21.02.2022
Tiparul de pe centrul mandalei de astăzi este un excelent facilitator pentru autocunoaştere, deoarece el ne permite, atâta timp cât noi îi permitem, să ne accesăm mai bine subpersonalităţile noastre, pe care, este bine să ni le cunoaştem foarte bine, mai ales dacă avem dorinţa de a ne cunoaşte mai bine pe noi înşine.Indiferent că mai trăiesc sau nu, strămoşii noştri sunt în noi, prin energia pe care ne-au transmis-o şi pe care o purtăm în ADN-ul nostru.
Astfel că, este posibil să ne trezim, la un moment-dat, că manifestăm ceva nu am mai manifestat până acum, o stare sau un comportament care nu ne este caracteristic, dar care vine din noi şi, cum ştim bine că atunci când vrem să copiem pe cineva, nu ne iese aşa de uşor fără a practica o perioadă de timp, este clar că nu este un comportament copiat, pentru că am fi ştiut de el prin faptul că am fi lucrat cu el. Dar, totuşi, acest comportament surprinzător pare ca şi cum este parte din noi şi aşa şi este pentru că el a stat "adormit" în interiorul nostru şi cum a găsit momentul optim pentru a se face cunoscut, a-şi face auzită vocea.
Cum spuneam mai sus, astfel de zile, în care tiparul de pe centrul mandalei este cel de astăzi, sunt zile în care aceste comportamente ies la suprafaţă. Unele dintre ele ne sperie pentru că sunt diferite total de ceea ce credeam noi că suntem, iar altele vin să ne aducă ceva în plus, un upgrade: curaj, determinare, iniţiativă, răbdare, înţelepciune etc., virtuţi pe care noi le-am cultivat mai mult sau mai puţin şi pe care, surpriză, le aveam în interiorul nostru, fără ca noi măcar să ştim de ele.
Şi, nu-i aşa că ar fi bine dacă aceste virtuţi ar fi permanente? Ele sunt în interiorul nostru, dar nu le accesăm de fiecare dată, iar apariţia lor este pasageră, iar noi nu putem controla acest proces pentru a deveni o permanenţă în viaţa noastră. Şi, atunci, ce avem de făcut pentru a schimba aceste lucru?
În primul rând, să observăm acel comportament şi să fim cât mai atenţi la modul în care se manifestă, la ace anume declanşează în noi, la ce anume "adoarme" în noi.
În al doilea rând, să ne folosim de scris pentru a detalia cât mai amănunţit posibil, stările pe care le avem şi sentimentele pe care le experimentăm, pentru a fi un martor cât mai fidel al comportamentalului care se manifestă şi care, în viitor, ne poate deveni comportament de bază, dacă învăţăm cât mai multe despre el.
La urma urmei, el nu a apărut întâmplător, ci este un mod prin care Universul ne arată că, în interiorul nostru, "doarme" o energie ce ne poate ajuta în ceea ce avem noi de făcut şi care este nevoie să fie trezită. Nu întâmplător ne naştem într-un anumit neam, pentru că, oricât de multe "bube" ar avea acel neam, are, cu siguranţă şi energiile sale bune, mai ales că Universul funcţionează pe principiul Echilibrului, aşa că acolo unde sunt multe "bube", sunt şi multe virtuţi ce au fost cultivate de strămoşii noştri prin practică de-a lungul generaţiilor.
Astăzi este o zi de vibraţie unsprezece, cel mai mare număr din Numerologia Kundalini, zi în care putem să ne ridicăm, mult mai uşor, deasupra lucrurilor şi să le înţelegem rolul lor dintr-o altă perspectivă decât cea de zi cu zi, aşa că mesajul zilei de vibraţie unsprezece, de astăzi, este legat de energiile şi virtuţiile înscrise în ADN-ul nostru şi care ne pot ajuta să evoluăm.
Este posibil ca, uneori, să nu putem evolua tocmai pentru că nu le-am descoperit, pentru că stă în misiunea noastră să le descoperim şi să le folosim, mai ales că ştim foarte bine să puterea noastră vine din interiorul nostru, iar ADN-ul nostru este în interiorul nostru, fiind codul după care se desfăşoară viaţa noastră, iar dacă vrem să facem ceva semnificativ astăzi, pentru evoluţia noastră, atunci să ne conectăm cât mai bine cu ADN-ul nostru, să-i trimitem lumină, să medităm cu el, să vorbim cu el, pentru că avem nevoie să stabilim o relaţie cât mai puternică şi CONŞTIENTĂ cu el, în sensul că este timpul să înţelegem cât mai multe dintre energiile pe care le avem acolo.
Este momentul să explorăm comoara din interior şi să ne oprim să mai fugim după himerele din exterior. Cu ocazia aceasta trecem şi peste blocajele mentalului nostru şi începem să evoluăm mai mult şi mai bine.
Tu ce energii şi virtuţi ascunse ai descoperit în ADN-ul tău?
Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!
P.S.
Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în
aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine
şi despre ceea ce poţi face
cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi
obţine aici mai multe informaţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu