marți, 20 februarie 2024

 20.02-29.02.2024

Decada în care tocmai am intrat şi care este dominată de culoarea roşie, vine să ne atenţioneze că este timpul să terminăm cu lălăiala şi să trecem la acţiune, pentru DA, planificarea este bună şi îşi are rolul său, însă dacă nu este urmată de acţiune atunci nu vom avea nicio finalitate.

Cele două mari provocări ale acestei perioade, neiubirea de Sine şi celebrul trio - comoditate, lene, amânare, vor căuta să facă ce ştiu ele mai bine, anume să ne ademenească cu energiile lor pentru a ceda tentaţiilor şi a nu face nimic, numai că, de data aceasta, dacă ne vom lăsa "îmbăiaţi" în energiile lor joase, s-ar putea să ne trezim cu un "şut în fund", pentru roşul, pur şi simplu, îşi îndeplineşte menirea şi nu mai are timp să ne aştepte pe noi să ne trezim din dulcea adormire şi va fi chiar el cel care ne va trezi în felul său.

Aşa că, dacă în această decadă nu vom acţiona concret şi vom continua să fuşărim lucrurile ca până acum, nu ne va fi prea bine.

În schimb, am putea face nişte schimbări în ceea ce ne priveşte, anume să trecem la acţiune, chiar dacă asta înseamnă să ne luptăm cu munţii, numai că, în realitate nu sunt munţii pe care îi vedem la orizont, ci cei interiori şi, din păcate, în structura lor au toate tiparele de autosabotare şi inacţiune pe care le-am manifestat de-a lungul timpului, aşa că, o înfruntare directă cu ei, adică cu noi, nu ne va aduce rezultatele scontate, ci va fi nevoie să fim mult mai isteţi, să abordăm lucrurile cu tact şi cu claritate, dar şi cu acţiune constantă.

Aşadar, pentru fiecare acţiune pe care vrem să o întreprindem este posibil, datorită tiparelor de inacţiune dezvoltate, să ne blocăm, să o lăsăm pe altă dată, să ne facem scenarii mentale cum că nu avem nevoie de ea, cu toate că realitatea ne contrazice şi, atunci, lăsăm aceste lucruri să se manifeste pentru maxim 10 secunde, apoi începem să realizăm acea acţiune, pornind cu cea mai uşoară parte a sa, pentru ca, mai târziu, pe măsură ce o realizăm, să trecem către părţile mai provocatoare, dar care, de data aceasta, nu ne mai sperie, ci ne determină să căutăm soluţii, să ne mişcăm mai mult, să acţionăm mai puternic, intrând astfel într-o spirală pozitivă puternică de acţiune, iar acest lucru, pe principiul rezonanţei, atrage şi alte acţiuni şi, într-un timp relativ scurt, ne trezim că lucrurile au început să se mişte bine în viaţa noastră, iar feed-back-ul pozitiv nu va întârzia să apară, mai ales că Divinitatea este prima care ne va recompensa pentru această schimbare a noastră.

Aceste perioade de roşu nu ne sunt date întâmplător, pentru că ele vin să ne ajute să trecem peste nişte "munţi" interiori pe care ni i-am ridicat singuri şi care, acum, ni se par greu de trecut, de aceea, în astfel de perioade suntem împinşi de la spate să trecem peste aceste blocaje interioare, mai ales că în spatele roşului stă cifra 1, iar ea este reprezentată de către Creator, aşa că putem spune că în astfel de perioade Creatorul coboară alături de noi şi ne aduce mijloacele necesare pentru a trece peste blocaje. 

ATENŢIE, însă, deoarece aceste mijloace sunt cel pe care El consideră că ne sunt necesare (şi, fie vorba între noi, cred că se pricepe la acest lucru), nu acele mijloace care credem noi că ne sunt necesare şi, de aici apare conflictul între noi şi El, pentru că noi vedem aceste mijloace ca pe ceva rău, ca pe o pedeapsă, fără să ne întrebăm, măcar pentru o secundă, de ce El continuă să ni le trimită?

Să facem, aşadar, un mic efort de perspectivă şi să ne uităm şi din alt unghi la ceea ce ni se întâmplă, pentru că atunci vom înţelege că aceste experienţe fac parte din Planul Divin şi, odată conştientizat acest lucru, vom percepe în alt fel realitatea pe care o trăim şi pe care o putem schimba, schimbând vibraţia interioară şi, automat, rezonanţele.

Să lăsăm, în final, acest "foc" să ardă blocajele din noi şi să ne dăm voie să renaştem ca pasărea Phoenix!

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu