joi, 7 decembrie 2017

7.12.2017


La prima vedere, această zi este una în care comunicarea este în centrul preocupărilor noastre, în care avem chef de vorbă şi chiar avem cuvintele la noi, cum se zice. 

Ne putem face bine înţeleşi dacă ne folosim de emoţie, de sentimente pentru a transmite informaţia, pentru că astfel o transmitem de la suflet la suflet.

Uitându-ne mai profund pe mandală, vom observa că provocarea noastră stă în nivelul trei de roşu, cel care ne poate ajuta sau coborî astăzi, în funcţie de cum îi dăm voie şi în funcţie de lucrurile pe care le-am învăţat până în prezent. 

Astăzi, putem fi rege sau cerşetor. Totul depinde de modul în care reuşim să ne stăpânim fricile, de cât reuşim să ne creăm limite puternice, de cât de mult putem să ţinem la distanţă tot ceea ce are ca misiune coborârea vibraţiei noastre. Este important să avem grijă de aura noastră, să consumăm fructe de culoare galbenă şi să folosim rugăciunea sau alte tehnici energetice pentru a o consolida şi a putea să-şi îndeplinească rolul de scut pe care îl are pentru noi.

Putem fi rege, pentru că având o aură puternică reuşim să fim protejaţi, reuşim să ne facem misiunea, iar sufletul nostru simte că se poate expanda. Suntem creativi şi optimişti pentru că ştim că lucrurile se întâmplă cu un scop clar şi avem încredere în logica Universului. Atragem energie pozitivă către noi şi depăşim mult mai uşor orice obstacol. De fapt nici nu le mai vedem ca obstacole, ci ca provocări prin care creştem.

Putem fi cerşetori pentru că o aură slabă ne aduce multe temeri, frici şi ne face să stăm blocaţi în ele, nemaiputând vedea dincolo de ele. Ni se pare că lucrurile sunt blocate, că nu ne ies aşa cum am dori, că nu avem sprijin de nicăieri, plus că mentalul poate intra şi el în zona negativă atrăgând şi mai mult vibraţiile joase.

De noi depinde ce alegem să fim astăzi, pentru că la noi este cheia. Cu cât de mult curaj manifestăm astăzi, cu atât mai mult reuşim să ne menţinem sus. 

Nu stăpânim nicio tehnică energetică? Nicio problemă avem rugăciunea la îndemână. Nu ştim rugăciuni? Iar nu este nicio problemă pentru că Universul ne ascultă toate rugăciune noastre, chiar dacă sunt simple. Mai repede ajung cele spuse cu cuvintele noastre pentru că vin din noi, din sufletul nostru.

Pentru a înţelege mai bine mandalele, vă invit sâmbătă, 16.12.2017, de la ora 10.00, la un curs on-line de mandale. Mai multe informaţii găsiţi la adresa: http://mandalesioameni.blogspot.ro/p/blog-page.html

#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #numerologie, #denoidepinde, #traiestetiviata

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu