marți, 9 mai 2017

9.05.2017


O altă zi dominată de energia iubirii, am putea spune. Şi nu greşim. Însă apare o serie de întrebări legate de iubire. Cum putem să folosim această energie spre binele nostru? Cum o putem pune în slujba propriei noastre evoluţii spirituale? De ce este iubirea o energie aşa de importantă şi mulţi vorbesc despre ea, deşi nu toţi care vorbesc o şi simt? De ce avem reţineri în a o manifesta? De ce ...?

Multe întrebări, puţine răspunsuri, din cauză că tocmai noi suntem cei care nu vrem să le auzim, fugim de acest subiect, cu toate că simţim că acolo avem o problemă, dar nu avem curajul în a ne asuma rezolvarea problemei.

Cerem să ni se dea iubire, dar nu ştim să o primim sau să o preţuim, iar când la rândul nostru ar fi bine să oferim şi noi iubire, ne închidem în noi şi trecem mai departe.

Însă toată problema cu iubirea îşi are rădăcinile în neiubirea de Sine, în faptul că nu ne dăm voie să fim iubiţi, să primim energia iubirii şi, automat, nici nu ştim să o dăm mai departe. Căutăm să-i mulţumim permanent pe cei din jurul nostru, neglijându-ne astfel pe noi, misiunea noastră şi ne supărăm atunci când nu suntem apreciaţi şi nu ni se recunosc meritele. Adevărul este că, în realitate, nu ne-a pus nimeni să facem acest lucru, ci noi am folosit această situaţie pentru a "justifica" astfel de ce nu avem timp de noi, de ceea ce ne face fericiți.

De fapt, problema principală este că noi, la nivel de Sine, nu ştim să fim fericiţi, pentru că dacă am ştii am căuta să trăim permanent acestă stare. Ne speriem atunci când simţim fericire şi căutăm orice motiv pentru a fugi de ea.

Veste bună este că există soluţii, dar singurii care pot apela la ele suntem noi. Nimeni altcineva nu o va face în locul nostru.

Astăzi este o zi, în care comunicăm, în care spunem adevărul, iar prima persoană faţă de care avem de spus adevărul suntem noi înşine. Este momentul să recunoaştem că nu ne iubim la nivel de Sine, dar este şi momentul în care să ne decidem să facem ceva.

Soluţia este la îndemâna tuturor, dacă vor bineînţeles.  Se ia un caiet nou şi în fiecare zi se scrie, de 21 de ori pe zi, timp de şase luni, "Mă iert, mă accept şi mă iubesc aşa cum sunt". Este un exerciţiu simplu, dar cu efecte puternice. Poate veţi uita să scrieţi într-o zi, nu este nicio problemă, se continuă cu următoarea zi. Este important de urmărit stările care apar şi sentimentele pe care le avem. Exerciţiul poate continua şi dincolo de cele şase luni, dacă observăm că mai sunt probleme.

Să nu uităm că de noi depinde dacă vrem să rezolvăm acestă situaţie sau nu.


#manadaledelumina, #evolutiespirituala, #numerologie, #denoidepinde

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu