3.02.2022
O altă zi de vibraţie unsprezece vine astăzi cu un mesaj foarte puternic şi, totodată, tulburător, la prima vedere, dar care, odată înţeles, ne poate ajuta să trecem peste multe obstacole din viaţa noastră, ne poate ajuta să ne eliberăm de "lanţurile" pe care nu le vedem, dar pe care le simţim, ne poate ajuta să facem salturi spectaculoase în evoluţia noastră spirituală.Dacă ne uităm pe mandala de astăzi, vedem toate aceste zone mari de mov care străjuiesc liniile de verde, ceea ce înseamnă că, astăzi, în această zi de vibraţie ridicată, şi mesajul pe care noi îl primim este unul pe măsură, bineînţeles legat tot de iubirea de Sine, pentru că, dacă nu am înţeles încă, acolo este tot secretul vieţii pe care noi o visăm, dar pe care, din păcate nu puteam să o şi materializăm, ca şi cum între visul nostru şi realitate este un zid gros din sticlă, prin care vedem, dar care ne împiedică să ajungem acolo unde dorim.
Spuneam ieri despre luna februarie că are ceva aparte, respectiv ne aduce mult mai aproape de comunicarea cu Divinitatea, aşa că dacă dorim ajutor pentru a trece dincolo de "zidul de sticlă", ştim unde să-l cerem, iar răspunsul va fi unul destul de rapid, proporţional cu dorinţa noastră de a primi ajutor şi de a ne lăsa transformaţi.
Numai că toate aceste lucruri depind de un element foarte important căruia poate nu îi dăm atenţie în mod conştient, dar care în subconştientul nostru este prezent foarte mult, rulând, din păcate, în programe negative care ne taie elanul din orice activitate pe care o demarăm, "ajutându-ne" astfel să rămânem într-o stare de non-acţiune de teamă că s-ar putea să eşuăm din nou şi din nou.
Şi, ca să nu mai lungim lucrurile şi să ajungem direct la provocarea noastră, ar fi bine să ne adresăm o simplă, dar puternică întrebare: Oare merit?
- Oare merit să fiu fericit? Oare merit să mă bucur?
- Oare merit să am alături de mine o persoană cu care să înţeleg, pe care să o iubesc şi care, la rândul său să mă iubească?
- Oare merit să fiu iubit/ă?
- Oare merit atenţia şi ajutorul Divinităţii?
- Oare merit să am o viaţă împlinită, făcând ceea ce-mi place?
- Oare merit să am bani?
- Oare merit să plec în vacanţă şi să mă simt bine?
- Oare merit să am o maşină bună?
- Oare merit să ...? Bănuiesc nu avem probleme să completăm această întrebare cu alte lucruri pe care le-am vrut în viaţa viaţa noastră şi care, încă, sunt în starea de vis sau pe care le vedem doar dincolo de "zidul de sticlă", fără a ajunge concret la ele.
Sunt persoane care îşi adresează această întrebare, fără a se gândi că, de multe ori, şi-au blocat visurile pentru că răspunsul pe care şi l-au dat, la nivel subconştient, a fost unul negativ, acolo unde, acest program, rulează nestingherit.
Aşa că, de acum înainte, când ne mai trezim, în mintea noastră cu această întrebare, să fim mult mai atenţi, pentru că dacă simţim că nu merităm un lucru, am putea, la fel de bine să adresăm următoarea întrebare: Dar, de ce nu merit? Ce anume mă împiedică?
Sau, am putea să începem să lucrăm proactiv, punând pe hârtie fiecare dintre întrebările de mai sus, altele, dar care sunt în acelaşi registru şi să începem să ne dăm, tot în scris, singuri, răspunsuri, pentru că numai aşa putem să coate la suprafaţă această încrengătură de convingeri care s-a format la nivel subconştient.
Ce este mai interesant este că subconştientul nostru nici nu consideră toate aceste convingeri ca fiind ceva negativ, pentru că el rulează un program pe care l-a rulat zeci de ani la rând sau chiar vieţi, iar acum, prin această postare şi prin altele pe care le-am citit, am început să identificăm acest program şi să conştientizăm că este posibil să îl avem şi noi.
Este foarte important să începem să ne adresăm cât mai multe întrebări legate de această chestiune pentru că numai aşa începem să scoatem la suprafață cât mai mult din această convingere, precum şi din cele care sunt în "cârdăşie" cu ea. Am putea să ne folosim şi de mesaje motivaţionale, dar până nu începem să zdruncinăm bine această convingere negativă, subconştientul nostru va respinge mesajele motivaţionale, pe motiv că are deja un program puternic pe care îl rulează.
Să cerem Universului ghidare pentru a ne ajuta să eliminăm această convingere şi să căutăm să rămânem cât mai centraţi pe transformarea ei într-un program pozitiv!
Aşa că, pentru cine nu s-a hotărât încă ce să facă anul acesta, acum are o ţintă clară, pentru că dacă există un decalaj mare între ceea ce ne dorim noi şi ceea ce primim efectiv, atunci, mai mult ca sigur, avem această convingere care ne blochează şi care îndepărtează de la noi toate energiile trimise să ne ajute.
Şi, dacă ne hotărâm să lucrăm pe această convingere negativă, ar fi bine să facem şi cu Divinitatea pentru că de multe ori ne-a trimis ajutorul Său, dar subconştientul nostru l-a refuzat, astfel încât, la nivel conştient, am rămas mereu cu idee că "pe noi nu ne ajută Dumnezeu!". ba da, ne ajută, dar este nevoie să mai şi primim ajutorul Lui.
Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!
P.S.
Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în
aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine
şi despre ceea ce poţi face
cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi
obţine aici mai multe informaţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu