26.01.2023
Sunt zile în care avem galben pe centrul mandalei şi în care nu prea ne iese nimic concret, ca şi cum suntem blocaţi de ceva ce nu putem descrie.Să nu uităm că acest galben poate fi şi pe centrul mandalei noastre de la naştere sau îl putem avea, o dată la trei ani, pe centru mandalei anuale şi, la fel, să nu îl putem manifesta la adevărata sa intensitate, la maxim, să nu putem valorifica acea energie pe care am primit-o la naştere sau cu care suntem binecuvântaţi din trei în trei ani.
Cauzele sunt multiple şi putem începe să rezolvăm din ele, însă una este foarte puternică şi, dacă reuşim să o stăpânim, să o rezolvăm, atunci putem face schimbări mari în viaţa noastră.
Dar, pentru a putea înţelege cu adevărat această cauză, este nevoie să înţelegem ce face galbenul din mandale. Indiferent de poziţia în care se găseşte în mandala noastră, el are legătură cu mişcarea, cu munca fizică, cu sportul, cu banii. De aici încolo, însă, contează foarte mult poziţia în care se găseşte, dacă este pe centrul mandalei sau nivelul doi, sau dacă formează un alt nivel în interiorul mandalei, dacă este pe Merkaba noastră ca şi culoare dominantă sau dacă este ca şi dar în interiorul mandalei, toate acestea reprezentând o manifestare a laturii pozitive a galbenului. Apoi este nevoie să vedem în ce măsură îl avem în zonele în care el apare ca şi provocare, fiind tentaţi astfel să manifestăm latura sa negativă: lene, comoditate, amânare, refuzul de a ne mişca etc.
Însă alegerea noastră referitoare la alegerea laturii pozitive şi a beneficiilor sale sau a celei negative, reprezentată de provocări, depinde foarte mult de ceea ce gândim, de modul în care decidem să ne angrenăm efectiv în mişcare, fie că este fizică, fie că este energetică, sau a modului în care stăm pe margine şi doare ne imaginăm că facem mişcare, că ne ducem să rezolvăm o problemă, o situaţie, că facem o afacere etc., pentru că în momentul în care doar ne imaginăm, iar ceea ce ne-am imaginat rămâne doar o proiecţie, o imagine creată şi care nu este urmată de transpunerea ei în realitatea fizică, atunci să nu ne mirăm că nu se întâmplă nimic în viaţa noastră.
Este ca şi cum facem afaceri într-un joc video, reuşim să fim foarte buni acolo, să facem bani, să fim bogaţi etc., însă, în momentul în care am închis acel joc video şi am revenit la realitatea în care trăim, ne dăm seama că totul a rămas acolo, în joc, iar nimic de acolo nu am reşit să materializăm aici.
Mişcarea din lumea fizică este cea care ne ajută să ne punem amprenta asupra lumii fizice, să creăm efectiv ceva, de aceea doar mentalizarea ei nu este suficientă, iar dacă nu înţelegem acest lucru, atunci ne vom face iluzii în continuare, iar frustrarea noastră se va mări mai mult.
Aşadar, este un bun moment să trecem de la "virtual" la "real", să trecem efectiv la acţiune, chiar dacă ni se pare ciudat la început. Am putea începe cu mişcarea fizică pentru a ne putea obişnui cu efortul, apoi putem continua cu ceea ce vrem să facem şi să împărţim to acel efort în părţi pe care le putem gestiona, astfel încât să nu ni se pară că este nevoie să "mutăm munţii" dintr-o dată şi astfel să ne descumpănim şi să ne reîntoarcem în lumea noastră imaginară.
Să trecem, aşadar, peste iluzia pe care Ego-ul ne-a creat-o, în dorinţa sa de a ne proteja şi să acţionăm concret, pentru că altfel nu reuşim să schimbăm nimic.
Şi, pentru că pe mandală avem şi mult roşu, ceea ce am spus mai sus este valabil şi pentru activitatea noastră sexuală. Fie alegem să practicăm fizic, cu partenerul, bucurându-ne de energia şi iubirea care rezultă, fie alegem doar să ne-o imaginăm, crezând că astfel ne este mult mai uşor, eventual, apelând şi la stimulente vizuale sub formă de materiale pornografice, însă, efectul nu va fi decât foarte redus.
Să facem, aşadar, diferenţa dintre realitate şi imaginaţia limitată!
Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?
Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!
P.S.
Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în
aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine
şi despre ceea ce poţi face
cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi
obţine aici mai multe informaţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu