sâmbătă, 26 ianuarie 2019

26.01.2019


Universul ne deschide, în fața noastră, o zi de creație, de modelare a energiei creatoare în noi idei, proiecte, activități. Condiția de bază pentru a putea accesa toată această energie este să trecem peste blocajele date de neiubirea de Sine și să ne dăm voie să inițiem aceste activități.

De fapt, una din fricile peste care avem de trecut astăzi, pentru că avem provocarea lui opt, care ne scoate în față fricile noastre, este tocmai frica de succes, pentru că în acel moment ne atingem obiectivul și nu mai avem după ce alerga, nu mai avem pentru ce ne agita. 

Acceptând succesul ca parte a vieții noastre, de fapt, noi trecem peste programele de autosabotare de la nivel de Sine și începem să ne bucurăm de rezultatele pe care le obținem, iar dacă reușim să creăm un tipar nou de succes, atunci tot ceea ce facem va fi încununat de succes, atâta timp cât respectăm principiile Universului, bineînțeles.

Culoarea bleu de pe nivelul doi, pe lângă faptul că sprijină energia creatoare de pe centru, ne dă un imbold mult mai puternic în privința comunicării indirecte, impulsionându-ne să ne exprimăm ideile, iar astăzi ne ajută să ne exprimăm trăirile în privința modului în care percepem succesul. Așa că să ne luăm pixul și hârtia și să scriem tot ceea ce simțim noi în privința succesului, chiar dacă nu este pe placul nostru. Important este să fim cinstiți cu noi înșine și astfel să ne identificăm tiparele pe care le avem la nivel de Sine.

Să trecem peste blocajele mentale pe care le avem și să ne concentrăm pe parte optimistă din noi, să ne bucurăm de ceea ce inițiem, astfel încât să dăm o energie pozitivă proiectelor pe care le inițiem.

Să ne fie de folos!

P.S. Dacă ai curajul să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.


#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #denoidepinde, #traiestetiviata, #numerologiaKundalini

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu