8.07.2017
Suntem prinşi între două stări opuse. Pe de o parte vrem să plecăm departe de lume,de gălăgie, să fim singuri cu gândurile noastre, cu trăirile şi sentimentele noastre.
Simţim că avem de pus ordine în viața noastră şi numai o decuplare de la viaţa cotidiană ne poate ajuta să obţinem acea linişte interioară care să ne ajute să comunicăm mai bine cu Divinitatea, care să ne ajute să ne ascultăm intuiţia şi să înţelegem ce anume avem de făcut.
Vrem să obţinem anumite răspunsuri, numai că astăzi simţim, mai mult decât în alte zile, că aceste răspunsuri nu ne pot veni din exterior, că este ceva ce avem de rezolvat, de acceptat, de iertat, în interiorul nostru.
Creativitatea ne poate ajuta astăzi să scoatem la suprafaţă acele aspecte ale noastre care doresc să fie exprimate. Mijlocul prin care putem să ne exprimăm depinde de fiecare persoană în parte.
Pe de cealaltă parte este latura noastră de cuceritor, de persoană şarmantă, cu sexappeal, care vrea să fie remarcată şi să fie în centru atenţiei, căreia îi place să facă cuceriri pentru a-şi confirma statutul, căreia îi place să flirteze. Numai că, în tot acest proces există tentaţia de a ne folosi de manipulare, de a minţi, ambele puse în slujba satisfacerii plăcerilor noastre trupeşti.
Să nu uităm un vechi proverb, care spune că fiecare cum îşi aşterne aşa doarme.
Depinde de noi ce alegem să facem astăzi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu