marți, 5 martie 2019

5.03.2019

Chiar dacă mâine este o zi specială, respectiv prima din cele patru de anul acesta, totuşi, cea de astăzi este şi ea specială, deoarece în funcţie de ceea ce facem astăzi putem avea şi mai mult succes cu energia zilei de mâine, pentru că astăzi, cumva, este o zi de primenire, de curăţenie, de bilanţ, de încheiat capitole şi de lăsat lucruri în urmă, iar când mă refer la acest lucru mă refer la a renunţa să mai tragem după noi (asemenea unor cutii de aluminiu legate de maşină şi care fac multă gălăgie) toate acele lucruri neplăcute din viaţa noastră.

Spuneam, pe 26 octombrie 2018, când a fost ultima zi specială a anului trecut, că vom experiment o perioadă a cărei provocare principală este iubirea de Sine. Iată-ne, aşadar, ajunşi astăzi, după patru luni şi ceva la finalul acestei perioade şi, pentru a putea să punem intrăm mai uşori în noua perioadă, care începe mâine, este nevoie să facem un bilanţ al perioadei care tocmai se încheie, numai că acest bilanţ îl facem pentru noi, pentru a vedea cum stăm şi ceea ce am învăţat în tot acest timp.

De aceea, Universul ne-a pus la dispoziție, astăzi, această energie a comunicării indirecte, tocmai pentru a ne ajuta să ne punem pe hârtie impresiile şi, cuprinşi de magia scrisului, să lăsăm să iasă la suprafaţă, din interiorul nostru, toate acele informaţii pe care nu le conştientizam, dar care se găseau acolo. Numai aşa putem descoperi lucrurile din interior care ne blocau şi care acum este nevoie să fi conştientizate pentru a putea lucra la ele.

Astrologii vorbesc, zilele acestea, despre luna nouă care începe de mâine şi despre faptul că energia este acum în descreştere, deci toate tiparele noastre pe care le descoperim astăzi au o putere mai mică de manifestare şi putem lucra mai uşor la distrugerea lor, pentru ca, de mâine, să creăm noile tipare care să ne ajute să evoluăm.

Două elemente sunt definitorii astăzi pentru a putea folosi la maxim energia vindecătoare de pe mandală. Primul este scrisul şi am vorbit mai su despre el şi despre cum ne poate ajuta astăzi, iar celălalt este credinţa că putem, scăpa de aceste tipare şi că putem crea altele noi care să ne ajute, credinţa că viaţa noastră se poate schimba în bine. Aceste două elemente sunt de bază pentru a putea accesa, la capacitate maximă, potenţialul vindecător la zilei.

De asemenea, să fim atenţi la intuiţie şi la mesajele pe care Universul ni le trimite astăzi, pentru că pot fi de o importanţă foarte mare.

Avem provocarea lui cinci astăzi, a echilibrului, iar acest lucru ne cheamă la a ne găsi timp pentru a face ceea ce am spus mai sus, pentru că, de la sine, lucrurile nu se schimbă singure în viaţa noastră. Numai ieşind din tipare, chiar şi pentru o zi, le putem distruge, pentru că altfel suntem mereu prinşi în interiorul lor şi jucăm după regulile lor. 

Să nu uităm că toate aceste lucruri se întâmplă într-o zi de vibraţie dublă, respectiv unsprezece sau doi, iar acest lucru spune totul despre ceea ce alegem să facem. Avem şansa desprinderii de trecut, de a lăsa în urmă tot ceea ce nu ne mai este de folos. Ce alegem să facem?

P.S. Dacă ai curajul să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii. 


#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata,
#numerologiaKundalini

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu