10.05.2017
Am încheiat a doua perioadă specială din an, aşa cum spuneam şi în Conferinţa de la Bacău. A fost o perioadă cu multe conştientizări, cu informaţie diversă şi care a produs şi va continua să ma producă schimbări la toate nivelurile noastre.
Chiar dacă schimbările continuă să se producă, astăzi este un moment bun să punem pe hârtie sau în calculator, impresiile noastre, trăirile şi sentimentele pe care le-am avut.
Este un moment bun pentru că informaţia este caldă şi ne-o putem reaminti cu uşurinţă.
Stă în misiunea noastră, a fiecăruia, să lăsăm şi celorlalţi, ca un ghid, din experienţele prin care noi am trecut, să povestim despre trăirile pe care le.am avut şi despre modul în care evoluat şi ce am înţeles din ceea ce ni s-a întâmplat. Nu vom şti niciodată ce conştientizări pot să declanşeze în interiorul celor care vor citi, la ce conexiuni vor ajunge şi cum îşi vor schimba viaţa. Important este ca noi să dăm informaţia, să plantăm seminţele, pentru că de încolţit ele vor încolţi diferit în funcţie de fiecare persoană.
Pentru că este o zi în care avem de dat informaţie, astăzi ni se cere să spunem adevărul, să lăsăm deoparte "înfloriturile".
Ocupându-ne de scris astăzi, vom reuşi să ţinem şi mentalul ocupat într-o activitate creativă şi care să-l solicite la adevărata sa valoare. Plus că şi creativitatea ne sprijină, aşa că avem toate ingredientele pentru a comunica prin scris.
De noi depinde în ce măsură dozăm aceste ingrediente.
#manadaledelumina, #evolutiespirituala, #numerologie, #denoidepinde
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu