1.05.2023 şi luna Mai
De asemenea, galbenul de pe centrul mandalei primei zi a lunii vine să ne atenţioneze că, deşi este luna comunicării indirecte, în care creativitatea noastră este mult mai puternică şi, chiar dacă ne place să visăm, să nu uităm totuşi să rămânem cu picioarele pe pământ, deoarece visul este bine să se şi materializeze, nu să rămână numai acolo, în plan energetic.
Şi, pentru că una dintre zonele în care lenea. comoditatea, amânarea pot apărea este tocmai cea a scrisului, ar fi bine pentru noi să rămânem cât mai activi şi să nu dăm voie acestor tentaţii să pună stăpânire pe noi, mai ales că luna aceasta este una în care vom simţi, mai mult decât în alte luni, nevoia de a scrie, de a scoate la suprafaţă lucruri care au nevoie de vindecare, situaţii peste care nu am reuşit să trecem, oameni pe care nu am reuşit să-i iertăm, iar luna aceasta, prin intermediul scrisului, putem închide multe dintre acest capitole şi putem da o nouă direcţie vieţii noastre.
Iar dacă tot vorbim despre scris, o idee bună ar fi să avem mereu în preajma noastră o hârtie sau un caiet şi un pix, pentru a pune cât mai repede pe hârtie lucrurile pe care dorim să le exprimăm. Ar fi de preferat să nu ne cramponăm de aspectul tehnic şi să nu pierdem luna căutând după hârtia perfectă sau caietul ideal, în timp ce, în interiorul nostru sunt lucruri care ţipă şi vor să fie exprimate.
Şi, apropo de ţipat, pentru că luna predispune la exprimarea lucrurilor prin scris, la scoaterea la suprafaţă, dacă vom evita să facem acest lucru, să nu ne mirăm dacă, la un moment-dat, ne vor copleşi stările de nervozitate, pentru că, de fapt, ele sunt furii reprimate cărora nu le dăm voie să iasă.
Ego-ul nostru este şi el acolo şi caută să ne mai pună o mică piedică în exprimarea noastră, de aceea, dacă simţim, la nivelul Sufletului nostru să exprimăm ceva, dar mintea noastră vine şi ne prezintă tot felul de argumente despre inutilitatea acestei acţiuni, atunci, cu siguranţă, acel lucru este nevoie să fie exprimat, deoarece prin exprimarea sa noi aducem vindecare, iar Ego-ul mai pierde o energie din care se hrănea.
De aceste exerciţiu de exprimare prin scris va beneficia, din plin, tiroida noastră, mai ales dacă au apărut dezechilibre acolo, pentru că prin exprimare ajutăm la disiparea acelor energii negative pe care le-am strâns acolo prin vorbele pe care le-am "înghiţit" de-a lungul timpului.
O altă provocare pe care o avem luna aceasta este legată de iubirea pe care i-o acordăm corpului nostru fizic, mai ales că numerologic, luna Mai este cea care aduce provocări în privinţa corpului fizic, iar ceea ce putem noi face în această privinţă este să ne privim în oglindă, complet dezbrăcaţi, pentru cel puţin 15 minute, în fiecare zi, şi să mulţumim corpului nostru pentru că este vehiculul nostru în această viaţă, să ne cerem iertare pentru emoţiile negative pe care le-am generat şi care au determinat forma sa actuală şi să-l rugăm să ne sprijine în eforturile de modelare a sa.
O să vedem că, dacă facem acest lucru, toate exerciţiile fizice vor avea alt impact, iar corpul nostru va răspunde mult mai bine la ele.
Apropo de exerciţii fizice, dacă luna aceasta simţim să facem anumite exerciţii pe care nu le-am mai făcut până acum, să ne dăm voie şi să ne încurajăm să le facem deoarece prin ele corpul nostru fizic se exprimă.
Relaţia cu Divinitatea este şi ea foarte importantă pe parcursul acestei luni, mai ales că suntem încurajaţi mai mult să cultivăm această relaţie, iar dacă, în final, vom da curs acestei invitaţii şi vom demara dialogul cu Divinitatea, dacă vom începe să ne lăsăm ghidaţi mai mult, dacă vom începe să ne încredem mai mult în faptul că toate lucrurile, inclusiv viaţa noastră, într-un final, fac parte dintr-un Plan Divin, atunci viaţa noastră se va schimba fundamental, iar totul va căpăta un alt sens pentru noi, mai ales că intuiţia noastră (acea comunicare subtilă pe care o avem cu Divinitatea) va fi din ce în ce mai bună, ceea ce înseamnă că ghidarea interioară va fi din ce în ce mai bună.
Cred că este un bun moment să punem "mănuşile în cui" şi să lăsăm la o parte vocea Ego-ului în relaţia cu Divinitatea, mai bine spus, în refuzul nostru de a comunica cu Ea.
Nu întâmplător, această configuraţie vine tocmai într-o lună în care este încurajat scrisul, aşa că avem, la dispoziţie un instrument foarte bun pentru a începe un dialog constructiv, chiar dacă, în primele fraze avem lucruri de reproşat. Dacă, în schimb, ne vom da voie să scriem mai departe, vom vedea că problema era, de fapt, la noi, dar nu ne vom da seama de aceste lucru decât în momentul în care ne dăm voie să punem pe hârtie tot ceea ce vroiam să spunem, de aceea vă încurajez să o faceţi deoarece poate reprezenta un salt major în evoluţia noastră spirituală.
În plus, tot acest dialog cu Divinitatea, ne va ajuta să ne îmbunătăţim semnificativ stima şi iubirea de Sine, deoarece vom conştientiza că suntem iubiţi necondiţionat de către Creator şi, dacă Creatorul ne iubeşte aşa cum suntem noi, noi de ce nu am face-o?
Luna aceasta scoate la suprafaţă Învăţătorul din interiorul fiecăruia, aşa că este posibil să ni se ceară să îi învăţăm şi pe ceilalţi din ceea ce ştim noi. Ar fi bine să dăm curs acestei invitaţii deoarece în acest fel realizăm un echilibru între informaţia pe care am primit-o de-a lungul timpului şi cea pe care o dăm mai departe.
Iar dacă tot vorbim despre echilibru, cinci în numerologie înseamnă şi echilibru, de aceea, luna aceasta vom fi provocaţi să echilibrăm lucrurile, mai ales acolo unde le-am dezechilibrat în ultima perioadă şi, ar fi bine pentru noi să facem aceste lucru proactiv, din proprie iniţiativă, chiar dacă ni se pare dificil, decât să lăsăm lucrurile să se întâmple reactiv.
Aşadar, o lună foarte interesantă şi provocatoare, iar acest lucru se întâmplă tocmai pentru că provocările pe care ea ni le aduce reprezintă calea către mari calităţi pe care le putem dezvolta în viaţa noastră.
Întrebarea este: suntem dispuşi să lucrăm la aceste provocări?
Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?
Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!
P.S.
Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în
aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine
şi despre ceea ce poţi face
cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi
obţine aici mai multe informaţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu