miercuri, 8 august 2018

8.08.2018


Ziua de astăzi este dedicată comunicării în principal şi a celei indirecte în special. 

Comunicarea indirectă, mai ales, are un mod al său special de a fi, pentru că nu toţi suntem foarte buni la a vorbi sau nu considerăm comunicarea verbală ca ceva important pentru noi. De aceea, în înţelepciunea Sa, Universul a permis şi încurajat comunicarea indirectă, a permis să se dezvolte atât de multe forme de manifestare, tocmai pentru că o consideră o formă de creaţie importantă, mai ales că prin ea exprimăm trăiri, sentimente, emoţii, pe care, în mod normal nu le putem exprima prin cuvinte.

De aceea, nerealizarea ei se manifestă şi prin dereglarea unei dintre cele mai importante glande din organismul nostru, anume glanda tiroidă, arătând astfel cât de importantă este ea pentru Univers. Nu este o pedeapsă pe care ne-o dă Universul, ci una pe care ne-o dăm noi, pentru că refuzăm să fim creatori, refuzăm să ne exprimăm, în lume, darurile cu care am fost înzestraţi.

Astăzi, dacă ne uităm pe mandală, avem provocare pe amânare, pe comoditate, aşa că ar fi înţelept să trecem peste ea şi să căutăm să ne exprimăm, să dăm mai departe ceea ce avem de dat, unii idei, alţii sentimente etc., în concluzie să fim creatori. Nu este nevoie să facem totul dintr-o singură dată, ci doar să începem şi să ne ţinem de treabă, pentru motive să nu facem putem găsi cu sutele, dar trecerea peste ele ne întăreşte şi mai mult şi ne dă mai mult avânt. 

Numerologic suntem sub vibraţia lui nouă, care ne permite să ne exprimăm mult mai bine măiestria pe care am obţinut-o, ideile şi concluziile la care am ajuns, mai ales dacă ne lăsăm intuiţia liberă. De aceea, comunicarea indirectă vine să ne ajute să ne exprimăm aceste idei şi să le dăm mai departe, realizându-ne rolul de Creator, pentru că aceste idei, ajungând la ceilalţi, determină schimbări care îi pot ajuta să evolueze.

Aşa că, în loc să ne uităm pe tavan sau nu ştiu câte ore pe Facebook, mai bine scriem ceva, desenăm ceva, pictăm, croşetăm, facem grafică computerizată etc.

În special pentru cei care se exprimă foarte bine în scris, dar care sunt comozi, un citat care mi-a plăcut foarte mult: "Cărțile ajută introvertiții să evite conversația încă din 1454."

Rugăciunea ne ajută astăzi să ne găsim liniştea interioară, să ne curăţăm Sufletul, mai ales dacă, atunci când ne rugăm, reuşim să coborâm în inimă. Să o folosim, pentru că un Suflet curat înseamnă mai multă creativitate şi astfel ne putem exprima mult mai uşor. 

P.S. Dacă ai curajul să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #denoidepinde, #traiestetiviata

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu