sâmbătă, 19 ianuarie 2019

19.01.2019


A crede sau a nu crede? Aceasta-i întrebarea. 

De-a lungul vieților trecute ne-am creat un sistem de credințe, în funcție de viața pe care am trăit-o și religia în care ne-am născut. A fost nevoie să trecem prin toate și să învățăm de la fiecare câte ceva, însă este foarte important să vedem cu ce am rămas din toate aceste experiențe și cum ne influențează ele, în prezent, relația cu religia în care ne-am născut, dar mai ales relația cu Dumnezeu.

Dacă mai punem la socoteală și viețile în care am fost atei sau ne-am dedicat științei excluzând existența lui Dumnezeu, la care mai adăugăm și supărarea pe care o avem pe El pentru că suntem acum, aici, în această viață, atunci peisajul credinței noastre este unul cât se poate de complet, iar dacă vrem să facem lumină aici, este nevoie să începem să lucrăm cu noi înșine pentru că lucrurile nu se vor rezolva de la Sine.

Să nu ajungem în situația lui Dr. Strange în care să considerăm că totul este numai materie și nimic altceva, pentru ca în următoarele cinci minute să i se dea peste cap tot sistemul de valori. 

De ce oare, numai atunci când problema este foarte gravă sau nu putem vedea nicio soluție începem să ne rugăm și începem să apelăm la ajutorul Divin? De ce în acele momente ne reamintim, brusc, că ar putea exista un Dumnezeu căruia să îi cerem ajutorul, iar până atunci am ignorat acest aspect cu desăvârșire? Nu fac apologia niciunei religii, ci pur și simplu a relației personale cu Dumnezeu, așa cum îl percepe fiecare - cu barbă sau fără barbă, bătrân sau mai puțin bătrân, cu figură umană sau ca un nor etc.

Nu avem nimic de pierdut crezând în Divinitate, ci dimpotrivă, ne dăm astfel voie să  comunicăm cu Universul și să avem acces la infinitatea Sa, ceea ce ne poate ajuta mai mult în crearea acelei vieți pe care o vrem, în realizarea misiunii noastre. 

Astăzi, avem provocarea lui zece, ceea ce înseamnă provocare pe curaj, așa că să avem curajul să vorbim cu Dumnezeu, să-i spunem toate lucrurile pe care am vrut să i le spunem, pentru că oricum le știe, dar este mai bine să le recunoaștem și noi, iar apoi să începem să avem o relație de prietenie, chiar dacă este cu cineva pe care nu-L vedem cu ochii fizici, dar pe care îl putem întâlnim cu ușurință în Sufletul nostru.

Vibrația zilei este cinci, care ne aduce echilibru, pentru că asta avem de făcut astăzi, respectiv să păstrăm echilibrul între nivelele unu și doi de pe mandală, să le facem să lucreze armonios împreună, să fie complementare. 

Avem mult roșu în mandala de astăzi și este bine să-l folosim pentru ceea ce dorim să creăm, să punem bazele unor noi activități și proiecte, să învățăm că lucrăm cu energia sexuală, mai concret să ne manifestăm rolul de Creator. Universul ne susține în acest demers al nostru de a lucra cu energia creației, de a o înțelege, de a ne armoniza cu ea, de a o modela.

Să dăm startul la ceea ce vrem să facem și să mulțumim Universului pentru tot sprijinul pe care ni-l dă pe parcursul acestor noi proiecte.

S-ar putea să ne trezim că astăzi vrem să fim altcineva sau să fim diferiți față de alte zile, iar acest lucru ar fi bine să-l lăsăm să se întâmple, dar să și vedem ce mesaje primim de aici, pentru că este posibil că anumite subpersonalități ale noastre să-și dorească să se facă cunoscute.

Să evităm minciuna astăzi, pentru că ceea ce mințim astăzi, prin prisma unei puteri ridicate pe cuvânt, poate avea consecințe mari. Mai bine să alegem să ne abținem. 

P.S. Dacă ai curajul să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.


#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #denoidepinde, #traiestetiviata, #numerologiaKundalini

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu