joi, 30 noiembrie 2017

La sfârşit de Noiembrie ...


Este trecut de ora 20 şi vedem cum se scurg ultimele ore din noiembrie, o lună pe cât de frumoasă, pe atât de provocatoare, pe cât de predictibilă, pe atât de surprinzătoare, pe cât de misterioasă, pe atât de magică.

Un 11 veritabil care ne-a urcat şi ne-a coborât tocmai pentru a ne arăta cum suntem şi cum am putea să fim, care ne-a pus mereu în faţă oglinzi în diferite momente, în care ne-am văzut pe noi în ipostaze mai mult sau mai puţin plăcute.

În Numerologia Kundalini se spune că atunci când stăpâneşti corpul 11, le stăpâneşti pe toate celelalte. De aceea, noiembrie a fost aşa de interesantă, pentru că până să ajungem la 11 ne-a trecut prin toate celelalte corpuri, arătându-ne unde ne situăm, dar nu spunându-ne direct, ci lăsându-ne pe noi să ne dăm seama, să ne evaluăm corect.

Se cuvine ca acum, la ceas de seară, să aşternem câteva cuvinte despre experienţele noastre pe parcursul acestei luni, nu neapărat pentru ceilalţi, ci în primul rând pentru noi, pentru a vedea ce am învăţat cu adevărat din ele, cum le-am perceput şi cum le-am trăit. Este ca o mărturisire pe care o facem celui mai bun prieten al nostru în faţa căruia avem curajul să spunem adevărul şi să ne recunoaştem fricile şi slăbiciunile. Este ca un ghid de călătorie pe care îl scriem pentru cineva care are nevoie să se întoarcă în timp şi să-şi reamintească experienţele prin care a trecut.

Noi, cei din viitor, vom avea nevoie, la un moment-dat, de lucrurile pe care le scriem astăzi tocmai pentru a ne reaminti aceste momente, dar mai ales modul cum am reacţionat la ele.

Mulţumim noiembrie 2017 pentru toate aceste experienţe, pentru pragurile pe care le-am avut de trecut, peste provocările la care am fost nevoiţi să le găsim soluţii, pentru darurile pe care le-am primit, dar mai ales pentru efervescenţa şi dinamica fiecărei zile.

Peste câteva ore începe o altă lună, cu altă dinamică, cu alte experienţe, cu multe provocări pe mental, dar şi cu multă, multă magie. Dacă stăm puţin în linişte, undeva în depărate, este posibil să auzim sunetul clopoţeilor şi zurgălăilor. Vine Decembrie!!!!!

Pentru a înţelege mai bine mandalele, vă invit sâmbătă, 16.12.2017, de la ora 10.00, la un curs on-line de mandale. Mai multe informaţii găsiţi la adresa: http://mandalesioameni.blogspot.ro/p/blog-page.html

#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #numerologie, #denoidepinde, #traiestetiviata

miercuri, 29 noiembrie 2017

29.11.2017


Încheiem acest ciclu de zece zile aşa cum l-am şi început, în atmosfera energiei iubirii, a compasiunii, a comunicării.

Universul ne reaminteşte, pentru a nu ştiu câta oară, că totul se desfăşoară în legea iubirii şi numai îndepărtarea noastră de la această lege, ne face, de fapt, să experimentăm situaţii dureroase.

De-a lungul vieţilor trecute am ieşit, de multe ori, din legea iubirii, iar acum toate experienţele prin care trecem au rolul de a ne ajuta să ne întoarcem acolo, pentru că oricât de războinici am fi, la un moment-dat ne vom sătura şi de această latură a noastră şi vom dori să simţim ceea ce am simţit odată, să trăim din nou în acea stare de iubire, vom dori să "ne întoarcem acasă". Dacă avem puterea să ne observăm în momentul în care ne certăm cu cineva, sau dacă avem curajul să ne analizăm după acea ceartă, vom observa că, de fapt, fiecare îşi strigă propria neiubire.

Nu vom putea spune că, începând de astăzi, vom iubi pe toţi şi nu vom mai avea sentimente negative faţă de nimeni, dar, lucrând la acest aspect, vom tinde să ajungem către această situaţie. 

Tot acest drum ar regăsirii iubirii este un drum al regăsirii noastre, pentru că manifestarea iubirii începe, în primul rând cu manifestarea iubirii de Sine, cu a iertării noastre pe toate palierele, atât la nivel conştient, cât şi subconştient. De fiecare dată când am făcut ceva împotriva noastră, împotriva sufletului nostru am adăugat încă o cărămidă la acest zid care ne separă pe noi de iubirea de Sine. Să nu uităm că acest zid este început de multe, multe în urmă, iar acum a devenit unul destul de înalt, de gros şi lung, dar poate fi demolat. Cu fiecare moment în care manifestăm iubirea faţă de noi înşine dărâmăm câte o cărămidă sau chiar mai multe. Cu fiecare moment în care ne iertăm slăbim şi mai tare puterea acestui zid. Cu cât manifestăm mai multă iubire faţă de acest zid, cu atât mai uşor se va prăbuşi.

Dacă tot este momentul demarării proiectelor de tot felul, cum ar fi să demarăm proiectul iubirii de Sine, unul care, la prima vedere, nu are rezultate imediate, dar care, în timp, ne poate schimba total viaţa şi modul în care o trăim. Este timpul să mulţumim acestei zone de confort în care am stat până în acest moment şi să-i dăm voie să plece, iar noi să începem să intrăm pe alt tărâm, parţial cunoscut, dar cu multe surprize frumoase.

De ce astăzi? Pentru că este o zi în care suntem provocaţi să ne acceptăm măreţia şi să devenim surferii propriilor noastre vieţi, să învăţăm să preluăm comanda vieţii noastre şi să avem puterea de a determina, pentru că a venit momentul să aducem echilibrul în viaţa noastră.

Suntem buni comunicatori astăzi, aşa că putem să-i învăţăm şi pe ceilalţi necesitatea iubirii de Sine şi modul în care se pot elibera prin atingerea ei.

Mişcarea ne sprijină astăzi să ne eliberăm, să ne deblocăm, să ne echilibrăm. O plimbare prin pădure, sau chiar îmbrățișarea unui copac ne-ar ajuta mai mult.

Pentru a înţelege mai bine mandalele, vă invit sâmbătă, 16.12.2017, de la ora 10.00, la un curs on-line de mandale. Mai multe informaţii găsiţi la adresa: http://mandalesioameni.blogspot.ro/p/blog-page.html

#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #numerologie, #denoidepinde, #traiestetiviata

marți, 28 noiembrie 2017

28.11.2017


Mişcarea de ieri se retrage astăzi pe nivelul al doilea tocmai pentru a da voie energiei vindecătoare să se manifeste, susţinând-o în misiunea sa.

Iniţial privim cu scepticism energia vindecătoare şi vindecarea în general, deoarece primul lucru pe care îl face este să arate că nu suntem în totalitate în regulă, că avem lucruri de rezolvat, ceea ce, la nivelul ego-ului, înseamnă că nu suntem perfecţi, ceea ce pentru el înseamnă, de fapt, o înfrângere.

De aceea mulţi dintre noi nu vrem să ne vindecăm, pentru că, în realitate, nu vrem să vedem situaţia în care ne aflăm şi că de fapt avem de schimbat ceva, avem de renunţat la tipare, ceea ce este iar un lucru înspăimântător deoarece este nevoie să ieşim din ţarcul de "confort", mai bine spus de disconfort, în care am intrat şi ni se pare că nu ştim în ce direcţie să pornim.

Energie vindecătoare are toate răspunsurile, dacă o lăsăm să acţioneze, dacă facem pasul către ea, dacă ne asumăm "imperfecţiunile", dar mai ales dacă ne iubim suficient de mult încât să ne dăm voie să fim sănătoşi, să ne dăm voie să ne fie bine, să ne dăm voie să avem şi alte experienţe decât cele zilnice, care au devenit o rutină. Vindecarea înseamnă ieşirea din rutină, înseamnă să abordăm altă direcţie, alt drum. Vindecarea înseamnă să ne schimbăm valorile şi să renunţăm la cele false susţine de ego.

De asemenea, astăzi, avem de vindecat şi relaţia cu banii, cu modul în care le dăm voie să vină la noi sau nu, cu modul în care îi cheltuim sau nu, cu frica de a-i pierde, care vine, de fapt, din frica de a-i câştiga. Şi ne întoarcem iar la iubirea de Sine, mai bine zis la lipsa ei, prin care blocăm banii să ajungă la noi.

Astăzi, este şi despre curaj, dar nu orice formă a curajului, ci acel curaj nobil, cel care ne face să abordăm viaţa cu graţie, dar totodată cu hotărâre. Este momentul să avem curajul că avem nevoie de vindecare în diferite aspecte ale vieţii noastre, că nu ne mai putem ascunde după tot felul de subterfugii, cum ar fi serviciul, familia etc. Este momentul să începem să ne obiectivăm şi să acţionăm pentru a face o schimbare.

Primul pas ar fi să ne obiectivăm, să ne punem întrebări la care să răspundem sincer, iar apoi să începem treptat să aducem vindecarea acelor aspecte ale noastre care au nevoie de ea.

Artistul din noi vrea din nou astăzi să se exprime, aşa că ar fi bine să-l lăsăm să o facă, să aducă vindecare atât nouă, cât şi celorlalţi.

Pentru a înţelege mai bine mandalele, vă invit sâmbătă, 16.12.2017, de la ora 10.00, la un curs on-line de mandale. Mai multe informaţii găsiţi la adresa: http://mandalesioameni.blogspot.ro/p/blog-page.html
#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #numerologie, #denoidepinde, #traiestetiviata

luni, 27 noiembrie 2017

27.11.2017


Dacă cerem şi dorim să află, Universul ne arată modul în care lucrează. Însă să nu ne aşteptăm să ne arate în modul în care credem noi, ci în cel în care vom înţelege cel mai bine. De aceea, dacă am cerut cândva acest lucru, dar între timp noi am uitat, ei bine Universul nu a uitat şi, din acel moment, ne-a îndrumat paşii spre a ajunge în cea stare  şi cunoaştere pentru a-i înţelege modul de lucru.

Pentru mine, şi automat şi pentru voi, cei care urmăriţi zi de zi această pagină, înţelegerea modului de lucru se face prin intermediul mandalelor, prin urmărirea pas cu pas a Planului Divin, chiar dacă nu îl ştim. Vedem cum acţiunile zilnice, chiar dacă au un caracter individual, la un moment-dat au o finalitate la care ne este mai mare dragul să ne uităm, să contemplăm şi chiar să te minunăm. De fapt este modul nostru de a înţelege perfecţiunea şi modul în care Universul o pune în slujba noastră.

De ieri am început o nouă perioadă de 40 de zile, unde vom avea posibilitatea să ne cunoaştem şi să ne demonstrăm măiestria, fiecare în domeniul său. 

De astăzi însă, pentru că este zi de muncă, pornim către acest drum. Vom începe cu curăţenie, pentru că avem multe "tinichele" după noi, multe activităţi începute şi neterminate şi cărora este nevoie să le dăm o rezoluţie, fie le continuăm, fie le închidem, pentru că altfel nu vor fi decât locuri prin care se va scurge energia noastră. Este nevoie să fim mult mai atenţi cu locurile în care ne dăm energia, pentru că, împrăştiind-o fără rost, nu vom mai avea ce să direcţionăm către proiectele nostre cu adevărat importante. Noi am început acele activităţi sau am acceptat să intrăm în ele, deci noi am acceptat să le dăm din energia noastră, deci de noi depinde ce mai facem cu ele.

Vom face ordine prin hârtii, prin birou, prin casă, pregătind astfel terenul pentru un nou început, pentru o nouă perioadă din viaţa noastră.

După această curăţenie, tot astăzi este bine să demarăm noile noastre proiecte, fie şi numai scriindu-le, pentru că, de fapt, coborându-le din minte pe hârtie sau în calculator sau telefon, nu facem altceva decât să le conştientizăm, să le punem în lumina realităţii şi astfel vom vedea dacă se pot realiza aşa cum credeam noi sau mai avem de lucru la ele.

De asemenea, este un bun moment să începem să lucrăm cu noi înşine, să nu uităm că avem la dispoziţie 40 de zile, ceea ce ne poate ajuta la implementarea unui nou tipar pozitiv care să vină să înlocuiască pe cel negativ. Va fi nevoie să lucrăm şi dincolo de aceste 40 de zile, dar reuşind să manifestăm noul tipar măcar această perioadă avem o bază puternică de la care putem porni mai departe.

Putem, de asemenea, demara un program de rugăciune, pentru a ne obişnui cu ea şi pentru a deveni parte a vieţii noastre zilnice. Rugăciunea ne ajută astăzi să rămânem în contact cu Universul şi să înţelegem partea misterioasă a vieţii

Universul ne susţine pe acest drum al nostru şi vom observa că odată ce am setat intenţia, toate celelalte elemente vin să completeze puzzle-ul. Important este să vrem şi să ne lăsăm intuiţia liberă.

Să ne menţinem mintea în zona pozitivă pentru a primi şi accepta toate binecuvântările pe care Universul ni le trimite şi să-i ajutăm şi pe ceilalţi să o facă.

P.S. Dacă eşti interesat(ă) de interpretarea mandalei tale personale, poţi obţine aici mai multe informaţii. 

#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #numerologie, #denoidepinde, #traiestetiviata

duminică, 26 noiembrie 2017

26.11.2017


A sosit şi cea de a patra zi specială din an, cea în care primim misiuni noi, dar şi daruri pentru a le putea realiza, cea în care ni se revelează cunoştinţe, în funcţie de frecvenţa la care am ajuns să vibrăm, cea în care putem face conexiuni între ceea ce ştiam, ajungând să ne înţelegem mult mai bine rolul nostru din această viaţă.

Curajul este provocarea noastră pentru perioada următoare şi, aşa cum am mai discutat şi cu alte ocazii, ştim că Universul premiază pe cei curajoşi, care aleg să caute să schimbe ceva în viaţa lor, care aleg să meargă contra curentului, contra opiniilor tuturor, mai ales atunci când ştiu să aibă încredere în intuiţia lor, în ceea ce Universul le transmite.

Perioada următoare nu va fiu una prea lungă, pentru că din 6 ianuarie va începe o altă perioadă, aşa că ar fi bine să beneficiem din plin de ea şi de ceea ce provoacă să facem. Ne-am întrebat oare de ce mereu avem parte de provocări? Răspunsul este unul cât se poate de simplu. Provocările sunt motorul, pentru că dacă nu am avea provocări, nu am mişca nimic în viaţa noastră, nu ne-am pune întrebări şi nu am căuta soluţii. Ele sunt iubite de către cei care caută mereu ceva noi, care caută schimbarea şi sunt detestate de cei care nu doresc să facă nimic cu viaţa lor, care nu sunt deloc încântaţi că se află aici, în această perioadă şi care stau îmbufnaţi precum copiii mici atunci când li s-a luat jucăria 😀

Pentru această perioadă avem ca provocare, pe lângă manifestarea curajului, aducerea la suprafaţă a tot ceea ce este mai bun pentru noi, de fapt suntem provocaţi să avem curajul că prezentăm cea mai bună versiune a noastră, să ne asumăm misiunea şi să avem curajul să o declarăm, astfel încât şi alţii să ne poată urma exemplul. 

Suntem ghizi pentru ceilalţi şi avem misiunea de a-i ghida cât mai bine posibil, de a-i învăţa să-şi manifeste potențialul la maxim, de a-i învăţa să-şi accepte puterea şi nivelul de cunoaştere la care au ajuns, totul prin exemplu propriu. 

Îi vom învăţa pe ei, dar de fapt ne vom învăţa şi pe noi, pentru că una din metodele cele mai bune de a învăţa ceva este să-i învăţăm pe ceilalţi să facă.

Aşadar, avem la dispoziţie mai puţin de o lună şi jumătate (mai exact 40 de zile 😀) să ne manifestăm măreţia, să ne manifestăm ca un "far" pentru "navele" care navighează pe "marea vieţii". Cât de multe astfel de "nave" vor veni către noi depinde de cât de mult vom avea curajul să "luminăm".

De asemenea, pentru a ne manifesta măreţia, vom fi provocaţi să trecem, peste tiparele vechi care ne fac să fim umili şi să considerăm manifestarea măreţiei ca fiind fală şi păcat. Să ne gândim că avem la dispoziţie 40 de zile în care să folosim afirmaţii şi meditaţii prin care să schimbăm acest tipar.

Să ne acordăm momentul nostru de introspecţie astăzi, să ne retragem în meditaţie o perioadă de timp şi să ne dăm voie să primim acele informaţii pe care Universul le are pregătite pentru noi, dar fără a avea aşteptări la ceva anume. Pur şi simplu ne dăm voie să ascultăm şi să primim. Ulterior vom înţelege şi locul acelor informaţii în viaţa noastră.

P.S. Dacă eşti interesat(ă) de interpretarea mandalei tale personale, poţi obţine aici mai multe informaţii. 

#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #numerologie, #denoidepinde, #traiestetiviata

sâmbătă, 25 noiembrie 2017

25.11.2017


Astăzi manifestăm mai mult curiozitatea noastră şi căutăm să cunoaştem acele elementele de care avem nevoie pentru a face conexiunile cu ceea ce ştiam până în acest moment.

Este o zi în care avem deschidere mare spre a primi informaţii noi, pe diverse căi, dar şi pentru a "conecta punctele" aşa cum zicea Steve Jobs.

Să ne dăm voie să fim receptivi pentru că informaţiile pot veni pe cele mai neaşteptate căi. Totodată, meditaţia ne poate ajută să trecem dincolo de vălurile minţii noastre şi să accesăm ceea ce Universul a pregătit pentru noi, pentru a înţelege, dar şi pentru a da mai departe. 

Este unul din momentele în care mintea noastră poate accesa Minte Divină şi de acolo să descarce acele informaţii care sunt compatibile ca frecvenţă cu frecvenţa noastră actuală, de aceea le şi putem înţelege. Ele au rolul de a ne ajuta să ne creştem frecvenţa pentru ca, în viitor, să putem accesa alte informaţii, de pe frecvenţele superioare.

Atâta timp cât rămânem constanţi în acest proces de a primi informații din partea Universului, de a învăţa, vom reuşi să creştem mereu şi să primim acces la alte paliere de informaţie, chiar dacă, la un moment-dat, această informaţie nouă este total diferită de ceea ce făceam noi până în acel moment.

După cum vedem pe mandală, în centru avem comunicarea indirectă, ceea ce înseamnă că informaţia odată primită este nevoie să o dăm mai departe, să o lăsăm şi celor ce vin după noi, tocmai pentru că aşa funcţionează Universul - cei ce accesează informaţia au această datorie morală şi spirituală de a deveni un far pentru cei care nu au această informaţie.

Şi cum noi accesăm informaţia de pe diferite paliere de frecvenţă, tot aşa este nevoie să o dăm atunci când ne aflăm pe acele paliere de frecvenţă deoarece noi urcăm şi, la un moment-dat cei de pe palierele mai joase de frecvență nu mai pot ajunge la noi.

Astăzi este nevoie să ne demonstrăm curajul cu graţie, să ieşim din carapace şi să ne asumăm misiunea de a da cunoaşterea şi celorlalţi.

Creativitatea noastră este pe deplin sprijinită de către Univers şi, dacă o lăsăm să se manifeste prin noi, putem aduce vindecare celorlalţi.

P.S. Dacă eşti interesat(ă) de interpretarea mandalei tale personale, poţi obţine aici mai multe informaţii. 

#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #numerologie, #denoidepinde, #traiestetiviata

vineri, 24 noiembrie 2017

24.11.2017


Cea de a cincea zi, ne aduce în prim-plan energia creaţiei, modul în care o folosim pentru a da putere acţiunilor noastre, modul în care ştim să folosim "focul" pentru "a găti"
proiectele pe care dorim să le realizăm.


Diferenţa acestor nouă zile faţă de celelalte normale, este că acum suntem ca la examen, în sensul că ceea ce facem în acest zile, cu energia specifică fiecărei zile, arată Universului modul în care noi am învăţat lecţia şi ştim ce avem de făcut.

Astfel, Universul ştie cum să ne pregătească etapele viitoare şi ce provocări să ne scoată în cale, pentru că dacă la anumite lucruri încă mai avem restanţe, atunci ne vom întoarce să le dăm până când ajungem să luăm "examenul" şi să trecem la nivelul următor.

Avem multă vitalitate astăzi, dar şi multă energie sexuală potenţială. Modul cum le folosim în evoluţia noastră ne arată cât de mult stăpânim cunoştinţele şi cât de mult am trecut testele. Dacă le vom folosi, în schimb, pentru a manifesta ce este mai rău din noi, atunci, nicio problemă, vom relua lecţia.

Am venit să învăţăm să ne armonizăm părţile noastre luminoase şi întunecate, iar astfel de zile ne ajută să o facem. Să fim atenţi la noi în astfel de zile, să ne obiectivăm şi să ne străduim să rămânem calmi. Avem la dispoziţie meditaţia şi rugăciunea pentru a ne putea calma şi pentru a trece peste aceste provocări, pentru a calma acest "foc" şi a-l direcţiona către activităţi creatoare.

Avem inspiraţie la scris astăzi, tocmai pentru că reuşim să accesăm, prin intuiţie, informaţiile pe care Universul ni le-a pregătit pentru a fi transmise. 

Facem cu uşurinţă conexiuni între informaţiile pe care le avem şi putem crea imaginea de ansamblu a vieţii noastre sau a situaţiei la care suntem conectaţi, reuşind să depăşim misterul care ni se pare că ne înconjoară şi trecând dincolo de vălurile aparente, de ceaţa pe care o aveam în faţa noastră. Avem posibilitatea să înţelegem mistere mai vechi.

Avem creativitate astăzi şi o putem manifesta din plin, aşa că ar fi bine să trecem la treabă!

P.S. Dacă eşti interesat(ă) de interpretarea mandalei tale personale, poţi obţine aici mai multe informaţii. 

#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #numerologie, #denoidepinde, #traiestetiviata

joi, 23 noiembrie 2017

23.11.2017


Cea de a patra zi este rezervată cuvintelor, modului în care le spunem, dar şi modului în care îi învăţăm pe ceilalţi, le suntem ghid şi învăţător pentru a-şi găsi propriul drum şi a înţelege şi ei ceea ce noi am înţeles de ceva timp.

Evoluăm treaptă cu treaptă şi pe fiecare treaptă în parte am avut un învăţător, care nu era neapărat profesor, dar care şi-a asumat acest rol de a da mai departe din cunoaşterea sa. Acest lucru ne-a făcut să înţelegem mai bine evoluţia noastră şi să trecem la următorul nivel.

În acest fel şi noi, la rândul nostru, este nevoie să ne asumăm acest rol de învăţător şi să dăm celorlalţi informaţia de care au nevoie pentru a evolua şi pentru a trece la următorul nivel. Este parte a evoluţiei noastre şi dacă nu o facem benevol, la un moment-dat va fi nevoie să o facem obligatoriu, pentru că am primit un ajutor şi este nevoie să-l dăm şi noi, la rândul nostru. Chiar dacă mântuirea este individuală, creşterea se face ajutându-i şi pe alţii să crească, aşa cum am fost şi noi ajutaţi la rândul nostru.

De asemenea, astăzi este nevoie să ne manifestăm curajul, să spunem lucrurilor pe nume, dar mai ales să spunem ce vroia m să spunem de mult, să nu mai ţinem în noi. Bineînţeles contează şi modul în care o spunem. O putem face cu calm şi manifestând iubire, dar este important să avem curajul să spunem. Cu această ocazie ne eliberăm şi pe noi de povara cuvintelor nespuse.

Atenţie la mintea noastră, să o menţinem în zona pozitivă şi să nu o lăsăm să plece prin tot felul de scenarii şi presupuneri. Mai bine ieşim afară să facem ceva mişcare sau chiar să mergem la faţa locului şi să vedem cu adevărat ce se întâmplă, decât să stăm şi să "croşetăm" tot felul de iluzii. De asemenea, mai bine mergem să discutăm cu persoane despre care avem anumite presupuneri decât să stăm şi să lăsăm acele presupuneri să se dezvolte în scenarii care sunt delicioase pentru mintea noastră, dar total neproductive şi nesănătoase pentru noi şi pentru sufletul nostru.

Suntem creativi astăzi în măsura în care lăsăm sufletul să se manifeste, dacă "aruncăm"  de pe el tot ceea ce îl îngreunează şi îl face să sufere şi să nu se expandeze.

Să ne găsim aşadar echilibrul şi să-l păstrăm, să spunem ce avem de spus, cu cât mai multă compasiune posibilă, pentru a ne elibera de povară şi să aducem pacea în sufletul nostru.

P.S. Dacă eşti interesat(ă) de interpretarea mandalei tale personale, poţi obţine aici mai multe informaţii. 

#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #numerologie, #denoidepinde, #traiestetiviata

miercuri, 22 noiembrie 2017

22.11.2017


Astăzi, în cea de a treia zi, rugăciunea este cea care ne călăuzeşte şi care ne aduce echilibrul în viaţa noastră.

Este mai degrabă privită ca o comunicare cu Divinitatea, decât în modul în care suntem cu toţii obişnuiţi. Ideea este să vorbim cu Dumnezeu şi să ne dăm voie să auzim ceea ce are să ne spună, pentru ca să înţelegem ghidarea Sa şi să nu ne mai plângem că pe noi nu ne iubește aşa de mult ca pe alţii, pentru că dacă ne dă tot felul de provocări sau încercări, ne dă, automat şi puterea de a trece prin ele şi de a reuși să ne ridicăm deasupra lor, în condițiile în care doreşte de la noi să învăţăm lecţia şi să ne schimbăm spre binele nostru cel mai înalt.

Tot inelul de roşu de astăzi reprezintă provocările care ne apar în cale şi un mod de a testa cât de mult credem că putem trece peste aceste provocări şi cât de mult suntem convinşi că vom reuşi.

Este o zi în care este nevoie să luăm lucrurile aşa cum sunt, nici în bine, nici în rău, testându-ni-se neutralitatea şi modul în care reuşim să păstrăm echilibrul atât în ceea ce facem, cât şi în ceea ce spunem. Este posibil să fim provocaţi să cădem în negativism şi pesimism, dar exact peste acest lucru avem de trecut astăzi.

Cuvintele noastre ne pot ridica sau coborî astăzi, în funcţie de cum le folosim. Putem alege să manifestăm albastrul din mijloc şi atunci cuvintele nostre ne ridică şi ridică şi celorlalţi vibraţia sau putem alege să manifestăm roşul în forma sa negativă şi atunci cuvintele noastre pot fi ca nişte săgeţi cu care îi putem răni pe ceilalţi, mai ales că rana se produce la nivelul sufleului, ceea ce este mult mai grav. De aceea este bine să fim atenţi la ceea ce spunem, dar mai ales cum spunem, astăzi.

De asemenea, este o zi în care învățăm să punem limite, să mai spunem şi "NU", totul pentru a ne putea dezvolta armonios şi echilibrat.

Putem folosi roşul de pe nivelul doi pentru a da putere acţiunilor noastre. Este nevoie doar de o intenţie pozitivă şi dorinţa să facem ceva şi automat ne putem trezi că am şi demarat.

P.S. Dacă eşti interesat(ă) de interpretarea mandalei tale personale, poţi obţine aici mai multe informaţii. 

#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #numerologie, #denoidepinde, #traiestetiviata

marți, 21 noiembrie 2017

21.11.2017


A doua zi din ciclul început ieri este dedicată vindecării şi identificării acelor locuri, aspecte, situații pe care le avem de vindecat şi către care este nevoie să ne îndreptăm eforturile noastre.

Avem la dispoziţie mai multe mijloace prin care putem să ne vindecăm, însă este important să ne ascultăm intuiţia pentru a vedea cu care dintre ele rezonăm cel mai bine. Da, luăm medicamente pentru diferite boli, dar dacă bolile acelea apar datorită anumitor dezechilibre ale noastre, nu ar fi mai bine să mergem şi să vindecăm dezechilibrul, prevenind astfel apariţia altor boli? 

Mentalul nostru este chemat la vindecare astăzi, la eliminarea tiparelor şi credinţelor limitative, la punerea sa într-o stare echilibrată de existenţă, la educarea sa în funcţie de direcţia în care vrem să evoluăm, pentru că dacă dorim să mergem într-o anumită direcţie, pentru a avea succes, este nevoie să ne facem un upgrade mentalului nostru, să-l aducem la nivelul la care poate servi cel mai bine acea direcţie.

De aceea, de multe ori, atunci când pornim un nou proiect, apar blocaje şi ne împotmolim, deoarece nu am adaptat mentalul la noua activitate, nu l-am studiat să vedem ce credinţe limitative are legat de această activitate şi dacă le va manifesta sau nu, dacă ne va sprijini sau împiedica.

Am văzut de multe ori că sportivii care au avut succes, au luptat cu mentalul lor, până să obţină acel succes, fiind nevoiţi să-l educe rapid şi să-l înveţe noua activitate. Numai atunci când s-a atins masa critică necesară schimbării mentalul a început să-i ajute şi, mai mult, să-şi folosească întreaga sa capacitate în sprijinul noii activități.

Astăzi suntem provocaţi să menţinem mentalul în zona pozitivă, a optimismului şi bucuriei. Astfel, sufletul nostru se simte liber şi reuşeşte să se manifeste, să-şi folosească creativitatea pentru a ne ajuta astăzi în tot ceea ce facem.

Beneficiem de mult potenţial creativ astăzi, aşa să putem demara un nou proiect artistic, sau putem începe să studiem elementele de design, artă, fotografie sau ce-i place fiecăruia. Universul vine şi ne sprijină cu idei şi situaţii favorabile, dacă alegem să pornim pe acest drum.

Şi comunicarea prin scris este favorizată astăzi, asta în cazul în care ne-am acceptat şi îmbrățișat rolul nostru de scriitor.

Rugăciunea vine în sprijinul nostru astăzi şi ne ajută să echilibrăm mentalul, dar şi să transmutăm în lumină diferitele impulsuri pe care le avem.

P.S. Dacă eşti interesat(ă) de interpretarea mandalei tale personale, poţi obţine aici mai multe informaţii. 

#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #numerologie, #denoidepinde, #traiestetiviata

luni, 20 noiembrie 2017

20.11.2017


Astăzi este prima zi din ultima perioadă specială de nouă zile din anul acesta. Este cel de al patrulea ciclu, care va culmina cu data de 26, când vom primi misiunea pentru următoarele trei luni.

De aceea, începem această perioadă cu iubire, pentru că ea vine să ne scoată la suprafață toată partea noastră frumoasă, să ne arate că dincolo de provocările zilnice este nevoie să ne uităm şi la ceea ce avem şi să folosim la capacitate maximă. 

Da, despre folosirea la capacitate maximă a darurilor noastre este vorba în aceste nouă zile. Cumva ne reinventăm modul de a fi, în sensul că nu mai privim lucrurile care vin cu teamă, ci începem să ne aducem alături de noi, prin conştientizare, darurile pe care le-am dobândit sau cu care venim din alte vieţi tocmai pentru a ne ajuta să facem faţă acestor provocări.

Intrăm astfel mult mai adânc în jocul vieţii, pentru că nu ne mai este teamă, ci acceptăm provocarea de a-l juca, deoarece acum avem, alături de noi, şi instrumentele de joc şi vrem să le folosim cât mai creativ pentru evoluţia noastră.

Aşa că, astăzi, este bine să facem un inventar a ceea ce avem noi, a ceea ce ne pricepem cel mai bine să facem, chiar dacă în acest moment nu au un corespondent material şi ni se par insignifiante şi să începem să vedem cum putem aduce acel ceva în slujba noastră, să-l punem la baza a ceea ce noi vrem să facem în viaţa aceasta. Cunoscându-ne bine darurile şi harurile noastre vom ştii cum să abordăm provocările şi vom putea chiar să ne alegem din "bătăliile" în care să intrăm, atunci când putem alege. Este modul proactiv prin care evoluăm, prin care ne ducem noi către rezolvarea situaţiilor şi nu le lăsăm surprinşi de ele.

De asemenea, putem vedea de ce anume mai avem nevoie şi putem cere Universului să ne dea noi daruri şi haruri, dar, odată primite, este bine să le folosim, să nu le uităm pe acolo, pe undeva. De asemenea, s-ar putea să fim nevoiţi să plătim ceva pentru ele, dar şi plata aceea tot spre binele nostru va fi.

Astăzi, suntem deschişi către iubire, mai ales dacă avem înţelegerea jocului vieţii. Primim totul cu mai multă deschidere şi ca pe o provocare, tocmai pentru că, manifestând iubirea ştim că totul este parte din Planul Divin şi, în final, vom creşte şi mai mult.

În privinţa iubirii de Sine, odată ce am înţeles jocul vieţii, ne vom înţelege şi rolul nostru aici şi, odată asumat, atunci vom începe să ne apreciam mai mult, să facem astfel încât să ne bucurăm de existenţa noastră şi să o facem cât mai frumoasă.

Totodată, astăzi este nevoie să ne manifestăm, pe deplin, rolul de profesor, să-i învăţăm şi pe ceilalţi, să le deschidem sufletul către această viaţă şi să-i ajutăm să înţeleagă jocul în ansamblu.

Mişcarea fizică vine în sprijinul nostru astăzi şi ne ajută să rămânem într-o stare de echilibru, să ne curăţăm meridianele şi ne dă forţa necesară pentru a realiza ceea ce ne-am propus.

P.S. Dacă eşti interesat(ă) de interpretarea mandalei tale personale, poţi obţine aici mai multe informaţii. 

#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #numerologie, #denoidepinde, #traiestetiviata

duminică, 19 noiembrie 2017

19.11.2017


Fiecare centru de roşu aduce provocarea lui. Este precum bobocul unei flori, care nu ştim exact cum va arăta când se va deschide. Putem intui, dar nu vom ştii, pentru că niciodată nu va fi la fel, de aceea are partea sa de mister.

Este precum o cutie infinită cu scule din care fiecare îşi ia uneltele de care are nevoie pentru ceea ce vrea să facă. Întrebarea este, ştim ce vrem să facem? Ne-am fixat obiectivul? Ştim încotro vrem să mergem? Sau încă plutim în derivă?

Atunci când nu avem obiectivul suntem precum o barcă în derivă care va fi dusă acolo unde o duc valurile, nu neapărat în direcţia cea bună. 

În momentul în care ne-am stabilit obiectivul, chiar dacă pe parcurs, va suferi modificări, vom ştii în ce direcţie să ne îndreptăm, vom ştii ce unelte vrem să alegem din cutia infinită care este Universul, ne vom asuma pe deplin rolul de creator, pentru că despre asta este astăzi, despre rolul de creator pe care, de multe ori, nu ni-l asumăm şi atunci ne uităm cu jind la ceea ce fac alţii cu mai puţine resurse decât noi, dar cu un scop clar stabilit.

În momentul setării intenţiei, de fapt, setăm frecvenţa şi devenim un magnet care atrage energii, situaţii, oameni etc. specifice acelei frecvenţe, adică obiectivului stabilit.

În concluzie, rolul nostru de creator, începe, în primul rând cu asumarea acestui rol şi cu stabilirea obiectivelor, dar mai ales cu menţinerea lor, cu păstrarea direcţiei, indiferent de mărimea "valurilor".

Să deschidem, aşadar, această cutie infinită şi să ne luăm de acolo uneltele de care avem nevoie pentru a începe. Este normal să avem multe întrebări, să nu ştim cum va arăta creaţia noastră, pentru că, de multe ori, în călătoria noastră, va fi mai important drumul în sine, cu toate provocările sale, decât rezultatul final.

De asemenea, astăzi suntem provocaţi să ne respectăm pe noi înşine, pentru că avem tendinţa să ne dezarmăm singuri, să considerăm că nu suntem suficient de buni şi că nu merităm să ni se întâmple lucruri frumoase.

Este un bun moment să începem să ne schimbăm modul de a gândi şi astfel putem cere Universului să ne ajute în acest demers, să ajungem să ne folosim mintea pozitivă şi să trecem peste toate provocările.

Să ne dăm, aşadar, voie să strălucim la adevărata noastră valoare şi să avem încredere în noi, pentru că dacă noi nu o facem, să nu ne aşteptăm să o facă ceilalţi. Nu putem primi respectul pe care noi nu ni-l dăm.

Avem inspiraţie să scriem, să desenăm, să sculptăm, aşa că ar fi bine să ne ocupăm de ele astăzi, pentru a ne pune  în valoare rolul nostru de creator.

Energia sexuală este destul de ridicată astăzi, aşa cine are în plan un copil sau mai mulţi, ar fi bine să treacă la treabă 😀. 

P.S. Dacă eşti interesat(ă) de interpretarea mandalei tale personale, poţi obţine aici mai multe informaţii. 

#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #numerologie, #denoidepinde, #traiestetiviata

sâmbătă, 18 noiembrie 2017

18.11.2017


Astăzi suntem în centrul atenţiei prin ceea ce spunem, prin ceea ce îi învăţăm pe ceilalţi. Polarizăm atenţia celorlalţi în jurul nostru prin ceea ce vorbim, dar mai ales cum vorbim.

Optimismul nostru, precum şi curajul pe care îl arătăm în exterior sunt elementele care îi fac pe ceilalţi să vină alături de noi, să ne asculte şi să-şi dorească să învețe de la noi.


Este nevoie să vorbim cu compasiune, să ascultăm pe ceilalţi, ar mai ales, să-i ajutăm să înţeleagă ceea ce li se întâmplă, dar mai ales de ce li se întâmplă, să-i ajutăm să vadă dincolo de ceea ce au în faţă, să înţeleagă jocul vieţii, dar mai ales cum să-l joace, să transforme misterul în măiestrie, pentru că atunci când înţelegem ceva, de fapt, eliminăm blocajul pe care l-am avut acolo şi care ne împiedica să evoluăm.

Astăzi avem provocări în zona iubirii de Sine, care ne fac să ne retragem din nou în carapacea noastră şi să nu vrem să comunicăm cu ceilalţi, să ni se pară că au ceva cu noi. În realitate, acest lucru se datorează faptului că nu înţelegem în totalitate rolul nostru, că nu reuşim să avem o imagine clară a cine suntem noi şi ce anume avem de făcut. Ni se pare că viaţa este misterioasă şi că nu reuşim să-i dăm de cap.

Este nevoie să ieşim afară, în natură, să ne mişcăm, pentru a ne elibera de toate gândurile pe care le avem. Dacă am găsi şi un copac şi l-am îmbrăţişa, ar fi excelent, pentru că el ar ştii cum să ne echilibreze energetic.

Să fim atenţi la comoditate astăzi şi să nu o lăsăm să se instaleze.

P.S. Dacă eşti interesat(ă) de interpretarea mandalei tale personale, poţi obţine aici mai multe informaţii. 

#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #numerologie, #denoidepinde, #traiestetiviata

vineri, 17 noiembrie 2017

17.11.2017


Astăzi, ne luăm puterea din rugăciune, din conexiunea cu Divinitatea.

Principala noastră provocare de astăzi are legătură cu asumarea forţei noastre interioare, cu puterea pe care o avem şi pe care, din diferite motive, nu vrem să o manifestăm, de fapt cu teama pe care o avem ca să manifestăm.

Rugăciunea vine astăzi şi ne aduce curajul de a trece la acţiune, de a ne asuma această putere, de a fi noi înşine. Ne ajută să transform roşul în vitalitate şi să o folosim pentru a ne da putere să schimbăm ceea ce avem de schimbat.

Este nevoie să înţelegem, că atunci când ne asumăm puterea personală nu înseamnă că ne mândrim sau că ne-o luăm în cap. Înseamnă că alegem să ne manifestăm pe noi la întregul nostru potențial, întreaga noastră capacitate, că ştim ce avem de făcut şi astfel îi ajutăm şi pe ceilalţi să-şi atingă potenţialul lor.

Avem provocări astăzi, avem praguri de trecut, frici de lăsat în urmă, totul pentru a putea evolua către cea mai bună versiune a noastră.

Astăzi putem manifesta din plin sexappeal-ul nostru, şarmul nostru. Vrem să fim atrăgători şi să atragem atenţia, eventual dacă reuşim să şi întoarcem câteva capete după noi, atunci ne vom simţi excelent. 

P.S. Dacă eşti interesat(ă) de interpretarea mandalei tale personale, poţi obţine aici mai multe informaţii. 

#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #numerologie, #denoidepinde, #traiestetiviata