joi, 19 ianuarie 2017

19.01.2017

Astăzi folosim energia iubirii pentru a ne vindeca, dar şi pentru  a-i ajuta pe ceilalţi să se vindece.

Este cea mai puternică energie din Univers şi, mai devreme sau mai târziu toţi ne întoarcem la iubire, chiar dacă în acest  moment avem impresia că putem trăi şi fără. 

Este bine să dăruim iubire şi compasiune celor de lângă noi, iar nouă să ne oferim iertare pentru tot ceea ce credem că am greşit sau nu am făcut la timp. Este momentul să încheiem acum cu toate aceste lucruri pe care ni le reproşăm şi să mergem mai departe, pentru că auto-învinovățirea nu ne ajută cu nimic. Iertarea de sine ne ajută să ne vindecăm şi să ne dă putere pentru ceea ce avem de făcut în continuare pentru propria noastră evoluţie şi a celor de lângă noi.

Vindecarea de astăzi vine în completarea zilei de ieri când, având mai mult timp să ne ocupăm de noi înşine, am reuşit să identificăm mai multe aspecte ale noastre care au nevoie să fie vindecate pentru ca noi să ne simţim întregi şi să ne recuperăm puterea personală.
Este o zi în care avem putere pe cuvânt, mai ales pe cuvântul spus cu iubire, aşa că astăzi ne putem cere iertare cu voce tare, dar putem folosi şi afirmaţi pozitive, care să ne ajute să trecem pe o altă frecvenţă.

Totodată, ne putem ocupa de natură, de susţinut cauze pentru mediul înconjurător.
Am putea să ne ocupăm şi de plante, de îngrijirea lor, chiar să vorbim cu ele.

Este o zi foarte bună pentru exprimat prin artă, în special cea care se întâmplă în mijlocul naturii sau având ca inspirație natura. 

Să nu ne mire dacă astăzi, brusc, ne vine chef de gătit, de experimentat reţete noi, arome noi. Important este să lăsăm creativitatea noastră culinară să se manifeste în voie. Poate este momentul să ne oferim acea prăjitură la care ne tot stă gândul. 🍰 Important este să nu abuzăm cantitativ de mâncare.

În privinţa sportului, ar fi bine să evităm sporturile extreme şi în general orice ar avea un nivel mai ridicat de risc. Ar fi bine să ne ascultăm intuiţia, mai ales dacă ne îndrumă să amânăm pentru altă zi anumite activităţi fizice. O face pentru propria noastră protecţie.

De asemenea, ar fi bine să evităm discuţiile în contradictoriu referitoare la religie.


#mandaledelumina #bucurativadeviata #spargemtiparele #evolutiespirituala #numerologie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu