miercuri, 14 iunie 2023

 14.06.2023

Se pare că în perioada aceasta avem de luat nişte decizii şi este nevoie să ne urnim, să acţionăm, mai ales că zilele acestea, atât ieri, cât şi astăzi, dar şi mâine, culoarea care iese cel mai mult în evidenţă este roşu şi care ne aduce multă determinare, ne aduce voință şi forţă.

Chiar dacă avem comunicarea pe centrul mandalei de astăzi, tot roşul este cel care face regula în mandală, iar dacă înţelegem să acţionăm pe baza intuiţiei noastre, atunci forţa pe care ne-o dă este foarte mare, deoarece, pe lângă energia sa, primim şi ghidarea Divinităţii, planurile noastre fiind astfel infuzate cu aceste tipuri de energie care le pot ajuta să se concretizeze.

Dar despre care planuri vorbim? despre cel pe care ar fi bine să le iniţiem în această perioadă, deoarece contextul este unul prolific atât demarării lor, cât şi realizării lor.

Şi, dacă tot suntem la capitolul roşu, care vine într-o combinaţie interesantă cu movul, iar această combinaţie nu o regăsim prea des, este bine să ne uităm atent şi pe numerologia zilei pentru a înţelege, mai bine, ce avem de valorificat de aici, pentru că vibraţia zilei este nouă, numărul măiestriei, ceea ce ne poate duce către obţinerea măiestriei într-un domeniu pe cât de interesant, pe atât de ascuns, de ocultat, dintr-o "ruşine" care este doar închipuită, mai bine zis dintr-o pudibonderie care nu ne ajută deloc în evoluţia noastră, mai bine zis ne încurcă.

Astăzi, dacă dorim şi ne interesează, putem pune bazele studiului modului în care energia sexuală ne ajută în evoluţia noastră, putem începe să cercetăm mai în amănunt acest subiect, mai ales că este un bun moment de a ieşi din clasicele scheme şi să privim problema dintr-o altă perspectivă, aceea a influenței pe care energia sexuală o are în tot corpul nostru şi, dacă de multe ori, am vorbit despre exces, astăzi este un bun moment să discutăm şi despre lipsa sau mai bine zis deficitul de astfel de energie.

Pentru că în momentul în care ne confruntăm cu un nivel jos al energiei personale, în care starea noastră este una de moleşeală, de lene fizică, iar atitudinea noastră este una de a face cât mai puţin (favorizând astfel procrastinarea), de lipsă de voinţă şi iniţiativă, de non-combat pe toate planurile, atunci este timpul să ne verificăm energia sexuală, pentru că, mai mult ca sigur, acolo este o lipsă, iar această lipsă are nevoie să fie umplută.

Tot această lipsă de energie este cea care cauzează şi lipsa activităţii sexuale în cuple şi, dacă situaţia se perpetuează mai mult, poate duce la o înstrăinare chiar.

Să ieşim la mişcare fizică, cea care ne place, să consumăm suplimente care ne pot ajuta în această privinţă, deoarece numai aşa putem începe să creştem această energie în interiorul nostru şi începem să simţim că avem forţă şi că ne putem materializa planurile, astfel rămânem la acelaşi nivel redus de energie şi, în plus, începem să dezvoltăm şi tot felul de frustrări.

Şi, dacă tot începem să studiem această zonă, ar fi bine să începem să ne preocupăm şi de sublimarea energiei sexuale, nu de alata, dar pe măsură ce înaintăm în vârstă, avem nevoie să ne păstrăm această energie, care ne poate întineri, care ne poate însănătoşi şi care ne poate ajuta în evoluţia noastră spirituală.

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#deminedepinde#traiestetiviata, #numerologiaSinelui

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu