miercuri, 31 octombrie 2018

31.10.2018

Încheiem și luna octombrie, dar nu oricum, ci pe picior mare, cu introspecție și meditație.

Bineînțeles, ca să ne confirme mesajul de acum câtva zile, provocarea de astăzi este iar iubirea de Sine, mai ales că ea vine într-o zi în care vibrația zilei, de șapte, ne cheamă să învățăm să ne punem limite, dar unele constructive, în interiorul cărora să putem crește, să ne putem dezvolta.

Așa cum tortul are nevoie de o formă rotundă care să-i țină, la un loc, crema, până când se întărește, așa și noi avem voie de limite puternice, de o aură întreagă care să ne ferească de ceea ce vine din exterior, tocmai pentru a ne proteja Sufletul, dar și trupul nostru, iar primul organ afectat este tocmai pielea noastră și, în funcție de sensibilitatea fiecăruia, ea somatizează diferite afecțiuni.

Este nevoie, uneori, să vină o astfel de zi, cu o astfel de încărcătură energetică și care să ne tragă de mânecă, să ne reamintească să avem grijă de aura noastră, pentru că așa cum dimineața când plecăm de acasă avem grijă să ne îmbrăcăm pentru a nu ne fi frig, to la fel avem nevoie să ne consolidăm, în fiecare zi chiar, aura noastră, iar acest lucru nu ne cere decât zece minute din timpul nostru.

Întrebarea este, avem suficientă iubire de Sine pentru a face acest lucru? Pentru că dacă ajungem să facem acest lucru cât mai des atunci, în câteva săptămâni, vom vedea schimbări mari la noi, pornind de la diminuarea până la dispariția problemelor de piele, dispariția stărilor de anxietate și teamă, inclusiv teama de a ne trăi viața, creșterea nivelului de curaj în toate aspectele vieții noastre, creșterea nivelului de creativitate pe care o manifestăm, ceea ce schimbă total modul în care realizăm lucrurile., per ansamblu o îmbunătățire totală a vieții noastre.

Dar, cum spuneam, este nevoie de iubire de Sine pentru a face aceste lucruri, pentru a ne respecta pe noi înșine. 

Să fim atenți la ceea ce vrem să comunicăm, mai ales în modul indirect, iar dacă ne presează ceva anume și care dorește să iasă în exterior, cu un pix și o hârtie îi putem da viață, atâta timp cât lăsăm intuiția liberă și nu o încorsetăm în barierele mentalului.

De asemenea, dacă mintea țopăie continuu de la o idee la alta și ne dă probleme de concentrare, o pauză de meditație de 15-20 minute ar fi binevenită pentru a o calma și o concentra pe ceea ce vrem să facem.

P.S. Dacă ai curajul să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #denoidepinde, #traiestetiviata

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu