18.07.2026
Ştim deja că, prin mintea noastră, trec zilnic mii de gânduri, care mai de care mai interesante, ceea ce creează provocări la nivelul atenţiei, la a putea rămâne concentraţi pe o activitate şi, de aceea, este nevoie să lucrăm la disciplinarea minţii noastre, respectiv la modul în care noi ne ducem, asemenea unui căţeluş, după un fluture sau altul, aderând la un gând sau altul şi uite aşa ne trezim că ziua a trecut şi noi nu am avut o finalitate în privinţa planurilor noastre, planuri care, să fim cinstiţi, s-ar putea să nici nu le mai vedem din cauza volumului mare de gânduri trecătoare pe care le lăsăm să ne fure timpul.
Aşa că, astăzi, într-o zi în care lucrul cu partea pozitivă a minţii negative, ne poate ajuta să evoluăm, cum ar fi dacă am introduce un nou cuvânt în dicţionarul nostru? Este posibil ca acest cuvânt să existe deja, numai că sensul cu care îl avem acolo este clar unul care nu ne face plăcere, aşa că putem începe că îl schimbăm.
Cuvântul este "DISCIPLINĂ", iar sensul pe care ar fi bine să i-l atribuim are în vedere, în primul rând, capacitatea noastră de a ne urmări obiectivele dorite, de a finaliza lucrurile şi de a duce lucrurile la bun sfârşit. Apoi, are în vedere capacitatea noastră de a ignora tentaţiile de pe "traseu", tot ceea ce caută să ne "fure" atenţia, energia şi timpul.
Aşadar, astăzi, o zi în care avem roşu pe centrul mandalei, ceea ce ne deschide noi orizonturi, dar suntem sprijiniţi şi de partea pozitivă a minţii negative, cum ar fi să începem să lucrăm, la mintea noastră, într-un mod care să ne ajute să evoluăm?
Şi, dacă ne-am întrebat, vreodată, de ce unele persoane reuşesc mai bine decât noi să obţină ce vor în viaţă, cu toate că poate nu au avut condiţii mai bune decât ale noastre, ei bine răspunsul îl reprezintă DISCIPLINA, pentru că s-au disciplinat să se axeze numai pe acel obiectiv şi să ignore tentaţiile din jur care îi distrăgeau.
Aşa că, tot ceea ce avem de făcut este să alegem un obiectiv şi să începem să lucrăm la el, ignorând orice altceva care nu are legătură cu el.
De asemenea, dacă începem să lucrăm la acest obiectiv, să avem în vedere latura noastră creativă, pentru că fiecare dintre noi are creativitate, numai că nu şi-a canalizat-o suficient şi spre ceva clar, pentru a fi un flux continuu.
Adevărul va ieşi la suprafaţă astăzi în privinţa diferitelor aspecte ale vieţii noastre, aşa că să fim atenţi la informaţiile pe care nu le-am văzut până acum, la minciunile pe care ni le-am spus până acum şi care, nu mai fac sens pentru noi în prezent, la drumurile pe care am mers într-o direcţie care nu ne mai serveşte şi de pe care este timpul să ne luăm energia înapoi.
SPOR, să avem!
Şi, în final, o întrebare "deranjantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?
Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!
P.S.
Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în
aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine
şi despre ceea ce poţi face
cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi
obţine aici mai multe informaţii.




