miercuri, 6 iunie 2018

6.06.2018


Iubirea va fi provocarea noastră pe parcursul acest luni, aşa că dacă vrem să învăţăm ceva din această provocare, atunci este momentul să ne deschidem faţă de ea, să-i dăm voie acestei energii să ne vindece şi să ne ajute să ne schimbăm.

Provocarea este cu atât mai mare cu cât am fost învăţaţi să ne ferim de ea, să nu-i dăm voie să se manifeste pentru că ar fi o formă de slăbiciune.

Din păcate, ne-am obişnuit aşa, cu toate că, prin tot ceea ce facem, căutăm să primim cât mai multă iubire şi ne supărăm atunci când nu o primim şi ni se va întâmpla acest lucru până în momentul în care vom începe şi noi să o dăruim. Nu vom putea niciodată să pretindem să primim mai mult decât suntem noi dispuşi să dăruim. De fapt, putem pretinde, dar asta nu înseamnă că vom şi primi.

Suntem într-o zi de şase, într-o lună de şase şi cu o vibraţie a zilei de cinci, aşa că energia iubirii de astăzi vine să ne ajute să ne găsim echilibrul, să aducem echilibrul în tot ceea ce facem noi. Suntem chemaţi să ne valorizăm mai mult, să ne acordăm mai multă iubire şi mai mult respect, să aducem echilibrul între ceea ce ne dăm nouă şi ceea ce dăm celorlalţi.

De fiecare dată când renunţăm la noi nu facem decât să ne afundăm mai mult în confuzie, să ne depărtăm de misiunea noastră, iar dacă am făcut acest lucru până acum, în mod constant, atunci să nu ne mai mirăm că nu ştim cine suntem şi ce vrem să facem cu viaţa noastră. Aşa că Universul vine astăzi şi ne întreabă "... eşti sigur că vrei să mai continui în acest ritm? Şti sigur că vrei să te pui, în continuare pe ultimul loc?" Depinde de fiecare dintre noi ce răspuns dăm în continuare, dar mai ales ce atitudine avem în continuare. 

Să fim atenţi la intuiţie astăzi şi să dăm voie să primim informaţiile pe care Universului ni le trimite. 

De asemenea, să fim atenţi la încăpăţânare, să nu ne "supărăm pe sat" din orice, pentru că acolo unde apare supărarea, de fapt, este ceva ce noi nu vrem să vedem sau să auzim. Totodată, să fim atenţi la manipulare astăzi, pentru că putem fi convinşi cu uşurinţă, iar apoi s-ar putea să ne pară rău că nu am verificat informaţia.

P.S. Dacă ai curajul să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #denoidepinde, #traiestetiviata

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu