duminică, 10 decembrie 2023

 10.12. - 19.12.2023

Galbenul şi energia sa ne vor însoţi pe parcursul următoarelor zece zile, aducându-ne conştientizări care mai de care mai profunde şi mai puternice, mai ales în zona modului în care ne organizăm timpul şi ne prioritizăm activităţile şi, pentru că el este invariabil interconectat cu o altă culoare dragă nouă, anume verdele, care simbolizează atât iubirea, la modul general, cât şi iubirea de Sine, în particular, perioada este una fie de conştientizări şi trezire din "adormire", fie una care să ni se pară cât se poate de provocatoare.

Apare însă o întrebare legată de sentimentul de provocator pe care îl resimţim în legătură cu anumite situaţii. De ce nu resimţim acest lucru la toate, ci doar la o parte dintre ele? 

Deoarece acolo sunt lucruri pe care le avem de învăţat, pentru că orice situaţie vine să ne înveţe ceva, nu neapărat să ne chinuie, iar noi avem o rezistenţă în a învăţa acel lucru, iar rezistenţa, cel mai simplu, o rezolvăm cu Ho'oponopono, rostind formula: Te iubesc / Îmi pare rău / Te rog să mă ierţi / Îţi mulţumesc! cu intenţia de a curăţa din interiorul nostru tot ceea ce determină acea rezistenţă.

Această formulă este bine să o avem la îndemână în această perioadă în care provocările pe modul în care ne "cheltuim" timpul ies tot mai mult la suprafaţă, alături de provocările pe modul în care ne prioritizăm activităţile şi cât de multă importanţă le dăm fiecăreia dintre ele, toate făcând parte din relaţia pe care o avem cu noi înşine, de aceea ele influenţează şi sunt influenţate de nivelul nostru de iubire de Sine.

Aşadar, preventiv, chiar din această seară, putem începe să lucrăm, prin rostirea celor patru fraze, pentru a curăţa din interiorul nostru tot ceea ce ne împiedică să ne organizăm timpul, tot ceea ce ne împiedică să ne prioritizăm activităţile, tot ceea ce ne împiedică să ne acordăm iubirea de care avem nevoie şi să primim iubirea de care avem nevoie, tot ceea ce ne face să stăm în tipare repetitive de joasă vibraţie, tot ceea ce ne face să ne autosabotăm, tot ceea ce ne blochează evoluţia personală şi spirituală.

Aşadar, avem de lucru în această perioadă, ştiut fiind că galbenul este culoarea muncii, numai că, de data aceasta, munca este cu noi înşine.

Şi, dacă tot suntem într-o perioadă de muncă, dar şi una în care energia comunicării vine să ne scoată în faţă şi să ne împingă să comunicăm, poate folosim afirmaţiile din Ho'oponopono pentru a curăţa din interiorul nostru ceea ce face să nu ne asumăm partea de comunicare, să fugim de ceea ce avem de spus, să evităm, pe cât posibil, dialogul, preferând să rămânem în scenariile Ego-ului care, de multe ori, nu au nicio legătură cu realitatea, ci cu dorinţele lui de a controla totul.

"Muncim, muncim, muncim" este motto-ul acestei perioade, dar este în primul rând o muncă de organizare a noastră, o muncă de gestionare a timpului, o muncă de autoeducare, pentru că odată armonizată relaţia cu timpul, cu organizarea şi cu autoeducarea, atunci totul se schimbă în viaţa noastră, iar stima şi respectul de Sine cresc la cotele NORMALE, nu ca acum, când sunt la cote de avarie.

Iar acolo unde întâlnim obstacole, avem cele patru fraze pe care le rostim, ATENŢIE, cu intenţia de a curăţa din interiorul nostru tot ceea ce blochează acel aspect să se manifeste.

Iar peste zece zile, dacă ne vom uita înapoi, s-ar putea să rămânem surprinşi de cât de mult am reuşim să schimbăm, lucrurile, atât în interior, cât şi în exterior.

Aceasta este EVOLUŢIA PERSONALĂ şi SPIRITUALĂ - Muncă, Muncă şi iar Muncă CU NOI ÎNȘINE.

La treabă!

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu