miercuri, 22 mai 2019

22.05.2019


Cel mai important mesaj pe care ziua de astăzi ni-l aduce este acela legat de înţelepciune pe care fiecare o avem sau o avem de dobândit, pentru că atunci când am căpătat înţelepciune, de fapt, reuşim să înţelegem Universul şi planurile pe care le are cu noi, ne înţelegem mult mai clar rolul pe care îl avem de manifestat şi de ce ajungem să fim în anumite locuri, la anumite momente.

Nu este uşor să ne dobândim înţelepciunea, dar un prim pas este să ne ascultăm intuiţia şi să dăm voie Universului să-şi pună în aplicare planul pe care îl are cu noi, plan care, fie vorba între noi, tot se va realiza, numai că noi, prin deschiderea pe care o avem, putem merge pe direcţia acestui plan, făcându-ne viaţa mult mai frumoasă. De fapt înţelepciunea înseamnă să mă poziționez cu Sufletul, cu mintea şi cu Sinele meu în acord cu Planul Divin, chiar dacă nu cunosc acest plan, dar pe care îl pot înţelege mult mai uşor dându-mi voie să fac parte din el.

Suntem într-o zi cu provocare pe patru, respectiv mintea neutră, care care vede şi binele şi răul şi care ia o decizi în consecinţă fără să se lase influențată de vreuna dintre cele două părţi, ceea ce înseamnă înţelepciune. Chiar dacă astăzi o avem în poziţia provocării, prin movul de pe centrul mandalei primim provocări care ne testează înţelepciunea şi modul în care înţelegem Planul Divin.

Şi, dacă trecem peste comoditate, lene, amânare, fiecare ce experimentează mai des, ne putem folosi de comunicarea indirectă pentru a vindeca, cu condiţia să ne lăsăm intuiţia liberă şi să nu mai căutăm să ne încadrăm în tiparele mentalului.

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii. 

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata,
#numerologiaKundalini

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu