luni, 16 ianuarie 2023

 16.01.2023

Dacă până în acest moment aţi luat decizia să demaraţi noi proiecte, înseamnă că aţi făcut o alegere foarte bună, iar dacă nu, încă mai este timp, pentru că nivelul patru de roşu, sprijinit de mov de jur-împrejur, nu face altceva decât să ne sprijine în demararea de acţiuni noi, proiecte noi, iniţiative noi, ceva la care astăzi să punem bazele, să spunem "Da! Vreau să realizeze acel lucru!"

Ar fi bine să profităm de această oportunitatea energetică a zilei de astăzi şi, dacă aveam în plan să demarăm ceva mai târziu, peste câteva zile sau săptămâni, poate ar fi mai bine să ne gândim să mutăm acea dată de începere pentru astăzi şi să căutăm să facem ceva pentru acel proiect, ceva care să stea la baza acţiunilor noastre viitoare, pentru că, aşa cum vedem şi în cazul piramidelor, baza este foarte importantă şi, de aceea, contează foarte mult, ceea ce punem acolo.

Aşadar, fie că începem să facem planificarea proiectului nostru sau că începem să punem pe hârtie cât mai multe idei legate de el, să dăm la o parte comoditatea şi să facem, pentru că atunci când, în calea noastră vor apărea diverse oportunităţi, ne vom felicita pentru alegerea făcută, deoarece energia pe care am pus-o la baza proiectului nostru a fost una puternică şi inspirată de Divinitate.

Apropo de inspiraţia Divină şi de proiecte, mă refer să începem astăzi ceva ce am primim prin intuiţie, ceva ce Sufletul nostru îşi doreşte să realizeze, deoarece numai aşa putem beneficia de ajutorul Divinităţii, pentru că de acolo a venit inspiraţia şi, în acest fel, noi alegem să facem parte din Planul Divin în mod conştient, prin Liber arbitru, iar în acest caz recompensa pe care o primim este mult mai mare. Este nevoie să înţelegem că oricum facem parte din Planul Divin, dar când noi nu alegem să facem ceva ce Divinitatea ne tot spunem să facem, atunci va veni momentul când va "trebui" să facem, iar cel moment, de obicei, este unul în care lucrurile se vor derula cu o viteză foarte mare şi ni se va părea că nimic din jurul nostru nu are sens.

Putem să ne folosim, în această zi şi de puterea noastră de rugăciune, de comunicarea cu Divinitatea, putem să-I cerem ajutor, să-I mulţumim pentru sprijinul pe care ni-L oferă, tocmai pentru că suntem într-o zi de vibraţie şase, care ne aduce mai multă putere de rugăciune, ceea ce coincide şi cu centrul mandalei de astăzi.

Să fim atenţi la mentalul nostru astăzi, mai ales dacă aura noastră este slăbită, pentru că poate să vehiculeze gânduri negative şi deznădejde, pesimism şi astfel să ne scadă vibraţia, ducându-ne către rezonanţe tot mai joase, asta dacă nu ne repoziţionăm şi nu folosim rugăciune pentru a ne creşte vibraţia şi pentru a ne redobândi optimismul.

De asemenea, putem observa care este teama pe care mentalul nostru o vehiculează pentru că acolo este un mesaj pe care Ego-ul nostru vrea să ni-l transmită, o frică pe care el o are şi care s-a declanşat la nivelul său. Fiind într-o astfel de zi, să vedem dacă are legătură cu alte proiecte pe care le-am început altă dată şi care, poate nu s-au finalizat şi, de aici, teama că nu îl vom finaliza nici pe acesta sau poate are legătură cu teama de a începe ceva nou, pentru că înseamnă schimbare, iar schimbarea înseamnă ieşire din ţarcul de confort.

Şi, nu în ultimul rând, mandala de astăzi sprijină pe cai care au ales să studieze şi să practice transmutarea energiei sexuale, aducându-le conştientizări şi scoţându-le, în cale, diverse materiale pe care le pot citi sau diverse persoane care îi pot învăţa.

Să fim atenţi la minciună, pentru că nu este o zi prea bună în care să o practicăm, mai ales că parcă nu am dori să începem un proiect nou, pe minciună 😀.

Aşadar, să mulțumim Divinităţii pentru această oportunitate şi să alegem să beneficiam de ea cu ambele mâini 😃, adică să avem curajul să folosim această energie pentru a începe ceva nou, mai ales dacă intuiţia ne-a adus această idee.

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu