vineri, 5 mai 2017

5.05.2017


Dacă ieri am început să scriem, energia zilei de astăzi ne aduce inspiraţie, ajutându-ne să ne punem ideile în ordine şi să dăm o formă finală lucrării noastre, iar dacă nu am început este un bun moment pentru a o face.

Avem informaţii pe care le-am acumulat în ultima perioadă şi care, acum, este nevoie să fie aduse la lumină, să fie prezentate şi celorlalţi sau avem rezultate la care am ajuns şi pe care dorim să le validăm prin intermediul celor cărora le supunem atenţiei.

Toate acestea ne ajută să ne eliberăm de bagajul informaţional deţinut şi să facem loc pentru venirea altor informaţii noi.

Mentalul ne sprijină astăzi dacă îl punem la treabă, dacă îi dăm informaţii de prelucrat şi de făcut corelaţii între diferitele date, mai ales dacă avem de redactat lucrări ştiinţifice care au în cadrul lor şi parte de cercetare.

Ca să putem realiza aceste lucruri este necesar, în primul rând, să depăşim starea de comoditate, de aceea ar fi bine să facem puţin efort fizic înainte de a începe să scriem tocmai pentru a ieşi din amorţeală şi a ne creşte tonusul. De asemenea, avem nevoie să ne concentrăm mintea pe ceea ce avem de realizat, să o extragem din multiplele scenarii prin care îi place să rătăcească şi din care nu va obţine nimic bun, eventual consum inutil de energie şi dureri de cap. 😀

De asemenea, astăzi mai putem avea rol de mediator, de liniştit lucrurile.

Să fim atenţi şi la intuiție astăzi, pentru că ne aduce idei noi, ne aduce un mod nou de lucru şi ne poate scuti de mult efort în ceea ce avem de făcut.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu