6.05.2018
De multe ori, în viaţa noastră, cel mai greu lucru este să acceptăm adevărul, pentru că el vine ca o lanternă în mijlocul nopţii, vine să dea, la o parte, vălurile pe care ni le-am pus sau care ne-au fost puse.
Avem tot felul de credinţe, pe care le-am format în viaţa aceasta sau cu care am venit din vieţile anterioare şi, pe măsură ce creştem, este nevoie să ni le schimbăm sau tocmai faptul că nu le schimbăm ne împiedică să evoluăm.
De aceea, Universul, în înţelepciunea Sa, ne trimite tot felul de semnale că este nevoie să schimbăm aceste credinţe, numai că nu întotdeauna suntem dispuşi să şi observăm aceste semnale, sau dacă le primim, nu neapărat suntem şi dispuşi să acceptăm informaţia sau să schimbăm credinţa de care ne-am ataşat. Şi, dacă tot stăm aşa şi nu vrem să schimbăm credinţa, atunci, la un moment-dat, vom fi nevoiţi să o facem pe repede înainte şi forţaţi de împrejurări.
Astăzi, este o zi de expunere la adevăr cu condiţia ca să lăsăm această energie să ne schimbe credinţele învechite şi să vrem să acceptăm acest adevăr care ni se revelează astăzi. Universul ne sprijină, cu multă iubire şi intuiţie, primirea adevărului în viaţa noastră, tocmai pentru a atenua din impactul pe care această nouă informaţie îl va avea asupra noastră. Este momentul să lăsăm această informaţie care ne vine să producă, la nivelele subtile, schimbările pe care le solicită gradul nostru de evoluţie, să aducă vindecarea de care avem nevoie pentru a putea merge mai departe.
Şi, pentru că astăzi este o zi de şase, avem provocarea credinţei, a abandonării noastre în faţa Universului, pentru că numai astfel ne putem demonstra credinţa adevărată.
Să renunţăm, aşadar, la toate minciunile pe care ni le-am spus şi pe care le-am acoperit cu alte şi alte minciuni, creând de-a lungul timpului, adevărate iluzii din care nu ştim cum să mai ieşim. Problema este să nu rămânem ataşaţi de ele şi să le lăsăm să plece, chiar dacă realitatea care ne apare în faţă nu este cea mai plăcută.
Să ne dăm voie să ne deschidem în faţa informaţiei pe care Universul ne-a pregătit-o şi să o lăsăm să ne transforme, să ne conecteze la adevăr, pentru că nimic nu este mai puternic decât adevărul.
P.S. Dacă ai curajul să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, poţi obţine aici mai multe informaţii.
#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #denoidepinde, #traiestetiviata
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu