miercuri, 21 februarie 2018

21.02.2018


Energia vindecătoare de astăzi pătrunde la nivelele noastre subtile şi ne aduce conştientizări şi transformări profunde. Ne ajută să înţelegem rolul pe care îl au diferitele experienţe prin care trecem, ne ajută să vedem latura lor vindecătoare şi cum ne ajută să ne transformăm.

Una din marile noastre problemele de înţelegere relativ la evenimentele din viaţa noastră o constituie înţelegerea rolului lor, fiind înclinaţi să le vedem, pe cel negative, ca pedepse, ghinioane etc. Atunci când ni se întâmplă un astfel de eveniment, 10-20% reprezintă evenimentul în sine, iar restul este reacţia noastră relativ la el.

În momentul în care reuşim să ne detaşăm şi să vedem adevărul, vom înţelege, că fiecare eveniment care ni se întâmplă, chiar şi cele negative la prima vedere, au, în realitate, rolul lor vindecător, inclusiv făcându-ne să ne schimbăm anumite convingeri într-un interval scurt de timp.

Când am înţeles şi integrat aceste lucruri, atunci vom vedea planul Divin din altă perspectivă şi, atunci când va apărea un eveniment similar vom căuta, în primul rând, mesajul ascuns din spatele său, lecţia pe care Universul ne-o transmite.

Astăzi, vindecarea vine la nivelul tiparelor noastre mentale, a lucrurilor şi ideilor pe care le consideram eterne şi de neînlocuit şi de care nu vroiam să ne despărţim. Acum putem vedea inutilitatea lor şi faptul că nu numai că nu ne mai ajută, dar că ne trag şi în jos, ţinându-ne captivi într-un tipar învechit.

De asemenea, vindecarea de astăzi vine să ne ajute să conştientizăm necesitatea stabilirii limitelor în viaţa noastră, vine să ne arate avantajele pe care le avem de pe urma acestei acţiuni, vine să ne ajute să ne stabilim identitatea şi să ne-o menţinem, să facem faţă influenţelor din exterior, fără a ceda în faţa lor, vine să ne înveţe iubirea de Sine.

Galbenul de astăzi ne invită la mişcare şi la concretizat acţiunile, la materializare, la a ieşi din dulcea comoditate şi a demara ceva concret.

Pentru artiști, mandala de astăzi îi ajută să-şi consolideze stilul propriu sau să şi-l asume, fără a mai întreba pe ceilalţi dacă sunt de acord sau nu, îi ajută să aducă vindecare prin operele lor şi să-i ajute şi pe ceilalţi.

Vindecându-ne pe noi astăzi, reuşim să-i vindecăm şi pe ceilalţi.

P.S. Dacă eşti interesat(ă) de interpretarea mandalei tale personale, poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #numerologie, #denoidepinde, #traiestetiviata

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu