25.01.2018
Universul ne sprijină, din plin în ceea ce vrem să facem astăzi, cu condiţia să ne asumăm curajul acţiunii şi să ne asumăm nivelul la care am ajuns.
Ne simţim foarte curajoşi astăzi şi inspiraţi în ceea ce priveşte viaţa noastră, ceea ce vrem să facem şi drumul pe care să mergem. Intuiţia noastră de ieri se accentuează astăzi şi dacă ieri primeam tot felul de mesaje sub formă de gânduri, sincronicităţi, sunete etc., astăzi este un dialog în timp real cu Universul, pentru că linia de comunicare este deschisă şi va rămâne aşa atât timp cât credem.
Astăzi este şi despre credinţă sub formă de convingere, de certitudine, pentru că în momentul în care credem cu adevărat că lucruri bune ni se pot întâmpla, atunci, cu siguranţă, aşa va fi, iar în momentul în care credem cu adevărat că Universul comunică cu noi, atunci ne vom deschide complet către toate aceste informaţii care vin către noi şi vom înţelege mult mai uşor ceea ce primim ca ghidare.
Şi, pentru că lipsa de credinţă porneşte din mental, pentru că el nu-şi poate explica cum să crezi în ceva ce nu se vede, astăzi avem provocarea să trecem peste acest mental care vrea dovezi, dovezi, dovezi ..., dar care, chiar dacă le are, tot nu crede, deoarece credinţă o avem în Suflet.
Comunicarea este la loc de cinste astăzi, numai că este în forma indirectă, în forma în care scriem sau ne ocupăm de artă. Indiferent de forma în care o manifestăm, Universul ne sprijină din plin să fim creativi, să dăm tot ceea ce avem mai bun în noi, iar creaţia noastră este cu atât mai fascinantă cu cât lăsăm Universul să se manifeste prin noi, să comunice prin noi. De fapt, ceea ce avem de făcut este să avem curajul să renunţăm la controlul mentalului şi să dăm voie lucrurilor să se întâmple spre binele nostru.
Actorul din noi simte şi el nevoia să se manifeste, să scoată la suprafaţă anumite părţi ale personalităţii noastre pe care nu avem curajul să le exprimăm.
Totodată, astăzi, putem experimenta şi multe frici, însă este bine că apar într-o astfel de zi, deoarece putem primi, mai uşor, informaţii despre cauza lor şi cum să trecem peste ele. Totodată, dacă ne uităm în trecut, vom vedea că şi ele au avut rolul lor, în sensul că datorită lor am învăţat anumite lucruri sau am acționat într-un anume fel, fiind şi ele un învăţător pentru noi. Acum, în schimb, a venit momentul să renunţăm la ele, să le mulţumim pentru rolul jucat în viaţa noastră şi să le lăsăm să plece, pentru a ne putea vindeca şi noi.
Avem multă vitalitate astăzi şi, ajutată de curaj şi de sprijinul Universului, putem demara proiecte noi sau putem aduce un suflu nou celor existente, le putem aduce schimbările majore de care aveau nevoie, dar pentru care nu aveam curaj sau nu aveam o direcţie. Astăzi avem şi curajul şi direcţia.
P.S. Dacă eşti interesat(ă) de interpretarea mandalei tale personale, poţi obţine aici mai multe informaţii.
#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #numerologie, #denoidepinde, #traiestetiviata
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu