duminică, 11 februarie 2024

 11.02.2024

Deşi suntem într-o decadă ce este caracterizată de vindecare, este nevoie să ne uităm atent la provocarea acestei perioade, deoarece vindecarea se poate realiza mult mai profund dacă ne îndreptăm către acea provocare şi care iese în faţă ca să ne atenţioneze de acea zonă de care să ne ocupăm cu prioritate dacă vrem ca lucrurile să meargă foarte bine pentru noi şi, cum această provocare este legată de iubire, mandala de astăzi vine să ne ajute să o manifestăm mult mai bine, să ne preocupăm mai mult de ceea ce din intertrigoul nostru o împiedică să se manifeste pentru ca, în final, să putem orienta toată energia vindecătoare, cu prioritate, acolo, iar după aceea să reuşim să aducem vindecarea şi în celelalte aspecte ale vieţii noastre.

Suntem într-o zi cu o configuraţie interesantă din punct de vedere numerologic, în sensul că 11 din zi, poate oricând, atunci când nu este manifestat la adevărata sa putere, să devină un 2, mai bine-zis, dacă 11 ne aduce aripi, când nu-l manifestăm la intensitatea sa, el devine un 2, adică renunţăm la aripi şi alegem să mergem pe pământ, numai că acea renunţare la aripi este doar simbolică, deoarece ele vor fi întotdeauna acolo, numai că noi alegem să nu le folosim.

În realitate, cea mai bună utilizare a celor două numere este să le folosim pe fiecare atunci când este cazul, pentru că atunci când ni se dă un 11, ni se dă şi capacitatea de a vedea lucrurile de sus, dar şi de a le înţelege într-un mod în care alţii nu o pot face şi, chiar dacă la prima vedere putem părea puţin diferiţi de ceilalţi, este doar o aparenţă, deoarece în final, ei vor avea nevoie de acest dar al nostru, aşa cum în Dune, nu se puteau deplasa prin univers fără ajutorul Navigatorilor.

Această configuraţie de astăzi, atât numerologică, cât şi a mandalei, vine să ne cheme la acceptarea darurilor noastre, a calităţilor pe care avem şi, dacă acestea nu sunt bine primite de ceilalţi, înseamnă că pur şi simplu nu suntem în locul potrivit ca să le manifestăm.

Este nevoie să ne acceptăm şi să ne iubim puterea personală, chiar dacă, la un moment-dat ne separă de cei care vor să rămână pe loc şi nu vor să evolueze, iar această putere personală izvorăşte din legătura puternică pe care o avem cu noi înşine, chiar dacă tentaţiile sunt să ne uităm în altă parte şi să fugim după tot felul de himere.

În momentul în care acceptăm şi înţelegem puterea ce izvorăşte din relaţia cu noi înşine, când reușim să devenim un întreg, în acel moment, de fapt, activăm adevărata putere interioară şi ne putem valorifica darurile la cel mai înalt nivel, iar dacă acest dar se întâmplă să fie 11, atunci măreţia pe care ne-o aduce nu ni se mai pare ceva ciudat, ci pur şi simplu o parte normală a vieţii noastre.

Aşadar, cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru noi astăzi este să ne stăm de vorbă cu noi şi, dacă ni se pare ciudat acest lucru, ne putem folosi de scris, având în vedere coloana aceea de bleu care se formează. Da, am putea foarte bine să ne scriem nouă înşine o scrisoare, în care să vedem cum stăm în relaţia cu noi înşine, dar şi ce putem face pentru a o îmbunătăţi, iar de aici încolo să lucrăm permanent la îmbunătăţirea ei.

Ce ne aduce bucurie?
Ce am vrea să mâncăm?
Unde am vrea să mergem să ne plimbăm?
Ce job ne-ar place să avem? Câţi bani ne-ar place să câştigăm din acel job?
... şi multe altele.

Dacă avem curajul să ne răspundem sincer la aceste întrebări înseamnă că am reuşit să trecem de bariera Ego-ului şi începem să simţim Sufletul nostru care ne va ghida în realizarea acestor obiective şi a multor altele care ţin de manifestarea iubirii de Sine şi a puterii personale.

Aşadar, avem curajul să ne conectăm cu Sufletul nostru?

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

Un comentariu: