luni, 8 octombrie 2018

8.10.2018


Munca este cea care domină energetic ziua de astăzi, aducându-ne tot felul de provocări legate de modul în care ne gestionăm relația cu timpul, legate de modul în care ne organizăm activitatea pentru a putea fi eficienți.

Putem începe să lucrăm pentru proiectele noastre, pentru ideile pe care le-am primit ieri și care, oricât de frumoase ar fi, atâta timp cât rămân în stadiul de potențial nu vor produce niciodată rezultate.

Să ne lăsăm ghidați de intuiție și să căutăm, mai ales, să privim lucrurile în ansamblu, să vedem ”the big picture” cum spun americanii, pentru că, în acel moment, ne vom raporta altcumva la tot ceea ce facem, vom înțelege mai bine atât partea fizică, cât și pe cea energetică a proiectului nostru.

Vibrația zilei are valoare duală astăzi și de noi depinde dacă vrem să fim în unsprezece și să vedem lucrurile de sus sau să fim în doi și să le vedem de jos. 

De asemenea, astăzi suntem provocați să trecem peste fricile care ne pot seca de energie și ne pot bloca să evoluăm, să ne manifestăm potențialul nostru creator. Așa că, înainte de a începe să lucrăm la ceva, să ne relaxăm zece minute și să ne vizualizăm aura noastră cât mai întreagă și Sufletul nostru cât mai curat. Astfel, putem trece peste rezonanțele cu potențialele frici de astăzi și ne putem realiza activitatea mult mai bine.

Să fim atenți la modul cum ne raportăm la bani, dacă o facem cu bucurie că vin, chiar dacă încă nu îi avem sau cu teamă că nu-i avem și nu știm ce să mai facem pentru a-i câștiga. Așa cum Universul premiază oamenii curajoși, tot la fel și energia banilor va sta acolo unde este onorată și respectată, pentru că ea nu are nevoie ca cineva să se teamă de ea și are nevoie de oameni care să o iubească și să o pună în slujba evoluției lor.

Roșul din mandală este focul care astăzi vine să ne împingă de la spate, care nu ne dă voie să lenevim, iar dacă chiar o facem, s-ar putea să ne dea stări de agitație și nervozitate car, culmea, numai prin mișcare se pot rezolva cel mai ușor. 😀

Ceea ce avem noi de făcut este să luăm acest foc și să-l transformăm în imboldul de care avem nevoie pentru a pune galbenul la treabă, pentru a trece peste comoditate, pentru a materializa.

Și, pentru a mai câștiga încă un aliat, să folosim afirmații pozitive pentru a ne folosi și de puterea cuvintelor în ceea ce vrem să facem astăzi. 

Să nu uităm că numai de noi depinde cum folosim ceea ce avem astăzi!

P.S. Dacă ai curajul să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #denoidepinde, #traiestetiviata

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu