marți, 7 noiembrie 2017

7.11.2017


Universul ne zâmbeşte astăzi şi vine să vorbească cu noi. Este ca un profesor care ne-a dat ceva de făcut şi acum vine să vadă cum evoluăm, dacă am reuşit să rezolvăm ceea ce ne-a dat, dacă avem lucruri neînţelese. Totodată, vine să ne stabilească traseul pentru perioada următoare, în funcţie de ceea ce am făcut până acum şi de ceea ce cunoaştem.

Astăzi Universul vine să ne aducă legătura cu rugăciunea, să ne ajute să ne găsim motivaţia să o practicăm. Ne învaţă să cerem, pentru că avem liber arbitru şi dacă nu cerem Universul nu se poate implica, tocmai pentru că ne respectă liberul arbitru şi deciziile noastre, atâta timp cât nu intră în contradicţie cu Legile Universale. Acest lucru nu înseamnă că Universul face totul şi noi stăm şi ne uităm. Înseamnă că Îi cerem ajutorul pentru a ne armoniza cu voinţa Sa, pentru a putea ştii cu claritate direcţia în care să mergem. 

De asemenea, astăzi învăţăm şi modul în care să ne adresăm în rugăciune, să trecem de la a cere, la a mulţumi, la recunoştinţă, pentru că prin recunoştinţă, de fapt, noi proiectăm în interiorul nostru acel lucru pe care îl dorim şi facem ca toată fiinţa noastră să-şi schimbe vibraţia astfel încât să primească acel lucru. În momentul în care am schimbat vibraţia interioară am reuşit, în realitate, să ne curăţăm de toate acele energii şi programe care ne împiedicau să manifestăm acel lucru, iar acum am ajuns la nivelul optim pentru a-l manifesta.

Cum ne ajută rugăciunea în acest sens? Cum spuneam mai sus, prin rugăciune dăm voie Universului şi Entităţilor Sale de Lumină să vină şi să lucreze cu noi pentru a ne ajuta să ne deblocăm, să ajungem la această vibraţie. Menţinând această legătură prin rugăciune, suntem îndrumaţi permanent către acele activităţi care ne ajută la creşterea vibraţiei.

Astăzi ni se testează şi credinţa, cât de mult credem că lucrurile bune ni se pot întâmpla. De fapt aici stă tot secretul în a determina schimbări în viaţa noastră. Cred şi atâta timp cât ceea ce cred este în armonie cu Voinţa Universului, tot ceea ce am de făcut este să-mi menţin credinţa. Orice îndoială pe care o avem este, de fapt, o pată care ne diminuează puterea credinţei şi acolo este ceva de rezolvat.

Pasul următor după rugăciune este meditaţia, aşa că avem nevoie de înţelegerea rugăciunii, armonizarea cu ea, astfel încât să ajungem să medităm.

Meditaţia vine astăzi să ne ajute să trecem peste mentalul dezechilibrat şi ne aduce instrumentele necesară pentru a-l echilibra. Ne ajută să diminuăm fricile, şi să ne consolidăm aura. Ne ajută să ne manifestăm măreţia în exterior, să o arătăm şi altora, dar nu sub forma egoului, ci a exemplului pe care îl dăm altora, pentru că dacă ne asumăm măreţia ne asumăm, automat, şi misiunea pe care o presupune această măreţie.

Să lăsăm aşadar, aceste transformări interioare să se întâmple şi să evităm să le mai opunem rezistenţă, pentru că ele vin spre binele nostru, dar este nevoie să credem că acest bine va veni, pentru a se putea manifesta cu adevărat.

P.S. Dacă eşti interesat(ă) de interpretarea mandalei tale personale, poţi obţine aici mai multe informaţii. 

#manadaledelumina, #evolutiespirituala, #numerologie, #denoidepinde, #traiestetiviata

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu