marți, 20 decembrie 2022

 20-29.12.2022

Cum se putea, oare, încheia mai bine aceste an, decât cu o ultimă decadă care stă sub energia spiritualităţii şi care, vrem-nu vrem, ne va "zdruncina" pe aici, pe acolo, prin părţile esenţiale?

De ce ne va "zdruncina"? Pentru că secretul acestei perioade stă în acel romb de verde de pe cel de al doilea nivel şi care reprezintă veşnica noastră provocare pe iubirea de Sine, numai că, spre deosebire de alte dăţi, de data aceasta, se va manifesta într-o perioadă în care energia spirituală va fi foarte activă, iar această combinaţie nu va face bine Ego-urilor noastre, mai ales dacă, până acum, nu am lucrat la vindecarea lor, pentru că orice rană avem acolo care ne face să renunţăm la noi înşine, la visurile noastre, la ceea ce ne aduce bucurie, va fi ţinta acestei perioade care vine să ne ajute să vindecăm toate aceste lucruri, bineînțeles, dacă şi noi ne dorim acest lucru.

Şi, ca şi cum toată această combinaţie nu era suficientă, mai avem şi cel de al treilea nivel de turcoaz, care vine să ne pună la punct cu tot ceea ce noi minţim şi ne minţim, căutând astfel să ne facă să conştientizăm faptul că multe dintre ideile şi tiparele noastre nu sunt altceva decât văluri prin care noi ne ascundem de realitate şi prin care vrem să vedem lucrurile aşa cum ne place nouă, nu aşa cum sunt ele.

Aşadar, să traducem puţin toate aceste lucruri despre care am vorbit mai sus şi să le punem cap la cap, pentru a înţelege mai bine despre ce se întâmplă în această decadă.

Iubirea de Sine, pentru că ea este vedeta, este acea stare în care noi suntem mulţumiţi cu noi înşine, aşa cum suntem, cu înălțimea noastră, cu greutatea noastră, cu jobul nostru, cu familia noastră, cu viaţa noastră etc. Acest lucru nu înseamnă că ne-am plafonat şi că nu mai dorim nimic, ci că evoluţia noastră se face în acord cu Sufletul nostru şi cu ceea ce el ne îndrumă şi nu în raport cu rănile de la nivelul Ego-ului, răni care ne fac să fim mereu într-o stare de nelinişte, de agitaţie, de nemulţumire, de insecuritate etc., determinându-ne astfel să luăm decizii pe care noi le considerăm bune, dar care, din păcate pentru noi, se dovedesc greşite, adâncindu-ne şi mai tare starea în care suntem.

În momentul în care ne recunoaştem rănile şi le înţelegem lecţia pe care au venit să ne-o predea, atunci vom reuşi să ieşim de sub influenţa lor, iar Ego-ul nostru nu ne va mai controla, ci va deveni un bun ascultător al nostru. Apropo, dacă stăm de vorbă cât mai des cu el vom reuşi să îl îmblânzim mai bine decât dacă ne certăm cu el.

Aşadar, toată această decadă, prim movul de pe centrul mandalelor care definesc intervalul, vine să ne facă să conştientizăm diferitele răni pe care le avem, iar aceste lucru se va vedea prin prisma evenimentelor şi oamenilor cu care interacţionăm şi care ne aduc nelinişte, agitaţie, care ne fac să nu ne simţim bine, ba dimpotrivă, ne pot da stări de anxietate destul de puternice.

Dar, dacă, în loc să dăm curs emoţiilor negative care încep să se instaleze, noi alegem să înţelegem lecţia, urmărind atent zona în viaţa noastră în care ne simţim afectaţi, atunci vom reuşi să transformăm toate aceste încercări în lecţii valoroase, pentru că, de fapt, am ales să privim lucrurile din alt punct de vedere, trecând peste provocările iniţiale şi mergând direct la rezolvare şi vindecare.

Să mulţumi, aşadar, acestei perioade pentru că ne ajută să avem astfel conştientizări şi, acolo unde ni se pare că nu înţelegem, că suntem copleşiţi, să folosim meditaţia pentru a primi înţelesurile pe care, altfel, mintea noastră nu le putea pătrunde.

De fapt, în toată această perioadă ar fi indicat să medităm cât mai mult, pentru că este posibil să primim mai multe răspunsuri decât ne aşteptam, pentru că este posibil să facem conexiune mult mai multe şi, în final, poate fi op perioadă de creştere spirituală semnificativă.

Turcoazul de pe nivelul trei nu face decât să ne împingă şi mai mult către comunicare, însă prin prisma acelui romb de albastru închis, ne cheamă să fim atenţi, pe de o parte şi la comunicarea cu Divinitatea, iar pe de altă parte, să ne acceptăm puterea pe care o avem pe cuvânt şi să o folosim corect, mai ales că, de multe ori, a spune adevărul necesită o anumită putere pe cuvânt, putere care să vibreze în cei cărora ne adresăm, determinându-le astfel căderea diferitelor văluri pe care le aveau şi după care se ascundeau, permiţându-le astfel să aibă conștientizările necesare pentru a putea evolua.

Şi, ca tot tacâmul să fie complet, această decadă începe într-o zi de vibraţie unsprezece, ceea ce ne dă speranţă că, în următoarele zece zile, vom reuşi să ne ridicăm deasupra provocărilor din viaţa noastră şi să le înţelegem mult mai bine, ceea ce înseamnă evoluţie.

Şi, aşa ca de încheiere, să ne dăm voie ca, în această perioadă, să mai facem şi ce vrea Sufletul nostru, pentru că este posibil să ne placă şi s-ar putea să vedem o altă faţă a vieţii noastre, una la care nici nu ne puteam gândi până acum, una în care viaţa este frumoasă şi are sens, în care tot ceea ce ni se întâmplă este pentru evoluţia noastră.

Ce credeţi, este o utopie? Mai gândiţi-vă!

Să alegem să ne iubim pe noi înşine! Să alegem să ne iubim vieţile! Să alegem să ne iubim propria noastră evoluţie! Numai în acest fel vom reuşi.

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

joi, 15 decembrie 2022

 15.12.2022

V-aţi gândit vreo dată că există lene spirituală? Sau, aţi manifestat-o vreodată?

Lenea, aşa cum am spus şi cu altă ocazie, este o formă de manifestare a neiubirii de Sine şi, dacă ajungem să fim copleşiţi de ea, de fapt, ne blocăm total, iar tot ceea ce facem noi să ieşim din ea, autosugestii pozitive, gândire pozitivă, citit de cărţi motivaţionale, participare la cursuri motivaţionale etc., nu fac altceva decât să ne dea un impuls pe termen scurt, asemenea defibrilatorului folosit în resuscitarea pacienţilor, iar dacă acest impuls nu este însoţit de o schimbare în ceea ce priveşte modul în care noi ne iubim pe noi înşine, atunci el se va pierde rapid, iar noi vom cădea, la loc, în dulcea lene, însoţită întotdeauna de prietenele ei de suflet, comoditatea şi amânarea.

Şi toate aceste dintr-un motiv cât se poate de simplu: nu avem iubire de Sine, automat, nu avem motivaţie, nu avem "chef de viaţă", nu avem determinare şi voinţă, nu ne găsim energia să facem ceva.

De fapt, energia este acolo în Univers, dar noi, prin refuzul de a ne iubi de noi înşine, nu numai că nu o atragem, dar chiar o şi respingem.

De aceea, ca o ultimă soluţie, multe persoane caută răspunsuri în partea spirituală şi, fascinaţi de tehnici de lucru, de sistemele energetice, de meditaţie, de conştientizările pe care încep să le aibă, de unele progrese care se văd în viaţa lor, continuă cu partea spirituală până când se blochează şi aici şi, din păcate, ajung la concluzia că nici "asta" nu este pentru ei, că au încercat totul etc.

Problema este că lenea a ajuns şi în practica lor spirituală şi i-a cuprins treptat, mai ales dacă sursa ei, respectiv neiubirea de Sine, nu a fost rezolvată. Şi, în acest fel, ajungem să manifestăm ceea ce numim "lene spirituală", prin care, din păcate, renunţăm, treptat, la a mai practica tot ceea ce am învăţat pe parte spirituală, adâncindu-ne astfel, mai mult, în ţarcul nostru de confort, care este din ce în ce mai mic, iar nouă ni se pare că este din ce în ce mai greu de ieşit din el.

Două soluţii avem aici şi ele pot fi lucrate în paralel, respectiv reluarea practicii spirituale şi lucrul cu noi înşine, iar aici cel mai facil putem lucra cu Ho'oponopono, cât de mult timp putem, pentru că numai aşa reuşim să schimbăm tiparele de la nivel subconştient, tipare pe care, de cele mai multe ori, le-am translatat din vieţile anterioare, transformându-le în stil de viaţă, convinşi fiind că aceasta este toată viaţa noastră şi acesta este maximul pe care îl putem obţine.

Peste cinci zile vom intra într-o decadă care va sta sub energia spiritualităţii, aşa că, pe final de an, ne putem oferi acest cadou al îmbunătăţii relaţiei cu noi înşine. 

Am putea începe să lucrăm la acest aspect chiar de astăzi, astfel încât în decada care urmează doar să accelerăm.

Tot înainte!

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

joi, 1 decembrie 2022

 1.12.2022

Luna Decembrie începe destul de puternic, am putea spune, având în vedere că are mov pe mijlocul mandalei de astăzi, iar acest mov reprezintă amprenta sub care vom sta pe parcursul întregii luni, aşa că, dacă aveam ceva în plan legat de dezvoltarea noastră spirituală, acum este momentul cel mai bun să demarăm, să învăţăm, să practicăm, să citim, pentru că sub influența acestei energii suntem stimulaţi să ieşim din zona de confort a Ego-ului nostru şi să trecem într-o altă zonă, una pe care Ego-ul nostru nu o stăpâneşte şi de care se poate teme, dar care este, totodată, zona noastră de creştere, pentru că în momentul în care alegem să abordăm partea spirituală a vieţii noastre, semnalizăm Universului faptul că suntem pregătiţi să trecem la un al nivel şi, chiar dacă ne vom întâlni cu provocări de altă natură, de fapt, toate aceste provocări sunt profesori pentru noi şi ei reprezintă, în acelaşi timp şi răspunsul Universului la semnalele noastre şi care ne transmite că am trecut în altă clasă, una superioară.

Şi, dacă tot avem mov pe centru şi în colţurile celui de al doilea nivel avem provocarea pe comunicarea indirectă, să nu ne mirăm dacă, pe parcursul acestei luni suntem provocaţi (a se citi "împinşi") să ne manifestăm latura noastră creativă exprimată prin prisma diferitelor modalităţi de comunicare indirectă. Să nu ne mirăm dacă ne surprindem că brusc şi dintr-o dată, avem chef de desenat, de făcut grafică pe calculator, de făcut tot felul de articole de hand-made, mai ales că vin sărbătorile şi este, totodată şi Luna cadourilor. 

Movul vine şi ne activează intuiţia foarte mult şi, dacă din interiorul nostru ceva vrea să iasă la suprafaţă şi să fie exprimat în formă creativă este şi din cauză că Universul ştie că noi avem această capacitate creativă (noi nu ştim, în schimb, pentru că nu ne-am dat voie să o manifestăm) şi că ceea ce putem noi face poate ajuta alte persoane care au nevoie de energia pe care noi o punem în acea creaţie.

Aşa că, dacă simţim acest fior al creativităţii, să-i dăm frâu liber, pentru că lumea are nevoie, acum, de ceea ce noi putem oferi şi să căutăm să acţionăm în acestă privinţă şi să mai lăsăm la o parte toate acele îndoieli legate de ce o să zică lumea şi dacă o să le placă sau nu. Acest lucru vom vedea după, atunci când ceea ce am vrut să creăm este deja creat, iar dacă rămânem în contact permanent cu intuiţia noastră, atunci nu avem cum să dăm greş.

Apropo de creativitate, pe parcursul acestei luni, acest tipar va apare în toate mandalele, stimulând astfel dorinţa noastră interioară de a-i da curs şi de a manifesta această energie în moduri care să ne definească.

Tot pe parcursul aceste luni avem o foarte bună relaţie cu banii şi energia lor va fi foarte puternică în acestă perioadă, chemându-ne astfel să lucrăm cu ei, să o manifestăm, să demarăm afaceri şi proiecte noi care ne pot aduce bani sau să reluăm alte proiecte care, la un moment-dat, s-au blocat.

Tot secretul manifestării acestei energii, pe parcursul aceste luni, va fi legat de modul în care noi alegem să ieşim din lene şi comoditate, ca să nu mai spun din amânare, deci, în concluzie, să ne punem în MIŞCARE.

Şi comunicarea cu Creatorul este puternică în această perioadă, aşa  că ne simţim mult mai dispuşi să vorbim cu El, să-i spunem lucruri, să-i cerem ajutorul, să-L implicăm cât mai mult  în proiectele noastre. Dacă, în schimb, nu avem o relaţie foarte bună cu El, atunci vom avea tot felul de gânduri şi sentimente de a comunica cu El, de a-L apela, iar dacă vom simţi o teamă sau un disconfort, nu este nicio problemă, se manifestă Ego-ul, aşa că cea mai bună soluţie este să alegem să trecem efectiv peste ele şi să-I vorbim deschis şi cât mai sincer. Răspunsul nu va întârzia să vină.

Suntem în luna a douăsprezecea, care, în Numerologia Kundalini înseamnă trei (12=1+2=3), iar aceste lucru ne aduce provocări în a rămâne pozitivi, cu speranță, în a rămâne veseli, joviali, iar aici putem să ne folosim de muzică, însă, cel mai important aspect al aceste luni este să reuşim să dăm la o parte gândirea negativă şi să ne repoziţionăm spre mintea pozitivă, pentru că de acolo vin rezolvările problemelor noastre.

Să practicăm aşadar, pe parcursul acestei luni, gândirea pozitivă, zi de zi şi oră de oră şi să vedem ce am obţinut la finalul acestei luni. Ştiţi care este cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla? SĂ RĂMÂNEM PERMANENT ÎN MINTEA POZITIVĂ. 😀😀😀

Să fim pozitivi! Măcar atât lucru putem face pentru noi ...

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

duminică, 20 noiembrie 2022

 20.11 - 29.11.2022

Se anunţă o decadă foarte interesantă, în care vom fi "bombardaţi" cu atât de multă iubire încât, la un moment-dat s-ar putea să "clacăm" şi să spunem o dată pentru totdeauna: "gata, îmi ajunge cu neiubirea de Sine, cu neiubirea vieţii, cu toată această supărare a cărei cauză nici nu o cunosc, etc.!"

Aşa cum diamantul are nevoie de o anumită presiune pentru a ajunge la duritatea sa, aşa şi noi avem nevoie de o anumită "supradoză" de iubire ca să putem conştientiza că tot ceea ce am făcut până acum a fost să dăm iubirea la o parte din viaţa noastră ,să o respingem şi astfel să ne respingem pe noi înşine.

Aţi putea să-mi spuneţi că exagerez cu neiubirea asta, că noi oamenii ne iubim pe noi înşine, dar v-aş invita să vedeţi şi să observaţi câţi oameni pot spune că se iubesc cu adevărat? Iar cel mai bun exemplu suntem chiar noi înşine, acest "înşine" pe care, din păcate, alegem să-l ignorăm, când, de fapt, el ar fi indicat să fie motorul vieţii noastre.

Câte din deciziile pe care luăm zilnic, le luăm raportat la noi înşine? Cât de des ne facem o mică sau chiar o mare plăcere pentru Sufletul nostru? Cât de mulţumiţi suntem de jobul pe care îl avem, de viaţa pe care o avem, de relaţiile pe care le avem? Şi şirul întrebărilor ar putea continua.

Ideea acestei decade este de schimbare de focus, de schimbare de optică, pentru că este nevoie să ieşim din zona neiubirii de Sine, acea zonă în care facem lucruri pentru că aşa "trebuie", nu pentru că iubim să facem acele lucruri şi să trecem în zona în care ceea ce facem este pe placul Sufletului nostru, ne aduce bucurie şi împlinire.

O să-mi spuneţi că este greu de făcut acest lucru, că este greu de schimbat această optică, dar dacă ne dorim cu adevărat nimic nu este greu. încă nu am ajuns la acel nivel de presiune care să ne facă să nu ne mai gândim la binele tuturor celorlalţi înainte de binele nostru, numai că această decadă vine să ne aducă această presiune, dacă de presiune avem nevoie ca să ne schimbăm.

Frumuseţea Universului constă tocmai în faptul că furnizează fiecărei persoane fix ceea ce are nevoie pentru evoluţia sa, aşa că dacă unii au nevoie să se simtă presaţi în această perioadă pentru a începe să-şi acorde mai multă atenţie şi, în final, mai multă iubire de Sine, atunci acest lucru o să primească. În schimb, dacă alţii au nevoie de a înţelege mai clar ce înseamnă să te iubeşti pe tine însuţi şi să-ţi trăieşti această viaţă în funcţie de iubirea de Sine pe care ţi-o oferi, atunci vor întâlni mai multe persoane care, prin propriul exemplu, îi vor învăţa acest aspect al iubirii de Sine.

Ceea ce putem face cel mai bine în această perioadă este să ne dăm voie să privim lucrurile din altă perspectivă şi, în loc să ne grăbim să le judecăm prin prisma Ego-ului nostru, care are şi el rănile lui, am putea să manifestă o stare de receptivitate mult mai ridicată, o stare de observator care vede lucrurile aşa cum sunt.

Poate cineva va veni şi ne învăţa pur şi simplu ce să facem pentru a ne iubi mai mult, la ce să renunţăm şi ce obiceiuri pozitive să cultivăm sau, altcineva va veni şi ne va dojeni pentru faptul că renunţăm atât de uşor la ideile noastre, la ceea ce ne aduce bucurie cu adevărat, în favoarea ideilor altora, acceptându-le chiar dacă nu ne sunt pe placul Sufletului nostru.

Ambele situaţii ne pot ajuta să învăţăm ceva legat de iubirea de Sine, dar aceste lucru îl putem observa numai dacă ne dăm voie să primim lecţia şi nu ne grăbim să etichetăm acele persoane care ne-au adus această lecţie.

Dacă învăţăm să nu mai fim reactivi, dându-ne mai mult răgaz să analizăm o informaţie care a ajuns la noi, atunci am făcut deja primul pas în a ieşi de sub dominaţia Ego-ului nostru, cel care, prin rănile sale, ne creează filtrele prin care vedem lumea şi prin care interacţionăm cu ea şi, cu cât conştientizăm mai bine aceste răni şi învăţăm să ieşim din ele, cu atât mai bine vom reuşi să ne vindecăm Ego-ul şi să eliminăm acele filtre.

Suntem într-o zi de vibraţie zece, ceea ce aduce mult curaj, iar această perioadă va fi dominată de curaj.

Aşa că, cel mai înţelept ar fi să ne folosim de forţa curajului şi să trecem astfel din zona neiubirii de Sine, în cea a iubii de Sine şi viaţa noastră se va schimba total.

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

miercuri, 2 noiembrie 2022

 2.11.2022

Luna Noiembrie este una care va scoate, în anumite zile şi atât cât îi dăm noi voie, untul din noi, iar aceste lucru nu este unul de speriat, pentru că, de cele mai multe ori, căutăm confortul şi tot ceea ce facem se învârte în jurul acestei căutări, iar confortul nu este o zonă care să ne ajute prea mult să creştem, aşa că, la anumite perioade, Universul ne trimite diferite provocări care să ne ridice din "fotoliul" nostru comod şi să ne pună la treabă, nu de alta, dar tot stând acolo, pe acel "fotoliu", uităm cine suntem cu adevărat şi ce putem să facem, uităm de puterea noastră reală şi de ceea ce putem să devenim, altfel spus, uităm de potenţialul pe care îl avem în noi şi de care, din păcate, nu suntem conştienţi, deoarece suntem prea preocupaţi de confort.

Noiembrie este luna a cărei provocare este unsprezece, iar această provocare va ieşi la suprafaţă prin toate îngrijorările pe care le avem legat de bani, de stăpânirea domeniului fizic, precum şi de aspectul fizic, iar multe dintre aceste probleme apar atunci când stima noastră de Sine este destul de jos.

Aşa că luna aceasta, dacă vrem să facem ceva constructiv pentru noi, avem de lucrat la iubirea de Sine, cum vrea şi poate fiecare: obiectivându-ne şi fiind cât se poate de corecţi cu noi înşine astfel încât să identificăm tot ceea ce ne deranjează la noi, pentru că odată identificate aceste aspecte putem să lucrăm la vindecarea lor. De fapt, marea noastră provocare este SĂ NE DĂM VOIE SĂ NE OBIECTIVĂM, pentru că este atât de uşor să spunem că nu ştim ce nu merge în viaţa noastră şi vrem ca cineva din exterior să ne indice exact lucrul de problema, când, în realitate, noi ştim care este această problemă numai că nu dorim să lucrăm asupra ei.

Şi atunci, se naşte o întrebare legitimă, anume: de ce, dacă ştim aceste lucruri, nu facem nimic? Iar răspunsul este cât se poate de simplu, numai că el vine atunci când privim lucruri din altă perspectivă decât cea în care suntem victima evenimentelor exterioare, anume că nu facem nimic să îndreptăm situaţie din cauza Ego-ului nostru.

Ok, am aflat "vinovatul", acum ce facem? Îl certăm, eventual îl mai şi batem? 😀

Da, poate la prima vedere aşa am face, sau am avea tendinţa să facem, crezând că astfel o să se liniştească şi că o să-şi "bage minţile în cap", numai că dacă am sta strâmb şi am judeca drept (eventual putem să stăm şi drept, important este cum judecăm lucrurile), am înţelege că el, Ego-ul este parte din noi, este cel căruia noi i-am dat rolul de conducător, iar acum înţelegem că atât poate.

El este depozitarul tuturor suferinţelor noastre şi, prin tot ceea ce face, el caută să evite să mai suferim într-un fel sau în altul, iar din această cauză ajungem să nu mai facem diverse lucruri pentru noi, ajungem să nu ne mişcăm dintr-un loc de muncă sau dintr-o anumită situaţie de teama ca următorul loc de muncă sau următoarea situaţie să nu ne aducă o suferinţă mai mare.

A ne certa cu el iese din discuţie pentru că nu facem decât să ne poziţionăm ca un adversar al lui, iar el nu este din exteriorul nostru, de aceea, cel mai bine este să vorbim cu el cât mai des şi să-l asigurăm că lucrurile sunt în regulă. 

De fiecare dată când vrem să facem ceva şi începem să simţim teamă că nu o să ne iasă, că o să întâlnim blocaje pe drum, că este posibil să ne facem de râs şi aşa mai departe, de fapt, este vocea lui care caută să ne protejeze, numai că, prea multă protecţie ne va împiedica să ne trăim viaţa aşa cum o dorim noi, la nivelul de savoare pe care îl dorim, de aceea, de fiecare dată când avem astfel de frici, de temeri, să începem să vorbim cu el şi să-l asigurăm că lucrurile vor bine şi să ne lase să le facem noi aşa cum ştim. Apoi, să ne obiectivăm care este starea noastră după această discuţie cu el.

Este posibil să avem o discuţie cu el după alte 30 de minute, sau o oră, pentru că este posibil să se întoarcă, însă cu fiecare discuţie pe care o avem îl vom linişti mai mult şi ne va lăsa în pace pe acel subiect.

Însă va fi nevoie să avem discuţii cu el despre toate sectoare în care viaţa noastră este blocată sau unde simţim teamă să acţionăm, mai ales dacă teama nu este justificată.

Secretul zilei de astăzi este tocmai discuţia cu Ego-ul nostru, care poate deschide un nou capitol în viaţa noastră şi unde putem, cu timpul, să îl transformăm într-un ajutor pentru evoluţia noastră.

Vibraţia zilei este zece, aşa că ne aduce curajul necesar să o facem, mai ales că avem nevoie de tot aceste dialog, având în vedere că luna Noiembrie aduce provocarea de care am vorbit mai sus.

Să avem curajul să ieşim din zona fricilor şi să începem să ne obişnuim cu lipsa fricii, aceasta este o provocare mare pe care o are fiecare dintre noi. Suntem dispuşi să ne-o asumăm?

Am distribuit, de pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/LumeaLuanei, un articol despre Ego, pe care vă invit să îl citiţi aici.

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

luni, 31 octombrie 2022

 31.10.2022

Încheiem această lună interesantă cu un mesaj cât se poate de clar şi într-o energie către care, mai devreme sau mai târziu, ne vom îndrepta cu toşi, unii de voie, alţii de nevoie, că aşa este cu evoluţia asta spirituală; unii o aleg că a venit momentul şi simt acest lucru, iar alţii pentru că nu mai au nicio cale de a rezolva situaţiile în care se află, decât dacă aleg evoluţia spirituală.

Iar mesajul acestei perioade care marchează sfârşitul acestei luni, dar şi începutul lunii noiembrie este unul cât se poate de simplu, dar de multe ori destul de complicat de pus în practică, anume: iertarea şi acceptarea.

Fără cele două nu putem merge mai departe, oricât de mult ne-am strădui, pentru că, pur şi simplu, ne simţim blocaţi şi împovăraţi în emoţii şi sentimente care mai de care mai profunde, în răni mai noi sau mai vechi, de care Ego-ul nostru caută să ne protezeze, iar această protecţie este echivalentă, de multe ori, cu a nu mai face nimic şi a rămâne într-o stare permanentă de aşteptare a ceva ce nici nu ştim.

Avem nevoie să acceptăm că ceea ce ni s-a întâmplat, oricât de grav ar fi, s-a întâmplat cu un rost, că a venit timpul să iertăm, în sensul de a ne detaşa emoţional de acea situaţie şi de a ne împăca cu ea, iar cea mai bună metodă pentru a face aceste lucru este să vedem partea pozitivă, pentru că întotdeauna există una, deoarece Universul este întotdeauna în echilibru, aşa că, în orice situaţie negativă se găseşte şi ceva pozitiv, ceva ce poate, acum, nu înţelegem, dar care, cu siguranță, ni se va revela la momentul în care suntem pregătiţi să primim informaţia.

Târâm, după noi, un imens bagaj emoţional despre care am vorbit mai mult sau mai puţin, dar de care, cu siguranţă ne-am ataşat şi, dacă ne-am dat voie să vorbim despre el, despre conţinutul său, despre emoţiile şi evenimentele pe care le-am trăit şi care ne-am "ajutat" să strângem acest bagaj emoţional, înseamnă că ne va fi mai uşor să ne detaşăm de el, iar cei care nu au făcut acest lucru se pot folosi întotdeauna de scris pentru a se putea elibera, pentru că în momentul în care facem acest lucru, fie că vorbim altcuiva, prieten, terapeut etc. sau scriem, înseamnă că începem să renunţăm la atașamentul faţă de acea situaţie sau acele situaţii şi, cu cât ne dăm voie să le devoalăm mai mult, cu atât nu ni se vor mai părea grele, apăsătoare şi vom putea să conştientizăm şi lecţia pe care ne-au adus-o.

Aşa că, în această perioadă, ar fi bine să ne dăm voie să iertăm şi să acceptăm şi cel mai înţelept ar fi dacă am face aceste lucru cu noi înşine, pentru că nu este nimic glorios în a ne acuza tot timpul pentru greșelile pe care le-am făcut când am putea să folosim mai înţelept acest timp şi să înţelegem de ce le-am făcut, dar mai ales ce am învăţat din ele şi cum le putem îndrepta.

"Cenușa-n cap" nune ajută, eventual ne încurcă părul, aşa că este nevoie de o abordare pragmatică a lucrurilor, iar această perioadă tocmai aceste lucru vine să ne ajute să facem.

Mă iert şi mă accept aşa cum sunt! Mă iert şi mă eliberez! Merit să fiu fericit!

Chiar dacă nu credem în ele în acest moment, prin repetare constantă, vom ajunge la un moment-dat, să o facem şi atunci vieţile noastre vor căpăta alt sens pentru noi.

Să facem din ele mantra lunii viitoare, pentru că vom avea nevoie.

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

duminică, 23 octombrie 2022

 23.10.2022


Am ajuns, iată, şi la ultima zi specială din an, o zi care ne aduce atâtea conştientizări cât îi dăm noi voie să ne aducă, sau pentru câte dintre ele pregătim terenul, asta în cazul în care am căutat să obţinem informaţii legate de diverse aspecte ale vieţii noastre unde avem de lucrat şi pentru care vrem să ştim ce anume avem de făcut.

Aşadar, putem să abordăm ziua de astăzi în două moduri: cel mai simplu, să ignorăm aspectele sale energetice şi deschiderea pe care ne-o aduce, iar dacă, totuşi, la nivel subconştient ne dorim să cunoaştem ceva, s-ar putea să accesăm totuşi cunoașterea pe care această zi ne-o aduce şi să avem conştientizări bruşte legate de teme la care nu ne gândeam în acel moment.

Cel de al doilea mod, nu este neapărat mai dificil sau provocator, ci este cel asumat de către cei care caută să înţeleagă ceva din viaţa lor şi caută să înţelegea concret ce înseamnă evoluţie spirituală. Nu înseamnă că toată ziua vom sta să medităm de dimineaţă până seara, dar înseamnă că, în anumite momente ale zilei ne dăm voie să medităm, fie pe teme deja stabilite, fie lăsându-ne ghidaţi de energia zilei şi având încredere că ne va conduce către conştientizările de care avem cea mai mare nevoie în prezent.

Aşadar, noi alegem pe care variantă o preferăm, dar ar fi bine ca alegerea să fie una asumată, să înţelegem foarte clar ce înseamnă fiecare dintre variante.

Şi, pentru că este o zi care ne poate aduce multe răspunsuri, sunt câteva provocări în mandala de astăzi, respectiv pe iubirea de Sine, mişcare, vindecare, acţiune şi sexualitate, care ne pot aduce răspunsurile de care avem nevoie, nu neapărat cele care ne plac. Cumva, toate aceste provocări vor fi cele care vor şi mult mai accentuate pe următoarele patru luni, până pe 3 martie 2023, când ne vom întâlni cu prima zi specială din 2023.

Aşadar, dacă vrem să ştim ce anume din interiorul nostru avem de vindecat pentru a ne putea iubi mai mult, ar fi bine să ne dăm voie să medităm la acest aspect al vieţii noastre, la momentele când am renunţat la a face ceva pentru noi, crezând că timpul respectiv îl investim mai bine în a ajuta pe ceilalţi, dovedindu-se, în final, că nu era nevoie să facem acel lucru şi astfel ne-am adâncit, şi mai mult, în neiubirea de Sine. Şi pentru că avem provocări şi pe acţiune, care de cele mai multe ori au în vedere faptul să nu acţionăm şi pierdem momentele optime, ar fi indicat să începem să acţionăm în a ne educa şi să trecem treptat de la a mai fugi de noi la a face lucruri pentru noi, indiferent cât de mărunte sunt acestea, deoarece este important să construim obiceiul de a face lucruri pentru noi care să ne aducă bucurie şi satisfacţii la nivelul Sufletului.

Provocarea pe mişcare, care vine din trecutul nostru îndepărtat, este corelată cu provocarea  legată de corpul fizic, având în vedere că numerologic suntem într-o zi de provocare cinci, care înseamnă corpul fizic, de aceea, mai multă mişcare (însoţită de acţiune concretă), atât fizică, cât şi energetică, în perioada următoare ne va ajuta să ieşim din lene şi comoditate, iar dacă începem să cultivăm o relaţie de iubire cu corpul nostru fizic atunci ne va fi, cu siguranță, mult mai bine. 

În privinţa vindecării, ar fi indicat să nu o mai refuzăm, pentru că această atitudine este una caracteristică Ego-ului nostru, deoarece el se hrăneşte din energia suferinţei şi, dacă reuşim să ne obiectivăm de fiecare dată când începem să repetăm schema cu refuzul şi ne dăm voie să primim energia vindecătoare, atunci sănătatea noastră va fi mult mai bună, mai ales că avem nevoie să facem acest lucru cât mai repede deoarece în perioada următoare se anunţă mari provocări în ceea ce priveşte sănătatea noastră, iar acest lucru nu îl spun eu, ci persoane care ştiu să facă previziuni mai îndelungate.

Provocarea pe acţiune are în vedere modul în care ne gestionăm energia pentru a avea putere de a demara lucruri, de a împinge proiectele noi sau cele începute deja. Are în vedere, totodată şi modul în care ne gestionăm energia sexuală, dacă avem grijă de ea sau o risipim. De asemenea, pentru a avea mai multă forţă, ar fi indicat să avem grijă de rinichii noştri care reprezintă bateriile noastre, iar banalul gest de a ne pune palmele pe rinichi ar fi indicat să îl facem mai des.

Toate aceste lucruri se întâmplă într-o zi de vibraţie trei, o zi care ne duce putere la nivelul minţii pozitive, dar şi la nivelul chakrei plexului solar, care ne aduce darul bucuriei şi fericirii, al pozitivului în viaţa noastră, care vine să ne înveţe să ne asumăm puterea cu încredere şi cu smerenie şi să avem curajul să o folosim, cu înţelepciune, pentru că dacă multe lucruri nu merg în viețile noastre este din cauză că ne este teamă să ne folosim puterea, teamă cu care venim cu ea din vieţile când am abuzat de puterea noastră, iar acum mergem ca pe ouă de frică să nu greşim din nou.

Numai că nu asta este soluţia, ci să înţelegem motivele noastre interioare care ne-ar face să abuzăm de puterea noastră şi să lucrăm la acele aspecte, aspecte care, de fapt, sunt frici.

Cu cât înţelegem să ne cultivăm pozitivitatea minţii noastre, cu atât reuşim să ieşim din schemele Ego-ului, a cărui temă principală este frica, indiferent de natura sa, pentru că numai prin frică el crede că ne poate controla, iar odată acceptată şi înţeleasă frica nu facem decât să ieşim din ea şi din controlul Ego-ului.

Movul de pe centrul mandalei de astăzi ne invită, aşadar, să ne luăm puterea înapoi de acolo de unde am abandonat-o pentru că avem nevoie de ea în tot ceea ce facem, să ne asumăm forţa ei şi să lucrăm împreună cu ea, în mod conştient şi activ, asumat, pentru că în acel moment vom ştii să o folosim atât spre binele nostru, cât şi al celorlalţi. 

Poate pentru unii, această asumare a puterii personale, poate părea provocatoare şi greu de realizat, dar cu siguranţă nu imposibil, aşa că dacă vrem să începem şi am simţit de ceva timp că am vrea să începem, ziua de astăzi, prin configuraţia sa energetică, ne sprijină foarte mult, mai ales că ştim cât de important este momentul de început în orice am face.

Aşadar, avem curajul să ne asumăm propria noastră putere?

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

joi, 20 octombrie 2022

 20.10.2022


Aşa cum se poate observa din mandala de astăzi, cel de al doilea nivel al mandalei de astăzi este complet, ceea ce înseamnă că ne aflăm la debutul celei de a patra şi ultima dintre perioadele speciale din an, iar pe parcursul ei vom fi binecuvântaţi cu noi şi noi informaţii, cu noi şi noi conştientizări, cu experienţe prin care să trecem către un nivel superior de vibraţie.

Nu întâmplător, pe centrul mandalei de astăzi, avem turcoaz, care vine să simbolizeze Comunicarea şi Adevărul, pentru că dacă se întâmplă ceva special în această perioadă special, ca de altfel în toate celelalte, este comunicarea pe care Universul o realizează cu noi, o comunicare plină de compasiune şi pe care suntem chemaţi şi noi să o multiplicăm la rândul nostru, pe principiul "Cum este sus, aşa şi jos", în sensul că modul în care universul lucrează cu noi şi ne învaţă, acel mod este cel pe care şi noi să îl folosim în relaţia cu cei din jurul nostru.

Comunicarea nu înseamnă doar să transmitem ceva, o informaţie, o ştire, o stare etc., ci ea înseamnă să dăm mai departe, iar dacă înţelegem acest lucru, atunci ne vom gândi mult mai bine înainte de a transmite ceva rău, ceva de joasă vibraţie etc. 

Când ceea ce transmitem noi se realizează din tot Sufletul (dacă ne uităm pe mandală observăm că pe nivelul doi avem verdele, Sufletul), atunci noi nu doar spunem cuvinte, ci noi dăruim, pentru că alături de acele cuvinte dăruim şi o stare de compasiune, transmitem iubire către cei cărora le dăruim. Aşa că, de acum încolo, să căutăm, ca prin ceea ce dăruim să transmitem, tot timpul, compasiune.

Cel de al doilea element al turcoazului de pe centrul mandalei este Adevărul, iar Universul înseamnă Adevăr, de aceea, în perioada aceasta specială suntem mult mai uşor expuşi la informațiile pe care Universul ni le trimite, dar suntem, totodată, expuşi şi la tot felul de situaţii care ne cheamă să acceptăm aceste informaţii în structurile noastre energetice, pentru că problema nu este că Universul nu ni le trimite, ci că noi nu vrem să ne deschidem să le primim, nu vrem să le vedem aşa cum sunt, ci căutăm, prin prisma Ego-ului nostru, să creăm filtre şi "perdele de fum" după care să ne ascundem, deoarece aceste lucru ar însemna ca noi să conştientizăm că, până acum nu am mers în direcţia bună evoluţiei noastre spirituale şi că este timpul să schimbăm direcţia.

Dacă alegem să facem acest lucru, dacă alegem să recunoaştem că este nevoie să schimbăm direcţia, atunci multe filtre şi "perdele de fum" vor cădea din preajma noastră, iar acest lucru se va vedea în modul în care gândim, în modul în care luăm decizii, în modul în care ne iubim pe noi înşine, în modul în care interacţionăm cu ceilalţi etc.

Adevărul, în sine, nu doare, ci el este o oglindă în care Ego-ul nostru se vede pe el însuşi, iar acest lucru nu este pe placul lui, pentru că, în acel moment, el realizează că a fost demascat, iar acest lucru îl face să-şi piardă puterea.

Aşadar, intrăm într-o perioadă în care Comunicarea şi Adevărul vor fi prioritare, iar tot ceea ce li se opune va ieşi la suprafaţă tocmai pentru a fi vindecat. Ne vom confrunta cu provocări care să ne facă să ne întrebăm ce anume ne împiedică să comunicăm? Ce anume din noi are reţineri în această privinţă şi de ce este dificil să ne angrenăm în comunicare? Ce anume ne ascundem nouă înşine şi ce ne minţim pe noi înşine?ce nu vrem să acceptăm din realitatea în care trăim?

Sunt doar câteva dintre întrebările pe care am putea să ni le adresăm şi, în această perioadă vom primi, mult mai uşor răspunsuri la ele, răspunsuri care ne pot ajuta să ne cunoaştem mai bine şi să ne vindecăm.

Aşadar, să dăm voie universului să ne ajute, să ne arate unde avem de făcut schimbări şi, în acest fel, vom beneficia la maxim de energia şi înţelepciunea acestei perioade speciale care se deschide în faţa noastră.

Spor la conştientizări!

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

marți, 18 octombrie 2022

 18.10.2022

Roşul din mandala de astăzi, în special cel de pe cel de al doilea nivel, are rolul de a "detona" din interiorul nostru tot ceea ce ne creează stare de disconfort, de nervozitate, de supărare, pentru că înseamnă că acolo este ceva ce are nevoie de înţelegere, conştientizare şi vindecare, iar faptul că, acest lucru se întâmplă într-o zi cu mov pe mijlocul mandalei, este o adevărată binecuvântare pentru noi, deoarece movul ne ajută să avem conștientizări, ne ajută să înţelegem, dacă vrem bineînţeles, de ce se întâmplă anumite lucruri şi ce anume avem noi de înţeles şi de vindecat aici, iar dacă alegem să medităm la ceea ce ni se întâmplă, atunci răspunsurile vor fi mult mai detaliate şi înţelegerea mult mai profundă.

Aşa că, dacă astăzi am avut, sau încă mai avem stări de nelinişte sau chiar de nervozitate, haideţi să ne dăm voie să înţelegem ce anume vor ele să ne transmită, pentru că mesajul va fi diferit de la persoană la persoană, numai ideea generală este aceeaşi, anume vindecarea noastră.

Ce anume din mine vrea să iasă la suprafaţă şi nu îi dau voie?Ce anume din mine doreşte să fie auzit, doreşte să fie vindecat şi eu nu vreau să aud sau nu vreau să îi dau importanţă? La ce tipar a venit vremea să renunţ şi eu nu vreau să fac acest lucru?

Nivelul cinci de pe mandala de astăzi este cel care ne aduce vindecarea, numai că dacă îl observăm, putem vedea că el nu este împiedicat să fie complet de către verde şi roz, respectiv de către iubire în general şi cea de Sine, în special şi de către roz, respectiv Ego-ul nostru.

Verdele vine astăzi să ne testeze nivelul de iubire de Sine la care am ajuns, pentru că dacă am renunţat la multe dintre comportamentele noastre de auto-sabotare, atunci ne vom da voie să ne vindecăm, pentru că simţim că merităm această vindecare, că merităm să fim bine, să fim sănătoşi, că merităm să fim fericiţi, iar când simţim aceste lucruri, atunci dăm voie Sufletului nostru să se manifeste şi astfel simţim o stare de bine, o stare de bucurie, o stare de linişte şi siguranţă că lucrurile sunt bine, atât acum cât şi în viitor, iar această stare este cea care ne dă puterea de a merge mai departe cu curaj şi încredere şi de a ne manifesta potenţialul nostru la adevărata sa valoare.

Rozul, chiar dacă nu face nimic vizibil (eventual poate să ne dea stări de nervozitate pe care să le exteriorizăm), lucrează foarte bine în fundal, pentru că Ego-ul nostru este cel care, de cele mai multe ori, din fricile sale, ne pune piedici, fie făcându-ne să luăm decizii care ne sunt nefavorabile, fie atrăgând în viaţa noastră tot felul de persoane, energii, entităţi care să ne blocheze, problema lui fiind că el trăieşte din rănile interioare pe care noi le avem şi, de aceea, caută să ne menţină în ele, iar orice ieşire a noastră din ele, orice vindecare a lor, nu face decât să îi scadă din putere.

De aceea, soluţia este să vorbim cu el cât mai des, să-i mulţumim pentru informaţiile pe care ni le aduce şi să-l rugăm să stea liniştit, timp în care noi ne putem ocupa de procesul de vindecare, iar cu fiecare problemă vindecată se va vindeca şi el şi atunci vom obţine un aliat puternic în evoluţia noastră.

Aşadar, dacă ne concentrăm pe rezolvarea celor două provocări de astăzi, care nu sunt numai astăzi, ci sunt în fiecare zi (astăzi doar le vedem mai bine în contextul evoluţiei spirituale şi înţelegem mai bine de ce este nevoie să le vindecăm, dar şi cum le putem vindeca) sau cel puţin să ne concentrăm pe înţelegerea şi conştientizarea lor, atunci roşul acela din zona provocării nu se mai manifestă ca şi nervozitate, ca şi supărare etc., ci poate deveni o sursă puternică de determinare, de motivaţie, de acţiune, pentru că numai aşa putem ajunge la esenţa movului, numai atunci putem lucra pe deplin cu această energie.

Ce înseamnă pe deplin? Movul vine şi ne ajută pe fiecare în funcție de nivelul de vibraţie la care a ajuns. Ne ajută să conștientizăm blocaje, să trecem peste ele, dar ne ajută să trecem şi la nivelul superioare de vibraţie, să avem conştientizări din ce în ce mai elevate, atâta timp cât rămânem în legătură cu el, atâta timp cât scopul nostru rămâne evoluţia noastră spirituală.

El ne ajută atâta timp cât noi suntem interesaţi de el. Da, este adevărat că cu cât avem mai mult mov în mandală cu atât suntem mai tentaţi şi dornici de a căuta partea spirituală, de a evolua spiritual, dar el ne ajută în momentul în care noi facem pasul către el, pentru că, numerologic el este un număr care nu-l conţine pe Creator şi a fost lăsat aşa tocmai pentru a conştientiza că avem nevoie de Creator în viaţa noastră dacă vrem să evoluăm, să avem nevoie să lucrăm cu El, să-I înţelegem Planul, iar această înţelegere apare numai atunci când ne dedicăm evoluţiei noastre spirituale, iar pentru a face acest lucru în mod eficient, avem nevoie să vindecăm din rănile interioare care ne ţin blocaţi în traume mai vechi, pentru că, odată vindecate aceste lucruri, trecem la un alt nivel, ne eliberăm, iar odată eliberaţi vedem cu alţi ochi evoluţia noastră spirituală, o vedem de pe un nivel de vibraţie superior, căpătând un alt sens pentru noi.

Aşa că, dacă uneori ni se pare că visăm frumos şi vedem viața noastră într-un mod ideal, cu multe lucruri rezolvate, iar noi ne simţim liniştiţi, curajoşi, împliniţi, puternici, iar în realitate noi ne confruntăm cu tot felul de probleme zi de zi şi nu ştim cu să le rezolvăm, nu înseamnă că am visat cu ochii deschişi, ci pur şi simplu am accesat o imagine a ceea ce ar putea să fie viaţa noastră dacă dăm voie vindecării să se realizeze, dacă vorbim cât mai des cu Ego-ul nostru, în loc să îl acuzăm de tot răul, dacă ne obiectivăm de fiecare dată când facem ceva din frică şi nu din iubire şi remediem situaţia şi, în acest mod, reuşim treptat, să închidem acele răni interioare şi să ne dăm voie să trecem pe un alt nivel de vibraţie, bineînțeles unul superior şi astfel să ne trăim viaţa la potențialul nostru devărat.

Ce ziceţi, sună a fantezie sau a ceva realizabil?

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini