28.03.2019
Iubirea ne ajută astăzi să înțelegem de ce este bine să punem limite şi cum ne pot ajuta aceste limite în dezvoltarea noastră.
Suntem într-o zi a cărei vibrație este şapte, ceea ce ne permite să ne creăm, cu uşurinţă, limitele de care avem nevoie pentru a putea evolua, dar şi o zi a cărei provocare este zece, ceea ce ne aduce provocări în ceea ce priveşte curajul nostru.
Avem, aşadar, în prim-plan, cele două niveluri ale aurei noastre, respectiv, primul nivel, reprezentat de şapte şi ultimul nivel, reprezentat de zece, iar această configuraţie ne cheamă să ne ocupăm mai mult astăzi de aura noastră, să o curăţăm, să o refacem, tocmai pentru a ne putea manifesta pe noi înşine, pentru a ieşi din proiecţiile celorlalţi, pentru a ne aduce înapoi puterea personală.
Fiecare persoană care caută să afle câte ceva despre sine, care caută să evolueze, să se schimbe, dar şi cei care au avansat mai mult pe acest drum, este nevoie să se raporteze, în primul rând la aura sa, pentru că de aici, din aceste limite pe care le creează, se poate dezvolta mai mult. Aşa cum punem garduri la grădina de legume ca să nu intre păsările din curte sau alte animale şi să ne strice cultura, tot la fel ne punem limite pentru a împiedica intrarea din exterior a energiilor altor persoane, energii care ne-ar bulversa şi ne-ar devia de la traseul nostru.
Venim din alte vieţi cu jurăminte sau tipare de obedienţă, iar aceste tipare se manifestă şi în viaţa aceasta, căutând, fără să realizăm, să rămânem în ele, chiar dacă nu ne place, dar o percep cumva ca pe ceva de care nu putem scăpa. Astfel de persoane, pentru că renunţă la ele însele, au, de obicei, cele mai slabe aure, dând voie celorlalţi să facă ce doresc cu ele. Pe măsură ce avansează în vârstă, încet, încet, încep să se schimbe şi să-şi dorească mai mult, însă vechile tipare sunt tot acolo şi le dau bătăi de cap şi se simt prinse ca roţile maşinii în nămol, avansând puţin, dar revenind la aceeași situaţie, ceea ce creează şi mai multă frustrare.
Refacerea aurei le poate ajuta foarte mult, deoarece, în primul rând, nu mai dau voie energiilor celorlalţi să vină peste ele şi încep să se manifeste pe sine însuşi. Următorul pas firesc ar fi ca, la adăpostul acestei aure întărite, să-şi distrugă vechile tipare şi astfel să iasă de acolo, din acel "nămol".
Toate aceste lucruri nu ar fi posibile fără motorul din centrul mandalei de astăzi, fără iubirea de Sine care să ne dea mai mult curaj, mai multă putere, care să ne dea o speranţă de mai bine. Iar dacă vrem să cultivăm această iubire de Sine, să căutăm să facem, în fiecare zi, câte ceva pentru noi înșine, pentru că şi iubirea de Sine se învaţă.
Avem, în mandala de astăzi, rugăciunea pe nivelul trei, iar folosirea ei ne poate ajuta să ne refacem aura, ne poate ajuta să ne curăţăm intenţiile şi Sufletul. De asemenea, cuvintele pe care le rostim astăzi au mare putere, aşa că folosim această putere şi să ne înconjurăm cu cuvinte puternice, motivatoare, care să ne ajute să ne ridicăm şi care să ne dea energie. SĂ le rostim cu voce tare şi să ne bucurăm de imboldul pe care ni-l aduc.
Şi, pentru că avem provocarea lui zece, ca să lucrăm din exterior asupra acestei provocări, să purtăm haine albe astăzi, ceea ce ne poate ajuta să trecem peste temerile interioare şi ne poate da mai mult curaj.
Să fim noi înşine!
P.S.
Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în
aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine
şi despre ceea ce poţi face
cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi
obţine aici mai multe informaţii.
#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #denoidepinde, #traiestetiviata,
#numerologiaKundalini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu