8.12.2017
Avem în faţă o zi foarte bună pentru noi începuturi, pentru a pune bazele unor noi proiecte.
Pe de o parte avem energia unui nou început, emoţia şi entuziasmul pe care le simţim atunci când începem ceva nou, mai ales că nu ştim prea multe despre noul nostru drum. Pe de altă parte avem teama de necunoscut, teama că nu putem controla lucrurile şi că nu ştim cum va arăta rezultatul final.
De aceea, de multe ori în astfel de zile ni se testează credinţa în planul Divin, chiar dacă nu îl cunoaștem. De obicei îl aflăm doar la final, când punem cap la cap toate informaţiile, şi atunci înţelegem că, de fapt, este unul din multele care putea să fie.
Nu ne ajută cu nimic să ştim lucrurile de la început până la sfârşit pentru că în astfel de situaţii, când demarăm lucruri noi, de fapt, drumul este cel care contează foarte mult, pentru că pe parcursul său apar tot felul de situaţii care se manifestă ca şi oglinzi pentru noi. De aceea, sunt proiecte care nu se finalizează, dar care aduc multe conştientizări şi care ne ajută să ne schimbăm foarte mult. De fapt, ele s-au finalizat, dar nu în forma pe care o aşteptam noi, ci în cea pe care o avea în plan Universul.
Astăzi avem ca test curajul de a demara lucruri noi, chiar dacă nu ştim unde ne va duce acest nou drum. Este nevoie să ne încredem în intuiţie şi să lăsăm lucrurile să se întâmple. Nu înseamnă că stăm degeaba, ci că este nevoie să avem în faţă permanent ghidarea pe care Universul ne-o dă.
Să punem bazele a ceea ce dorim să facem şi să pornim la drum. Cu siguranţă vom avea ceva de învăţat din această experienţă, chiar dacă nu va fi aşa cum credem noi în acest moment.
Să fim atenţi la comoditate şi la obstacolele pe care ni le creează. Am putea chiar demara un nou proiect pentru a trece peste ea şi peste blocajele ei.
Să păstrăm mentalul într-o zonă pozitivă pentru a ne putea sprijini în ceea ce vrem să facem.
Pentru
a înţelege mai bine mandalele, vă invit sâmbătă, 16.12.2017, de la ora
10.00, la un curs on-line de mandale. Mai multe informaţii găsiţi la
adresa: http://mandalesioameni.blogspot.ro/p/blog-page.html
#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #numerologie, #denoidepinde, #traiestetiviata
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu