25.04.2023
Ne place să vedem mov în mandală, ne place să-l avem în mandală deşi, nu întotdeauna sunt conştienţi de responsabilitatea pe care o aduce acest lucru, ne place să ne ocupăm de latura spirituală (până când încep să ne iasă la suprafață aspectele pe care le avem de vindecat şi care, de multe ori, ne fac să nu mai înţelegem nimic din viaţa noastră şi din ceea ce întâmplă cu noi), însă, mandala de astăzi vine să ne ajute să conștientizăm un aspect cât se poate de important, dar pe care, de multe ori, îl ignorăm sau la acre nici nu ne-am gândit până acum, anume acela legat de împământare.Da, ne place să fim cu capul în nori, să visăm frumos, numai că aceste vise sau, mai bine zis, visuri, ar fi bine să se şi materializeze, iar acest lucru nu îl putem face din "norii" în care sau pe care suntem, ci este nevoie să "venim cu picioarele pe pământ", să ne "înrădăcinăm" pentru a ne armoniza cu această energie a Mamei Pământ, această energie care ne ajută să materializăm ceea ce dorim în această viaţă.
Aşadar, nici numai cu "capul în nori" nu este bine, dar nici implicaţi numai în partea materială iar nu este bine, de aceea, atunci când lucrurile nu merg bine în viaţa noastră, de fapt, nu suntem în echilibru, iar acest echilibru este nevoie să fie restabilit, fie ocupându-ne de partea spirituală, fie având grijă să fim împământaţi.
Avem nevoie să restabilim acest echilibru, de aceea, de multe ori, meditatul în mijlocul naturii este o soluția foarte bună, sau, dacă nu se poate, să facem o combinaţie zilnică între preocupările spirituale şi cele legate de partea materială, astfel încât să armonizăm cele două energii, să le facem să lucreze împreună şi astfel să putem determina ceea ce ne-am propus.
De asemenea, mandala de astăzi vine să ne atenţioneze referitor la disciplina de care avem nevoie în practica noastră spirituală, de acţiune şi de constanţa în acţiune, pentru că numai printr-o practică spirituală constantă şi orientată către scopuri clare (învăţarea meditaţiei şi aprofundarea ei, învăţarea şi practicarea anumitor tehnici energetice, efectuarea de ritualuri zilnice în care lucrăm cu diferite entităţi de lumină etc.) putem să creştem spiritual, putem să ne facem un upgrade puternic la nivelul Spiritului nostru şi putem transforma tiparele vechi şi care ne blochează evoluţia în tipare noi şi benefice.
Avem şi provocarea pe iubirea de Sine, cea care este motorul evoluţiei noastre şi la care putem începe să lucrăm făcând, pentru cel puţin 40 de zile consecutive, ceva ce ne place şi care ne aduce bucurie, pentru că numai aşa putem dobândi bucuria vieţii.
Avem provocare pe şapte astăzi, pe aura noastră, pe limitele noastre, de aceea ne ajută să avem grijă de aura noastră, să o consolidăm, tocmai pentru a putea fi noi înşine.
Totodată, vibraţia pe nouă a zilei ne ajută să ne deschidem în faţa intuiţiilor şi, cel mai potrivit ar fi să cerem ghidare referitor la modul în care ne putem echilibra viaţa, ce anume să facem atât pe partea spirituală, cât şi pe latura materială şi, în acest fel să simţim că viaţa noastră merge într-o direcţie bună pentru noi.
Cheia este întotdeauna ECHILIBRUL. De aceea este bine să lucrăm pentru el.
Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?
Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!
P.S.
Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în
aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine
şi despre ceea ce poţi face
cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi
obţine aici mai multe informaţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu