Când am simţit cu adevărat să ne oferim o recompensă sau să ne punem pe noi în prim-plan fără a simţi ulterior regrete? A fost de mult timp? S-a întâmplat doar o dată?
Poate părea ciudat pentru unii, dar iubirea celorlalţi începe, în primul rând cu iubirea de Sine, pentru că, neiubindu-ne noi, nu vom putea niciodată să iubim pe ceilalţi şi chiar dacă tindem să ne "sacrificăm" pentru ei, a se citi "fugim de misiunea noastră sub pretextul că trebuie să avem grijă de ceilalţi", vom percepe totdeauna sacrificiul ca pe o corvoadă, ca pe ceva ce nu se mai termină şi, cu timpul, ne pierdem direcţia şi, din orgoliu, considerăm că trebuie să ne sacrificăm mai mult şi mai mult, devenind din ce în ce mai răi şi fugind tot mai mult de ceea ce aveam noi de făcut, de ceea ce ne aducea fericire şi împlinire. Vi se pare cunoscut tiparul?
Poate este timpul să vindecăm acest aspect al nostru, este timpul să ne punem pe noi în centrul vieţii noastre, iar aceste lucru nu îmseamnă egoism, ci IUBIRE DE SINE. Însemnă că ne asumăm rolul nostru, pe care nimeni nu îl poate juca pentru noi.
Aşa că vin cu o provocare. Acum, în acest moment moment, aţi fi dispuşi, măcar pentru două ore să renunţaţi la ceea ce "trebuie să faceţi" şi să faceţi ce vă place? Răspunsul este la voi.
Astăzi suntem buni vorbitori, şi convingem destul de bine, mai ales dacă ceea ce spunem este din tot sufletul.
Să fim atenţi la mental, la ceea ce gândim, să ieşim din cercul gândurilor negative şi al scenariilor consumatoare de energie. De asemenea, să fim atenţi la modul în care ne raportăm la religie, dar mai ales la religia celorlalţi, să nu o denigrăm, indiferent cât de diferită este de a noastră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu