miercuri, 14 martie 2018

14.03.2018


Curajul nostru se manifestă astăzi în zona comunicării, atât în ceea ce priveşte comunicarea directă, cât şi cea indirectă.

Avem starea de spirit necesară pentru a spune lucrurilor pe nume, de a ne asuma ceea ce spunem şi de a nu mai amâna acest lucru.

Am "tăcut" mult timp şi acum este momentul să spunem, pentru că este nevoie de această informaţie şi sunt spirite care aşteaptă să o afle, să o folosească. Unele dintre ele au venit la punctul de întâlnire cu informaţia pe care noi o avem de dat pentru că este cea de care au nevoie şi care le poate produce un salt în evoluţia lor, iar noi, prin faptul că nu avem curajul să facem acest lucru, le privăm pe ele şi, automat şi pe noi, de evoluţie. Să luăm ca exemplu orice carte care ne-a influenţat viaţa şi ne-a declanşat o schimbare de perspectivă sau de drum. Dacă acel autor nu şi-ar fi asumat curajul comunicării acelei informaţii, noi am mai fi primit-o? Ne-am mai fi schimbat?

Configuraţia mandalei de astăzi ne oferă sprijin pentru ambele forme de comunicare, aşa că nu putem spune că o formă a fost favorizată mai mult, deci nu avem scuze să nu comunicăm. 

Să trecem peste mental şi să ne ascultăm intuiţia. Să trecem peste comoditate şi să acţionăm. Să ne punem în starea optimă scrisului sau vorbitului şi să lăsăm informaţia să fie transmisă prin noi, să ne asumăm rolul de canal de comunicare.

Curajul înseamnă să ne asumăm şi faptul că informaţia pe care o dăm nu va fi pe placul tuturor şi că vom primi critici. Dar dacă, în Sufletul nostru, suntem convinşi că ceea ce am făcut este bine, atunci nu avem de ce să ne facem griji, pentru că şi criticile sunt un semn că informaţia dată de noi a început să lucreze şi să producă transformări în interiorul celor care ne critică.

Astăzi avem provocarea echilibrului, aşa că putem să ajungem la un echilibru între cele două forme de comunicare, putem să ajungem la un echilibru între minte şi Suflet.

Să folosim rugăciunea dacă simţim că mentalul nostru începe să fie dezechilibrat şi să-l ajutăm astfel să revină la locul lui.

P.S. Dacă eşti interesat(ă) de interpretarea mandalei tale personale, poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #denoidepinde, #traiestetiviata

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu