25.06.2021
Chiar dacă, de multe ori, am vorbit despre tiparul de pustnic şi despre modul în care el ne influențează, venind cu provocările sale, nu înseamnă că acest tipar este unul rău, ci doar că el vine să ne arate ceva, ceva ce noi poate nu conştientizăm, mai ales dacă facem aceleaşi lucruri pe care le-am tot făcut vieţi la rândul, pentru că, nu-i aşa, atunci când ajungem experţi în ceva, chiar dacă acel ceva nu este prea bun, atunci când cineva vine să ne arate contrariul, primul lucru pe care îl facem este să ne opunem total, căutând să-i demontăm orice argument.
Celor trei mari provocări pe care ni le aduce tiparul de pustnic, respectiv iubirea şi stima de Sine, relaţia cu banii şi succesul şi relaţia cu partenerul de sex opus, incluzând aici şi relaţia sexuală, li se mai adaugă o a patra provocare, cea legată de spiritualitate şi de modul în care ea este percepută, de modul în care sunt percepute diferitele tehnici energetice, tehnici de meditaţie, pe care, cel ce are tiparul de pustnic nu le le-a practicat sau le-a practicat în altă formă, iar acum, pentru că nu îi sunt familiare, le respinge, cu toate că provocarea cu care a avenit este tocmai să lucreze cu ele şi să se dezvolte şi în alte direcţii decât ceea ce ştia până acum.
Tocmai din aceste cauze, atunci când noi nu conştientizăm aceste tipar de pustnic pe care îl avem, cu provocările sale, tindem să rămânem blocaţi în ceea ce ştim, sau credem că ştim, dezvoltând foarte uşor Ego-ul pe care îl punem de pază ca nu cumva ceva nou să vină şi să ne dea peste cap "stabilitatea" noastră.
Ceea ce nu înţelegem, de fapt, este că această aşa-zisă stabilitate, în condiţiile în care Universul este foarte dinamic, nu este altceva decât o luptă a noastră pentru a bloca tot ceea ce ne este trimis să ne ajute să ne transformăm, iar cel mai uşor mod este să o facem prin prisma Ego-ului pe care îl ajutăm să crească şi pe care îl transformăm cumva în sfetnicul nostru de nădejde, având încredere totală în judecata sa, chiar dacă această judecată nu este în acord cu Universul, numai că noi nu vrem să ştim acest lucru.
Suntem într-o perioadă în care Universul transmite către noi valuri de iubire, cu o intensitate mai mare decât în alte perioade, ca răspuns la toată lipsa noastră de iubire, atât de Sine cât şi cea pe care o dăm către ceilalţi şi, dacă acum ni se pare că această energie este una puternică şi ne este greu să-i facem faţă este, din cauză că, în continuare noi ne opunem ei, în loc să o acceptăm aşa cum este, în loc să o lăsăm să ne vindece, iar toată această opoziţie pe care o facem nu face altceva decât să ne consume energetic, să ne dea stări de anxietate, să ne coboare vibraţia energetică şi să dea şi mai multă putere mentalului nostru şi automat Ego-ului care îşi ia rolul de salvator, dar nu înţelege de ce anume vrea să ne salveze.
Şi, pentru că Universul ne iubește foarte mult, pentru că nu ai cum să nu-ţi iubeşti propria creaţie, ne dă astfel de zile, în care energia de pe centrul mandalei este mult mai puternică şi ne ajută să avem conştientizări puternice, conştientizări pe care ar fi bine să ni le notăm sau să le înregistrăm audio, pentru că Ego-ul nostru, căruia noi i-am dat putere şi de a cărui evoluţie suntem direct răspunzători, spunem deci că Ego-ul nostru va căuta să ne facă să uităm acele conştientizări şi să revenim la tiparele în care el ne ţine.
Nu întâmplător, movul de pe centrul mandalei de astăzi se manifestă, printre altele şi prin practica meditativă pe care o facem sau, dacă nu o facem, ar fi bine să o facem, pentru că meditaţia este acea stare care ne permite să fim noi înşine, cei originali, dând la o parte toate celelalte elemente care sunt "agăţate" de noi: Ego, sub-personalitățile maternă, paternă şi ale strămoşilor, diferite comportamente pe care le-am copiat şi care, prin practică au devenit noi tipare etc. Prin meditaţie ajungem la cine suntem noi cu adevărat, iar atunci ştim clar ce avem de făcut şi de ce am venit aici, cu condiţia să ne şi dăm voie să descoperim aceste lucru, să ne şi dăm voie să renunţăm la toate elementele descrise mai sus şi pe care le considerăm parte integrantă din noi, având o mare dilemă legată de modul în care reuşim să trăim fără ele.
Interesant este că toate aceste elemente vin într-o zi în care provocarea noastră este legată de modul în care ne definim limitele, limite care ne ajută să ştim cine suntem cu adevărat şi ce avem de făcut, limite care ne dau mult curaj şi determinare, care ne împing să ne realizăm misiunea, chiar dacă nu o avem clar în mintea noastră, dar pe care o simţim puternic la nivelul Sufletului nostru.
Sprijiniţi şi de pe vibraţia nouă a zilei, poate este un bun moment să începem să dorim să aflăm cine suntem noi cu adevărat, dincolo de toate elementele pe care le-am detaliat mai sus, dincolo de toate conveniențele sociale şi de aşteptările celorlalţi referitoare la noi.
Poate este timpul să fim noi înşine, acea versiune originală a noastră, unica de fapt.
Să ne fie de ajutor în evoluția noastră spirituală!
P.S.
Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în
aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine
şi despre ceea ce poţi face
cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi
obţine aici mai multe informaţii.