaţa aceasta sau în celelalte, aşa că dacă nu ne plac aceste programe, atunci este timpul să ne ocupăm de ele, să le schimbăm cu ceea ce ne place, să-l reprogramăm în concluzie, pentru ca mai apoi să înceapă să ruleze aceste noi programe pe care i le-am implementat. Întrebarea este, de ce nu ne găsim timp să lucrăm la aceste aspecte legate de mentalul nostru? De ce nu ne găsim timp să facem schimbările pe care le dorim? Nimeni altcineva nu le va putea face în locul nostru, pentru că nu este o activitate care să poată fi delegată. Da, putem cere ajutor celorlalţi, dar schimbarea în sine noi o facem.

Suntem într-o zi cu provocare pe şapte, dar şi o zi de vibraţie doi, ceea ce ne face să ne întoarcem către noi înşine, să reluăm legătura cu Sufletul nostru, cu condiţia să ne reîntregim aura pentru a avea suficientă putere, pentru a putea da mai multă siguranţă Sufletului nostru şi pentru a putea gestiona mult mai bine relaţia cu mentalul nostru nostru.

Putem să facem un experiment astăzi, respectiv să nu facem nimic pentru aura noastră şi să vedem ce gânduri avem la nivelul mentalului. După câteva ore în care am stat şi ne-am observat aceste gânduri avem grijă să ne refacem aura, iar apoi ne vom observa din nou gândurile pe care le avem şi vom vedea diferenţa dintre ele.

Astăzi, în contextul acestei perioade speciale, avem şansa să schimbăm modul în care lucrăm cu mentalul nostru, să înţelegem modul în care el ne separă de realitate, de adevăr, prin toate vălurile şi scenariile pe care le creează. Îl putem educa să vadă lucrurile aşa cum sunt şi să se raporteze mereu la Sufletul nostru pentru că numai într-o relaţie de comunicare permanentă cu Suflet-Mental vom reuşi să fim noi înşine, să fim ancoraţi în realitate, să facem ceea ce ne face plăcere şi nu ceea ce "credem" că ne-am place, mai ales că aceste "credem" nu are legătură cu credinţele noastre profunde ci cu unele de suprafaţă, în care, de fapt, nu credem, dar de care ne-am lăsat "impresionați", mai ales dacă aceste lucruri au venit în momente în care aura noastră nu era în regulă, iar orice pe care o primeam din exterior, o acceptam ca pe un adevăr universal valabil, ca pe ceva care venise să ne "mântuiască".

Este de datoria noastră să refacem această legătură Suflet-Mental şi să avem grijă ca ambele să rămână cât mai curate şi cât mai puternice. Împreună cu o aură întreagă şi puternică, atunci putem spune că avem un sistem energetic ce nu poate fi impresionat cu uşurinţă şi nu mă refer aici la a deveni un Gică-contra la orice, ci la a filtra acele informaţii care vin către noi tocmai pentru a opri cele care sunt în acord cu misiunea noastră, pentru că lucruri care să ne scoată de pe această misiune găsim, Slavă Domnului, cu ghilimele de rigoare, la tot pasul.

Sufletul are legătura directă cu Divinitatea, iar dacă ne raportăm la el reuşim să înţelegem Planul Divin, reuşim să facem Voia lui Dumnezeu. De aici, dacă fluxul Suflet-Mental este unul normal, informaţiile ajung la nivelul mentalului de unde sunt puse în aplicare. 

Aura vine şi creează scutul necesar ca această relaţie Suflet-Mental să rămână în parametri optimi şi ne ajută să avem şi energia necesară să determinăm. De asemenea, ne permite să fim noi înşine, acel Spirit care a venit la întrupare şi care ştie să facă lucrurile într-un anume fel, unul propriu şi original, iar această originalitate este amprenta pe care Spiritul nostru o lasă în lumea aceasta. De aceea şi lipsa de interes a Spiritului atunci când nu ne dăm voie să fim originali, să facem lucrurile în felul nostru.

Apropo de originalitate, tiparul creativităţii de pe centrul mandalei de astăzi are nevoie de manifestarea originalităţii noastre, aşa că ar fi bine să o folosim.

Şi, dacă tot avem atât de mult galben în mandala de astăzi, poate ne găsim ceva timp şi pentru mişcare, pentru că în acest fel ne mai limpezim minte, mai curăţăm meridianele şi reuşim să ne refacem mult mai uşor aura.

Să ne fie de ajutor în evoluţia noastră spirituală! 

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

joi, 3 septembrie 2020

 3.09.2020

Cea de a treia zi specială din an vine astăzi, cu energia sa abundentă, să ne ajute să dizolvăm din credințele vechi şi să ne deschidem către ceea ce Universul ne-a pregătit, de aceea, dacă nu ne racordăm pe frecvenţa ei, căutând să înţelegem care este mesajul pe care ni-l aduce, atunci toată această zi ni se va părea ciudată şi vom dori să treacă cât mai repede.

Sunt trei teme mari pe care va lucra energia zilei de astăzi, şi anume: mentalul, iubirea de Sine şi limitele noastre sau, altfel spus, aura noastră.

Fiind o zi cu provocare pe trei, pe mintea pozitivă, provocarea noastră va fi să rămânem în această stare şi să căutăm să ieşim din tiparele clasice ale minţii negative, din acele scenarii în care totul este negru şi pesimist şi în care nouă nu ni se întâmplă nimic bun, în care suntem o victimă de serviciu a tot ceea ce întâmplă în jurul nostru şi din care nu vom putea ieşi niciodată 😀😀😀. Să fim serioşi, de câte ori nu am avut astfel de scenarii "optimiste", pentru ca, la final, să ne dăm seama că, de fapt, noi le-am creat, noi le-am regizat şi tot noi am jucat în ele 😎? Este ca şi cum noi singuri ne speriem de un bau-bau care nu există, care a fost creat şi susținut de mintea noastră.

Astăzi, prin această energie de pe centrul mandalei, avem şansa să înţelegem că aceste scenarii sunt ca fumul, în momentul în care le-am stins focul, dispar şi ele, aşa că ceea ce avem de făcut este fim cât mai vigilenţi când apar tocmai pentru a ne obiectiva şi a ieşi din ele repede.

De fapt, dacă este să privim partea lor pozitivă, ele ne arată că suntem într-o zonă de vibraţia joasă şi, în această zonă, ne scot la suprafaţă fricile pe care le avem în interior, aşa că este nevoie să le mulţumim pentru mesajele pe care ni le aduc.

În cazul celei de a doua teme, iubirea de Sine, avem nevoie să înţelegem că viaţa aceasta se poate trăi şi în alt fel, într-un mod în care să fim şi fericiţi, nu să lucrăm numai la fericirea altora, iar acest lucru este nevoie să ni-l spunem nouă înşine cât mai des, deoarece numai aşa vom începe să ne raportăm la noi înşine. 

Este nevoie să ne revizuim lista de priorităţi şi să ne urcăm pe noi înşine în prim poziţie a acelei liste, să avem curajul să fim acolo şi să acţionăm din acea poziţie, să nu ne mai ascundem după responsabilităţi pe care noi le-am inventat sau cărora noi le-am dat mai multă importanţă decât merită.

De fapt, ceea ce nu înțelegem noi în cadrul iubirii de Sine este că nu ne asumăm aceste loc în faţă, care este de fapt locul nostru de putere şi, neasumându-ne această putere, nu o putem accesa şi de aceea ne simţim în viaţă precum o frunză-n vânt, fără direcţie, fără a putea determina ceva. 

Neiubirea de Sine este un alt scenariu în care ne place să stăm şi din care, dacă nu ieşim mai repede, nu ne vom putea bucura de viaţa pe care o avem la dispoziţie, fiind, ca şi în cadrul minţii negative, o victimă de serviciu.

Cele două provocări de sus pot fi rezolvate dacă astăzi alegem să începem cu cea de a treia, respectiv aura noastră, pe care este bine să o umplem cu multă lumină şi iubire într-o meditaţie de 15-20 de minute şi dacă reuşim să facem acest lucru şi în zilele următoare pentru, să zicem următoarele şase luni, zi de zi, fără întreruperi, atunci vom fi reuşit să creăm un obicei nou, acela de a avea grijă de aura noastră, cea care este scutul nostru energetic şi care ne posibilitatea să fim noi înşine.

O aură puternică dă putere Sufletului şi îl face să se simtă în siguranţă, făcându-l să fie creativ şi să se deschidă cât mai mult către viaţă, să fie mult mai bucuros şi să racordeze la energiile înalte ale Universului, ajutându-ne astfel să ne schimbăm rezonanţele pe care le avem.

O aură puternică ajută la creşterea curajului, iar când acest lucru se întâmplă, mintea noastră va sta potolită la locul ei şi nu va mai putea pleca aiurea, pe coclauri, schimbând scenariile din negative în pozitive, intrând pe vibraţiile ridicate ale Universului şi având alte preocupări mult mai elevate.

O aură puternică ne dezvoltă intuiţia, făcându-ne să ne raportăm mai mult la ea, să o ascultăm mai des, să înțelegem, mai bine mesajele pe care Universul ni le transmite şi să trecem astfel şi peste provocările pe care ni le aduce luna septembrie.

Aşa că, astăzi, este un bun moment pentru a începe să ne ocupăm de aura noastră, să punem bazele unui nou obicei la care să lucrăm zi de zi, timp de minim şase luni şi vom vedea ce schimbări extraordinare se pot întâmpla în viaţa noastră. Dacă şase luni ni se pare o perioadă lungă, să ne gândim că de mulţi ani petrecem cel puţin 15-20 minute pe zi pe telefon butonând fără rost sau pe Facebook, din plictiseală şi nu s-a schimbat nimic în viaţa noastră. Acum avem şansa să valorizăm mai bine cele 15-20 minute, creând ceva ce va dăinui şi în vieţile viitoare. Să ne gândim puţin: 15 min/zi * 180 zile = 45 ore (mai puţin de două zile); 20 min/zi * 180 zile = 60 ore (două zile şi jumătate).

Dacă este să facem o retrospectivă a acestei vieţi, am pierdut timpul acesta de nenumărate ori până acum. Acum este momentul să-l investim ... în noi înşine.

Să ne fie de ajutor în evoluţia noastră spirituală! 

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

marți, 1 septembrie 2020

 1.09.2020

 

Întotdeauna începuturile sunt pline de mister, dar şi de emoţie, pentru că nu ştim cum vor evolua lucrurile şi ne dorim ca, de fiecare dată când începem ceva să reuşim să controlăm lucrurile cât mai bine, numai că, de fiecare dată când facem acest lucru Universul are şi El propria Sa versiune despre cum vor evolua lucrurile, căutând să ne ajute ca, prin experienţele pe care le trăim, să ne transformăm cât mai mult.

A începe  ceva, a demara ceva, înseamnă că dăm un semnal Universului că suntem dispuşi să începem un nou "joc", pe parcursul căruia vom avea tot felul de provocări din care vom învăţa sau nu ceva. De aceea, este nevoie să ducem la bun sfârşit ceea ce am început tocmai pentru a putea trece prin toată lecţia pe care o avem de învăţat, deoarece în momentul în care ne oprim şi renunţăm, fără să fi ajuns la un rezultat anume, nu facem altceva decât să ratăm experienţe din care am fi putut învăţa, prin care ne-am fi putut transforma.

Suntem în prima zi din cea de a treia perioadă specială din an şi, după cum am putut observa, toate aceste perioade speciale încep, în acest deceniu, cu roşu pe mijlocul mandalei, aşa că, vrem-nu vrem, din trei în trei luni, Universul ne dă şansa de a porni lucruri noi, proiecte noi, de a da viaţă la ceva: un proiect, o dorinţă, un hobby, o familie, un copil etc.

Suntem puşi în faţa unei energii care va domina această lună şi care ne cheamă la acţiune, mai ales că, în sinea noastră, noi ştim ce vrem să facem, pentru că este exact acel lucru care ne aduce bucurie, numai că, de cele mai multe ori, nu avem curajul necesar să începem.

Să începem să facem paşi mici, dar constanţi, în fiecare zi, pentru că numai aşa putem să putem bazele unui nou proiect pe care să-l şi finalizăm şi pe parcursul căruia să primim lecţiile de care avem nevoie pentru a ne putea schimba, pentru a putea trece la nivelul următor.

Prin faptul că refuzăm acest lucru, că stăm într-o stare de non-acţiune, de permanentă comoditate, nu facem altceva decât să refuzăm evoluţia şi atunci este normal să avem dificultăţi în a materializa, pentru că pur şi simplu ne lipseşte dorinţa de a face ceva.

Nu vor lipsi nici provocările pe iubirea de Sine, luna aceasta, deoarece prin aceste provocări Universul nu caută altceva decât să ne facă să "pornim" motorul interior al motivaţiei. Poate ar fi timpul să mergem mai des prin pădure, să îmbrăţişăm copaci şi să folosim acest dar pe care mama-natură ni l-a dat prin energia pe care copacii săi o emană şi care ne poate echilibra emoţional. De asemenea, ar fi bine să ne ocupăm mai mult de timusul nostru, să-l curăţăm şi să-l energizăm.

În completarea curăţării interioare, să folosim şi bleul de pe nivelul doi al mandalei de astăzi şi de pe centrul mandalei de mâine pentru a scrie, cât mai detaliat, motivele care ne fac să nu acţionăm, să nu demarăm, tocmai pentru a le scoate la suprafaţă, pentru a le cunoaşte şi pentru a putea ştii ce anume avem de corectat la ele.

Este momentul acţiunii şi ar fi bine să mai lăsăm la o parte comoditatea, pentru că, dacă ne uităm în urmă, de atâţia ani de când tot o experimentăm, nu ne-a ajutat cu nimic, ba din contră nu a făcut decât să ne închidă, pe rând, toate proiectele pe care le-am început. Şi, cum comoditatea izvorăşte din lipsa de stimă de Sine, atunci înţelegem de ce avem de lucrat în această direcţie. 

Să ne fie de ajutor în evoluţia noastră spirituală! 

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.