10.06.2021
Frumuseţea construirii mandalelor este că ele au un ciclu complet, un ciclu care se închide, asemenea unui cerc, în care curgerea este continuă.De aceea, în fiecare lună, ce începe pe data de 10 se încheie, pe data de 19, în aceeaşi notă. La fel este şi cu datele de 20 şi 29, arătând astfel ciclurile de câte zece zile pe care le avem de parcurs fiind dominaţi de o anumită energie faţă de care care avem de învăţat anumite lecţii, numai că, de multe ori, noi percepem lecţiile prin prisma a ceva greu, rău sau negativ, fără a înţelege că însăşi manifestarea acelei culori la maximum pe care noi îl putem duce, este o lecție pe care o avem de învăţat.
De exemplu, în această perioadă, între 10 şi 19 iunie, avem de învăţat lecţia comunicării indirecte, a comunicării prin creaţie, prin manifestare, prin transformare, pentru că luăm anumite elemente şi le modelăm în diferite forme materiale sau simbolice, le impregnăm cu energia noastră, iar apoi le arătăm celorlalţi care vor beneficia de pe urma muncii noastre.
Numai că, această formă de comunicare vine la pachet cu un prag peste care avem de trecut, respectiv acela de a depăşi tiparele interne de izolare, de evitare a comunicării, de a fugi de oameni, tipare care ne limitează interacţiunea cu ceilalţi şi care ne împiedică astfel să ne manifestăm întregul nostru potenţial.
Este nevoie să înţelegem o dată pentru totdeauna că am venit aici să manifestăm ceva, iar acel ceva, în cele mai multe cazuri este reprezentat chiar de lucrurile de care noi fugim, chiar de fricile pe care le avem, iar odată acceptată această situaţie, odată înţelese aceste lucruri, odată ce începem să lucrăm la şi cu lucrurile de care fugim, atunci vom începe să fim noi înșine şi să devenim cei care dorim să devenim.
Lumea aceasta are nevoie de poveştile pe care spunem, aşa că ar fi bine să începem o dată să le scriem, are nevoie de imaginile pe care noi le creăm prin artă, prin fotografie, are nevoie de sunetele pe care le creăm prin muzică, prin stările pe care le producem prin dans etc., dar mai presus de toate aceste lucruri, înainte ca lumea să aibă nevoie de ele, de fapt, noi suntem primii care avem nevoie de ele, pentru că noi avem nevoie de acea vindecare, în primul rând, aşa că, dacă acum nu putem vedea modul în care noi putem ajuta lumea cu provocarea pe care noi o avem, atunci să ne întrebăm cum ne putem ajuta pe noi înşine? Odată ce am aflat acest lucru, cu siguranţă vom dori să arătăm şi celorlalţi.
Aşa că vin cu o întrebare: cât de mult dorim să trecem peste provocarea pe care o avem? Cât de mult ne-am săturat să stăm în această letargie a lui "nu ştiu ce am de făcut în viaţa aceasta"? În condiţiile în care provocările sunt sub nasul nostru, aceste provocări, prin acțiunile lor, care la prima vedere nu ne sunt pe plac, caută, de fapt, să ne facă să ne mişcăm către rezolvarea lor şi, automat, către schimbarea noastră.
Iar tocmai existenţa acestor provocări este cea care ne indică, de fapt, că noi avem un sens în viaţă, că ni se arată ceea ce avem de făcut, numai că noi nu înțelegem modul prin care ni se arată, nu reuşim să traducem aceste semnale pe care le primim şi, de aici, întreaga confuzie de care dăm dovadă.
În concluzie, dacă vrem să ne aflăm misiunea, să începem să punem pe hârtie provocările pe care le avem, cât de des s-au repetat ele şi modul în care le-am rezolvat şi vom avea o imagine clară a ceea ce avem de făcut.
În privinţa comunicării indirecte, Universul ne mai dă încă zece zile prin care noi să ne decidem cum ne manifestăm această formă de comunicare, sprijinindu-ne prin această energie pe care ne-o trimite, chiar dacă, de multe ori, o face sub formă de provocări, pentru că ştie că altfel nu ne-am urni din loc.
Zece zile în care să începem să lucrăm şi să ne definim o direcţie, să luăm decizii şi să ieşim din această stare de lâncezeală. Zece zile ...
Să nu uităm că lumea are nevoie de energie noastră, pentru că am fost trimişi aici ca parte a unui puzzle elaborat şi ar fi păcat ca noi să refuzăm să oferim această energie celor care o aşteaptă, aşa cum şi noi căutăm să folosim energia altor oameni.
Vom vedea pe 19 iunie ce am reuşit să facem şi ce nu.
Să ne fie de ajutor în evoluția noastră spirituală!
P.S.
Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în
aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine
şi despre ceea ce poţi face
cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi
obţine aici mai multe informaţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu