miercuri, 3 ianuarie 2018

3.01.2018


Iubire, iubire, eterna iubire! De ce oare ne tot "bombardează" Universul cu atâta energie pe vibraţia iubirii? 

Poate pentru că ne iubeşte prea mult :) şi vrea să ne vadă fericiţi cu adevărat, nu acea fericire pe care o credem noi că o avem.

Vieţi şi vieţi, la rândul am învăţat ce este aceea "neiubirea" şi nu numai că am învăţat, dar am şi trăit atât de mult încât ne-am obişnuit cu ea, astfel încât am ajuns acum să percepem iubirea ca pe o amenințare, ca pe ceva ce simţim că ne atacă, dar, culmea, în acelaşi timp, şi ca pe ceva ce căutăm de mult timp. 

Şi stăm aşa, ca la intersecţia a două cărări, neştiind pe care dintre ele să o apucăm. Am vrea şi nu am vrea, ni se pare că ne fuge pământul de sub picioare, că devenim mult mai vulnerabili, că cedăm din puterea noastră etc. 

Numai că aşa cum înainte de a se produce un val tsunami apa se retrage spre ocean şi revine, la un moment-dat cu şi mai multă putere, aşa şi noi, dacă vrem să manifestăm energia iubirii este nevoie să o lăsăm să ne cuprindă, să ne răscolească pe interior, pentru ca ulterior să ne cureţe şi să ne echilibreze. În final, manifestarea ei în fiecare zi, ne va aduce mult mai aproape de iubirea lui Dumnezeu.

Însă, atenţie, pentru că o dată intraţi pe vibraţia iubirii, începem să manifestăm binele şi să atragem binele, ceea ce ne va schimba total viaţa, ne va da peste cap toate relaţiile de dependenţă în care stăteam şi ne va face să fim mult mai independenţi. Ne va da peste cap toate relaţiile noastre şi le va reaşeza pe principiul respectului reciproc. Vechii "prietenii" vor dispărea şi altele se vor forma. Inclusiv relaţiile de familie se vor transforma, se vor schimba.

Iubirea nu este nici bună, nici rea, ea este, iar puterea sa este dată de faptul că celelalte legi ale Universului i se supun. Odată ce am aderat la ea, să nu ne mai întrebăm de ce se transformă viaţa noastră, pentru că automat a intervenit legea echilibrului şi pune viaţa noastră în echilibru, chiar dacă, la început, nu îl înţelegem. 

Însă şi iubirea se supune unei anumite legi şi anume Legea Liberului Arbitru şi dacă noi nu îi dăm voie să vină în viaţa noastră, atunci ea nu va veni, pentru că Universul ne iubeşte prea mult pentru a ne încălca voinţa. De aceea, este nevoie să fim pregătiţi să primim această energie, pentru că ea înseamnă transformarea noastră, libertatea noastră. 

Dacă vrem să începem să simţim iubirea Universului, un prim pas pe care îl putem face astăzi este să ne rugăm, şi pe măsură ce o facem, să coborâm atenţia noastră în inimă şi să vedem ce simţim. Vom simţi cum puterea noastră de rugăciune creşte şi că ne dilatăm din ce în ce mai mult.

Să păstrăm mentalul în zona pozitivă, astăzi, tocmai pentru a da voie Sufletului nostru să se manifeste, să simţim emoţia şi să ne putem exprima sentimentele.

Să fim atenţi, însă, să rămânem cu picioarele pe pământ, să rămânem împământaţi şi ancoraţi în această realitate.

P.S. Dacă eşti interesat(ă) de interpretarea mandalei tale personale, poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #numerologie, #denoidepinde, #traiestetiviata

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu