joi, 8 februarie 2018

Cum ne ajută mandalele?

Pentru că, în ultima perioadă, am fost întrebat despre mandale şi despre rolul lor concret în viaţa noastră, m-am gândit să fac câteva precizări.

Mandalele prezentate pe această pagină au în vedere, în cea mai mare parte a lor, configuraţia zilei pentru care se fac, arătând principalele puncte forte ale zilei pentru a ştii cum să ne folosim de ele, dar şi provocările pe care ziua respectivă ni le aduce.

Ele ne influenţează diferit pe fiecare în parte, pentru că avem mandale personale diferite, accentuând anumite aspecte. Chiar şi cei care sunt născuţi în aceeaşi zi, aceeaşi lună şi acelaşi an şi care, teoretic, au aceeaşi mandală, în realitate sunt influenţaţi diferit, pentru că fiecare dintre ei alege să lucreze diferit cu elementele din mandala personală.

În privinţa mandalelor personale, atunci când se face interpretarea lor, se face, de fapt, o conectare cu Sinele Superior al persoanei căreia i se interpretează mandala, iar acest Sine Superior transmite, prin intermediul celui care interpretează mandala, informaţii necesare evoluţiei celui care beneficiază de interpretarea mandalei. Cel căruia i se interpretează mandala a mai primit, de-a lungul vieţii, prin intuiţie, astfel de informaţii, însă, de cele mai multe ori le-a ignorat sau nu le-a dat prea mare importanţă.

De aceea, Sinele nostru Superior ne ghidează cu obstinaţie spre anumite persoane, locuri sau situaţii, tocmai pentru că ştie că acolo se găsesc informaţiile de care noi avem nevoie pentru a evolua, pentru a face o schimbare în viaţa noastră. Asta ca să înţelegem de ce suntem împinşi mereu către ceva anume şi de ce acel ceva ne apare foarte des, din surse diferite. Este modul prin care Sinele nostru Superior ne împinge către o persoană care să ne "traducă" mesajul pe care noi refuzăm să îl primim.

Referitor la titlul acestei postări, mandalele ne ajută să descoperim cu ce daruri am venit la naștere şi care, manifestate, ne ajută să ne realizăm misiunea. Totodată, ne ajută să ne descoperim şi "bubele" pe care le avem, punctele noastre slabe, pe care, deşi le-am identificat de multe ori, am ales să le evităm şi să ne facem că nu există, neştiind că, de fapt, ele pot fi transformate în calităţi, odată ce le-am înţeles şi le-am schimbat. Mandala personală este asemănătoare analizei SWOT care se face la orice firmă.

Ceea ce poate mandala personală să facă pentru noi este să ne ghideze cum să ne valorificăm mai bine darurile, să ne ajute să înţelegem obstacolele pe care le avem de trecut şi să ne ofere şi soluţii concrete cu ajutorul cărora să depăşim aceste obstacole.

Ceea ce nu poate face mandala personală este să lucreze în locul nostru. Nu ne poate valorifica darurile dacă noi nu dorim şi, cu siguranţă, nu poate trece peste obstacole în locul nostru, pentru că acolo noi avem o lecţie de învăţat.

Viaţa pe care vrem să o trăim este în faţa noastră şi este formată din toate alegerile pe care le facem în fiecare zi. Cât de mult şi de intens dorim să o trăim depinde numai de noi. De asemenea, cât de mult dorim să ne mişcăm şi să determinăm lucrurile în viaţa noastră, iar depinde de noi. Cât de mult dorim să învăţăm o anumită lecţie şi, din lecţie să o transformăm în calitate, depinde iar numai de noi. Cât de mult suntem dispuşi să ne valorificăm darurile, este iar opţiunea noastră.

O mandală foarte uniformă nu garantează că persoana respectivă va avea şi succes dacă aceasta nu înţelege şi nu doreşte să-şi valorifice aceste calităţi, cum o persoană care are talent înnăscut de a cânta la vioară nu este obligatoriu să ajungă foarte cunoscută dacă nu-şi dezvoltă acel talent, dacă nu construieşte pe baza lui. De asemenea, o persoană care are o mandală foarte dezordonată nu înseamnă neapărat că va fi un ratat, dacă înţelege că are de lucrat la propria sa evoluţie.

Nu plecăm cu nimic material din această lume, dar vom pleca cu toate schimbările pe care le-am făcut la nivel de Sine, fie bune, fie rele. Dacă vor fi bune, ne vor ajuta în vieţile viitoare. Dacă vor fi rele, în vieţile viitoare vom avea de lucrat la schimbarea lor, iar acest lucru se va întâmpla indiferent dacă credem sau nu în vieţile trecute şi viitoare, pentru că reîncarnarea există.

Aşadar, ceea ce putem să facem pentru noi, în viaţa aceasta, este să ne străduim să ne cunoaştem cât mai bine, să vedem ce putem schimba şi cum ne putem face un upgrade, cum putem deveni mai buni, mai înţelepţi, cum putem dobândi mai multă cunoaştere, cum ne putem elibera de karmă etc. Este o perioadă în care cunoştinţele ne sunt mult mai accesibile, dar şi tentaţiile de a nu ne îndrepta către ele sunt mult mai mari.

Alegerea a ceea ce dorim să facem este însă la noi. Alegem să acceptăm informaţia şi să o lăsăm să ne transforme sau alegem să ne îndepărtăm de ea şi să rămânem ignoranţi? Răspunsul este la fiecare dintre noi şi de noi depinde dacă ni-l asumăm sau nu. 

Pentru cei care doriţi să vă schimbaţi şi care doriţi să vă cunoaşteţi mai bine, suntem aici şi vă putem ajuta cu interpretarea mandalei personale. O interpretare completă durează aproximativ o oră şi se face sub forma unei discuții telefonice, pe Skype sau Whattsapp (voce). 

Pe lângă elementele din mandală, vom analiza, totodată, și corpurile energetice la care aveți provocări și vom da şi soluţiile concrete cu ajutorul cărora puteți trece peste ele.

În plus, vom face şi interpretarea mandalei anului personal, pentru a identifica ce elemente caracterizează mai mult anul personal în care vă aflaţi.

Discuția se poate înregistra, dacă doriți, și poate fi trimisă pe e-mail pentru a fi reascultată oricând se doreşte.


Pentru detalii referitoare la preţ şi pentru stabilirea unei programări, ne puteţi trimite un mesaj pe pagina de Facebook - https://www.facebook.com/MandalacaleacatreSine/ (în dreapta-sus aveţi butonul "Trimite mesaj") sau ne puteţi suna la 0752.11.67.68.

Succes în trăirea vieţii pe care o doriţi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu