22.08.2018
Cea mai mare greșeală pe care o putem face este să ne pierdem speranța. De multe ori ne lăsăm copleșiți de problemele interioare și exterioare și ni se pare că ne-am blocat undeva, că nu mai avem ieșire și începem să ne panicăm, când tot ceea ce avem de făcut nu este decât să respirăm adânc, să ne detașăm, să ieșim puțin în afara lucrurilor și, automat, va apărea și răspunsul.
Trăim în legea liberului arbitru, iar acest lucru înseamnă că nici măcar binele nu ni se face dacă noi nu îl acceptăm. Așa că cea mai bună metodă pentru a putea obține ajutor din partea Universului este să cerem acest ajutor, pentru că altfel chiar dacă Universul poate și știe cum să ne ajute, nu o poate face deoarece și-ar încălca astfel propriile legi pe care le-a dat.
Este o zi cu iubire, dar și o zi în care să învățăm să ne deschidem față de iubire, să îi dăm voie să intre în viața noastră, să ne guverneze viața și astfel să ne ajute să urcăm vibrațional pe noi paliere de rezonanțe, altele mult mai plăcute decât cele cu care ne-am învățat.
Avem provocarea să trecem peste toate elementele care ne stresează și care aduc dizarmonie în viața noastră. De fapt, ceea ce avem de făcut, în final, este să alegem. Să alegem unde vrem să fim, în legea iubirii sau în afara ei, pentru că clar nu putem fi în ambele în același timp. De aceea spunem de liber arbitru, pentru că Universul, în înțelepciunea Sa, ne respectă voința.
Când cerem ajutor Universului, de fapt, ne reîntoarcem în legea iubirii și pe frecvența Universului fiind, din nou, în armonie cu tot ceea ce Universul reprezintă.
Să ne dăm voie să comunicăm astăzi, să dăm la o parte blocajele pe care ni le-am pus singuri în calea comunicării și să ne facem misiunea în ceea ce privește informația pe care o avem de dat mai departe și care poate ajuta pe ceilalți să evolueze.
Să rămânem echilibrați în tot ceea ce întreprindem și să căutăm să facem puțină mișcare fizică astăzi, mai ales prin pădure, pentru că ne stimulează să respirăm mai mult, iar respirația înseamnă viață. De asemenea, practicarea unor exerciții de respirație ne-ar ajuta să eliminăm din tensiunile interioare.
P.S.
Dacă ai curajul să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face
cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi
obţine aici mai multe informaţii.
#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #denoidepinde, #traiestetiviata
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu