31.05.2018
Suntem la finalul lunii mai şi încheiem această lună într-o atmosferă care, în mare parte, numai de noi depinde, pentru că vibraţia zilei este 11 sau 2, iar noi suntem cei care alegem pe care valoare o manifestăm.
A fost o lună interesantă care ne-a adus multe conştientizări, care a scos a la lumină tot felul de aspecte ascunse ale noastre sau ale celor din jurul nostru, ceea ce ne-a permis nouă să vedem adevărata faţă a lor.
Toate aceste conştientizări, dacă acceptăm că sunt spre beneficiul nostru, ne pot ajuta să ne decidem ce facem cu viaţa noastră, ne pot ajuta să luăm decizii înţelepte, dar mai ales să ne asumăm misiunea şi drumul nostru, să ne asumăm faptul că ne putem baza doar pe Univers, doar pe ghidarea Sa.
Să ne dăm, aşadar, voie să ne ridicăm deasupra tuturor provocărilor pe care le-am avut şi să înţelegem că ele au venit spre binele nostru cel mai înalt, au venit să reaşeze lucrurile astfel încât să ne deschidă noi uşi, care păreau blocate până în acel moment, să îndepărteze aceste blocaje, să ne aducă noi oportunităţi.
Suntem puşi faţă în faţă cu un set de lego, la care, până în prezent nu am avut acces, iar de aici înainte, putem construi, putem pune bazele unor noi proiecte, dar sprijinindu-ne pe o temelie solidă. de noi depinde modul în care combinăm "piesele" şi ceea ce vrem să obţinem. Să ne clarificăm, aşadar intenţia, direcţia şi să ne îndreptăm întreaga noastră voinţă către acele lucruri.
Fereastra aceasta de oportunitate ţine astăzi şi mâine şi ar fi bine să profităm de ea dacă dorim să realizăm ceva cu viaţa noastră, dacă dorim să fim creatori şi să ne confirmăm, mai puternic, acest rol de Creator.
Să fim atenţi la mesajele care ne vin şi să căutăm să rămânem într-o stare de neutralitate, să nu cădem nici în pesimism, dar nici în optimismul fără bază. Să ne păstrăm, în schimb credinţa că avem Divinitatea de partea noastră şi ne poate ajuta oricând o cerem.
Să evităm să ne mai mințim pe noi înşine şi să ne dăm voie să vedem realitatea aşa cum este.
P.S. Dacă ai curajul să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, poţi obţine aici mai multe informaţii.
#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #denoidepinde, #traiestetiviata
joi, 31 mai 2018
miercuri, 30 mai 2018
30.05.2018
Astăzi este despre curaj, despre acel curaj care ne cheamă să dăm un sens vieţii noastre, despre acel curaj care nu se rezumă la o acţiune, ci la un şir întreg de acţiuni.
Este acel curaj care ne ajută să fim noi înşine şi să ne definim pe noi, care ne ajută să ne creăm şi să ne păstrăm identitatea şi, astfel, să ne creăm propriul nostru drum.
Este acel curaj care porneşte dintr-un sentiment profund de iubire de Sine, de stimă de Sine, pentru că, odată atinse acestea, ne permit nouă să ne revendicăm şi să ne acceptăm locul nostru, darurile noastre, misiunea noastră, iar în acel moment nimeni şi nimic nu ne mai poate deturna, pentru că, în acel moment, am înţeles, am conştientizat, am acceptat şi astfel dăm voie Universului să ne ghideze şi să se manifeste prin noi.
Pe cât de frumoasă este această mandală, pe atât de provocatoare poate fi, deoarece energia ei ne provoacă la schimbări, iar dacă nu suntem deschişi să le primim, dacă refuzăm să le acceptăm, atunci le vom primi ca şi o agresiune.
Ar fi bine ca astăzi să mergem în natură, în pădure, să ne lăsăm inundaţi de energia de acolo, care nu face altceva decât să ne deschidă Sufletul. Copacii, prin îmbrățișarea pe care le-o dăm, ne ajută să ne eliberăm de toată energia grosieră care ne blochează emoţionalul şi care, astfel, ne închide faţă de viaţa şi de misiunea noastră.
Să dăm, aşadar, Sufletului nostru posibilitatea să se manifeste, să-i oferim o energie benefică, fie printr-o muzică plăcută, fie printr-o companie plăcută sau pur şi simplu făcând activităţi care îi sunt pe plac şi, la sfârşitul zilei vom vedea cum ne-am simţit, cât de bucuroşi am fost, comparativ cu alte zile.
Astfel de momente, precum cel e astăzi, nu sunt dese, aşa că ar fi bine să profităm de ele şi să căutăm să obţinem cât mai mult din manifestarea lor, pentru că, în momentul în care reuşim să ne deschidem Sufletul, să ascultăm mai mult de el, să-l aducem în echilibru cu mentalul nostru, atunci vom reuşi să determinăm mult mai uşor şi vom putea înţelege mult mai bine viaţa şi misiunea noastră, pentru că, în acel moment, ştim că, oricât de grele ne-ar părea provocările pe care le avem, Universul este alături de noi şi ne sprijini întotdeauna.
Să redăm, aşadar, Sufletului nostru, rolul de busolă pe care îl are.

marți, 29 mai 2018
29.05.2018
Astăzi este despre concretizat, despre demarat, despre pus osul la treabă 😀, despre muncă sub toate aspectele sale, despre organizare, despre planificare.
Este nevoie să începem să învăţăm să planificăm, să ne gestionăm timpul, să învăţăm să punem limite, astfel încât fiecărei activităţi din viaţa noastră să i se acorde timpul necesar pentru a putea fi realizată, dar fără să ne acapareze întreaga viaţă. Din păcate, de multe ori avem tendinţa de a trece dintr-o extremă în alta, de a lăsa o activitate să ne ocupe întregul timp şi de a le neglija pe celelalte, ceea ce ne poate aduce dezechilibre, pentru că timpul pe care îl primește în plus îl ia, de fapt, de alte activităţi, iar acest lucru nu este normal, pentru că celelalte activităţi pot însemna timp liber, timp cu familia, timp de odihnă, timp pentru hobby-uri etc., lucruri care ne fac plăcere şi aduc bucurie Sufletului nostru.
Munca este nevoie să fie în legătură permanentă cu iubirea de Sine, pentru că este nevoie să ne placă ceea ce facem, ceea ce muncim, pentru că altfel devine o corvoadă pentru noi. De asemenea, este nevoie să ne obiectivăm mai mult şi să evităm să transformăm munca într-un refugiu pentru a fugi de noi înşine, dând astfel vina pe muncă pentru restul activităţilor pe care nu le putem face, a se citi nu vrem să le facem, pentru că astfel ne-ar aduce mai multă stimă de Sine.
De aceea, o parte importantă a mandalei de astăzi are în vedere verdele, iubirea, pentru că tiparul din centrul mandalei este tiparul de pustnic, iar iubirea de Sine este una dintre temele la care avem de lucrat, pe care este nevoie să învăţăm să o manifestăm din nou.
de fapt, marea noastră provocare de astăzi este să ne recâştigăm iubirea pentru munca pe care o facem, iar acest lucru poate fi destul de enervant, mai ales dacă, în prezent, nu ne place ceea ce facem, iar energia de astăzi vine să ne provoace la a găsi o soluţie, însemnând chiar renunţarea la ceea ce facem în prezent şi să demarăm altceva. Nu este nevoie să ne plecăm imediat de acolo, dar putem să facem planuri legate de o altă activitate care să ne facă plăcere, care să ne împlinească şi, când suntem pregătiţi, să facem schimbarea.
Numai că este nevoie să trecem şi peste tiparele de comoditate, cele care ne fac să ne ataşăm prea mult de o situaţie, persoană su loc şi care ne împiedică astfel să evoluăm. Odată ce am înţeles acest lucru, ne vom da drumul să mergem mai departe, să creştem.
Putem lucra foarte bine astăzi la acţiuni de ecologizare, de protecţie a mediului înconjurător, putem face planuri în această direcţie.
Să fim atenţi, astăzi, la toate intuiţiile pe care le avem, la toată informaţia pe care o primim, pentru că acolo se găsesc ponturi pentru activitățile noastre viitoare.

luni, 28 mai 2018
28.05.2018
De multe ori, din păcate, acceptarea misiunii noastre spirituale şi, automat, deschiderea către ea, este respinsă, în prezent de către multe dintre spiritele întrupate în acest moment.
Din această cauză preferăm să trăim "siguranţa" unei vieţi previzibile şi refuzăm să ne deschidem către altceva, către comunicarea cu Divinitatea, refuzând astfel să ieşim din ţarcul, pe care, cu grijă ni l-am construit.
Am coborât aici, pe Pământ şi ne-am văzut "liberi" crezând că putem face tot ceea ce dorim, a se citi poftim. Numai că, chiar dacă beneficiem de Legea liberului arbitru, orizontul nostru de alegeri se îngustează pe zi ce trece ajungându-se, la un moment-dat, să se limiteze la una sau două variante. Încă nu vrem să acceptăm că creşterea drepturilor divine, automat şi a zonei din care putem alege, se măreşte prin toate faptele bune pe care le facem şi prin misiunea pe care ne-o realizează.
Şi, pentru că ne-am neglijat prea mult misiunea noastră, pentru că am cedat tentaţiilor imediate, atunci toată acea energie care ne-a fost trimisă să ne realizăm misiunea, din cauză că nu a fost folosită sau pentru că nu a fost folosită corect, ajunge să devină nocivă pentru noi şi produce tot felul de dezechilibre energetice care, ulterior, devin boli. Şi uite aşa, din păcate, ajungem să dăm, din nou, vine pe Dumnezeu, pentru că este rău cu noi şi vrea să ne vadă că suferim. Şi ajungem să plecăm, din această lume, cu un sentiment de supărare pe El, iar când revenim în altă viaţă, acest sentiment se menţine sau chiar se amplifică.
Şi totul pentru că nu am vrut să ne acceptăm misiune, pentru că nu am dat curs intuiţiilor pe care le-am primit şi care aveau ca scop să ne trezească, să ne ajute să înțelegem cine suntem cu adevărat şi ce facem pe aici.
Astăzi este o zi în care una dintre provocările noastre este curajul de a ne accepta misiunea spirituală şi de a începe să lucrăm la ea. Suntem chemaţi să trecem peste lene şi comoditate şi să începem să ne realizăm misiunea, pentru că, în realitate, lenea nu este altceva decât refuzul nostru a ne integra în lumea aceasta, refuzul nostru de a modela materia, energia, astfel încât să le punem în slujba misiunii noastre.
Nu putem fi creatori dacă nu ştim să creăm, să modelăm, să transformăm.
Să avem, aşadar, curajul de a ne accepta misiunea cu tot ceea ce rezultă de aici, dar şi de a lucra pentru realizarea ei! Să avem curajul să strălucim, pentru că o misiune realizată ne va aduce mute daruri şi, cu siguranţă un nivel mai sus pe scara evoluţiei noastre spirituale! Să avem curajul să lăsăm Universul să ne ghideze, să ne fie partener în această călătorie, nu sperietoare, mai ales pe finalul vieţii când începem să realizăm că am greşit!
Să ne amintim că totul depinde de noi, numai de noi.

sâmbătă, 26 mai 2018
26.05.2018
Universul ne aduce astăzi o infuzie de determinare, de voinţă, de curaj. Este un roşu mult mai diferit decât altă dată deoarece este unul atent supervizat de către Univers şi este trimis ţintit ca să aducă acel impuls de care aveam nevoie pentru a demara sau finaliza ceva.
Este ca şi cum Universul ne aduce acest "foc" şi ne spune "Uite, astăzi, ţi-am adus această energie ca să manifeşti şi voi fi şi Eu lângă tine să mă asigur că o foloseşti spre binele tău cel mai înalt!"
Nu ne împiedică nimeni să folosim şi latura dezechilibrată a lui roşu, dar scopul pentru care ni s-a dat astăzi este mai degrabă pentru a crea cu el, decât pentru a fi testaţi cum reacţionăm la el.
Aşa că, fiecare dintre noi, să se gândească bine cum anume vrea să-l folosească, în slujbă cărei activităţi vrea să-l pună, ce anume vrea să finalizeze, dintre lucrurile pe care le-a început de ceva timp sau ce anume doreşte să demareze, pentru că este un moment propice.
Să ne deschidem către ghidarea Universului şi să ne ascultăm intuiţia, să lăsăm la o parte partea cu "lasă, că ştiu eu mai bine".
Avem multă putere de creaţie astăzi, aşa că ar fi indicat să o direcţionăm către ceva, să o concretizăm. Poate începem să scriem ceva, sau să finalizăm ceva ce am început de mult. Poate dăm voie artistului din noi să se exprime, să creeze.
Avem putere de rugăciune astăzi, aşa că atunci când ne simţim împotmoliţi să ne rugăm pentru a ne schimba vibraţia şi a ieşi din acel blocaj.

vineri, 18 mai 2018
18.05.2018
Ne jucăm şi noi puţin astăzi? Avem o zi plină de creativitate, de voie bună, de joc, de inovare, de creaţie, de artă, în concluzie o zi plină de bucurie.
Să ne lăsăm Sufletul să se manifeste, să simtă bucuria şi să căutăm să nu-l mai constrângem cu temerile noastre, pentru că acolo, în Sufletul nostru găsim bucuria vieţii, iar dacă nu o simţim este din cauză că nu îi dăm libertate de manifestare.
Este adevărat că nu ştim ce ne aduce ziua de mâine, dar dacă o primim cu teamă nu ne ajută, pentru că ea oricum vine. Dimpotrivă, ne privăm astfel de tot ceea ce ce aduce bun şi, datorită faptului că noi suntem setaţi pe o frecvenţă de teamă, respingem, loc să atragem. Şi ne mirăm astfel de ce nouă nu ni se întâmplă lucruri bune? Pentru că în loc să le dăm voie să vină, noi avem grijă să le ţinem la distanţă.
Ce planuri ne-am făcut pentru astăzi? Au în vedere dorinţele mentalului sau ale Sufletului? Ele includ şi bucuria vieţii în ele sau sunt doar sarcini pe care "trebuie" să le facem? Ni le-am făcut noi sau am lăsat pe alţii să ni le facă? Dacă sunt ale noastre, cât de mult dorim să le realizăm? Cât timp şi efort le alocăm? Cât suntem dispuşi să trecem peste comoditate, peste tipare, pentru a le putea realiza?
Vibraţia zilei ne aduce puterea interioară necesară pentru a depăşi toate obstacolele reale sau imaginare, ne aduce capacitatea de a ne consolida şi întări aura, ceea ce ne va da mai mult curaj, mai multă determinare, ceea ce ne va ajuta să ne iubim mai mult şi să realizăm şi lucrurile pe care Sufletul le doreşte şi de care se bucură.
Din păcate, am uitat să ne mai bucurăm şi am lăsat tristeţea să fie starea noastră de fapt, iar acest lucru duce în final la nefericire, la lipsă de voinţă şi de chef de viaţă, iar în final la boli, iar vina ne aparţine în totalitate, pentru că Dumnezeu a căutat, prin toate mesajele pe care ni le-a trimis, să ne ajute să ieşim din această stare.
Este un bun moment să rupem barierele pe care singuri ni le-am pus, să ieşim din schemele pe care ni le-am creat sau la care am aderat. Avem rugăciunea de partea noastră, ceea ce ne poate ajuta să ne schimbăm vibraţia şi să putem recepţiona, mult mai bine, ghidarea Divinităţii. Avem galbenul care ne aduce multă forţă, mişcare, pentru a începe astfel să ne mişcăm şi să facem schimbări. Avem curajul de partea noastră, mai ales dacă aura noastră este solidă. Şi, nu în ultimul rând avem energia vindecătoare, care poate coordona toate celelalte energii în folosul nostru şi al vindecării noastre.
Dar toate aceste lucruri se pot realiza doar dacă noi reuşim să aducem echilibrul între mental şi Suflet, dacă îi dăm mai multă libertate Sufletului nostru.
Să nu uităm, că de noi depinde.

joi, 17 mai 2018
17.05.2018
Astăzi, de Înălţare, iubirea vine în întâmpinarea noastră să ne ajute să ne "înălţăm" şi noi, măcar cu o treaptă mai sus.
Este o zi cu o puternică încărcătură energetică şi putem folosi energia acestei zile pentru a trece peste blocajele pe care noi le avem în a înţelege lumea în care trăim, pentru a trece peste fricile noastre. Avem provocarea curajului astăzi, a trecerii peste temerile noastre, oricare ar fi ele.
Important este să ne lăsăm Sufletul să se manifeste, să se exprime. Am putea să-L rugăm pe Iisus să ne ajute să identificăm aceste temeri şi să le vindecăm, deoarece vibraţia zilei ne deschide către vindecare.
Este o zi în care putem începe să construim o relaţie personală cu Iisus, dacă nu o avem deja, pentru că El ne poate fi un foarte bun maestru în a înţelege iubirea şi blocajele pe care le avem în a o manifesta. El oricum este alături de noi, numai că noi, de multe ori, nu-L ascultăm şi nu suntem atenţi la mesajele pe care ni le trimite, care în niciun caz, nu vor fi sub forma de e-mail sau SMS. Mesajele de la El sunt subtile şi se primesc în special prin intermediul Sufletului nostru, deci acolo avem de stabilit legătura cu El.
Indiferent dacă am fost de altă religie în alte vieţi şi nu am avut o relaţie prea bună cu El, sau dimpotrivă, poate chiar L-am urât, avem şansa acum să descoperim un partener de drum care ne poate ajuta foarte mult în evoluţia noastră spirituală. Important este să-l chemăm şi să-i ascultăm ghidarea, să consolidăm această relaţie personală pe care o avem sau o formăm cu El. Cu cât vom lucra mai mult cu El, cu atât ne vom deschide mai mult şi cu atât vom fi mai receptivi la mesajele pe care ni le trimite.
Să ne găsim, aşadar, timp să vorbim cu El, să trecem peste teamă şi orgolii şi să-L chemăm să ne ajute. Ziua de astăzi poate fi începutul unei frumoase prietenii în care să depăşim tot felul de scheme şi tipare, mai ales religioase, în care stăm de ceva vreme, a se citi de ceva vieţi.
Să fim atenţi la nervozitate care porneşte din teamă şi din lipsa de comunicare cu Sufletul nostru, dar şi la comoditate, care porneşte din neiubirea de Sine.

miercuri, 16 mai 2018
16.05.2018
De multe ori suntem văzuţi ca un exemplu de către cei de lângă noi, care vor să fie ca noi, să facă ceea ce am făcut noi, să se comporte ca noi.
Este o zi în care putem fi un exemplu pentru ceilalţi, în care îi putem învăţa pe ceilalţi, numai că înainte de a fi un exemplu este nevoie să fim noi înşine.
Ceilalţi ne iau ca exemplu, tocmai pentru lucrurile pe care ei nu reuşesc să le facă. Văd, de fapt, puterea noastră, forţa pe care o dăm acţiunilor pe care le facem.
Atunci când îi învăţăm pe ceilalţi, dăm din cunoaşterea noastră, din modul nostru de a fi, dar este nevoie să avem grijă să rămânem în limitele noastre, să evităm să ne împrăştiem în zeci de direcţii, să avem grijă cum ne gestionăm energia pentru că riscăm să rămânem fără.
Astăzi este o astfel de zi, o zi în care avem capacitatea de a-i învăţa pe ceilalţi, de a-i îndruma, dar suntem şi provocaţi să ne păstrăm limitele, limite care, dacă le ascultăm, ne spun când să ne oprim, ne spun cât să ne implicăm. De multe ori, din dorinţa de a-i învăţa pe ceilalţi, avem tendinţa de a da mai mult, pentru că aşa considerăm că este firesc, dar nu întotdeauna este şi bine pentru că este posibil să-i derutăm pe cei care recepţionează informaţia de la noi. Chiar dacă suntem de bună credinţă şi avem cele mai bune intenţii, este posibil să greşim, tocmai din cauză că ceilalţi nu sunt pregătiţi să primească un asemenea flux de informaţie.
Astăzi, este şi despre vindecare, în primul rând a noastră, de aducere înapoi a puterii personale, de refacere a aurei noastre pentru a putea da forţă ideilor şi planurilor personale.
Putem demara proiecte noi astăzi, putem începe să lucrăm la realizarea lor, dar să fim foarte atenţi la mesajele pe care le primim pentru că aduc informaţii valoroase. Universul ne sprijină mişcarea, efortul pe care îl facem astăzi, fie că este în plan fizic, fie în cel spiritual. important este ca noi să trecem peste lene şi să acţionăm.
Să fim atenţi la minciună, atât în relaţia cu cei de lângă noi, cât mai ales în relaţia cu noi înşine.

marți, 15 mai 2018
15.05.2018
Fie că suntem o fire mai dinamică, fie că suntem una mai puţin dinamică 😀, energia zilei de astăzi ne "bagă în priză" şi ne împinge să trecem peste hopurile noastre mentale şi să realizăm diversele activităţi care aşteptau de ceva vreme să fie realizate.
Ne simţim ca şi cum suntem luaţi pe sus şi împinşi să ne mişcăm, chiar dacă nu ne propusesem acest lucru pentru astăzi. Aşa că ar fi bine să mergem cu valul acesta de energie, dar nu oricum, ci să ne mişcăm precum surferii, adică să ne folosim energia lui, dar fără a ne lăsa înghițiți de el.
Fiecare dintre noi a lăsat mai la urmă o activitate sau mai multe aşteptând un moment propice să o demareze, astăzi este un astfel de moment. Să nu uităm că această energie vine după ziua de ieri, unde am avut tot felul de conştientizări, iar acum a sosit momentul să punem informaţia la treabă.
Albastrul de pe nivelul doi ne aduce putere de rugăciune, dar mentalul din colţuri ar vrea să ne ţină mai la distanţă de aceasta practică, pe care nu o înţelege întotdeauna şi, în plus, are rolul "enervant" de a-l calma, de a-l aduce înapoi într-o stare de echilibru. Aşa că dacă vrem să mergem la biserică, chiar dacă este marţi şi nu este sărbătoare, să mergem, pentru că înseamnă că acolo este ceva pentru noi şi pentru liniştea noastră. Nu avem nevoie de aprobarea mentalului pentru acest lucru.
Iubirea de Sine este supusă unor teste astăzi deoarece nivelele unu şi doi ale mandalei ne dau tiparul de pustnic, aşa că este posibil să ne confruntăm cu anumite tipare din vechime, din alte vieţi, pe care încă nu le-am rezolvat, pe care nu le-am adaptat la realitatea actuală. La fel, este posibil să avem şi anumite reacţii faţă de sexualitate, reacţii care au la bază acelaşi tipar. Însă cu multă răbdare, dar mai ales cu conştientizare putem trece peste aceste lucruri, mai ales dacă reuşim să ne păstrăm neutralitatea mentalului şi să înţelegem că sunt părţi ale evoluţiei noastre şi fac parte din noi şi din drumul pe care mergem.
Să fim atenţi la vorbele pe care le spunem şi intenţia pe care le-o dăm! De asemenea, să fim atenţi la partea digestivă!
Banii ies şi ei la rampă astăzi şi apar în calea noastră, cu condiţia să-i vrem şi să le dăm voie să intre în viaţa noastră. Să nu uităm de tiparele de sărăcie, asta pentru cei care se întreabă de ce nu am da voie banilor să între în viaţa noastră.
Şi, poate, la sfârşitul zilei, vom scrie ceva despre modul în care am reuşit să trecem peste neiubirile de la nivel de Sine, despre cum le-am conştientizat şi ce am învăţat de la ele.

luni, 14 mai 2018
14.05.2018
Nu cred că mai este niciun secret pentru nimeni care urmăreşte mandalele că în zilele cu mult mov avem mult mai multe conştientizări, că ne vin mai multe idei noi, la care nu ne-am gândit niciodată. De aceea, în astfel de zile este bine să rămânem cât mai receptivi, cât mai deschişi, să ne dăm voie să primim informaţia.
Cea mai mare problemă pe care o avem atunci când căutăm să ştim este că vrem ca totul să se întâmple repede, să aflăm imediat, fără a ne pune problema dacă noi suntem cu adevărat pregătiţi să primi aceste informaţii, dacă ceea ce aflăm ne este util în acel moment sau, din contră, ne creează mai multe probleme. Aşa că atunci când nu aflăm ceva este nevoie să ne întrebăm, ce anume avem de curăţat? Sau ce anume avem de învăţat înainte, pentru a ne putea ajuta să "digerăm" mai uşor celelalte informaţii.
De asemenea, informaţiile pe care le primim este nevoie să fie conştientizate, iar pentru a face aceste lucru avem nevoie să ne decuplăm puţin de la tumultul zilnic şi să ne dăm voie să ne liniştim, să medităm, pentru că altfel nu suntem decât nişte căutători permanenţi de informaţie, dar care nu ajung să o valorifice. Cred că fiecare s-a confruntat cu situația în care ne-am culcat seara cu o problemă în cap, iar dimineaţa ne-am trezit cu soluţia. A fost nevoie de acea perioadă de somn în care ne-am liniştit şi care a permis soluţiei să fie conştientizate.
Movul de astăzi, de pe centrul mandalei, ne provoacă la echilibru, la găsirea soluţiilor pentru a aduce echilibrul în viaţa noastră, iar dacă suntem puţin atenţi şi ne dăm voie să ne relaxăm, vom primi chiar soluţii pentru a ne putea găsi acest echilibru. Dar, cum spuneam mai sus, depinde de noi cât de deschişi suntem în faţa acestor soluţii. Ce este nevoie să mai schimbăm la noi pentru a le putea accepta, ce mai este nevoie să mai învăţăm pentru a le putea aplica?
Receptivitatea noastră de astăzi este strâns legată de modul în care mentalul nostru este dispus să primească aceste informaţii, de cât de mult se teme sau nu că îi vor submina puterea pe care crede să o deţine. Aşa că, dacă astăzi nu reuşim să ne găsim un moment de meditaţie, atunci să vedem ce anume din noi se opune informaţiei pe care o avem de primit. Puţină rugăciune nu ne-ar strică şi, totodată, ar ajuta mentalul să se echilibreze.

duminică, 13 mai 2018
13.05.2018
Ce facem cu mentalul nostru astăzi este foarte important pentru modul în care se va desfăşura întreaga zi. Provocarea zilei este să reuşim să-l păstrăm în zona neutră, să fie ca o balanţă, în echilibru, fără a se apleca într-o parte sau alta.
De asemenea, la fel de importantă este colaborarea pe care el o are cu Sufletul nostru, dacă această colaborare este un pe picior de egalitate şi nu de subordonare a Sufletului faţă de mental.
Când mentalul rămâne în echilibru şi colaborează cu Sufletul nostru, atunci deciziile pe care le luăm includ şi intuiţiile pe care le avem şi pe care, chiar dacă nu ştie să şi le explice, mentalul le acceptă şi le înglobează, înţelegând astfel că există şi altceva dincolo de logica sa.
Aşadar, dacă reuşim să păstrăm mentalul în modul echilibrat, neutru, atunci vom reuşi să accesăm partea înaltă a vibraţiei zilei, care astăzi are natură duală, de 11 sau 2. Pentru a reuşi acest lucru, pe lângă mental, avem de lucrat şi la aura noastră, la menţinerea integrităţii ei, ceea ce ne va ajuta să fim noi înşine.
Accesarea vibraţiei lui 11 ne permite să trecem peste orice provocare pe care o întâlnim, pentru că pur şi simplu reuşim să ne ridicăm deasupra lucrurilor şi să le privim dintr-o perspectivă detaşată, astfel încât să înţelegem întregul ansamblu al situaţiei, evitând astfel să ne concentrăm doar pe o parte din ea, crezând că partea este întregul.
Aşadar, pentru orice provocare pe care o avem astăzi, detaşarea este soluţia pentru că ea ne permite să vedem lucrurile altfel şi astfel să găsim soluţiile potrivite. S-ar putea chiar să ne trezim că venim cu soluţii total diferite, pe care nu le-a gândit nimeni până acum, un fel de gândire laterală.
Pe de altă parte, orice dezechilibru pe care mentalul nostru îl manifestă este bine să-l aducem la suprafaţă, să-l conştientizăm şi să vedem de unde provine, pentru că astfel reuşim, unul câte unul, să le vindecăm.
Comunicarea indirectă este pe centrul mandalei de astăzi şi ea vine să ne ajute să ne exprimăm ideile, indiferent de modalitatea prin care o facem. Ar fi bine să ne folosim de această deschidere, pentru că accesarea vibraţiei lui 11 se poate aduce idei noi care nu au mai fost exprimate până în acest moment, ne poate aduce multă inspiraţie şi creativitate.

sâmbătă, 12 mai 2018
12.05.2018
Când am avut ultima dată curajul să fim noi înşine? Când am avut curajul să ne manifestăm pe noi în concordanţă cu ceea ce suntem cu adevărat şi nu cu ceea ce vor alţii să fim.
Avem roşu pe centrul mandalei şi vibraţia zece a zilei. O combinaţie foarte interesantă. Pe de o parte, ne poate ajuta foarte mult şi ne poate da un impuls puternic, mai ales dacă evoluţia noastră spirituală şi descoperirea de Sine au un loc important în cadrul preocupărilor noastre.
Ne poate ajuta să ne definim pe noi înşine, a se citi, să avem curajul să fim aşa cum suntem noi, dar mai ales, să ne asumăm acest lucru, pentru că asumarea înseamnă că ne centrăm pe ceea ce suntem noi, nu pe ceea ce vine din exterior; înseamnă că alegem să nu mai stăm în proiecţiile celorlalţi şi să ne definim pe noi înşine, iar acest lucru necesită foarte mult curaj, iar acest curaj are la bază consolidarea celor limite, a aurei cu care vă tot bat la cap în ultima perioadă.
Este posibil să-i speriem puţin pe cei din jur, care nu sunt obişnuiţi cu noua noastră atitudine, dar asta este problema lor, pentru că ceea ce-i deranjează cu adevărat nu este neapărat atitudinea noastră, ci faptul că am ieşit din regulile lor şi începem să jucăm după ale noastre.
Pe de altă parte, toate această combinaţie de astăzi poate părea confuză şi demoralizantă, mai ales pentru cei care nu au învăţat încă să ne ocupe de manifestarea Sinelui lor adevărat. Pentru acest persoane poate apărea mai multă teamă astăzi sau chiar pot avea probleme cu manifestarea stimei de Sine, atrăgând astfel tot felul de situaţii, de vibraţie joasă, care să le adâncească această stare. Până la urmă este opţiune lor.
Să căutăm să ne păstrăm mentalul în zona pozitivă, optimistă şi vom reuşi astfel să ne manifestăm mai mult pe noi înşine, să ne manifestăm mai mult curajul de a fi.
Şi dacă tot avem atât curaj, poate ar fi timpul să şi scriem, mai ales cei care au de făcut acest lucru şi tot caută motive să stea în "dulcea lălăială". Scrisul este o formă foarte puternică de manifestare a Sinelui nostru.

vineri, 11 mai 2018
11.05.2018
Chiar dacă astăzi avem energia comunicării în centrul mandalei, ar fi indicat să ne ocupăm de galbenul de pe cel de al treilea nivel, deoarece ne poate ajuta să ne împământăm mai mult.
De ce avem nevoie de împământare? Pentru că astfel rămânem în contact cu viaţa noastră actuală, astfel reuşim să ne adaptăm mai bine planului terestru şi vieţii nostre în trup, astfel reuşim să materializăm mai mult şi să fim mult mai ancoraţi în realitate.
Aşadar, să ne ocupăm de muncă fizică astăzi, să luăm contact cu pământul, cu plantele, cu florile. Să facem mişcare în aer liber, în pădure. Mersul pe bicicletă ne-ar ajuta să mergem în locuri îndepărtate, dar şi să păstrăm contactul cu natura înconjurătoare.
S-ar putea să avem tot felul de neînţelegeri privitoare la realitatea înconjurătoare, să nu înţelegem toate lucrurile din jurul nostru. Cu cât refacem legătura cu materialul, cu lumea în care trăim, atunci vom reuşi să scăpăm de acest văl.
Ar fi bine să comunicăm mai mult astăzi, să lămurim toate neînţelegerile, să nu lăsăm lucrurile în "coadă de peşte". Cu atât mai mult să nu ne minţim singuri să credem că ceilalţi au înţeles ceea ce noi vroiam să spunem în condiţiile în care noi nu am reuşim să fim destul de expliciţi.
Să aducem compasiunea şi iubirea în tot ceea ce facem astăzi şi să ne lăsăm ghidaţi de Univers. Să ne dăm voie să ne deschidem Sufletul şi să nu ne fie teamă pentru că nu ni se poate întâmpla altceva decât este îngăduit.
Răspunsurile la întrebările interioare vor veni numai în momentul în care ne dăm voie să ne liniştim şi vom lăsa Sufletul să se exprime şi să comunice cu Universul.

joi, 10 mai 2018
10.05.2018
Avem o zi plină de curaj în faţă, dar să fim atenţi în ce anume investim acest curaj.
Pe de o parte, roşul de pe nivelul doi, ne aduce multă vitalitate, iar pe de altă parte, chiar şi puţină "nebunie" am putea spune, ceea ce ne poate face să ne credem mult mai puternici decât suntem şi să ne asumăm riscuri mai mari decât am putea duce.
Putem să folosim energia zilei pentru a da un impuls acelor activităţi pe care nu aveam curajul să le iniţiem, care ni se păreau prea complicate de făcut, mai bine spus, peste care am suprapus foarte multe iluzii şi temeri. Roşul de astăzi ne ajută să "ardem" aceste temeri, să le eliminăm şi să vedem astfel acele activităţi la adevărata lor intensitate.
De asemenea, energia zilei ne aduce curajul de a spune lucrurilor pe nume, dând putere cuvintelor noastre. Aşa că să fim atenţi la cuvintele noastre şi la modul în care le rostim, pentru că ce energie punem în ele, aceea se întoarce. De asemenea, să fim atenţi la diplomaţie, pentru că "îmbărbătaţi" de acest curaj s-ar putea să ne comportăm mai dur.
Puterea noastră de convingere este ridicată astăzi, mai ales că este posibil să scoatem la suprafaţă anumite subpersonalităţi pe care nu le manifestăm în mod obişnuit. Ar fi indicat, totuşi, să evităm minciuna şi manipularea.
Astăzi ne putem ocupa de acţiuni de ecologizare sau de planificarea lor, de atragerea altor persoane în într-un astfel de proiect.
Florile din grădină sau din balcon vor benefica de atenţia noastră astăzi.
Să fim atenţi la informaţiile care ne vin legate de iubirea de Sine, pentru că este posibil să avem tot felul de conştientizări, unele care pot continua de ieri sau tocmai din cauză că ieri nu le-am acordat suficientă atenţie.

miercuri, 9 mai 2018
9.05.2018
Câte conştientizări aţi avut până în acest moment? Câte intuiţii? Câte conexiuni aţi făcut pe baza informaţiilor pe care le aveaţi?
Să fim atenţi la mesajele care ne vin şi care nu este nevoie să strige la noi ca să le auzim sau să le vedem. Tot ceea ce avem nevoie este să fim deschişi şi receptivi, pentru că ele sunt pe lângă noi, în câmpurile noastre şi aşteaptă momentul nostru de liniştire, de meditaţie, de introspecţie, pentru a le putea auzi sau vedea.
Cât vom rămâne agitaţi astăzi, nu vom înţelege nimic din jurul nostru, iar totul ni se va părea ciudat, ca şi cum ne-am uita la un film ciudat, care nu are un fir clar al acţiunii. În momentul în care ne vom da voie să ne liniştim în interior, în care ne liniştim mentalul, abia atunci vom putea accesa toate aceste informaţii pe care Universul ni le-a pregătit.
Să ne liniştim şi să ne curăţăm Sufletul, pentru a ne putea deschide şi mai mult. Ar fi bine dacă am face o plimbare prin pădure, dacă am îmbrăţişa un copac şi ne-am echilibra astfel partea emoţională.
Vibraţia zilei este şapte, ceea ce ne poate determina să luăm, în sfârşit, anumite decizii referitoare la noi înşine, la misiunea noastră, la limitele pe care este nevoie să le creăm, pentru a nu ne mai lăsa atraşi în planurile altora şi care, astfel ne îndepărtează de ceea ce avem noi de făcut. De aceea, este un moment bun pentru a face un inventar al situaţiilor şi persoanelor pe care le alimentăm cu energia noastră, pentru a vedea care mai merită să rămână şi care nu.
Cu un Suflet liniştit şi cu o stare de calm interior, vom avea curajul să începem să spunem şi "Nu" şi vom începe să ieşim din situaţiile care ne parazitează. Asta dacă dorim, bineînţeles!
Universul ne sprijină să comunicăm pe toate planurile, fie că o facem verbal, fie că găsim curajul să scriem. Important este să o facem, pentru că avem de trecut peste nişte praguri din viaţa noastră.
Dar, cel mai important lucru de astăzi este modul în care alegem să primim informaţia şi să o folosim pentru creşterea noastră spirituală, dar şi a celorlalţi. Să folosim cu înţelepciune energia acestei zile şi deschiderea pe care ne-o aduce, pentru că este spre binele nostru. Dacă refuzăm informaţia de astăzi ne vom trezi în situaţia în care vom avea nevoie de ea altă dată şi atunci ne vom dori să o fi avut.

marți, 8 mai 2018
8.05.2018
Astăzi, suntem puşi, din nou, faţă în faţă cu temerile noastre, dar nu pentru că cineva are chef să se joace cu noi, ci tocmai pentru a le conştientiza şi a le demonta.
Ceea ce am început ieri legat de aura noastră, neapărat avem de continuat astăzi, pentru a ne consolida mai bine "zidul" nostru de apărare energetică.
Am putea chiar să facem un experiment, să vedem ce simţim acum şi ce simţim după ce ne consolidăm aura, după ce o refacem.
Centru mandalei de astăzi ne deschide către comunicare indirectă, către creaţie, dar dacă vom lăsa fricile noastre să ne domine nu vom face decât să ne retragem în "colţul" nostru şi să evităm comunicarea cu lumea exterioară, cu cei de lângă noi, tocmai pentru că nu ştim cum să gestionăm acest lucru. De aceea, ar fi interesant să notăm undeva, cât mai detaliat posibil, toate aceste stări pe care le avem, pentru a le putea recunoaşte cu altă ocazie.
Mentalul nostru se poate simţi şi el temător şi ar fi bine să-l observăm şi să nu-l lăsăm să intre în tot felul de scenarii.
Pe de altă parte, astăzi suntem sub vibraţia lui şase, ceea ce ne poate aduce vindecare, ne neapărat fizică, dar şi prin conştientizare. De asemenea, ne aduce putere de rugăciune, care ne poate ajuta să ne creştem vibraţia şi să ieşim din zonele de depresie ale minţii noastre. Iar dacă reuşim să coborâm în inimă în timp ce spunem rugăciunile atunci vom reuşi să eliberăm şi Sufletul din frici şi îi vom reda creativitatea.
Orice tendinţă de comoditate pe care o avem este nevoie să fie îndepărtată prin trecerea rapidă la acţiune.
Starea pe care dorim să o experimentăm astăzi depinde numai de noi şi de deciziile noastre. Putem să rămânem în colţul nostru şi să fim temători, iar în câteva zile ne va trece, dar este posibil să se întoarcă şi altă dată sau putem să ieşim acum de acolo şi să înfruntăm toate acele iluzii pe care le numim frici şi să avem astfel o zi minunată.
Scriitorului sau poetului din noi, cu siguranţă i-ar fi bun puţin curaj pentru a-şi exprima mai bine ideile.

luni, 7 mai 2018
7.05.2018
Aţi umflat vreodată o roată cu o pompă al cărei furtun era plin de găuri? Este un efort total inutil, pentru că nu se formează presiune şi astfel aerul nu ajunge la roată ci se pierde.
Cam aşa este şi cu mandala de astăzi. Provocarea noastră de astăzi o reprezintă limitele noastre, aura, modul în care ea este consolidată sau nu, pentru că o aură cu probleme este asemenea unui furtun cu găuri în el, care nu permite formarea presiunii.
Centrul mandalei de astăzi este roşu, este focul care ne poate ajuta să determinăm, să construim, dar pentru a face aceste lucru, pentru a fi eficienţi, este nevoie să reparăm "găurile din furtun", respectiv din aura noastră, pentru că odată întărită ne permite să fim mult mai puternici şi mult mai eficienţi în a determina.
Aşa că primul pas pentru a putea folosi acest foc din centrul mandalei este să ne consolidăm aura, fie prin tehnicile energetice pe care le cunoaştem, fie prin vizualizare. Pur şi simplu,, vizualizăm, în jurul nostru un dom, o bulă de lumină, care să fie cât mai puternică şi neapărat întreagă. Dacă facem acest lucru pentru 15-20 de minute, într-o stare de relaxare, atunci, cu siguranță, vom reuşi să ne consolidăm aura. Vom simţi destul de repede o stare de pace interioară, un sentiment de siguranţă, iar puterea noastră interioară va fi mult mai mare.
Abia după ce vom face acest pas, vom reuşi să ne folosim de energia zilei pentru activităţile pe care ni le-am propus. Vom reuşi astfel să ducem la bun sfârşit proiecte la care tot lucrăm de ceva timp sau, mai mult, vom reuşi să începem altele noi, pe care le avem în plan, dar din motive pe care nici noi nu ni le putem explica, nu le-am demarat.
Vom reuşi, astfel, să trecem, mult mai uşor, peste toate obstacolele, pentru că, de fapt, se schimbă modul în care noi ne raportăm la obstacole, modul în care noi le percepem. Nu le vom mai vedea ca munţi de netrecut, ci ca nişte coline abordabile. Ne va dispărea senzaţia că timpul nu ne ajunge şi vom reuşi, astfel, să ne organizăm mult mai uşor.
De asemenea, vom fi şi mult mai eficienţi la scris.
Este astfel, un mod prin care ne luăm puterea înapoi pentru a o folosi pentru misiunea noastră, dar pentru a face acest lucru ar fi bine să ieşim din starea de lene şi tărăgănare, să facem un mic efort, pe care dacă l-am face în fiecare zi, am avea mult mai multă energie şi forţă.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)