12.05.2017
Jucăm multe roluri astăzi, însă ar fi bine să ne alegem pe cele pe care le putem juca cel mai bine, pentru a nu ne risipi energie în multe direcţii, iar la final să realizăm că nu am făcut mai nimic.
Avem galben în centrul mandalei, ceea ce însemnă că mişcarea fizică este în prim-plan, adică este nevoie să ne deplasăm pentru a putea rezolva situaţiile pe care le avem de rezolvat. Pe de altă parte, mişcarea fizică este şi cea care ne aduce bani, fie în modul direct, prin activitatea realizată, fie în modul indirect, în sensul că este posibil să ajungem într-un loc în care este nevoie de serviciile noastre chiar în acel moment.
Suntem sprijiniţi şi de vitalitatea pe care ne-o aduce vibraţia zilei, deci avem multă energie la dispoziţie pentru a mişca lucrurile în direcţia potrivită.
Avem putere de rugăciune astăzi şi ar fi bine să ne folosim de ea, pentru că ne ajută să ne calmăm mintea şi ne poate ajuta să urcăm la o altă vibraţie unde potenţialele lecţii mai dure nu se pot manifesta sau se manifestă într-o variantă mult mai uşoară.
Energie comunicării indirecte ne ajută să ne exprimăm, ceea ce ar fi indicat să o facem, să evităm să mai fugim de ea. Creativitatea este şi ea alături de noi, aducându-ne idei noi profitabile. Retragerea într.un loc liniştit ne poate ajuta să ne exprimăm mult mai bine.
Ar fi bine să ne menţinem starea de linişte sufletească, să rămânem centraţi în iubire, chiar dacă suntem provocaţi din exterior să ieşim din această zonă.
Să nu uităm că de noi depinde ceea ce alegem să facem astăzi, dar mai ales, în ce mod facem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu