marți, 15 octombrie 2024

 15.10.2024

Movul de astăzi vine să ne întrebe de acţiune, de mişcare, de concretizare, de materializare şi să ne aducă aminte, în acest mod de planul material de care, adesea, în căutarea noastră de "mântuire", uităm şi luăm totul ca atare, ca şi cum este aici doar de decor, când, de fapt, lecţia este stăpânirea acestui plan şi înţelegerea Legilor sale.

Materia are Legile sale şi, dacă noi nu suntem în armonie cu ea, este clar că nu respectăm acele legi sau nu le-am respectat altă dată, iar acum, de teamă să nu mai greşim, evităm să mai acţionăm în vreun fel, iar acest lucru ne facem să greşim din nou, de data aceasta prin non-acţiune, prin non-implicare. 

Materia, la bază este tot o energie, dar de altă vibraţie, fiind mult mai densă şi, în procesul nostru de evoluţie, avem de învăţat să lucrăm cu ea, să o transformăm, de la moduri brute la moduri subtile.

Şi, tot în interiorul acestui galben regăsim banii, care, inițial au fost reprezentaţi de monede din diferite metale, raritatea acelui metal fiind elementul care determina valoarea, apoi au fost tipăriți pe hârtie, plastic, iar acum ii folosim foarte des in forma electronică, ceea ce înseamnă că ei sunt foarte versatili, iar elementul cel mai important din spatele lor este energia lor, iar movul de astăzi, ne cheamă să medităm cu această energie, mai ales că galbenul va fi prezent puternic şi în mandalele zilelor următoare.

Ce aspecte din noi nu sunt în armonie cu această energie şi o percep ca pe ceva greşit?

De ce ne este teamă să lucrăm cu energia banilor şi ce greşeli am făcut faţă de ea încât acum nu vrem să mai repetăm acele greşeli, alegând în schimb să nu beneficiem de ea, preferând chiar să stăm în situaţii financiare deficitare?

Ce facem dacă lucrul cu energia banilor este parte din ceea ce avem de făcut în această viaţă, tocmai pentru a vindeca această relaţie cu ea, iar noi, prin faptul că refuzăm să lucrăm cu ea şi să beneficiem de abundenţa ei, de fapt, nu ne facem misiunea?

Întrebări grele? Poate, dar de aceea aceste întrebări apar în zilele cu mov, în special, pentru că movul este cel care are abilitatea să "zgârme" în profunzime până când ne face să conştientizăm lucruri, să le înţelegem, să le corectăm pe cele pe care le-am înţeles greşit şi astfel să evoluăm.

Vom lucra cu galbenul în zilele următoare, dar şi cu energia banilor, ceea ce poate aduce conștientizări profunde pentru fiecare dintre noi.

Să fim atenţi la ele şi să le dăm voie să ni se arate, mai pe româneşte, să lăsăm mentalul mai jos şi Ego-ul să-l trimitem la culcare.

Şi, nu uitaţi, de fiecare dată când gândurile negre ne invadează, o sesiune de rostire a frazelor din Ho'oponopono, ne ridica vibraţia întotdeauna. Vă daţi seama cum am fi dacă am face aceste sesiuni cât mai des?

Cine ştie, poate devine un obicei.

SPOR, să avem!

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu