luni, 21 aprilie 2025

 21.04.2025

Zilele cu bleu pe centrul mandalei ne aduc, pe lângă abilitatea de a scrie mai bine, enunţând idei mai profunde şi abilitatea de a pătrunde, mult mai adânc, înţelesul lucrurilor.

Marea provocare a zilei de astăzi este lipsa de acţiune, însoţită, întotdeauna de trio-ul fantastic - lene, comoditate, amânare.

Aşa că, dacă dorim să ne adresăm acestei probleme, cel mai înţelept ar fi să ne adresăm întrebări, în scris, la care, bineînţeles, tot noi să ne răspundem, dar cât se poate de sincer, chiar dacă această sinceritatea ni se pare dusă la extrem.

Din momentul în care avem o idee, una care ne bucură Sufletul, ceea ce înseamnă că vine din ghidarea Divină, ce facem pentru a o realiza? 

Începem să acţionăm concret sau începem cu o pauză?

Considerăm că avem nevoie de multe elemente pentru a începe sau începem cu ceea ce avem şi ne adaptăm pe parcurs?

Considerăm că trebuie să învăţăm multe lucruri înainte de a o pune în acţiune sau considerăm că avem suficiente cunoştinţe pentru a a porni, urmând să învăţăm din mers? 

Lăsăm ideea să ni se reveleze în faţa noastră cu toate elementele pe care le putem înţelege în acel moment sau o punem în tiparele noastre clasice de gândire, căutând să o rezolvăm aşa cum ştim?

Dacă nu reuşim să avansăm cu mijloacele noastre clasice de gândire, căutăm alte soluţii alternative sau o abandonăm?

La cât timp după ce am avut inspiraţia nu mai simţim nicio bucurie legat de aceea idee, ea devenind ceva ce "trebuie" să facem?

Cât de mult lăsăm Divinitatea să ne ghideze? Sau, mai bine zis, cât de mult comunicăm cu Ea pe tema idee pe care am primit-o?

Ştiu, munca de obiectivare este una complexă, de aceea mulţi fug de ea şi caută întotdeauna răspunsurile în exteriorul lor, numai că, pe principiul rezonanţei, le vor "găsi" tocmai la acele persoane care nu le pot ajuta efectiv, dar care mimează că o pot face şi care, proiectând o încredere de Sine mare, coroborat cu câteva fraze meşteşugit plasate, devin, pentru suma modică de ... mii de lei, mari sfătuitori şi îndrumători. Mai grav este când, după ani, îşi dau seama că au căutat în locul nepotrivit ceea ce era in interiorul lor, dar asta este, face parte din procesul de creştere spirituală.

Da, ştiu că poate suna a frustrare, dar răspundeţi-vă sincer la frazele de mai sus şi o să vedeţi câte răspunsuri primiţi, culmea, de la voi înşivă.

Şi, dacă refaceţi şi aura, atunci veţi găsi şi curajul să aplicaţi ceea ce este nevoie pentru a trece peste blocajele auto-create.

Să lăsăm intuiţia să ne ghideze astăzi, mai ales că nivelul doi de mental este unul puternic şi este nevoie să-l ţinem sub control.

SPOR, să avem!

Şi, în final, o întrebare "deranjantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

sâmbătă, 19 aprilie 2025

 19.04.2025

Încheiem astăzi această decadă dedicată vindecării, una destul de provocatoare mai ales în preajma unei sărbători aşa de mari, cu un egregor aşa de puternic.

Poate nu aţi simţit-o ca pe o perioadă de vindecare, dar aşa se simte atunci când suntem în mijlocul călătoriei. Ies la suprafaţă toate acele lucruri care împiedică vindecarea, tocmai pentru a le recunoaşte şi accepta. Unele dintre ele sunt aşa de enervante, încât nu ni le putem scoate din cap. Dar ne-am gândit, oare, că poate au nevoie de mai multă atenţie din partea noastră decât de obicei şi, dacă nu ar fi fost aşa de enervante poate nu le-am fi observat?

De când ne naştem până când plecăm din acest plan terestru, suntem într-o continuă vindecare, aşa că întrebări de tipul - "Mai am multe de vindecat?" nu fac decât să trădeze o nelinişte a Ego-ului care nu poate controla lucrurile în modul său.

Două teme mari ies în evidenţă astăzi legat de vindecare, respectiv iubirea de Sine şi libertatea noastră, modul în care ne dăm voie să fim liberi şi să ne manifestăm în felul acesta.

Între cele două este o relaţie foarte puternică, pentru că modul în care noi ne gestionăm iubirea de Sine, în acelaşi fel ne gestionăm şi libertatea. Cât de multă iubire de Sine ne dăm, atât de multă libertate ne dăm, pentru că a sta în iubirea de Sine înseamnă să ieşim de sub tot ceea ce ne îngrădeşte, fie că vorbim de oameni sau situaţii. 

Adesea spunem că o persoană, o situaţie, un sistem, o ţară ne îngrădeşte libertatea, fără a ne întreba, în primul rând, cât de mult ne-o îngrădim noi? Cât de mult vrem cu adevărat să fim liberi? A, este posibil să trebuiască să acţionăm diferit faţă de ceilalţi şi să fim priviţi ca fiind ciudaţi de către ei? 

AŞA, şi?

Şi, apropo de albastrul din mandala de astăzi, de câte ori am declarat în faţa Divinităţii că ne dorim mai multă libertate şi că avem nevoie de sprijinul ei pentru a o putea manifesta, pentru a putea schimba tiparele care ne ţin înlănţuiţi? 

Am putea să o facem astăzi, mai ales că avem această combinaţie mov-albastru şi am putea să comunicăm Divinităţii această intenţie a noastră, cu o singură condiţie: SĂ NE-O ASUMĂM.

Provocarea zilei de astăzi este tocmai curajul, însă curajul de astăzi este faţă de noi înşine, prin ceea ce ne asumăm pentru viaţa noastră. iar apoi declarăm Divinităţii ca intenţie pentru a primi ajutorul de care avem nevoie.

Cum spuneam şi altă dată, nu întâmplător apar anumite momente în care, dacă facem lucruri bune pentru noi, atunci ele vor aduce schimbări fantastice în viaţa noastră.

Suntem în sâmbăta dinaintea Învierii, să folosim acest prilej, această încărcătură energetică, să "înviem", în noi, LIBERTATEA şi IUBIREA DE SINE, dar şi o relaţie foarte bună cu Divinitatea, Cea care ne veghează mereu şi care ne ascultă de fiecare dată. Tot ce avem de făcut este să COMUNICĂM cu Ea.

Să ne declarăm intenţiile în fata Divinităţii şi să îi dăm voie să ne sprijine în transformarea noastră, să îi dăm voie să ne aducă provocările de care avem nevoie pentru a ne transforma şi să îmbrăţişăm toate aceste provocări chiar dacă am vrea să fugim cât mai departe de ele. 

În concluzie, să dăm voie Divinităţii să ne ... VINDECE.

Deciziile şi angajamentele pe care le luăm în orele acestea, sunt foarte importante pentru restul vieţii noastre. Să rămânem în înţelepciune şi să nu uităm că DUMNEZEU este întotdeauna în interiorul nostru. 

Tot ce avem de făcut este să VORBIM cu EL.

Dumnezeu să ne binecuvânteze!

Şi, în final, o întrebare "deranjantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

luni, 7 aprilie 2025

 Despre minte şi orgolii

La ora la care scriu aceste rânduri mai este puţin şi se încheie ziua de 7 aprilie 2025. Nu despre ea este vorba în această postare, ci despre energia care a fost pe centrul mandalei acestei zile, respectiv cea mentală.

Şi nici despre ea nu este această postare, ci despre aspectul negativ al mentalul nostru ,respectiv Ego-ul nostru, cel care ne vorbeşte mereu şi mereu încât avem impresia, pe bună dreptate să suntem noi înşine cei care vorbim cu noi, fără să ne dăm seama că este o parte din noi şi, culmea, o parte rănită chiar.

Despre Ego s-au scris multe şi se vor mai scrie, numai că cei care sunt sub stăpânirea lui şi se identifică în totalitate cu el, fără ca măcar să realizeze aceste lucru, ei bine aceste persoane, doar printr-o Minune vor reuşi să ajungă la aceste informaţii şi să înţeleagă că mai este şi altceva dincolo de bula sau ţarcul sau zona de confort în care se află şi care le oferă dulcea familiaritate, mult mai uşor de dus decât provocatoarea explorare şi autocunoaştere, ca să nu mai vorbim despre neînţeleasa conştiinţă şi creşterea nivelului său.

Nu despre critică este vorba în această postare. La asta ne pricepem destul de bine mulţi, mai ales că atunci când criticăm, de fapt, ne criticăm pe noi, aşa că aş putea spune că a critica este o plăcere masochistă, pentru că, de fapt, ne criticăm pe noi şi nu facem decât să umblăm precum calul care are picioarele din faţă legate între ele, ca să nu poată să alerge.

Acum că v-am zăpăcit cu atâta filozofie, care este tema acestei postări şi ce legătură are ea cu Ego-ul? Vă zic imediat, numai aveţi puţintică răbdare.

Zilele trecute, mai precis pe data de 3 aprilie, după cum aţi văzut din video-ul postat de mine, a fost cea de a doua zi specială din an, unde ştiţi că în acea zi mandala are complet cel de al doilea nivel de mov, ceea ce permite formarea celui de al treilea nivel sau chiar şi cel de al patrulea.

Şi totuşi, dincolo de spectaculozitatea acestei imagini, cu mult mov, aceste zile speciale nu sunt întâmplătoare. În anii trecuţi chiar am căutat să văd cum apar aceste zile în astrologie şi într-un an analizat, numai una dintre cele patru zile avea o configuraţie astrologică mai interesantă, restul erau chiar destul de normale, adică nu aveau ceva spectaculos.

Şi totuşi, mandalele arată altceva, iar acest altceva are o semnificaţie puternică.

În primul rând, analizându-mi trecutul, am descoperit că două decizii mari ale vieţii mele au avut loc în preajma acestor zile, deci configuraţia mandalelor acestor zile nu era una pur întâmplătoare. Apoi, am observat acest lucru şi la alte persoane.

Însă ceea ce m-a determinat să scriu această postare sunt tocmai întâmplările din ultimele zile când, la cabinet, ne-au solicitat ajutorul pentru "reparaţii energetice", câteva persoane ce s-au confruntat cu diverse provocări în vieţile lor şi efectiv nu mai înţelegeau nimic.

Şi, atunci am căutat tiparele şi să vedeţi ce interesante sunt. Să vedeţi cum se conectează punctele:

- aceste persoane s-au născut cu mov pe centrul mandalei - o persoană chiar într-o zi specială;

- problemele le-au apărut în apropierea zilei de 3 aprilie;

- refuzau să-şi accepte responsabilitatea pentru aceste probleme - Ego-ul fusese pe cai mari şi acum se simţea nedreptăţit pentru ceea ce i se întâmpla.

Ce s-a întâmplat, de fapt, este că Ego-ul minţii a fost dublat de Ego-ul spiritual şi fix atunci când se credea cel mai puternic, Ghinion!, cum zicea cineva.

Într-un final, după multe discuţii, au început să vadă lucrurile în alt fel şi să schimbe ceva. Să sperăm că această schimbare să este una de durată, nu doar de tranziţie.

Dacă vrem să evoluăm dincolo de problemele şi suferinţele pe care le avem, este nevoie să înţelegem ce este Ego-ul şi cum acţionează. De aceea, în mai multe postări din ultimii ani am recomandat cărţile lui Lise Bourbeau. 

Cunoaşterea şi înţelegerea propriului nostru Ego ne va aduce un salt fantastic în evoluţia noastră spirituală.

Până atunci să ne obiectivăm mai des, să nu ne mai considerăm "Buricul pământului" şi să începem să-i ascultăm şi pe ceilalţi.

Putem să facem Ho'oponopono pentru a curăţa din interiorul nostru tot ceea ce determină reacţiile negative ale Ego-ului nostru şi autosabotarea. 

Să avem grijă de mintea noastră şi să o mobilăm frumos cu cunoştinţe care ne pot sprijini în evoluţia noastră spirituală! Şi când ne vin gânduri negative sau începem să ne visăm deasupra tuturor, cum suntem noi cei mai grozavi din parcare, înseamnă că Ego-ul nostru este la butoane şi are nevoie să fie ajutat să-şi vadă locul. Rostind cele patru fraze din Ho'oponopono se va linişti rapid.

SPOR, să avem!

Şi, în final, o întrebare "deranjantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

miercuri, 2 aprilie 2025

 Luna Aprilie

Aprilie debutează cu roşu pe centrul mandalei primei zile, ceea ce înseamnă ca va domina întreaga lună şi, totodată, găzduieşte şi cea de a doua perioadă specială din an.

Roşul va fi energia dominantă pe parcursul acestei luni şi va aveni să ne aducă un boost de energie în câteva domenii importante ale vieţii noastre.

În primul rând, va veni să ne zdruncinare partea de spiritualitate, mai ales că mâine avem şi cea de a doua zi specială din an. Va veni să ne facă să ne reconfigurăm traseul spiritual, chiar dacă la prima vedere luna nu este una cu pre mult mov, numai că, da data aceasta, movul este în provocare, adică ceva ce suntem provocaţi să facem, să schimbăm.

De aceea, astăzi, dar mai ales mâine, este foarte important să fim atenţi la intuiţia noastră, pentru că acele mesaje pe care le primim pot să fie scurte şi rapide, dar chiar şi aşa Sufletul nostru se va deschide către ele şi vom simţi bucurie, iar dacă simţim bucurie, atunci acel lucru este nevoie să îl facem, indiferent de calculele pe care mintea le face.

Apropo de minte, o altă provocare pe care o avem acum este cea legată de overthinking sau gânditul excesiv, de aceea, atunci când încep să se manifeste, să o contracarăm repede, fie spunând o rugăciune cât mai mult timp, fie spunând mantre, fie meditând.

Mintea va ţopăi mult pe parcursul acestei luni, mai ales că vorbim de luna a patra, cea care, numerologic, aduce provocarea minţii neutre, a minţii înţelepte, de aceea, mai mult ca niciodată, să fim atenţi la ideile pe care le vehiculăm în mintea noastră pentru că acolo este necesar să lucrăm. Ele nu vor fi multe (vorbesc de idei, nu de gânduri), dar se vor repeta des şi atunci este bine pentru noi să ne ocupăm de ele, în primul rând identificându-le, pentru ca, mai apoi, să le vindecăm.

Vor ieşi la suprafaţă tipare mentale mai vechi care cer să fie vindecate, chiar dacă noi credeam că le-am vindecat.

Şi, dacă tot am adus vorba de vindecare, luna aceasta ea va fi prezentă mai mult în vieţile noastre şi putem da un boost energiei vindecătoare dacă vom reuşi să ne iubim mai mult pe noi înşine, pentru că în acest fel ne vom deschide către această energie.

Luna Aprilie ne aduce mult mai profund sentimentul de muncă, dar în modul înţelept, de muncă realizată cu cap, cu planificare, nu cu hei-rup. De aceea avem cele două provocări legate de spiritualitate şi minte, deoarece luna aceasta avem posibilitatea să lucrăm la ele în alt mod, mult mai aşezat, urmărind o strategie, chiar dacă suntem ghidaţi de intuiţie.

Comunicarea cu Divinitatea este foarte prezentă luna aceasta şi este un prilej bun să o dezvoltăm mai mult, fiind încurajați să cerem ajutor, să adresăm întrebări, să ne manifestăm supărarea (pe care, de obicei o ţinem ascunsă), într-un cuvânt, să comunicăm. Este foarte importantă stabilirea sau restabilirea acestei legături de Creatorul şi cea mai simplă modalitate pentru a înţelege necesitatea acestei legături este să ne gândim, doar să ne gândim la Dumnezeu atunci când avem o situaţie din care nu vedem ieşirea. 

În acel moment vom realiza conexiunea cu El, eventual vom începe să căscăm, ceea ce înseamnă că începem să ne curăţăm de energiile stagnante şi care ne împiedicau să vedem rezolvarea.

Dar nu este nevoie să ajungem până în acel moment. Putem să ne gândim la El oricând, chiar şi acum când citim această mandală şi să observăm ce simţim şi ce se întâmplă în sistemul nostru energetico-informaţional. Dacă dorim, bineînţeles ... 

Poate, la prima vedere, luna Aprilie, nu este una cu cine ştie ce culori, cu anumite calităţi care ies în evidenţă, dar să nu uităm că, de multe ori, avem perioade pe care le considerăm prolifice pentru că ne aduc cunoaştere, dar neglijăm perioadele în care această cunoaştere se sedimentează şi realizează conexiunile în interiorul nostru.

O astfel de perioadă este luna Aprilie. Să ne bucurăm de ea şi să îi dăm voie să "conecteze punctele".

SPOR, să avem! 

Şi, în final, o întrebare "deranjantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.