duminică, 16 aprilie 2017

Iisus
Hristos
 
Iisus este, în primul rând, vindecare, atât la nivel fizic, cât şi energetic. Nivelul unu şi nivelul doi sunt caracteristice, în primul rând, celor care se ocupă de artă, de a modela ceva, iar tâmplăria poate fi o artă. Dar să nu uităm că şi modelarea oamenilor este tot o artă.

După cum vedem, una dintre provocările mari pe care le-a avut în viaţă a fost manifestarea Iubirii.

De asemenea, aduce, prin cunoaşterea transmisă, un nivel ridicat de spiritualitate.

Roşul are în vedere fermitatea pe care a arătat-o, percepută ca duritate de către unii - "Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie."

Hristos are, ca principală deschidere, comunicarea în modul direct, în faţa oamenilor, de unde i s-a dat şi apelativul de Învățător. Totodată, are în vedere și Adevărul - "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa."

De multe ori ni se dă ca exemplu Iisus Hristos şi suntem îndemnaţi să-i urmăm exemplul.

Aşa că astăzi, vă urez să vă vindecaţi, în primul rând pe voi, pentru ca apoi să aveţi puterea să-i vindecaţi şi pe ceilalţi! Să vă dezvoltați spiritual permanent şi să deveniţi cea mai bună variantă a voastră! Să căutaţi întotdeauna Adevărul, oricât de incomod ar fi! Să-i învățați mereu pe cei care vor să cunoască! Să fiţi fermi în acţiunile pe care le întreprindeţi şi să nu vă risipiţi timpul şi energia cu cei care nu vor să evolueze (mai pe româneşte - să nu aruncaţi mărgăritare la porci)!

Hristos a Înviat! Este timpul să-i urmăm exemplul şi să "Înviem" şi noi!
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu